Vineri, 23 ianuarie 2026, Curtea Constituțională a adoptat Decizia nr. 9 de inadmisibilitate a sesizării nr. 2g/2026 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 268 alin. (1) punctul 3) din Codul de procedură penală, ridicată de dl Nicanor Ciochină, în dosarul nr. 1-1348/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (sesizarea nr. 2g/2026).

Autorul excepției a menționat că articolul 368 alin. (1) punctul 3) din Codul de procedură penală permite citirea în ședința de judecată a declarațiilor inculpatului date în cursul urmăririi penale în cazul în care acesta refuză să dea declarații în instanță. Pe de o parte, autorul excepției a susținut că dispoziția contestată permite utilizarea declarațiilor date de inculpat în faza urmăririi penale ca mijloc de probă împotriva acestuia la etapa judecății, inclusiv în situația în care inculpatul își exercită dreptul de a refuza să dea declarații în fața instanței. În acest sens, autorul a susținut că norma contestată contravine dreptului de a nu se autoincrimina, garantat de articolul 21 din Constituție.

Pe de altă parte, autorul a pretins că norma contestată îl împiedică să solicite audierea coinculpatului ale cărui declarații formulate la etapa urmăririi penale au fost citite în cadrul ședinței de judecată. În acest sens, autorul susține că norma contestată contravine dreptului la apărare, garantat de articolul 26 din Constituție, dreptului la un proces echitabil și dreptului de a audia martorii, garantate de articolul 6 §§ 1 și 3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analiza Curții

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea a observat, cu referire la respectarea dreptului de a nu se autoincrimina, că autorul nu critică norma contestată din perspectiva încălcării dreptului personal de a nu se autoincrimina, ci din perspectiva afectării drepturilor coinculpatului (i.e. ale dlui Ion Andronache). Astfel, pentru că autorul nu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate pentru apărarea drepturilor sale, Curtea a declarat inadmisibil acest capăt al sesizării.

Cu referire la pretinsa afectare a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, Curtea a reținut că administrarea probelor constituie principalul instrument de apărare al inculpatului împotriva învinuirii formulate de procuror. Dreptul inculpatului de a solicita audierea martorilor în cadrul ședinței de judecată reprezintă un aspect esențial al dreptului la un proces echitabil, garantat de articolele 20 și 26 din Constituție.

În acest sens, articolul 6 § 3 lit. d) din Convenție stabilește principiul conform căruia, înainte ca un acuzat să poată fi condamnat, toate probele împotriva sa trebuie să fie prezentate, în mod normal, în prezența sa, în cadrul unei ședințe publice, în vederea unei dezbateri adversariale. Excepțiile de la acest principiu sunt posibile, dar nu trebuie să încalce dreptul la apărare, care, de regulă, impun ca acuzatului să i se ofere o posibilitate adecvată și corespunzătoare de a contesta și de a interoga un martor care face o declarație împotriva sa, fie în momentul în care acesta își face declarația, fie într-o etapă ulterioară a procedurii.

Curtea a constatat că articolul 368 alin. (1) punctul 3) din Codul de procedură penală le permite părților să solicite citirea în ședința de judecată a declarațiilor inculpatului date în cursul urmăririi penale în cazul în care acesta refuză să dea declarații în fața instanței. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a reținut că admiterea ca probă a declarației unui martor care a lipsit de la proces și a cărui declarație prealabilă a fost singura probă sau proba decisivă împotriva inculpatului nu reprezintă, în mod automat, o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (Schatschaschwili v. Germania [MC], 15 decembrie 2015, § 109). Acest considerent este valabil și în cazul admiterii ca probă a declarației unui coinculpat care invocă dreptul la tăcere (Strassenmeyer v. Germania, 2 mai 2023, §§ 73-74).

Curtea a reținut că norma contestată stabilește cazuri limitative în care pot fi citite declarațiile inculpatului și reflectă preocuparea legislatorului de a-i permite acuzării să valorifice declarațiile formulate de coinculpați la etapa urmăririi penale, pe de o parte, și asigură respectarea dreptului coinculpatului de a refuza să dea declarații în fața instanței, pe de altă parte. Astfel, dreptul la apărare al autorului excepției nu poate fi interpretat în mod izolat, ci trebuie optimizat cu alte drepturi fundamentale, inclusiv cu dreptul coinculpatului de a nu se autoincrimina și de a refuza să dea declarații, drept care beneficiază de o protecție constituțională echivalentă.

Curtea a constatat că lipsa posibilității autorului excepției de a-l interoga pe coinculpat în fața instanței este compensată, la nivel normativ, prin garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală. 

Astfel, în ipoteza citirii declarațiilor coinculpatului formulate la etapa urmăririi penale, Curtea a constatat că norma contestată nu stabilește caracterul unic sau decisiv al acestor declarații. Dimpotrivă, evaluarea forței probante a declarației în discuție ține de competența instanțelor judecătorești.

În acest sens, la articolul 101 din Codul de procedură penală legislatorul a instituit principiul aprecierii coroborate a probelor. Potrivit acestui articol, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității şi veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor. Judecătorul apreciază probele conform propriei convingeri, formate în urma examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele şi în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege. Nicio probă nu are o valoare dinainte stabilită pentru organul de urmărire penală sau instanţa de judecată (articolul 101 alineatele (1)-(3) din Codul de procedură penală). Prin aceste prevederi legislatorul a exclus riscul ca declarațiile unui coinculpat, citite în condițiile articolului 368, să dobândească o forță probantă disproporționată în raport cu dreptul la apărare al autorului excepției.

De asemenea, la articolul 101 alin. (4) din Codul de procedură penală, legislatorul a stabilit că instanţa de judecată este obligată să pună la baza hotărârii sale numai acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părţile în egală măsură şi să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. Această prevedere îi permite autorului excepţiei să conteste credibilitatea și relevanța declarațiilor citite și să-și prezinte propria versiune asupra circumstanțelor cauzei penale.

Curtea a mai avut în vedere faptul că la articolul 389 alineatele (1) și (2) din Codul de procedură penală legislatorul a stabilit limitări explicite în privința utilizării acestor declarații la pronunțarea unei sentințe de condamnare. Potrivit acestor dispoziții, condamnarea poate fi dispusă numai în măsura în care vinovăţia inculpatului în săvârșirea infracţiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată și nu se poate baza pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal, pe declaraţiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale şi citite în instanţa de judecată în absența lor.

Totodată, Curtea a reținut că articolele 101 alin. (4), 384 alin. (3) și 394 din Codul de procedură penală mai stabilesc obligația instanței de judecată de a examina în mod riguros declarația citită și de a motiva ponderea acesteia în raport cu ansamblul probelor prezentate.

Privite în ansamblu, Curtea a reținut că legislatorul a instituit suficiente garanții care permit utilizarea declarațiilor coinculpaților formulate la etapa urmăririi penale, fără a aduce atingere substanței dreptului la apărare al autorului excepției, garantat de articolul 26 din Constituție.

Decizia Curții:

Pornind de la argumentele invocate, Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 368 alin. (1) punctul 3) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, ridicată de dl Nicanor Ciochină, în dosarul nr. 1-1348/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Această decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Textul integral al deciziei va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md