Volokitin și alții v. Rusia. Eșecul autorităților de a implementa o procedură efectivă de permitere a rambursării obligațiilor emise de către stat. Încălcare

Volokitin și alții v. Rusia - 74087/10, 15410/11, 72789/12 et al. (ș.a.)
Hotărârea din 3.7.2018 [Secția a III-a]

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Articolul 1 para. 1 din Protocolul nr. 1

Posesia nestingherită a bunurilor

Eșecul autorităților de a implementa o procedură efectivă de permitere a rambursării obligațiilor emise de către stat: încălcare 

În fapt - Pe 30 decembrie 1980, Cabinetul de Miniștri al URSS a decis să emită obligații pentru un împrumut câștigător de stat în vederea finanțării anumitor programe de stat („obligațiile câștigătoare din 1982"). Cetățenii sovietici puteau fie să cumpere obligațiile câștigătoare cu banii lor, fie să le obțină în schimbul obligațiilor de la un împrumut câștigător de stat din 1966. Odată cu destrămarea URSS, Guvernul rus și-a recunoscut succesiunea în privința obligațiilor fostei URSS în legătură cu împrumutul din 1982.

Între 1995 și 2000, în Rusia au fost adoptate o serie de legi și de reglementări care prevedeau conversiunea titlurilor de valoare sovietice, inclusiv a obligațiilor câștigătoare din 1982, în bilete la ordin, denumite „ruble promisorii". Din 2003 până în prezent, aplicarea și implementarea acestor legi și reglementări au fost suspendate în mod continuu, cel mai recent pentru perioada 1 ianuarie 2017 până la 1 ianuarie 2020. În calitate de deținători ai obligațiilor, reclamanții s-au adresat autorităților financiare ruse și tribunalelor, cerând rambursarea acestora. Revendicările lor au fost respinse din motive procedurale și substanțiale.

În drept - Articolul 1 din Protocolul nr. 1: „Bunurile" reclamanților presupuneau dreptul acestora de a obține o anumită compensare sau o rambursare a obligațiilor câștigătoare din 1982, care se aflau în prezent în posesia lor. Prin adoptarea Legii cu privire la protecția economiilor în 1995, statul rus și-a asumat obligația de a achita datoria ce rezulta din obligațiile câștigătoare din 1982. Suspendările repetate ale reglementărilor de implementare au fost dispuse prin intermediul procesului legislativ; prin urmare, restricția referitoare la exercitarea dreptului reclamanților la posesia nestingherită a bunurilor lor era „prevăzută de lege". Datorită tranziției tumultuoase a Rusiei de la o economie controlată de stat la o economie de piață, dar și impactului crizei financiare din 1998 asupra bunăstării ei economice, definirea priorităților bugetare în termenii favorizării cheltuielilor legate de nevoile sociale presante, în detrimentul revendicărilor cu un caracter pur pecuniar, constituia un scop legitim în interesul public.

Cu privire la asigurarea unui echilibru corect între interesul general și drepturile reclamanților, Parlamentul rus a adoptat, în mod prompt, actele legislative necesare pentru implementarea cu succes a Legii cu privire la protecția economiilor din 1995. Totuși, începând cu anul 2003, implementarea cadrului juridic existent a rămas suspendată în mod continuu. De vreme ce un inventar al obligațiilor restante și evaluarea lor totală nu au fost realizate niciodată, nu a existat nicio apreciere a valorii achizițiilor bugetare necesare pentru stingerea datoriei din perspectiva altor costuri sociale prioritare. Guvernul rus nu a putut prezenta o justificare satisfăcătoare a eșecului continuu, într-o perioadă de timp mai mare de cincisprezece ani, de a implementa un titlu conferit reclamanților în baza legislației ruse.

Mai mult, reclamanții nu au rămas pasivi, ci au manifestat o atitudine activă prin înaintarea revendicărilor lor către autoritățile competente și prin depunerea de cereri în fața tribunalelor. Nu a existat niciun indiciu că reclamanții erau responsabili sau că au contribuit în mod culpabil la starea de lucruri de care s-au plâns. Autoritățile ruse i-au menținut într-o stare de incertitudine, fapt incompatibil în sine cu obligația de a asigura posesia nestingherită a bunurilor lor, în special cu obligația de a acționa în timp util și de o manieră adecvată și consecventă, atunci când este în joc o problemă de interes general.

Concluzie: încălcare (unanimitate)

Articolul 41:

1. Prejudiciul material

Evoluția tumultuoasă a economiei ruse și suspendarea continuă a cadrului juridic aplicabil trebuie să fi afectat valoarea obligațiilor și suma care trebuie acordată reclamanților pentru pierderile suportate efectiv (damnum emergens). Eșecul statului de a implementa un plan de rambursare nu poate fi interpretat ca presupunând o anumită metodă de calcul sau o stabilire in abstracto a valorii actuale a obligațiilor.

În consecință, situația reclamanților care au dobândit obligații la valoarea lor maximă în perioada sovietică trebuie deosebită de situația persoanelor care le-au cumpărat în perioada următoare, având în vedere diferențele respective de expunere financiară. Prin urmare, Curtea le-a solicitat reclamanților să specifice timpul și modul de achiziționare a obligațiilor din 1982, aflate în posesia lor, precum și prețul de cumpărare, dacă acesta a fost plătit.

Valoarea obligațiilor deținute de către trei dintre reclamanți corespundea cu explicația privind originea lor, pe care au furnizat-o. Curtea le-a acordat sume variind între 2,000 și 6,000 EUR. Revendicările celorlalți reclamanți au fost respinse.

2. Prejudiciul moral

Curtea a acordat 1,800 EUR fiecăruia dintre cei trei reclamanți menționați mai sus pentru acest capăt de cerere.

În privința celorlalți reclamanți, față de care nu a putut fi stabilit momentul achiziționării obligațiilor și durata perioadei posesiei acestora, constatarea unei încălcări a constituit o satisfacție echitabilă suficientă.

Articolul 46: A existat o problemă structurală, care rezulta din eșecul continuat al autorităților de a implementa dreptul titularilor de obligații la o anumită formă de compensare și de a executa hotărârile lor anterioare privind aceeași problemă, fapt care a echivalat cu o practică incompatibilă cu Convenția. În consecință, statul reclamat  trebuie să inițieze, fără întârzieri suplimentare, o discuție veritabilă cu Comitetul Miniștrilor în privința a ceea ce se impune pentru conformarea cu hotărârile actuale și anterioare privind obligațiile câștigătoare din 1982.

(Vezi și Yuriy Lobanov v. Rusia, 15578/03, 2 decembrie 2010; Malysh și alții v. Rusia, 30280/03, 11 februarie 2010; Tronin v. Rusia, 24461/02, 18 martie 2010; SPK Dimskiy v. Rusia, 27191/02, 18 martie 2010; Andreyeva v. Rusia, 73659/10, 10 aprilie 2012; Fomin și alții v. Rusia, 34703/04, 26 februarie 2013; Alekseyeva v. Rusia, 36153/03, 11 decembrie 2008; Milosavljev v. Serbia, 15112/07, 12 iunie 2012; și Vasilevski v. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 22653/08, 28 aprilie 2016)

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".