Joi, 26 septembrie 2024, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 20 privind controlul de constituționalitate și excepția de neconstituționalitate a articolelor 2 alin. (2) din Legea taxei de stat și 84 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 

Circumstanțele cauzei 

La originea cauzei află sesizarea nr. 269a/2023 privind controlul constituționalității articolului 2 alin. (2) din Legea taxei de stat depusă la Curtea Constituțională de dl Vlad Batrîncea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Totodată, la originea cauzei se află patru excepții de neconstituționalitate a articolelor 2 alin. (2) din Legea taxei de stat și 84 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Sesizarea nr. 7g/2024 a fost ridicată din oficiu de dl judecător Victor Sandu, în dosarul nr. 2-134/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru. Sesizările nr. 64g/2024 și nr. 75g/2024 au fost ridicate de dl avocat Andrei Briceag în dosarele nr. 2-3380/2024 și nr. 2-3638/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, iar sesizarea nr. 153g/2024 a fost ridicată de dl Marcel Lungu, lichidator al SRL „New Next” în dosarul nr. 2rhi-1/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central. 

Autorii sesizărilor susțin că articolele 2 alin. (2) din Legea taxei de stat și 84 alin. (4) din Codul de procedură civilă stabilesc că taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eșalonare, cu excepțiile prevăzute de lege. Suma de bani plătită ca taxă de timbru nu se restituie și nici nu se compensează din contul părții care a pierdut procesul. Autorii sesizărilor precizează că aceste prevederi reprezintă o ingerință în dreptul de acces la o instanță și notează că exercitarea acestui drept nu trebuie să fie împiedicată de existența vreunor obstacole de drept sau de fapt care să-i afecteze esența. În sesizări, autorii evidențiază situația financiară precară a persoanelor cu venituri modeste, care nu au capacitatea de a achita taxa de timbru și care ar putea să-și vadă drepturile încălcate fără posibilitatea de a le apăra în instanță. Astfel, dreptul de acces la un tribunal este afectat în cazul în care o persoană nu dispune de resurse financiare pentru a achita taxa de timbru. 

De asemenea, autorii sesizărilor susțin că normele contestate sunt neconstituționale pentru că interzic restituirea taxei de timbru, precum și compensarea acesteia din contul părții care a pierdut procesul. 

La etapa verificării admisibilității sesizărilor, Curtea a reținut că obligația plății taxei de timbru reglementată la prevederile contestate nu ține cont de obiectul cererii, de starea materială a reclamantului sau de alte circumstanțe relevante. Mai mult, prevederile contestate nu-i oferă judecătorului competența de a examina dacă situația materială a reclamantului îi permite acestuia să achite taxa de timbru. Așadar, Curtea a reținut existența unei ingerințe în dreptul de acces la justiție. 

Curtea a mai analizat dacă interdicția compensării taxei de timbru din contul părții care a pierdut procesul de la articolele 2 alin. (2) din Legea taxei de stat și 84 alin. (4) din Codul de procedură civilă reprezintă o ingerință în articolul 20 din Constituție, dar și în dreptul de proprietate garantat de articolul 46 din Constituție. În acest sens, Curtea Europeană a reținut că refuzul ex post facto de a-i rambursa reclamantului cheltuielile de judecată în litigiile împotriva statului care își au originea în acte de exercitare a competențelor sale publice poate să constituie o restricție a accesului la justiție garantat de articolul 6 § 1 din Convenție (a se vedea Černius și Rinkevičius v. Lituania, 18 februarie 2020, §§ 65-74). 

Referitor la existența unei ingerințe în dreptul de acces la justiție din perspectiva interdicției compensării taxei de timbru din contul părții care a pierdut procesul în alte tipuri de litigii decât cele împotriva statului, Curtea a notat că această interdicție poate fi analizată atât în baza articolului 20 din Constituție, cât și a articolului 46 alin. (1) din Constituție (a se vedea, mutatis mutandis, Musa Tarhan v. Turcia, 23 octombrie 2018, § 51). În acest sens, ținând cont de argumentele formulate în sesizări în acest capăt, Curtea a considerat mai potrivit să le examineze doar pe baza articolului 46 alin. (1) din Constituție, care garantează dreptul la proprietate privată. 

În cel de-al doilea capăt al sesizărilor, autorii au susținut existența unei ingerințe în dreptul la proprietate atât pe baza interdicției restituirii, cât și pe baza interdicției compensării taxei de timbru. Curtea a examinat în mod separat existența ingerinței în dreptul la proprietate din perspectiva acestor restricții. Curtea a menționat că taxa de timbru are scopul să compenseze lucrările de secretariat în cadrul instanței, între care primirea și expedierea cererii către pârât, comunicarea cu reclamantul ș.a. Pentru că taxa de timbru este achitată în legătură cu prestarea unui serviciu de către instanțele judecătorești și pentru că aceasta are o valoare mică, Curtea nu a reținut existența unei ingerințe în dreptul la proprietate privată din perspectiva restricției restituirii taxei de timbru. 

Referitor la restricția compensării taxei de timbru din contul părții care a pierdut procesul, Curtea a precizat că această restricție reprezintă o excepție de la principiul de drept civil potrivit căruia „cine acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție, este obligat să repare prejudiciul cauzat”. Astfel, Curtea a stabilit că interdicția compensării taxei de timbru din contul părții care a pierdut procesul trebuie considerată ca fiind o ingerință în dreptul persoanei la folosirea nestingherită a bunurilor. 

Curtea a conchis că articolele 2 alin. (2) din Legea taxei de stat și 84 alin. (4) din Codul de procedură civilă pretind o examinare în fond, prin prisma articolelor 20 alin. (1) și 46 alin. (1) din Constituție, iar celelalte capete ale sesizărilor sunt inadmisibile. 

Analiza Curții 

I. Analiza Curții pe baza articolului 20 alin. (1) din Constituție 

1) Principii generale privind dreptul de acces la un tribunal 

Curtea Europeană a reținut că, garantându-le persoanelor un drept efectiv de acces la instanțe pentru stabilirea „drepturilor și obligațiilor lor civile”, articolul 6 § 1 din Convenție lasă la latitudinea statelor alegerea mijloacelor care vor fi utilizate în acest scop. Deși statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere, decizia finală privind respectarea cerințelor Convenției îi revine Curții Europene. Curtea Europeană a subliniat că evaluarea sa are la bază principiul potrivit căruia Convenția urmărește să garanteze drepturi practice și efective, nu teoretice sau iluzorii. Acest lucru este valabil mai ales pentru garanțiile consacrate la articolul 6 din Convenție, având în vedere locul proeminent al dreptului la un proces echitabil într-o societate democratică (a se vedea Zhang v. Ucraina, 13 noiembrie 2018, § 59). Curtea Europeană a subliniat că caracterul echitabil al procesului – atât în procedurile civile, cât și în cele penale – reclamă ca părțile să aibă posibilitatea de a-și prezenta cazul în mod efectiv în fața instanței de judecată și ca acestea să beneficieze de oportunități egale (a se vedea Paslavičius v. Lituania, 18 iulie 2023, § 69). 

2) Referitor la respectarea standardului calității legii (dacă ingerința este „prevăzută de lege”) 

Articolele 2 alin. (2) din Legea taxei de stat și 84 alin. (4) din Codul de procedură civilă stabilesc că taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eșalonare, cu excepțiile prevăzute de Legea taxei de stat nr. 213 din 31 iulie 2023, iar a doua teză a acestor prevederi stabilește că suma de bani plătită ca taxă de timbru nu se restituie și nici nu se compensează din contul părții care a pierdut procesul. 

Având în vedere că aceste texte de lege sunt clare și previzibile, Curtea nu a constatat vreo incertitudine legată de calitatea legii. 

3) Referitor la legitimitatea scopurilor urmărite și la legătura rațională dintre acestea și prevederile normative contestate 

Curtea a reținut că introducerea în legislație a taxei de timbru, i.e. a obligației persoanei care se adresează cu o cerere în judecată de a achita o sumă de bani pentru a acoperi o parte din costurile procedurii la care participă, reprezintă, în principiu, o modalitate rezonabilă de a strânge fonduri pentru finanțarea instanțelor judecătorești. Curtea a precizat că acest obiectiv reprezintă un scop legitim, în sensul articolului 54 alin. (2) din Constituție. 

Totuși, Curtea a precizat că aceste considerente nu sunt aplicabile în privința interdicției compensării taxei de timbru. Astfel, Curtea Europeană a adoptat o abordare diferită în privința interdicției compensării cheltuielilor de judecată suportate în procedura contenciosului administrativ, subliniind că, în acest tip de litigii, consecințele vreunei erori sau greșeli comise de o autoritate publică în exercițiul puterii trebuie suportate de către stat, nu remediate pe cheltuiala persoanei (a se vedea Zustović v. Croația, 22 aprilie 2021, § 100). Transferul de la stat la persoana vizată în actul administrativ a cheltuielilor de redresare a greșelilor comise de o autoritate a statului, în scopul protejării intereselor sale financiare, vine în contradicție cu principiul bine stabilit potrivit căruia riscul oricărei greșeli sau erori comise de o autoritate publică trebuie să fie suportat de stat. Curtea Europeană a subliniat că, în caz de pierdere într-un asemenea caz, tocmai statul este cel care trebuie să suporte cheltuielile de judecată (a se vedea Zustović v. Croația, 22 aprilie 2021, § 106). 

Așadar, Curtea a constatat că interdicția compensării taxei de timbru nu urmărește un scop legitim în cazul litigiilor de contencios administrativ. Totodată, având în vedere că procedura contenciosului administrativ prezintă elemente comune cu procedura în contencios contravențional, Curtea a reținut că constatările de mai sus se aplică, mutatis mutandis, și în cazul interdicției de compensare a taxei de timbru în cazul depunerii unei contestații împotriva unei decizii contravenționale. 

Referitor la cel de-al doilea scop, Curtea a constatat că instituirea taxei de timbru este capabilă să descurajeze persoanele să adreseze cereri nefondate și abuzive, fapt care contribuie la creșterea eficienței justiției în general. 

4) Referitor la existența unor măsuri alternative mai puțin intruzive, care au legătură cu scopurile legitime urmărite 

În opiniile lor, autoritățile au susținut că nu au prevăzut în Legea taxei de stat posibilitatea scutirii, amânării sau eșalonării de la plata taxei de timbru, pentru că aceasta are o valoare mică și orice persoană își permite să o achite. Totuși, în final, autoritățile au susținut că excepțiile de la plata taxei de timbru din Anexa nr. 2 la Lege ar putea fi aplicate în situația în care o persoană întâmpină dificultăți de ordin financiar, fără a-și detalia afirmațiile. Curtea a considerat necesar să examineze acest punct de vedere. 

Anexa nr. 2 la Legea taxei de stat stabilește câteva situații în care nu se achită taxa de timbru la depunerea cererii în judecată, de exemplu, în cazul cererilor de protecție împotriva violenței domestice și de reparare a prejudiciului provocat astfel, în cazul cererilor privind apărarea drepturilor minorilor, în cazul persoanelor fizice care, conform legii, sunt împuternicite să se adreseze instanțelor cu cereri în apărarea drepturilor, libertăților, intereselor legitime al altor persoane, precum și în cazul în care persoana are statut de beneficiar de asistență juridică garantată de stat, etc. Curtea a reținut că excepțiile prevăzute de lege nu pot fi aplicate în situația în care o persoană întâmpină dificultăți financiare, iar a patra excepție menționată supra, care acționează odată cu dobândirea statutului de beneficiar de asistență juridică garantată de stat, nu acoperă întreg spectrul de situații în care cineva nu posedă mijloace bănești. Pe de altă parte, deși dobândirea statutului de beneficiar al asistenței juridice garantate de stat le-ar oferi persoanelor posibilitatea de a nu plăti taxa de timbru, Curtea a reținut că Legea în materie stabilește dreptul, nu obligația persoanelor de a obține asistența juridică garantată de stat. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a analizat acest lucru și a reținut că, în pofida faptului că exercitarea dreptului la asistență juridică garantată de stat le-ar fi oferit reclamanților posibilitatea de a se adresa în instanță fără a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată, asistența juridică reprezintă un drept al persoanei, nu o obligație care trebuie exercitată (a se vedea Dragan Kovačević v. Croația, 12 mai 2022, § 81). În acest sens, Curtea nu a identificat niciun motiv pentru a se abate de la această jurisprudență. 

5) Proporționalitatea în sens restrâns 

În opiniile lor, autoritățile au precizat că reglementarea taxei de timbru are la bază faptul că orice persoană își permite să achite 200 lei. Deși taxa de timbru are, într-adevăr, o valoare mică, Curtea a precizat că această opinie nu se bazează pe date concrete, ci operează mai curând în virtutea unor generalizări care ignoră posibilitățile financiare efective ale persoanelor sărace și ale celor aflate la limita sărăciei. Argumentul avansat de către autorități, care au susținut că aceste persoane ar putea să achite taxa de timbru dacă ar renunța la o parte din cheltuielile lor, nu conduce la concluzia că taxa este accesibilă. În mod normal, persoanele sărace și cele aflate la limita sărăciei vor trebui să renunțe la o parte din cheltuielile lor obișnuite și necesare pentru menținerea unui nivel de trai decent. 

Curtea a notat că într-un stat de drept accesul la justiție și justiția în general au scopul să contribuie la respectarea ordinii juridice prin garantarea pe larg a dreptului persoanelor de a adresa cereri în justiție, chiar și fără plata taxelor judiciare (a se vedea articolele 85 alineatele (1) și (4) și 86 alin. (1) din Codul de procedură civilă). Acest fapt este justificat pe baza faptului că atât ordinea juridică, cât și statul de drept au mai mult de câștigat dacă persoanele pot să-și apere drepturile în instanță, decât din sumele care ar putea fi încasate de către stat. Acest raționament este confirmat inclusiv prin faptul că obligația generală de plată a taxei de timbru de la articolele contestate nu contribuie la realizarea scopurilor legitime urmărite în toate cazurile. Astfel, dintr-un mijloc care descurajează adresarea cererilor nefondate sau abuzive, taxa de timbru devine, în cazul persoanelor fără mijloace bănești, o barieră în calea sesizării instanțelor în general, deoarece lipsa banilor îi împiedică să formuleze vreo cerere în judecată. 

Pornind de la aceste premise, Curtea a declarat neconstituțional textul „Taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eșalonare, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.” din teza întâi a articolului 2 alin. (2) din Legea taxei de stat și textul „Taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eșalonare, cu excepțiile prevăzute de Legea taxei de stat nr. 213/2023.” din teza întâi a articolului 84 alineatul (4) din Codul de procedură civilă, sunt neconstituționale. 

Până la modificarea legislației relevante în sensul considerentelor hotărârii Curții, judecătorul sau instanța de judecată, la cererea persoanei, în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, va decide scutirea, amânarea sau eșalonarea de la plata taxei de timbru pentru intentarea unui proces judiciar civil, de contencios administrativ, precum și pentru fiecare contestație împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenționale atât în primă instanță, cât și în căile de atac. Curtea i-a trimis Parlamentului o adresă pentru a modifica legislația relevantă în conformitate cu considerentele hotărârii. 

II. Analiza Curții pe baza articolului 46 alin. (1) din Constituție 

Curtea a reținut că articolele 2 alin. (2) din Legea taxei de stat și 84 alin. (4) din Codul de procedură civilă interzic compensarea taxei de timbru din contul părții care a pierdut procesul. Această măsură protejează persoanele care au pierdut un proces judiciar și care, în lipsa acestor norme, ar fi fost obligate la compensarea cheltuielilor de judecată, în care intră și taxa de timbru, în baza regulii „cine pierde plătește”. Curtea a observat că aceste prevederi sunt rigide și nu le acordă celor care o aplică o discreție prea mare. În acest sens, Curtea a notat că, fără a ține cont în mod adecvat de interesele persoanelor care au avut câștig de cauză într-un proces judiciar, normele contestate le privează pe acestea de un „bun”. Curtea a precizat că nu întrevede vreun scop legitim care ar putea să justifice interdicția în dreptul la proprietate. 

Hotărârea Curții: 

Pornind de la argumentele invocate: 

Curtea a admis parțial sesizarea privind controlul de constituționalitate, depusă de dl Vlad Batrîncea, deputat în Parlament, și excepțiile de neconstituționalitate, depuse de dl judecător Victor Sandu, în dosarul nr. 2-134/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, de dl avocat Andrei Briceag în dosarele nr. 2-3380/2024 și nr. 2-3638/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și de dl Marcel Lungu, lichidator al SRL „New Next” în dosarul nr. 2rhi-1/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Central. 

Curtea a declarat neconstituțional: 

- textul „Taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eșalonare, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.” din teza întâi și textul „și nici nu se compensează din contul părții care a pierdut procesul” din teza a doua a articolului 2 alineatul (2) din Legea taxei de stat nr. 213 din 31 iulie 2023;

- și textul „Taxa de timbru nu este susceptibilă de scutire, amânare sau eșalonare, cu excepțiile prevăzute de Legea taxei de stat nr. 213/2023.” din teza întâi și textul „și nici nu se compensează din contul părții care a pierdut procesul” din teza a doua a articolului 84 alineatul (4) din Codul de procedură civilă. 

Până la operarea modificărilor de către Parlamentul Republicii Moldova, judecătorul sau instanța de judecată, la cererea persoanei, în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, va decide scutirea, amânarea sau eșalonarea de la plata taxei de timbru pentru intentarea unui proces judiciar civil, de contencios administrativ, precum și pentru fiecare contestație împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenționale atât în primă instanță, cât și în căile de atac. 

Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de dl Marcel Lungu în capătul său referitor la excepția de neconstituționalitate a Anexei nr. 2 la Legea nr. 213 din 31 iulie 2023 taxei de stat. 

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curții Constituționale http://www.constcourt.md/