Razvozzhayev v. Rusia și Ucraina și Udaltsov v. Rusia. Condamnarea pentru organizarea de „dezordini în masă” ca urmare a confruntărilor în timpul unei manifestații, fără o analiză suficientă a acțiunilor și intențiilor organizatorului evenimentului. Încălcare

Razvozzhayev v. Rusia și Ucraina și Udaltsov v. Rusia - 75734/12, 2695/15 și 55325/15
Hotărârea din 19.11.2019 [Secția a III-a]

Articolul 11

Articolul 11-1

Libertatea de întrunire pașnică

Condamnarea pentru organizarea de „dezordini în masă” ca urmare a confruntărilor în timpul unei manifestații, fără o analiză suficientă a acțiunilor și intențiilor organizatorului evenimentului: încălcare

Articolul 1

Jurisdicția statelor

Jurisdicția într-un caz de presupuse încălcări transfrontaliere de către presupuși agenți statali care operează pe teritoriul unui alt stat

Articolul 3

Anchetă efectivă

Obligații pozitive

Eșecul statelor reclamate de a investiga acuzațiile de răpire transfrontalieră și aplicarea de rele tratamente cu implicarea agenților statali: încălcare

Articolul 5

Articolul 5-1

Siguranța persoanei

Eșecul statelor reclamate de a investiga acuzațiile de răpire transfrontalieră și aplicarea de rele tratamente cu implicarea agenților statali: încălcare

Articolul 6

Proceduri penale

Articolul 6-1

Proces echitabil

Admiterea coacuzatului în calitate de martor împotriva acuzatului după condamnare într-o procedură de încheiere a unui acord de recunoaștere a vinovăției disjunsă fără un control adversarial anterior: încălcare

Articolul 6-3-b

Facilități adecvate

Închiderea inutilă a acuzatului într-o cabină din sticlă la ședințele de judecată timp de mai multe luni: încălcare 

Participarea lipsită de efectivitate a reclamantului la procesul său, din cauza programului excesiv de intens al ședințelor de judecată, combinat cu transferuri îndelungate de închisoare: încălcare

În fapt - Acest caz se referă la întreruperea de către poliție unei întruniri cu caracter politic desfășurată de activiști de opoziție care a fost organizată de cel de-al doilea reclamant și care a avut loc la Moscova, în Piața Bolotnaya, pe 6 mai 2012 (vezi Frumkin v. Rusia, 74568/12, 5 ianuarie 2016, Nota informativă 192). Ca urmare a evenimentelor, ambii reclamanți au fost condamnați pentru implicarea în organizarea de dezordini în masă.

Primul reclamant a susținut că a fost răpit mai târziu la Kiev în octombrie 2012 și supus la rele tratamente de indivizi neidentificați (presupuși agenți statali ruși acționând cu acordul tacit al autorităților ucrainene). Acesta a fost adus apoi forțat în Rusia, unde a fost deținut până la a fi adus în fața unei comisii de anchetă.

În drept

Articolele 3 și 5 (aspecte procedurale) (primul reclamant)

(a) Jurisdicția statelor reclamate (articolul 1) - Ambele state aveau „jurisdicție” în privința faptelor care au avut loc pe teritoriile lor. Cu privire la presupusa implicare a agenților statali ruși în Ucraina, legătura jurisdicțională cu Rusia a fost stabilită pe baza autorității și controlului ei presupus a fi exercitat prin intermediul agenților săi care operau în străinătate.

(b) Cu privire la fond – Având în vedere că nu exista nicio probă că răpitorii au acționat în numele autorităților ruse sau că autoritățile ucrainene au participat în mod activ sau pasiv la răpire, nu erau motive să se constate încălcări din partea vreunui stat reclamat ale garanțiilor substanțiale ale articolelor 3 și 5.

Pe de altă parte, reclamantul avea o plângere credibilă privind răpirea și supunerea la rele tratamente, pe care a înaintat-o autorităților ambelor state reclamate. Faptele de bază esențiale care stăteau la originea plângerii privind răpirea primului reclamant nu au fost contestate de niciunul dintre Guvernele reclamate. Totuși, niciun stat reclamat nu a desfășurat o anchetă eficientă.

(i) Ucraina – Inițial, autoritățile au refuzat să pornească urmărirea penală, după o cercetare sumară care (așa cum au recunoscut-o implicit) nu a constituit o anchetă efectivă. Deși s-au angajat ulterior să desfășoare o asemenea anchetă, rezultatul acestor proceduri a rămas necunoscut până astăzi.

(ii) Rusia – În ciuda lipsei de leziuni, primul reclamant a putut să prezinte declarații de martor ocular pentru motivarea unui caz prima facie de răpire, posibil asociat cu aplicarea unui tratament inuman sau degradant în timpul transferului său în Rusia; acest fapt a plasat autoritățile ruse sub obligația de a investiga răpirea. Dacă acestea nu puteau întreprinde pași practici pentru desfășurarea unei anchete din cauza lipsei de jurisdicție teritorială, atunci erau obligate să solicite asistența autorităților ucrainene. Nu au făcut-o. În orice caz, ordinul pentru răpirea primului reclamant ar fi fost dat în Rusia, iar privarea sa de libertate și aplicarea de rele tratamente ar fi continuat pe teritoriul rus.

Astfel, a avut loc o încălcare a prevederilor procedurale ale articolelor 3 și 5, având în vedere că niciunul din statele reclamate nu a întreprins pașii necesari pentru a verifica susținerile plauzibile ale primului reclamant (în măsura în care acestea țineau de jurisdicția lor).

Concluzie: încălcare (unanimitate) din partea ambelor state reclamate.

Articolul 6 (doar Rusia)

(a) Articolul 6 § 1 în privința admiterii, în calitate de „martor”, a unui fost coacuzat condamnat ca urmare a încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției (ambii reclamanți) – Decizia de a disjunge cazul în privința unui fost coacuzat (L.) nu a implicat o evaluare a intereselor contrare sau o consultare a reclamanților pentru a le oferi oportunitatea de combate separarea cazurilor. Credibilitatea sa în calitate de martor în cazul reclamanților a fost compromisă, având în vedere că a fost constrâns să-și mențină declarațiile făcute în vederea negocierii reducerii pedepsei sale, fără a fi legat de jurământul de martor. Mai mult, dreptul național conferea expres efectul de res judicata hotărârilor judecătorești, chiar și celor pronunțate în proceduri accelerate. Astfel, atât L., cât și tribunalele naționale au fost stimulate în mod evident să-și mențină constatările făcute în acel context, în ciuda lipsei unui control adversarial.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

(b) Articolul 6 §§ 1 și 3 (b) și (c), în privința închiderii într-o cabină din sticlă (primul reclamant) – Utilizarea acestei instalații de securitate nu a fost justificată de vreun risc de securitate precis sau de probleme care țin de ordinea în sala de judecată, dar a fost utilizată față de primul reclamant în mod automat, deoarece acesta se afla în arest preventiv, fără alte măsuri compensatorii. Prevalența acestor circumstanțe pentru o perioadă de peste cinci luni pe durata procesului în prima instanță a echivalat cu o restricționare disproporționată a drepturilor reclamanților de a participa în mod efectiv la proces și de a beneficia de asistență juridică practică și efectivă, având, inevitabil, un efect advers în privința caracterului echitabil al procedurilor ca întreg.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

(c) Articolul 6 §§ 1 și 3 (b), în privința agendei ședințelor de judecată (primul reclamant) – Efectul cumulativ al extenuării provocate de transferurile de închisoare îndelungate – în condiții precare și cu odihnă de mai puțin de opt ore, în mod repetat, timp de patru zile pe săptămână pentru o perioadă de peste patru luni – trebuia să fi afectat în mod grav capacitatea primului reclamant de a urmări procedurile, de a înainta cereri, de a lua note și de a da instrucțiuni avocaților săi. Nu a fost acordată o atenție suficientă cerințelor reclamantului referitoare la o agendă a ședințelor mai puțin încărcată. În consecință, primului reclamant nu i-au fost acordate facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale, fapt care a subminat exigențele procesului echitabil și egalitatea armelor.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 11 (doar Rusia)

(a) Aplicabilitate – Articolul 11 nu era incident în cazul demonstrațiilor în care organizatorii și participanții aveau intenția de a provoca violență.

(i) Primul reclamant – Primul reclamant a condus un număr de indivizi pentru a sparge cordonul de poliție; martorii au confirmat că urmărea acest fapt. Având în vedere că spargerea cordonului a condus la escaladarea violenței într-un moment crucial și a provocat ciocniri, acțiunile deliberate ale reclamantului care au contribuit la aceasta nu țineau de conceptul de „întrunire pașnică”.

Concluzie: Articolul 11 nu este aplicabil.

(ii) Cel de-al doilea reclamant – Actele imputate celui de-al doilea reclamant (și anume, chemarea protestatarilor la „acțiuni de protest pe o durată nedeterminată” la locația unde trebuia să aibă loc întrunirea și montarea unei tabere ilegale) nu au demonstrat nicio intenție de a utiliza violența. Niciun martor de la proces nu a declarat că acesta ar fi participat la vreo acțiune violentă sau că ar fi încurajat așa ceva; dimpotrivă, acesta a insistat cu privire la o formă de conduită „strict pașnică”.

Concluzie: Articolul 11 este aplicabil.

(b) Fondul (proporționalitatea) – Condamnarea celui de-al doilea reclamant s-a bazat pe constatarea că, fiind unul dintre organizatorii evenimentului, acesta era responsabil de impasul dintre protestatarii și poliție și că, mai mult, impasul a fost parte a planului de a duce protestul dincolo de perimetrul alocat și de a monta o tabără în parc, pe termen lung.

Curtea a constatat că sancțiunea aplicată acestuia a fost disproporțională, având în vedere următoarele:

– hotărârile de pe plan național au lăsat deschisă chestiunea dacă „instabilitatea politică” presupus a fi promovată de cel de-al doilea reclamant a presupus un element de violență în sensul tulburărilor sau al dezordinilor în masă, spre deosebire de pledarea pentru schimbarea politică prin mijloace pașnice;

– de vreme ce nu exista dovada că unii protestatari au fost instigați de acesta să comită acțiuni violente, simplul fapt că a fost unul dintre organizatorii evenimentului nu constituia un motiv suficient pentru a-l considera responsabil de conduita participanților; în afară de acest fapt, hotărârile nu au evaluat măsura în care înseși autoritățile au contribuit la deteriorarea caracterului pașnic al întrunirii;

– pedeapsa a fost dură (peste patru ani de închisoare); efectul inhibitor al acesteia nu a fost amplificat doar de faptul că a vizat o figură publică bine cunoscută, ci și de procedurile pe scară largă, care au atras o acoperire media mare.

Concluzie: încălcare (unanimitate) în privința celui de-al doilea reclamant.

Alte constatări privind fondul, în privința Rusiei (unanimitate): încălcarea articolului 5 § 3 în privința ambilor reclamanți (arest preventiv, arest la domiciliu); nicio încălcare a articolului 5 § 1 în privința celui de-al doilea reclamant (arest la domiciliu); încălcarea articolului 8 în privința primului reclamant (transferul primului reclamant la o închisoare îndepărtată și refuzul de a-i permite să-și viziteze mama bolnavă sau să fie prezent la înmormântarea ei); încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 în privința celui de-al doilea reclamant (confiscarea bunurilor).

Articolul 41 (prejudiciul moral)

(i) În privința încălcărilor articolelor 3, 5 și 8 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1:

-Plata de către Ucraina: 4,000 EUR pentru primul reclamant;

-Plata de către Rusia: 11,000 EUR pentru primul reclamant și 9,000 EUR pentru cel de-al doilea reclamant.

(ii) Cu privire la încălcarea articolelor 6 și 11: nu este necesară o compensație adițională; dreptul național prevedea posibilitatea redeschiderii procedurilor.

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".