Stimați cetățeni,

Stimați reprezentanți ai presei,

Astăzi, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre care a avut la bază două sesizări. Prima sesizare îi aparține ministrului Justiției, iar cea de-a doua sesizare îi aparține Adunării Populare a Găgăuziei.

În sesizarea sa, ministrul Justiției a contestat prevederi din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, din Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului. Mai exact, acesta a contestat norme care atribuie Guvernatorului Găgăuziei sau Adunării Populare a Găgăuziei competența de a propune, aproba sau de a-și da acordul în proceduri de numire și eliberare din funcție a unor persoane care urmează să ocupe sau să fie eliberate din anumite funcții publice în Ministerul Justiției, în Ministerul Afacerilor Interne și în Serviciul de Informație și Securitate.

De asemenea, ministrul Justiției a contestat competența Adunării Populare de a aproba componența Comisiei Electorale Centrale pentru efectuarea alegerilor.

Ministrul a mai contestat normele din Codul electoral care prevăd că particularitățile organizării și desfășurării alegerilor regionale se stabilesc prin actele normative aprobate de Adunarea Populară, în conformitate cu prevederile Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei.

Curtea a subliniat de la bun-început că articolul 111 alin. (7) din Constituție nu împiedică exercitarea controlului de constituționalitate al Legii cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei. Condiția majorității calificate protejează stabilitatea legii în discuție și asigurarea unui consens mai larg în cazul modificării sale.

Curtea a admis că instituirea unor mecanisme prin care o autoritate locală participă la configurarea unor funcții aparținând autorităților naționale afectează delimitarea constituțională a competențelor între nivelul central și cel local și pune în discuție limitele autonomiei prevăzute de articolul 111 alin. (1) din Constituție. Ea și-a raportat întreaga analiză la articolele 1 alin. (1), 72 alin (3), 107, 109 și 111 alin. (1) din Constituție.

După cum decurge din textul articolului 1 alin. (1) din Constituție, conceptul de stat unitar se referă la asocierea unui popor sub o autoritate organizată, în cadrul unui teritoriu care se presupune a fi indivizibil.

Curtea a observat că, la nivel european, nu există un standard unic de reglementare a regiunilor cu un statut de autonomie specială și a competențelor oferite organelor acestor regiuni. Spectrul de atribuții oferit regiunilor autonome de alte state europene, precum și mecanismele de conlucrare dintre autoritățile autonomiilor și cele centrale cunosc o diversitate sporită.

În jurisprudența sa în care a abordat interacțiunea dintre autoritățile centrale și autoritățile locale, Curtea a subliniat că autonomia locală trebuie să cunoască limite, care sunt determinate în special de principiul statului unitar.

Caracterul unitar al statului presupune că există un singur titular al suveranității și un singur sistem de autorități publice centrale. Într-un stat unitar nu există mai multe centre de exercitare a suveranității. Autonomia nu poate avea competențe proprii care vin în conflict cu competențele autorităților centrale. Articolul 111 din Constituție nu creează un al doilea nivel al puterii constituante sau o ordine juridică autonomă, ci permite existența autonomiei teritoriale în interiorul ordinii constituționale naționale. Articolul 111 alin. (1) din Constituție stabilește că exercitarea autonomiei are loc „potrivit legii organice" și „în limitele competenței sale", adică în limitele competenței stabilite de Parlament. De asemenea, Parlamentul nu poate extinde autonomia dincolo de limitele articolului 111.

Referitor la principiul autonomiei locale, Curtea a mai subliniat că acesta le oferă unităților administrativ-teritoriale posibilitatea de a se autoguverna la nivel local sub rezerva de a nu aduce atingere autonomiei altor colectivități locale şi intereselor generale ale statului.

Textul articolului 111 alin. (1) din Constituție stabilește trei limite referitoare la competențele Găgăuziei. În primul rând, Găgăuzia soluționează problemele „în limitele competenței sale", fapt care exclude existența unei competențe generale. În al doilea rând, autonomia se exercită „potrivit legii organice", fapt care presupune că Parlamentul stabilește, pe baza articolului 72 alin. (3) lit. f) din Constituție,  întinderea competențelor, ținând cont de prevederile Constituției. În al treilea rând, Constituția restrânge domeniul de exercitare a autonomiei la „problemele cu caracter politic, economic și cultural", care nu pot fi interpretate extensiv, deoarece limbajul utilizat de Parlament este restrictiv.

Totuși, competența Găgăuziei de a soluționa probleme cu caracter politic nu echivalează cu exercitarea puterii de stat. Constituția face distincție între organizarea instituțiilor administrației publice locale ale Găgăuziei și organizarea autorităților care exercită funcțiile statului. Din Constituție rezultă că anumite domenii sunt încredințate în mod exclusiv autorităților naționale ale Republicii Moldova.

În același timp, competența unității teritoriale autonome Găgăuzia de a soluționa probleme cu caracter politic, în sensul articolului 111 alin. (1) din Constituție, reprezintă prerogativa și capacitatea efectivă a autonomiei de a-și organiza instituțiile reprezentative și executive proprii, de a adopta acte normative regionale și de a stabili politici publice privind interesele colectivității pe care o reprezintă, în limitele competențelor atribuite și cu respectarea Constituției și a legislației Republicii Moldova.

Așadar, Curtea a reținut că asigurarea ordinii publice și securității statului nu constituie probleme care se încadrează în limitele competențelor UTA Găgăuzia, stabilite de articolul 111 alin. (1) din Constituție, ci constituie funcții fundamentale ale statului, exercitate prin autoritățile administrației publice centrale sau al altor autorități administrative naționale. Din această perspectivă, chiar dacă autoritățile în discuție își desfășoară activitatea pe teritoriul  UTA Găgăuzia, acestea nu pot fi calificate drept autorități ale UTA Găgăuzia, ci reprezintă componente ale sistemului unitar al autorităților publice centrale ale Republicii Moldova.

Referitor la competențele organelor locale ale UTA Găgăuzia în materie electorală, Curtea a reținut următoarele:

Comisia Electorală Centrală este o instituție menționată expres în articolul 62 din Constituție. Comisia Electorală Centrală mai este organul electoral ierarhic superior care activează permanent. Pe de altă parte, ea formează, împreună cu consiliile electorale de circumscripție de nivelele al doilea şi întâi, birourile electorale ale secțiilor de votare și Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, sistemul organelor electorale din Republica Moldova.

Curtea a reiterat că orice competență a autorităților publice locale trebuie exercitată în conformitate cu Constituția, în special cu respectarea principiului statului unitar. Competenţa Adunării Populare a Găgăuziei de a aproba „componenţa Comisiei Electorale Centrale pentru efectuarea alegerilor" nu se încadrează în limitele competenţelor administraţiei publice locale şi nici ale unităţii teritoriale autonome cu statut special. Ea implică o ingerinţă directă într-o competenţă rezervată exclusiv autorităţilor constituţionale naţionale. Prin urmare, Curtea a reținut că normele contestate depăşesc cadrul constituţional stabilit de articolul 111 alin. (1).

Referitor la competența UTA Găgăuzia de a stabili particularitățile organizării și desfășurării alegerilor regionale, Curtea a reținut că, potrivit articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituție, sistemul electoral se reglementează de Parlament, prin lege organică. Astfel, noțiunea de „sistem electoral" înglobează, în contextul tuturor scrutinelor, modul de organizare și desfășurare a alegerilor, condițiile de votare, criteriile de constituire a circumscripțiilor electorale și regulile privind atribuirea mandatelor. Parlamentul nu poate delega unei autorități reprezentative locale exercițiul unei competențe pe care Constituția o rezervă în mod expres legislatorului organic. O asemenea soluție legislativă depășește cadrul constituţional.

Curtea a constatat că, în sensul Constituției, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei se constituie și funcționează în conformitate cu prevederile Codului electoral, iar alegerile regionale se organizează și se desfășoară conform regulilor adoptate de Parlament prin lege organică.

În consecință, Curtea a declarat neconstituționale:

- textul „și aprobarea componenței Comisiei Electorale Centrale pentru efectuarea alegerilor" din articolul 12 alin. (3) lit. d), precum și articolele 19, 22, 23 și 24 din Legea nr. 344 din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei;

- textul „la propunerea Guvernatorului Găgăuziei și cu acordul Adunării Populare a acesteia" din articolul 7 lit. e) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliției şi statutul polițistului;

- textul „Componența Consiliului Electoral Central al Găgăuziei se aprobă de Adunarea Populară a Găgăuziei în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 344/1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) și cu actele normative locale" din articolul 36 alin. (1) din Codul electoral, precum și textele „de Adunarea Populară a Găgăuziei," și „Legii nr. 344/1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) și ale" din articolul 155 alin. (1) din Codul electoral.

De asemenea, Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea Adunării Populare a Găgăuziei prin care s-au contestat prevederi din Codul electoral.

Vă mulțumesc pentru atenție!