Ognevenko v. Rusia. Concedierea unui mecanic de locomotivă ca urmare a participării sale la o grevă, în ciuda interdicției generale de participare la greve impuse anumitor categorii de lucrători din domeniul căilor ferate. Încălcare

Ognevenko v. Rusia - 44873/09 
Hotărârea din 20.11.2018 [Secția a III-a] 

Articolul 11

Articolul 11-1

Libertatea de asociere

Concedierea unui mecanic de locomotivă ca urmare a participării sale la o grevă, în ciuda interdicției generale de participare la greve impuse anumitor categorii de lucrători din domeniul căilor ferate: încălcare

În fapt – Reclamantul era mecanic de locomotivă în cadrul Căilor Ferate ruse și membru al unuia dintre sindicatele lucrătorilor din căile ferate. Sindicatul a intrat în negocieri cu Căile Ferate ruse, urmărind creșterea generală a salariilor și introducerea unor suplimente pentru vechimea în muncă, pentru personalul relevant. Negocierile au eșuat și, în aprilie 2008, reclamantul a participat la o grevă, când, ajuns la locul de muncă, a refuzat să-și îndeplinească sarcinile. Bazându-se pe interdicția privind dreptului la grevă în cazul anumitor categorii de lucrători din domeniul căilor ferate stabilită de dreptul rus, angajatorul reclamantului, Căile Ferate ruse, a considerat că lipsa sa de la muncă în timpul grevei a fost ilegală și l-a concediat pentru omisiunea repetată de a-și îndeplini sarcinile de serviciu.

În drept – Articolul 11: Dreptul la grevă, care intra sub protecția articolului 11 din Convenție, era un aspect important al libertății de asociere și al dreptului de a constitui un sindicat, precum și pentru dreptul sindicatului de a fi ascultat și de a negocia colectiv. Aceste considerente își găsesc sprijinul în instrumentele internaționale relevante. Dreptul la grevă era recunoscut de către organele de supraveghere ale Organizației Internaționale a Muncii (ILO) ca un corolar indispensabil al libertății de asociere. În mod egal, dreptul la grevă era prevăzut de Carta Socială Europeană. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a reiterat, de asemenea, importanța dreptului la grevă.

Guvernul a susținut că transportul feroviar reprezenta un serviciu esențial și că anumitor categorii de lucrători din domeniul căilor ferate le putea fi interzis să participe la greve, dacă acele greve amenințau apărarea țării, securitatea statului sau viața ori sănătatea oamenilor. Dat fiind rolul esențial al transportului feroviar în sprijinirea economiei și a altor interese ale oamenilor, Guvernul a susținut că orice circumstanță care afecta în mod negativ acele interese justifica interzicerea dreptului la grevă al anumitor categorii de lucrători din domeniul căilor ferate. Cu o referire specială la greva din aprilie 2008, Guvernul a făcut trimitere la presupuse întârzieri în ajungerea la destinație a pasagerilor și a mărfii și la acumularea periculoasă a oamenilor pe peroane.

Exista un consens internațional aparent potrivit căruia, ca în cazul „membrilor forțelor armate, ai poliției sau ai administrației de stat”, restricțiile pot fi impuse, de asemenea, asupra dreptului la grevă al muncitorilor care prestează servicii esențiale pentru populație. Totuși, nici ILO, nici Comitetul European pentru Drepturi Sociale (ECSR) nu considerau că transportul, în general, și transportul feroviar, în special, constituie un serviciu esențial, a cărui întrerupere ar putea periclita viața sau sănătatea populației (sau a unei părți a acesteia). Atât ILO, cât și ECSR au criticat în mod regulat legislația rusă care le nega lucrătorilor la căile ferate dreptul la grevă. Nu a existat niciun motiv pentru Curte să respingă abordarea internațională existentă în privința definiției unui serviciu esențial și să considere transportul feroviar un asemenea serviciu.

Chiar presupunând că transportul feroviar reprezenta un serviciu esențial, restricțiile serioase ca negarea completă a dreptului la grevă în privința anumitor categorii de lucrători din domeniul căilor ferate pretind probe solide din partea statului pentru a justifica necesitatea lor. De vreme ce o stopare a muncii în domeniul transportului feroviar putea conduce, în mod cert, la consecințe economice negative, acestea nu ar fi suficiente pentru a justifica o interzicere completă a dreptului la grevă al anumitor categorii de lucrători din domeniul căilor ferate.

Guvernul nu a demonstrat existența vreunui prejudiciu provocat de sosirile întârziate ale pasagerilor și mărfurilor. Nici cu privire la acumularea de oameni pe peroane Curții nu i-au fost prezentate probe care să demonstreze că administrarea accesului pasagerilor pe peroane a scăpat de sub controlul Căilor Ferate ruse din cauza grevei. Guvernul nu a oferit nicio informație care să fi explicat alegerea de politică generală făcută de către legislativul federal în favoarea interdicției asupra dreptului la grevă al anumitor categorii de lucrători din domeniul căilor ferate. De asemenea, Guvernul nu a demonstrat că a abordat riscul existenței unui abuz, în cazul eliminării interdicției exercitării dreptului la grevă al anumitor categorii de lucrători din domeniul căilor ferate. De asemenea, nu a existat nicio informație despre evaluarea de către Guvern a vreunei alternative la interdicția exercitării dreptului la grevă al anumitor categorii de lucrători din domeniul căilor ferate.

Curtea nu a fost informată despre existența vreunor garanții concepute de către Guvern pentru a compensa lucrătorii din domeniul căilor ferate pentru imposibilitatea lor de a participa la acțiuni de grevă. După ce le-a respins cererile, sindicatul din care făcea parte reclamantul a decis declararea unei greve. Guvernul nu a sugerat că erau disponibile alte mijloace cum ar fi concilierea sau arbitrajul, așa cum o cerea ILO, sau altele, pentru a proteja interesele membrilor sindicatului. Mai mult, sindicatul din care făcea parte reclamantul a notificat dinainte Căile Ferate ruse despre organizarea grevei și a prestat serviciile minime în timpul acesteia. Guvernul nu a contestat acest fapt sau caracterul adecvat al acestor servicii.

Greva în sine nu a fost declarată ilegală de vreun tribunal național sau de către o altă autoritate independent. Participând la aceasta, reclamantul și-a exercitat libertatea de asociere. Totuși, atunci când reclamantul a contestat concedierea sa în fața tribunalelor naționale, ele și-au limitat analiza la conformitatea formală cu legile ruse relevante și, în consecință, nu au pus în balanță libertatea de asociere a reclamantului cu interesele publice concurente.

Participarea reclamantului la grevă a fost considerată o încălcare a regulilor de disciplină care, coroborate cu o încălcare anterioară, au condus la aplicarea celei mai severe sancțiuni – concedierea. Asemenea sancțiuni manifestau, în mod inevitabil, un „efect inhibitor” asupra membrilor sindicatului care participau la acțiuni colective cum ar fi grevele, pentru a-și proteja interesele profesionale. Concedierea reclamantului a constituit o restricție disproporționată a dreptului său la libertatea de asociere.

Concluzie: încălcare (șase voturi la unu).

Articolul 41: 6,000 EUR în privința prejudiciului moral suferit; 2,000 EUR în privința prejudiciului material suferit.

(Vezi și Wilson, National Union of Journalists și alții v. Regatul Unit, 30668/96 et al., 2 iulie 2002, Nota informativă 44 ; Demir și Baykara v. Turcia [MC], 34503/97, 12 noiembrie 2008, Nota informativă 113 ; Sindicatul suedez al mecanicilor de locomotivă v. Suedia, 5614/72, 6 februarie 1976; Sindicatul national al poliției belgiene v. Belgia, 4464/70, 27 octombrie 1975 ; și National Union of Rail, Maritime and Transport Workers v. Regatul Unit, 31045/10, 8 aprilie 2014, Nota informativă 173)

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".