În contextul informațiilor apărute în spațiul public cu privire la respingerea, la 16 iulie a.c., de către Curtea Constituțională a sesizărilor nr. 265a/2025 și nr. 267a/2025, prin care dl Alexandr Berlinschii și dl Sergiu Stefanco, deputați în Parlament, au contestat unele prevederi ale Legii nr. 39 din 6 martie 2025 privind organizarea și funcționarea camerelor agricole, Curtea Constituțională reiterează că este o autoritate independentă și se supune numai Constituției.

Prin urmare, orice mesaj care contravine principiului independenței Curții este inacceptabil.

De asemenea, le solicităm persoanelor publice să manifeste prudență în expresiile utilizate, ca să nu inducă societatea în eroare.

În continuare, prezentăm principalele argumente care au stat la baza declarării sesizărilor ca inadmisibile.

Domnii deputați au susținut, în principal, că articolul 8 alin. (1) din Legea nr. 39 din 6 martie 2025, care reglementează dobândirea, prin efectul legii, a calității de membru al camerei agricole de către persoanele care întrunesc condițiile prevăzute de acest articol, încalcă dreptul la libertatea de asociere, garantat de articolul 41 din Constituție.

Curtea a reținut că articolul 41 din Constituție constituie corespondentul, la nivel național, al articolului 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit Curții Europene, pentru a beneficia de protecția oferită de articolul 11 din Convenție, o asociație trebuie să aibă un caracter privat. Curtea a observat că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a precizat că termenul „asociație" are un sens autonom, iar calificarea din dreptul național nu are decât o valoare relativă și constituie doar un punct de plecare. Dacă statele contractante la Convenție ar putea califica, la discreția lor, o asociație „publică" sau „para-administrativă" și, prin urmare, să o excludă din sfera de aplicare a articolului 11, acest fapt ar putea conduce la rezultate incompatibile cu obiectul și scopul Convenției, care constă în protejarea unor drepturi care sunt practice și efective, nu teoretice sau iluzorii (Chassagnou și alții v. Franța [MC], 24 aprilie 1999, § 100).

Potrivit Curții Europene, pentru a stabili existența caracterului public sau privat al asociației, trebuie avuți în vedere următorii factori: dacă asociația a fost înființată de persoane fizice sau de legislativ; dacă între asociație și stat există o legătură suficient de strânsă; dacă i-au fost acordate competențe administrative, normative și disciplinare; și dacă asociația a fost înființată în scopul realizării unui obiectiv de interes general (Mytilinaios și Kostakis v. Grecia, 3 decembrie 2015, § 35).

Referitor la primul criteriu, Curtea a constatat că camerele agricole au fost create prin Legea nr. 39 din 6 martie 2025 privind organizarea și funcționarea camerelor agricole. Potrivit articolului 8 alin. (1) literele a), b) și c) din Lege, calitatea de membru al camerei agricole regionale se dobândește, prin efectul Legii, de orice persoană fizică sau juridică, indiferent de tipul de proprietate și de forma juridică de organizare, care întrunește condițiile de la acest articol. Astfel, Curtea a reținut că camerele agricole sunt înființate prin lege, iar dobândirea calității de membru al camerelor agricole nu este rezultatul unui acord privat.

Referitor la cel de-al doilea criteriu, Curtea a constatat existența unor legături suficient de strânse între stat și Camera Agricolă Națională în realizarea politicilor din domeniul agricol. Legea nr. 39 din 6 martie 2025 stabilește mai multe obligații și prerogative care dau colaborării dintre autoritățile publice și camerele agricole un conținut concret. Prin urmare, Curtea a reținut că și acest criteriu este îndeplinit.

Referitor la cel de-al patrulea criteriu, Curtea a reținut că camerele agricole regionale și Camera Agricolă Națională reunesc toți fermierii din țară. Curtea a considerat că reprezentarea intereselor comune ale fermierilor din toată țara este un scop care servește interesului public. Faptul că camerele agricole regionale și Camera Agricolă Națională reunesc toți fermierii le conferă legitimitate în raport cu autoritățile publice, cu instituțiile și cu organizațiile naționale și internaționale.

În acest context, Curtea a stabilit că criteriile unu, doi și patru confirmă faptul că camerele agricole nu pot fi asimilate asociațiilor private. Cu excepția competențelor administrative, normative și disciplinare, camerele agricole pot fi comparate, din toate punctele de vedere, cu organizațiile profesionale de interes public. Totuși, Curtea a precizat că acest ultim criteriu nu este unul decisiv.

În acest sens este relevantă cauza Weiss v. Austria, 10 iulie 1991, în care, examinând o problemă similară cu cea analizată în această cauză, i.e. aderarea obligatorie a antreprenorilor din Austria la camerele de comerț regionale, Curtea Europeană a confirmat caracterul public al camerelor de comerț. Ea a ținut cont de faptul că camerele de comerț au fost create pe baza Legii privind camerele de comerț din Austria și că acestea îndeplinesc funcții de interes public. Curtea a reținut că această concluzie este confirmată în hotărârea pe cauza Franz Wallmann și alții v. Austria, 1 aprilie 2004, care a fost examinată de Comitetul ONU pentru Drepturile Omului. În acel caz, Comitetul a stabilit că articolul 22 din Convenția internațională pentru drepturile civile și politice nu se aplică camerelor regionale de comerț din Austria.

Așadar, având în vedere raționamentele și jurisprudența menționate mai sus, Curtea a constatat că camerele agricole reprezintă organizații profesionale instituite în baza legii, care datorită participării lor la activități de administrație publică și obiectivelor de interes public nu intră sub incidența articolului 41 din Constituție. Prin urmare, Curtea a stabilit că articolul 41 din Constituție nu este incident în acest capăt al sesizărilor.

Decizia de inadmisibilitate integrală poate fi citită aici.

De asemenea, informăm opinia publică că, potrivit punctului 26 din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională, admisibilitatea sesizărilor se examinează în ședința Plenului Curții fără participarea părților.

Totodată, potrivit punctului 32 din același Regulament, numai sesizările declarate admisibile sunt examinate în ședință publică.