Eugen Ehrlich (1862-1922) a fost un jurist de origine austriacă, care s-a născut și a activat ca profesor de drept la Cernăuți. Acesta a devenit cunoscut pe plan mondial în special prin teoria „dreptului viu”, consolidată în lucrarea sa Principiile fundamentale ale sociologiei dreptului.

Este suficient să amintim că profunzimea operei lui a fost recunoscută de juriști ca Oliver Wendell Holmes, judecătorul de la Curtea Supremă a Statelor Unite („cea mai bună carte cu subiect juridic scrisă vreodată de un jurist continental contemporan”), sau ca Roscoe Pound, decanul de la Harvard Law School („cel mai bun lucru care s-a scris în ultimul timp”).

Este dezamăgitor faptul că personalitatea acestui savant stă îngropată în uitare în spațiul stăpânit de limba română, în timp ce la Moscova au fost traduse în rusă majoritatea operelor sale, cu finanțare guvernamentală, iar în Ucraina a fost înființată chiar o revistă cu tematică juridică ce-i poartă numele.

Poate că a venit timpul să-l reconsiderăm pe Ehrlich și să-l recunoaștem ca fiind unul de-al nostru, așa cum o făceau, fără rezerve, Nicolae Iorga și Dimitrie Gusti.

Vă propunem să citiți, așadar, o conferință a lui Ehrlich ținută la Institutul Sud-Est European, pe 12 și 19 decembrie 1920, și publicată apoi în ziarul „Neamul Românesc”, în mai multe numere din 1920 și 1921: DESPRE „DREPTUL VIU”.

Mihai Poalelungi, Președintele Curții Constituționale