Consider nefondată hotărîrea Curţii Constituţionale, prin care a fost recunoscută constituţională Hotărîrea Guvernului nr.923 din 4 septembrie 2001 "Cu privire la plasarea în cîmpul muncii a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate de stat"¹ (în continuare - Hotărîrea nr.923), pentru care motiv expun opinia separată.

____________________

¹ M.O., 2001, nr.108-109, art.972

1. Curtea Supremă de Justiţie, ca subiect cu drept de sesizare, s-a adresat la Curtea Constituţională atît pentru controlul concret, în baza lit.g) alin.(1) art.135 din Constituţie, cît şi pentru controlul abstract, în baza lit.a) alin.(1) art.135 din Constituţie, al Hotărîrii nr.923. Acceptînd sesizarea pentru examinare în fond, Curtea Constituţională nu a făcut această delimitare. Ca urmare, ea nu a oferit un răspuns concret instanţei de judecată care va aplica Hotărîrea nr.923.

Pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea Constituţională trebuia să examineze doar prevederile ce urmează a fi aplicate la litigiu. Modul de executare a obligaţiilor asumate de părţi prin contractul-tip, la care face referire Curtea Constituţională, constituie circumstanţe de fapt şi aprecierea acestora este prerogativa instanţelor de drept comun. Analiza circumstanţelor de fapt evidenţiază un şir de încălcări, precum încheierea contractului cu Ministerul de Interne, acest lucru fiind prerogativa instituţiei de învăţămînt, sau încheierea contractului la anul III, şi nu la anul I, după cum prevede Hotărîrea nr.923 ş.a.

2. Avînd în vedere controlul abstract al Hotărîrii nr.923, susţin opinia Plenului Curţii Supreme de Justiţie că acest act instituie norme primare, prin urmare, contravine art.102 alin.(2) din Constituţie. În hotărîrea sa Curtea Constituţională nu a analizat actul contestat prin prisma acestei norme constituţionale, aşa cum a făcut-o în cazurile care vizau acte ale Guvernului (hotărîrile Curţii Constituţionale nr.18 din 06.10.2005², nr.22 din 28.09.2004³, nr.21 din 18.04.2002⁴ şi nr.6 din 06.02.2001⁵).

____________________

² M.O., 2005, nr.135-138, art.13

³ M.O., 2004, nr.182-185, art.24

⁴ M.O., 2002, nr.62, art.14

⁵ M.O., 2001, nr.19-20, art.5

După cum a remarcat corect autorul sesizării, în Hotărîrea nr.923 nu se indică legea (legile) în executarea căreia aceasta a fost adoptată. Nici semnatarul sesizării, nici Curtea Constituţională, nici autorul acestor rînduri nu au găsit cel puţin o prevedere în Legea învăţămîntului sau în Codul muncii, invocate la modul general de Curte, care ar fi putut servi drept bază pentru adoptarea Hotărîrii nr.923. Mai mult ca atît, art.11 din Legea învăţămîntului, invocat de Curtea Constituţională, prevede că "plasarea în cîmpul muncii a absolvenţilor de la instituţiile de învăţămînt se efectuează în conformitate cu legislaţia muncii". Astfel, legislatorul şi-a rezervat acest domeniu.

În contextul cauzei examinate drept exemplu concludent serveşte Legea nr.1245-XV din 18.07.2002 "Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei"⁶, art.27 al căreia reglementează modul de instruire în instituţiile de învăţămînt militar. Legea stipulează obligativitatea executării serviciului militar după absolvire cel puţin 5 ani şi, în cazul neîndeplinirii acestei prevederi, sancţiunea restituirii cheltuielilor de instruire. Aceste norme sînt similare cu cele din Hotărîrea nr.923. Mai mult ca atît, prin Legea de interpretare nr.250-XV din 09.07.2004⁷, Parlamentul a concretizat cheltuielile de instruire în instituţiile de învăţămînt militar. Avînd în vedere că sub incidenţa Hotărîrii nr.923 cade un cerc mult mai larg de persoane, în comparaţie cu Legea nr.1245-XV, este puţin probabil ca legislatorul să fi lăsat acest domeniu pentru reglementare Guvernului.

____________________

⁶ M.O., 2002, nr.137-138, art.1054

⁷ M.O., 2004, nr.125-129, art.659

3. În opinia autorului sesizării, Hotărîrea nr.923 nu corespunde art.66, art.72 şi art.102 din Constituţie, eu consider că Hotărîrea nr.923 încalcă doar art.102 din Constituţie. Prevederile art.66 şi art.72 alin.(3) din Constituţie stipulează atribuţiile Parlamentului şi domeniile de reglementare prin lege organică, inclusiv domeniul care face obiectul Hotărîrii nr.923. Acest domeniu este reglementat, de asemenea, de art.14 şi art.16 din Legea cu privire la Guvern, invocate de Curtea Constituţională în motivarea hotărîrii sale. Art.66 şi art.72 din Constituţie şi art.14 şi art.16 din Legea cu privire la Guvern reglementează competenţa materială a Parlamentului şi, respectiv, a Guvernului, care pot fi identice. În cazul examinat de Curte însă este vorba de competenţa lor funcţională şi, deci, este aplicabil art.102 din Constituţie. Acest articol din Constituţie defineşte competenţa funcţională a Guvernului, care, ca şi Parlamentul, intervine în aceleaşi domenii, însă numai după ce Parlamentul a intervenit la nivel primar, şi nu invers.

Potrivit concluziei Curţii Constituţionale, Hotărîrea nr.923 a fost adoptată în executarea prevederilor art.14 şi art.16 din Legea cu privire la Guvern. Fiind prea generale, prevederile invocate nu sînt aplicabile la acest caz. Conform logicii Curţii Constituţionale de interpretare a Legii cu privire la Guvern, Guvernul poate să intervină în domeniile ce ţin de competenţa exclusivă a Parlamentului (art.72 din Constituţie), fapt combătut de mine în alineatul precedent.

4. O parte din prevederile Hotărîrii nr.923 nu numai că ţin de domeniul legii, dar şi vin în contradicţie cu unele norme ale Legii Supreme, care proclamă drepturile fundamentale.

Hotărîrea nr.923 contrazice art.35 din Constituţie, conform căruia "învăţămîntul de stat este gratuit", obligînd instituţiile de învăţămînt să încheie contracte cu studenţii şi elevii înscrişi la anul I, dar nu cu candidaţii la studii, instituind astfel relaţii contractuale între instituţia de învăţămînt şi persoană, care la admitere a sperat că va face studii gratuite.

În opinia mea, este inacceptabil sensul atribuit de Guvern şi Curtea Constituţională termenului "gratuit", deoarece un bun acordat cu titlu gratuit nu poate fi condiţionat prin anumite obligaţii oneroase. Codul civil, în art.197, defineşte actul juridic cu titlu gratuit ca fiind "actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial fără a se urmări obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial". Consider că învăţămîntul gratuit este un bun patrimonial, care poate fi evaluat, învăţămîntul cu plată (prin contract) fiind o alternativă.

Dacă instituţiile statului necesită pregătirea de cadre pentru anumite domenii şi în anumite condiţii, ele sînt în drept, prin autorităţile sale, să instituie, în baza art.58 din Legea învăţămîntului, burse cu destinaţie specială, iar în cazul neîndeplinirii condiţiilor impuse, să oblige absolvenţii să restituie cheltuielile pentru studii. În acest caz studiile nu vor mai avea un caracter gratuit şi vor fi analogice cu cele din instituţiile de învăţămînt militar, la care ne-am referit anterior. Legislatorul era în drept să instituie aceleaşi relaţii şi în domeniul pregătirii cadrelor de poliţişti, statutul cărora, în Republica Moldova, este similar cu statutul cadrelor militare. Nu cred că Parlamentul a dorit să aplice standarde duble de reglementare (prin lege sau hotărîre de Guvern) în aceste două cazuri similare.

Prin ingerinţa sa Guvernul a comis şi o discriminare între persoanele care au pretins la învăţămîntul gratuit, o parte din care, ulterior, au fost obligate să încheie contracte, şi a încălcat principiul egalităţii, garantat de art.16 din Constituţie.

În baza celor expuse, consider că prin adoptarea Hotărîrii nr.923, care conţine norme primare, Guvernul şi-a depăşit atribuţiile şi a încălcat art.102 din Constituţie, iar conţinutul Hotărîrii nr.923 încalcă dreptul la învăţămîntul gratuit, garantat de art.35 din Constituţie, precum şi principiul constituţional al egalităţii, statuat de art.16 din Constituţie.