Menținerea efectelor produse de actele BNM – constituțională

La 6 noiembrie 2017, Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea pentru controlul constituționalității unor prevederi ale art.38 alin. (7) din Legea instituțiilor financiare (sesizarea 59a/2017).  

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizarea depusă de către deputații în Parlament Vladimir Voronin, Inna Şupac, Elena Bodnarenco, Maria Postoico, Oleg Reidman, Oxana Domenti, Vasilii Panciuc privind controlul constituţionalităţii articolului 38 alin.(7) lit. a) și b) din Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995.

Potrivit art. 38 alin. (7) din Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995, măsurile şi sancţiunile aplicate de Banca Naţională pot fi atacate în instanţa de judecată competentă. Totodată, în procesul de judecată intentat Băncii Naţionale în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi, se vor respecta următoarele condiţii: 

a) în cazul în care instanţa de judecată recunoaşte că acţiunile Băncii Naţionale faţă de bancă și/sau persoane/acționari sânt ilegale, Banca Naţională va repara prejudiciile materiale, și se mențin toate efectele produse în baza actului anulat al Băncii Naționale care a fost emis în vederea punerii în aplicare a art. 15, 151 și 156 din Legea instituțiilor financiare și a oricărui act și a oricărei operațiuni subsecvente de punere în aplicare a acestui act anulat, inclusiv retragerea licenţei rămânând în vigoare; 

b) contestarea sau acţiunea în justiţie nu va influenţa asupra procesului de lichidare şi nu va suspenda executarea actelor impuse de Banca Naţională.

Sesizarea a fost examinată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl Tudor PANȚÎRU, preşedinte, 

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dna Victoria IFTODI,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători 

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părţilor și examinând materialele dosarului, Curtea a reținut că potrivit art. 53 din Constituție persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

Curtea a subliniat că, potrivit articolului 20 alin.(1) din Constituţie, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

În acelaşi timp, Curtea a reamintit că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut şi poate fi limitat atunci când limitările sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit. 

Curtea a reținut că prin Hotărârea nr.24 din 15 noiembrie 2011 au fost supuse controlului constituționalității prevederile articolului 38 alin. (7) lit. a) și lit. b) din Legea instituțiilor financiare, acestea fiind declarate constituționale.

Astfel, ținând cont de faptul că prevederile art.38 alin. (7) lit. b) din Legea instituțiilor financiare, care stabilesc că acțiunea în justiție nu influențează procesul de lichidare și nu poate suspenda executarea actelor impuse de BNM, nu au fost modificate, considerentele statuate în Hotărârea nr.24 din 15 noiembrie 2011 și în Hotărârea nr.31 din 1 octombrie 2013, prin care Curtea s-a pronunțat asupra unor critici similare, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, fapt pentru care Curtea nu a examinat în fond prevederile menționate.

În partea referitoare la art. 38 alin. (7) lit. a) Curtea a reținut că prin Legea nr. 233 din 3 martie 2016 au fost operate unele modificări ale acestor dispoziții, fără însă a fi schimbată esența reglementărilor.

Astfel, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 38 alin. (7) lit.a) din Legea instituțiilor financiare, măsurile şi sancţiunile aplicate de Banca Naţională pot fi atacate în instanţa de judecată competentă. În același timp, în cazul în care instanţa de judecată recunoaşte că acţiunile Băncii Naţionale faţă de bancă şi/sau persoane/acţionari sunt ilegale, Banca Naţională va repara prejudiciile materiale, însă se menţin toate efectele produse în baza actului anulat care a fost emis în vederea punerii în aplicare a art.15, 15/1 şi 15/6 din Legea instituţiilor financiare şi a oricărui act şi operaţiuni subsecvente de punere în aplicare a acestui act anulat, inclusiv retragerea licenţei rămânând în vigoare.

În jurisprudența sa Curtea a statuat că în anumite domenii sensibile sau care au o importanţă majoră pentru societate, cum ar fi stabilitatea sistemului bancar, statul se bucură de o marjă mai largă de apreciere. Această marjă de apreciere determină dreptul statului de a stabili reglementari distincte faţă de alte domenii de reglementare. Faptul că băncile operează cu resurse băneşti care aparţin atât persoanelor fizice, cât şi juridice, face ca viabilitatea şi credibilitatea acestora să fie factori de un interes public major şi impune exigenţe sporite privind reglementarea şi supravegherea activităţilor bancare.

Curtea a menționat că un rol determinant în menţinerea stabilităţii financiare îl are Banca Naţională a Moldovei care prin atribuțiile de reglementare și supraveghere este responsabilă de siguranța și buna-funcționare a băncilor comerciale și a întregului sistem bancar.

Examinând prevederile contestate, Curtea a reținut că în situaţia anulării actului Băncii Naţionale de către instanța de judecată, prin care au fost dispuse aplicarea anumitor sancțiuni, vom distinge între (1) sancţiuni aplicate/aduse la îndeplinire şi, prin urmare, situaţii juridice consumate, şi (2) sancţiuni corelative privind înstrăinarea acţiunilor bancare care pot fi în curs de executare sau executate deja. Prin urmare, în toate cazurile suntem în prezenţa unui proces deja demarat.

Astfel, cu referire la efectul actelor, Directiva UE 2014/59 din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii stabileşte că:

„Atunci când acest lucru este necesar pentru a proteja interesul unor părţi terţe care, acţionând cu bună-credinţă, au cumpărat acţiuni, alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau pasive ale unei instituţii aflate în rezoluţie […] anularea unei decizii luate de o autoritate de rezoluţie nu afectează niciun act administrativ adoptat ulterior şi nicio tranzacţie încheiată ulterior de către autoritatea de rezoluţie în cauză pe baza deciziei sale anulate. În acest caz, căile de recurs împotriva unei decizii […] trebuie să se limiteze la acordarea de compensaţii pentru pierderile suferite de reclamant ca urmare a deciziei sau a măsurii respective”.

Prin urmare, ținând cont de cele menționate mai sus, Curtea a reținut că în situația în care sancțiunile aplicate de BNM constituie o situație consumată, iar procesul demarat este unul ireversibil, implicit procesul de lichidare a unei bănci, prevederile legale contestate potrivit cărora declararea ilegală de către instanța de judecată a acțiunilor întreprinse de BNM nu afectează efectul actelor emise, au drept scop asigurarea securității raporturilor juridice.

Curtea a subliniat că asigurarea securităţii raporturilor juridice trebuie abordată cu mai mare prudență având în vedere importanța crucială a reputației bancare.

În același timp, deși instanța de judecată este limitată în deciziile sale privind restabilirea drepturilor anulate de BNM, Curtea consideră că remediul stabilit de legi privind repararea prejudiciilor prin compensare materială echitabilă asigură un just echilibru între interesul public și interesele băncii/acționarilor.

În acest sens, Curtea a menționat că potrivit art.115 alin. (4) din Constituție atribuția de a stabili competența și regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti îi revine legiuitorului.

Ținând cont de considerentele menționate, Curtea a reținut că în temeiul limitărilor admise de articolul 54 din Constituție prevederile lit. a) alin. (7) al art. 38 din Legea instituţiilor financiare nu sunt disproporţionate în raport cu scopurile legitime de protecţie a drepturilor creditorilor şi garantarea interesului public privind administrarea corespunzătoare a băncilor.

Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că prevederile supuse controlului constituționalității sunt conforme articolului 20 și 53 alin. (1) din Constituţie. 

Hotărârea Curţii 

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională:

- a respins sesizarea deputaților în Parlament, Vladimir Voronin, Inna Şupac, Elena Bodnarenco, Maria Postoico, Oleg Reidman, Oxana Domenti, Vasilii Panciuc, pentru controlul constituționalității articolului 38 alin.(7) lit. a) din Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995.

- a recunoscut constituțional articolului 38 alin.(7) lit. a) din Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995.

- a declarat inadmisibilă sesizarea în partea ce ține de controlul constituționalității articolului 38 alin.(7) lit. b) din Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Acest comunicat de presă este disponibil și în limba engleză.