În baza art. 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională îmi expun opinia separată referitor la Hotărîrea Curţii Constituţionale din 24 noiembrie 1997.

 1. Deputatul în Parlament Mihail Sidorov a sesizat Curtea Constituţională, solicitînd recunoaşterea neconstituţionalităţii art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă şi art. 327 alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală privind restricţiile de supunere recursului a deciziilor pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale şi Curtea de Apel, despre anularea deciziilor şi sentinţelor primei instanţe de apel şi trimiterea la rejudecare.

 2. În cazuri similare art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă nu prevede posibilitatea de a supune recursului deciziile tribunalelor şi instanţelor de apel, iar art. 327alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală - atacarea lor şi supunerea lor recursului de către procuror.

 Temei pentru anularea deciziei instanţei de apel şi trimiterea ei la rejudecare primei instanţe, după cum reiese din conţinutul art. 297 alin. 2 din Codul de procedură civilă, constituie următoarele:

 - prima instanţă a judecat pricina fără a intra în cercetarea fondului;

 - judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

 Potrivit art. 321 alin. 1 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, instanţa de apel anulează hotărîrea primei instanţe şi trimite cauza la rejudecare pentru motivul:

 - judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părţi, nelegal citată sau care, legal citată, nu a avut posibilitatea să se prezinte şi să anunţe instanţa despre această imposibilitate;

 - prin hotărîre nu a fost rezolvat fondul cauzei;

 - încălcării esenţiale a legii de procedură penală.

 În virtutea prevederilor sus-menţionate ale legii în vigoare deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale şi Curtea de Apel privind anularea deciziilor şi sentinţelor primei instanţe şi trimiterea cauzei la rejudecare, indiferent de calitatea conţinutului lor, legitimitatea şi temeinicia lor, nu pot deveni obiectul controlului judiciar supus recursului. Aceste prevederi ale legii privează în cauzele civile părţile şi alte persoane, participante la proces, procurorul (dosarele intentate la cererea lui) de dreptul de a prezenta cererea de recurs, iar în cauzele penale - inculpatul, victima, partea civilă, partea civilmente responsabilă, reprezentanţii lor, procurorul de dreptul de atacare şi recurs în vederea îndreptării în acest caz a erorilor judiciare ale instanţelor de apel. Este caracteristic faptul că fiecare temei din cele indicate în lege pentru anularea în asemenea cazuri a deciziilor şi sentinţei primei instanţe, în pofida particularităţilor lor, ele, totuşi, se aplică şi atrag după sine aceleaşi consecinţe - interzicerea recursului.

 Astfel, prevederea codurilor de procedură civilă şi de procedură penală în vigoare, aplicată de legiuitor, reiese din interzicerea absolută de a releva şi de a îndrepta erorile judiciare pe cale de recurs, în cazul în care cauza a fost examinată de tribunale şi Curtea de Apel, ca instanţe de apel, şi au fost anulate deciziile şi sentinţele primei instanţe, iar cauzele au fost trimise la rejudecare. Această prevedere a legii nu asigură cetăţenilor protecţia necesară a drepturilor lor, lezate ca rezultat al erorilor judiciare ale instanţei de apel în acest caz, ceea ce nu corespunde cerinţelor declarate constituţional privind protecţia de stat a drepturilor şi libertăţilor.

 E necesar să ne gîndim şi la consecinţele unei asemenea prevederi a legii, deoarece decizia instanţei de apel în cazul dat, în special a tribunalelor, creează o situaţie juridică în care omul nu numai că nu este privat de o asemenea decizie, dar este obligat să i se subordoneze.

 3. Luînd în consideraţie cele expuse mai sus şi apreciind art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă şi art. 327 alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală, am conchis că aceste norme nu corespund Constituţiei.

 Bazîndu-se pe principiile statului de drept, Constituţia (art. 1 alin. (3)) proclamă demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui drept valori supreme şi care sînt garantate.

 Conform art. 1 alin. (3), 16 alin. (1) şi 20 alin. (1) din Constituţie statul este obligat să recunoască, să respecte şi să protejeze drepturile şi libertăţile, creînd în acest scop mecanisme de drept eficiente pentru înlăturarea oricăror încălcări, inclusiv ale celor comise în cadrul procedurii civile sau penale. O asemenea obligaţie este pusă în primul rînd pe seama legiuitorului, care, întru restabilirea drepturilor participanţilor la proces, stabileşte procedura de rejudecare a deciziilor incorecte, care trebuie să garanteze prioritatea drepturilor şi libertăţilor omului şi cetăţeanului.

 Careva restricţii ale drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, potrivit art. 54 din Constituţie, se admit numai în baza legii şi numai în strictă corespundere cu ea.

 Instanţele judiciare, garantînd protecţia drepturilor şi libertăţilor de către stat, asigură dreptul constituţional la rejudecarea cauzei în conformitate cu legea (art. 119 din Constituţie).

Legea, însă, care stabileşte modul de rejudecare a cauzei, nu poate leza drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului, atenta la conţinutul lor de bază, nici introduce careva restricţii ale drepturilor constituţionale, ce nu reiese din necesitatea protecţiei valorilor sociale, enumerate înart. 54 alin. (1) din Constituţie.

 Totodată, din prevederile art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă şi art. 327 alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală rezultă clar contrariul: interzicerea absolută a rejudecării în cazul dat a deciziei instanţei de apel prin recurs, ceea ce, practic restrînge dreptul cetăţeanului la protecţie judiciară atît în sens procedural, cît şi în sens juridico-material.

 Aceste prevederi nu corespund nici art. 20 din Constituţie, potrivit căruia oricărei persoane îi este garantată protecţia judiciară a drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Însă dreptul la protecţie judiciară, realizat prin totalitatea diverselor mijloace procedurale, se referă la drepturile ce nu pot fi supuse restricţiilor.

 4. În legătură cu cele expuse nu pot fi de acord cu argumentele invocate în Hotărîrea Curţii Constituţionale întru respingerea argumentelor autorului sesizării. Este necesar, de asemenea, de menţionat că Curtea Constituţională, adoptînd decizia privind constituţionalitatea prevederilor normelor menţionate ale legii (sînt convins că Constituţia nu oferă temeiuri pentru o asemenea concluzie), în hotărîre în genere nu a respins argumentele autorului sesizării despre faptul că noţiunile din lege privind temeiurile anulării deciziei şi sentinţei primei instanţe: "a judecat pricina fără a intra în cercetarea fondului" (art. 297, alin. 2, pct. b) din Codul de procedură civilă) şi "prin hotărîre nu a fost rezolvat fondul cauzei"(art. 321, alin. 2, pct. b) din Codul de procedură penală) nu conţin o formulare juridică clară, ceea ce permite, în special tribunalelor, să le interpreteze în mod arbitrar. Caracterul confuz al acestor temeiuri admite orice interpretare şi aplicare arbitrară a lor. Posibilitatea aplicării arbitrare a prevederilor normelor sus-menţionate ale legii constituie o încălcare a principiului egalităţii tuturor în faţa legii, proclamat în art. 16, alin. (2) din Constituţie.

 În procesul examinării dosarului la şedinţa Curţii Constituţionale părţile au menţionat, în repetate rînduri, că plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat la 10 noiembrie 1997 hotărîrea prin care s-a interpretat pentru instanţele de apel aplicarea unor prevederi ale Codului de procedură civilă şi ale Codului de procedură penală.

 După părerea mea, lacuna legislaţiei nu poate fi lichidată pe calea adoptării unor hotărîri ale plenului Curţii Supreme de Justiţie. Soluţionarea acestei chestiuni ţine de competenţa legiuitorului. Nu există alternative pentru lege. Nu este exclus faptul că la introducerea şi dezvoltarea pe viitor a unor instituţii procedurale această normă a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală va avea o nouă semnificaţie şi nu va conţine interzicerea recursului. Numai astfel abordînd legislaţia aceste norme vor deveni o garanţie a protecţiei drepturilor şi libertăţilor şi vor corespunde actelor internaţionale cu privire la drepturile omului, a căror respectare este garantată de Constituţia Republicii Moldova.

 În actele internaţionale unanim acceptate se accentuează că condiţiile principale ale oricărui sistem legislativ trebuie să fie libertatea şi egalitatea. Se poate exprima doar regretul că Curtea Constituţională nu s-a călăuzit de aceste principii.