Platini v. Elveția (dec.). Decizie arbitrală care a condus la suspendarea disciplinară în contextul sporturilor profesioniste, cu garanții instituționale și procedurale adecvate. Inadmisibilă

Platini v. Elveția (dec.) - 526/18
Decizia din 11.2.2020 [Secția a III-a]

Articolul 8 

Articolul 8-1 

Respectarea vieții private

Decizie arbitrală care a condus la suspendarea disciplinară în contextul sporturilor profesioniste, cu garanții instituționale și procedurale adecvate: inadmisibilă

În fapt – Reclamantul este un fost jucător de fotbal profesionist, care a fost căpitanul și antrenorul echipei naționale de fotbal a Franței. Acesta a fost consilier al lui X.Y., pe atunci președinte al FIFA (Federația Internațională de Fotbal Asociație), și a mai avut funcția de președinte al UEFA (Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal) și de vicepreședinte al FIFA. În 2011, X.Y. a aprobat plata către reclamant a unei sume de 2 milioane de franci elvețieni (CHF), prezentată de către reclamant ca un „supliment” la salariu, convenit verbal. Plata a fost aprobată de consiliul financiar al FIFA. În 2015, ca urmare a deschiderii procedurilor penale împotriva lui X.Y. în legătură cu acea plată, au fost inițiate proceduri disciplinare împotriva reclamantului, pentru încălcarea Codului de Etică al FIFA. FIFA i-a aplicat o sancțiune compusă dintr-o suspendare de șase ani de la orice activitate profesională legată de fotbal, la nivel național și internațional, plus o amendă de 80,000 CHF. Curtea de Arbitraj Sportiv (CAS) a redus perioada de suspendare de la șase ani la patru și a scăzut amenda la 60,000 CHF. Curtea Federală Elvețiană a reținut că avea competența de a judeca acel caz și a respins recursul reclamantului.

În drept

(a) Răspunderea internațională a Elveției în baza Convenției / competența ratione personae a Curții

Sancțiunea imputată a fost impusă de FIFA, o asociație de drept privat, și menținută de un tribunal arbitral, CAS, care emana de la o fundație de drept privat. Acestea fiind spuse, dreptul elvețian prevedea care sunt efectele juridice ale deciziilor CAS și care este competența Curții Federale de a examina validitatea lor. Respingerea recursului reclamantului de către Curtea Federală i-a conferit deciziei arbitrale forța de res judicata în ordinea juridică elvețiană. Prin urmare, actele și omisiunile imputate erau apte să angajeze răspunderea statului reclamat în baza Convenției (a se vedea Mutu și Pechstein, nr. 40575/10 și 67474/10, 2 octombrie 2018, Nota informativă 222), iar Curtea avea, astfel, competență ratione personae să examineze plângerile reclamantului privind decizia CAS, așa cum a menținut-o Curtea Federală a Elveției.

(b) Articolul 8

(i) Aplicabilitate (noțiunea de „viață privată”) – Chiar dacă motivele care au stat la baza aplicării sancțiuni se refereau la viața profesională a reclamantului, Curtea a reținut că a fost depășit pragul de gravitate cerut pentru a fi incident articolul 8 sub aspectul vieții private (vezi Denisov v. Ucraina [MC] (nr. 76639/11, §§ 115-117, 25 septembrie 2018, Nota informativă 221) sub aspectul repercusiunilor pentru viața privată a reclamantului:

– interdicția de a-și câștiga traiul din fotbal, singura sa sursă de venit de-a lungul vieții sale (o situație agravată de vârsta sa și de poziția dominantă a FIFA sau chiar de monopolul ei în organizarea fotbalului mondial);

– o ingerință în posibilitatea de a stabili și dezvolta relații sociale cu alții, dată fiind amploarea sancțiunii, care se extindea la „orice” activitate legată cu fotbalul, având în vedere că reclamantul era identificat, de obicei, cu fotbalul, de către publicul general și presă;

– impactul negativ asupra reputației sale (ca rezultat al unei stigmatizări).

(ii) Existența unor garanții instituționale și procedurale adecvate pentru protecția vieții private a reclamantului – De vreme ce plângerea nu putea fi considerată o măsură întreprinsă de către stat – dat fiind faptul că sancțiunea a fost impusă de o asociație de drept privat –, ea a trebuit examinată în termenii obligațiilor pozitive ale statului și ai marjei de apreciere.

Curtea a ținut cont de caracterul specific al situației reclamantului, prin prisma faptului că și-a ales în mod liber o carieră în fotbal, întâi ca judecător și antrenor, apoi în funcții oficiale în cadrul organelor federative care administrează fotbalul, care erau entități private și care nu erau obligate direct să respecte Convenția. De vreme ce această carieră i-a creat multe privilegii și beneficii, ea a implicat, cu toate acestea, renunțarea la unele drepturi, în cazul în care restricțiile contractuale au fost consimțite în mod liber (vezi Fernández Martínez [MC], nr. 56030/07, 12 iunie 2014, Nota informativă 175) – și reclamantul nu a susținut contrariul.

Curtea a trecut apoi la recursurile reclamantului în litigiul său cu FIFA.

– Tribunalul arbitral privat: Având în vedere caracterul specific al procedurii arbitrajului în sport, CAS a răspuns la plângerile reclamantului de o manieră exhaustivă și comprehensivă, pronunțând o decizie suficient de detaliată și cântărind în mod convingător interesele în discuție. CAS a constatat, în special, că o perioadă de patru ani era rezonabilă, în vederea realizării scopului urmărit: de a se impune o sancțiune suficient de dură pentru încălcarea Codului de Etică pe care o considera gravă, pentru a trimite un „semnal puternic” în vederea restabilirii reputației fotbalului și a FIFA. Nici situația curentă a reclamantului. Nici serviciile sale deosebite aduse fotbalului nu au fost trecute cu vederea de către arbitri; din contra, CAS a acordat atenția necesară poziției de vârf a reclamantului în organele cele mai înalte ale fotbalului la data comiterii delictelor de care a fost acuzat, precum și lipsei de remușcări din partea sa.

– Tribunalul statal: Curtea Federală a Elveției, în fața căreia reclamantul a putut formula un recurs, în ultimă instanță, a menținut ulterior decizia CAS pe baza unei motivări plauzibile și convingătoare. Ea a reținut că durata suspendării nu părea manifest excesivă din perspectiva criteriilor stabilite de tribunalul arbitral, care a avut în vedere toți factorii incriminatori și de exonerare din dosar și care nu a ignorat vreo circumstanță materială atunci când a decis cu privire la durată.

Reclamantului i s-au oferit, astfel, garanții instituționale și procedurale adecvate prin intermediul unui sistem de organe judiciare, întâi organe private, apoi un tribunal statal, care au cântărit în mod adecvat interesele în discuție și care au abordat toate plângerile reclamantului în decizii motivate în mod corespunzător.

În măsura în care Curtea a avut competența de a le examina, aceste decizii nu au părut arbitrare sau nerezonabile în mod manifest, ele urmărind nu doar scopul legitim al pedepsirii încălcărilor normelor relevante de către un înalt oficial al FIFA, dar și scopul de interes general al restabilirii reputației fotbalului și a FIFA. Prin urmare – și dată fiind marja largă de apreciere acordată în acest caz –, statul reclamat nu a eșuat să-și îndeplinească obligațiile pozitive.

Concluzie: inadmisibilă (nefondată în mod vădit).

Curtea a mai considerat inadmisibil (incompatibil ratione materiae) capătul de cerere formulat în baza articolului 7 din Convenție, reținând că măsura imputată nu a constituit o sancțiune pentru comiterea unei „infracțiuni”, ci pentru încălcarea unor norme interne precise, aplicabile unui membru al unui grup mic cu un statut special.