Toranzo Gomez v. Spania. Condamnarea pentru calomnie ca urmare a calificării metodelor utilizate de către poliție ca „tortură”, în contradicție cu definiția juridică a acesteia. Încălcare

Toranzo Gomez v. Spania - 26922/14
Hotărârea din 20.11.2018 [Secția a III-a] 

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de exprimare

Condamnarea pentru calomnie ca urmare a calificării metodelor utilizate de către poliție ca „tortură”, în contradicție cu definiția juridică a acesteia: încălcare

În fapt – Pentru a protesta împotriva evacuării sale dintr-o clădire, reclamantul s-a lipit de podeaua unui tunel subteran pe care l-a săpat împreună cu alți protestatari. Pentru a-l scoate de acolo, polițiștii i-a legat în jurul taliei o frânghie, încercând din răsputeri să-l tragă afară și i-au legat mâna de gleznă, într-o poziție dureroasă, pentru o perioadă îndelungată de timp. De asemenea, polițiștii l-au amenințat cu utilizarea gazelor și cu prăbușirea iminentă a întregii structuri subterane. Reclamantul s-a dezlegat singur și a fost arestat.

În cadrul unei conferințe de presă, acesta a susținut că, în timpul evacuării, polițiștii și pompierii l-au supus torturii. Pentru această declarație, reclamantul a fost condamnat de comiterea unei calomnii și pedepsit cu o amendă zilnică de 10 euro, ce urmau a fi plătiți pentru o perioadă de 12 luni; în cazul neexecutării acestei pedepse, două zile de neachitare a amenzii se înlocuiau cu o zi de închisoare. De asemenea, acesta urma să le achite polițiștilor o compensație în valoare totală de 1,200 EUR și să publice hotărârea în presă, pe speze proprii.

În drept – Articolul 10: Ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare era prevăzută de Codul penal al Spaniei și urmărea scopul legitim al protecției „reputației drepturilor altora”.

(i)  Caracterul declarațiilor reclamantului – Deși reclamantul a utilizat un stil care ar fi presupus un anumit grad de exagerare, acesta s-a plâns cu privire la tratamentul pe care autoritățile i l-au aplicat pe durata reținerii sale, tratament care, indiferent de faptul că însuși reclamantul s-a plasat în acea situație, trebuie să-i fi cauzat acestuia un anumit sentiment de stres, de teamă și de suferință psihică și fizică.

(ii)  Contextul ingerinței și metoda aplicată de către tribunalele spaniole pentru a justifica condamnarea reclamantului – Reclamantul a descris cu lux de amănunte metodele utilizate de către polițiști și pompieri, care corespundeau cu ceea ce a fost probat în cadrul procedurilor penale desfășurate în fața tribunalului național. Mai mult, acesta nu i-a lăsat opiniei publice posibilitatea de a-și imagina ceva diferit de ceea ce s-a întâmplat, și, în acest caz, nimic nu sugera faptul că declarațiile reclamantului ar fi fost făcute altfel decât cu bună-credință și pentru realizarea scopului legitim al dezbaterii unei chestiuni de interes public. Prin urmare, singurul punct discordant era caracterizarea acestor fapte. Termenul „tortură”, utilizat de către reclamant, trebuie interpretat în sensul unei judecăți de valoare, a cărei veridicități nu era susceptibilă de a fi probată. Pentru a denunța metodele aplicate de către poliție și faptele pe care le considera drept utilizare excesivă și disproporționată a forței de către poliție, dar și relele tratamente din partea polițiștilor și a pompierilor despre care credea că a avut parte, reclamantul a utilizat termenul de „tortură” de o manieră colocvială.

(iii)  Măsura în care anumiți polițiști și pompieri au fost afectați – Nu s-a analizat dacă declarațiile afirmau recurgerea la violență sau dacă erau disponibile alte mijloace pentru a oferi o replică la aceste afirmații, înainte de a se recurge la recurgerea la procedurile penale. Într-adevăr, nici în hotărârile tribunalelor naționale, nici în observațiile Guvernului nu s-a făcut nicio referire cu privire la eventualele consecințe negative ale declarațiilor reclamantului pentru polițiști. Spre deosebire de cauza Cumpănă și Mazăre v. România [MC], tribunalele naționale nu au contestat veridicitatea afirmațiilor reclamantului, ci doar calificarea juridică a metodelor folosite de către poliție.  

(iv)  Gravitatea ingerinței – Sancțiunea impusă putea avea un „efect inhibitor” pentru exercițiul libertății de exprimare a reclamantului, de vreme ce l-ar fi putut descuraja să critice acțiunile funcționarilor publici (vezi, mutatis mutandis, Lewandowska-Malec v. Polonia, § 70).

(v)  Punerea în balanță a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare și dreptul polițiștilor la respectarea vieții private – Restrângerea dreptului reclamantului de a critica acțiunile autorităților publice prin impunerea unei obligații de a respecta cu precizie definiția juridică a torturii, stabilită în Codul penal al Spaniei, i-ar impune reclamantului o sarcină dificilă (ca și, de altfel, oricărui cetățean).

În concluzie, sancțiunea aplicată reclamantului nu a fost justificată în mod corespunzător, iar standardele aplicate de către tribunalele naționale nu au asigurat un echilibru corect între drepturile pertinente și interesele aferente. Prin urmare, ingerința de care s-a plâns reclamantului nu a fost una „necesară într-o societate democratică”, în sensul articolului 10 § 2 din Convenție.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 4,000 EUR cu privire la prejudiciul moral; 1,200 EUR cu privire la prejudiciul material.

(Vezi Cumpănă și Mazăre v. România [MC], 33348/96, 17 decembrie 2004, Nota informativă 70; și Lewandowska-Malec v. Polonia, 39660/07, 18 septembrie 2012. Vezi și Savva Terentyev v. Rusia, 10692/09, 28 august 2018, Nota informativă 221; Falzon v. Malta, 45791/13, 20 martie 2018, Nota informativă 216; și Perinçek v. Elveția [MC], 27510/08, 15 octombrie 2015, Nota informativă 189)

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".