Marți, 23 septembrie 2025, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 11 privind excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor articolului 90 alin. (3) pct. (8) din Codul de procedură penală (sesizările nr. 163g/2024, nr. 187g/2024 și nr. 110g/2025).

Circumstanțele cauzei 

La originea cauzei se află 3 sesizări privind excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor articolului 90 alin. (3) pct. 8) din Codul de procedură penală, ridicate de dl avocat Ivan Ungurean, în interesele dlui Dumitru Dornea, în dosarul nr. 1-2774/2021, în interesele dlui Gicu Cazacu, în dosarul nr. 1-829/2017, și în interesele dnei Ludmila Jariuc, în dosarul nr. 1-3370/2022, toate pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Autorul excepțiilor invocă că norma contestată interzice citarea și audierea în calitate de martor a persoanei față de care există probe că a comis infracțiunea investigată, inclusiv în condițiile în care această persoană își manifestă în mod benevol acordul de a fi audiată în calitate de martor și renunță la garanțiile unui proces echitabil. Prin urmare, norma contestată îi privează pe inculpați de drepturile la apărare și la un proces echitabil, în cazul în care aceștia solicită audierea în calitate de martor a acestor persoane. Totodată, autorul sesizărilor consideră că norma contestată este imprevizibilă și neclară, deoarece le impune instanțelor de judecată să respingă cererile de audiere a martorilor apărării în mod automat și în lipsa unei motivări, fără posibilitatea de a efectua un control judiciar efectiv, contrar garanțiilor prevăzute la articolele 6 § 1 și 6 § 3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De altfel, autorul sesizărilor consideră că legislatorul a omis să reglementeze situația persoanelor față de care există probe că au comis infracțiunea investigată, dar care își manifestă acordul de a fi audiate în calitate de martor.

Analiza Curții

Curtea a examinat sesizările din perspectiva articolelor 20 și 26 din Constituţie.

Curtea a observat că în acest caz autorul a pus în discuție dacă articolul 90 alin. (3) pct. 8) din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea acuzatului de a solicita citarea și audierea în calitate de martori a persoanelor acuzate de comiterea aceleiași fapte sau a unei fapte conexe, dar examinate într-o procedură separată, persoane care își manifestă acordul de a fi audiate.

Cu referire la situația în care persoana acuzată de comiterea unei infracțiuni solicită citarea și audierea în calitate de martori a persoanelor acuzate de comiterea aceleiași fapte sau a unei fapte conexe, dar examinate într-o procedură separată, care își manifestă acordul de a fi audiate, Curtea a constatat că Codul de procedură penală nu reglementează o procedură distinctă de examinare a unor astfel de cereri. În lipsa unei proceduri distincte, unele instanțe de judecată resping aceste cereri doar pe baza normei contestate, care prevede că nu pot fi citate şi ascultate ca martori persoanele în privinţa cărora există probe că au comis infracţiunea investigată, fără a verifica în prealabil relevanța și oportunitatea acestor probe.

Curtea a admis că pot exista situații când declarațiile unor persoane acuzate de comiterea aceleiași fapte sau a unei fapte conexe, dar examinate într-o procedură separată, pot avea un rol important pentru acuzat la soluționarea cauzei în privința sa. Un eventual refuz al instanței de judecată de a audia aceste persoane în calitate de martori, bazat pe aplicarea automată a normei contestate, poate afecta în mod substanțial drepturile la apărare și de acces liber la justiție ale persoanei acuzate, deoarece aceasta ar fi lipsită de posibilitatea de a prezenta în mod efectiv probele martorilor în apărarea sa (coacuzații în cauze examinate separat) și de a se baza pe acestea pentru a-și argumenta cauza (a se vedea, mutatis mutandis, Škoberne v. Slovenia, 15 februarie 2024, §§ 104-109).

Curtea a avut în vedere că potrivit Constituţiei, justiţia este înfăptuită doar de către instanţele judecătoreşti. Totodată, în procesul înfăptuirii justiţiei instanţele judecătoreşti trebuie să fie independente şi să nu fie limitate în competenţe, pentru a exercita un control de plină jurisdicţie.

De asemenea, Curtea a observat că instanţa de judecată este obligată, în cursul judecării unei cauze penale, să cerceteze nemijlocit, sub toate aspectele, probele prezentate de părţi sau administrate la cererea acestora și, inter alia, să audieze martorii și să asigure părţii acuzării şi părţii apărării condiţiile necesare pentru cercetarea multilaterală şi în deplină măsură a circumstanţelor cauzei (a se vedea articolul 314 din Codul de procedură penală).

Curtea a menționat că în situația în care în cauza penală disjunsă inculpatul ar solicita citarea și audierea persoanelor acuzate de comiterea aceleiași fapte sau a unei fapte conexe, dar examinate într-o procedură separată, pentru a depune declarații în calitate de martori, legislatorul, pentru a asigura echitatea în ansamblu a procesului penal și compatibilitatea acestuia cu exigențele articolelor 20 și 26 din Constituție, trebuie să asigure competența instanței de judecată de a aprecia dacă: (i) cererea de audiere a unui martor este suficient de motivată și relevantă pentru obiectul acuzației; (ii) aceste mărturii sunt relevante și dacă refuză să motiveze în mod suficient decizia de a nu permite audierea unui martor la proces; (iii) decizia de refuz nu subminează echitatea generală a procedurii (a se vedea, mutatis mutandis, Murtazaliyeva v. Rusia, [MC], 18 decembrie 2018, § 158). În caz contrar, este afectată posibilitatea acuzatului de a se apăra efectiv împotriva acuzațiilor formulate împotriva sa, creându-se premise pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Prin urmare, Curtea a constatat că, de vreme ce Codul de procedură penală nu reglementează o procedură distinctă de examinare a unor astfel de cereri, în anumite situații, drepturile acuzatului la acces liber la justiție și la apărare devin inefective și iluzorii.

Totodată, Curtea a avut în vedere și argumentele Parlamentului, care a afirmat că scopul normei contestate este să asigure dreptul persoanei de a fi prezumată nevinovată și dreptul la apărare, iar în cazul existenței consimțământului coacuzatului de a fi audiat în calitate de martor, nu este clar cum acesta își va onora obligația de a face declarații veridice și de a comunica tot ce știe, fără a se dezarma în propria cauză.

Cu referire la acest aspect, Curtea reținut că existența consimțământului persoanelor acuzate de comiterea aceleiași fapte sau a unei fapte conexe, dar examinate într-o procedură separată, de a fi audiate în calitate de martori nu poate constitui o problemă în sine, deoarece nici litera, nici spiritul articolului 6 din Convenţia Europeană nu împiedică o persoană să renunţe la o serie de drepturi procedurale din proprie voinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Scoppola v. Italia (nr.2) [MC], 17 septembrie 2009, § 135; V.C.L. şi A.N. v. Regatul Unit, 16 februarie 2021, § 201). Curtea Europeană a subliniat că, pentru a fi considerată eficientă în sensul Convenţiei, renunţarea la anumite drepturi procedurale trebuie stabilită întotdeauna într-un mod lipsit de echivoc şi însoţită de garanţii minime, comensurabile cu importanţa acesteia, voluntară, bazată pe o alegere informată şi clară. Mai mult, ea nu trebuie să contravină vreunui interes public important (a se vedea Dvorski v. Croaţia [MC], 20 octombrie 2015, § 100-102; Krpelík v. Republica Cehă, 12 iunie 2025, § 76).

De asemenea, Curtea Europeană a subliniat că statutul de „martor" acordat unui coacuzat sau unui presupus complice (judecați separat) nu îi interzic să facă uz de drepturile sale în calitate de suspect penal, inclusiv de privilegiul împotriva autoincriminării. Într-adevăr, astfel de martori pot fi obligați să se prezinte în scopul audierii, dar nu pot fi obligați să dea declarații (a se vedea Cabral v. Țările de Jos, 28 august 2018, § 34; Oddone și Pecci v. San Marino, 17 octombrie 2019, § 96).

Prin urmare, Curtea a reținut că aceste persoane pot fi audiate doar în condițiile exprimării unui consimțământ lipsit de echivoc și însoțit de garanții minime, e.g. dreptul de a nu fi forțat să mărturisească împotriva sa, dreptul de a fi asistat de un apărător, dreptul de a nu se autoincrimina și dreptul la tăcere.

De asemenea, având în vedere faptul că nicio probă nu are o valoare prestabilită, Curtea a menționat că eventualele declarații date în calitate de martor de o persoană coacuzată, examinată într-o procedură separată, pot fi luate în considerare de instanța de judecată, care are sarcina de a aprecia ponderea şi de a evalua credibilitatea acestora doar în mod contradictoriu și în coroborare cu alte probe administrate în cauza respectivă.

Având în vedere cele menționate, Curtea a constatat că omisiunea legislativă contravine articolelor 20 și 26 din Constituție coroborate cu articolele 1 alin. (3), 4, 8 și 54 alin. (2) din Constituţie în partea în care nu reglementează o procedură distinctă de soluționare a cererilor privind citarea și audierea în calitate de martor a persoanelor acuzate de comiterea aceleiași fapte sau a unei fapte conexe, dar judecate într-o procedură separată, care își manifestă acordul de a fi audiate. În acest sens, Curtea a emis o adresă Parlamentului.

Hotărârea Curții:

Pornind de la argumentele invocate, Curtea a admis sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor articolului 90 alin. (3) pct. 8) din Codul de procedură penală, ridicate de dl avocat Ivan Ungurean, în interesele dlui Dumitru Dornea, în dosarul nr. 1-2774/2021, în interesele dlui Gicu Cazacu, în dosarul nr. 1-829/2017, și în interesele dnei Ludmila Jariuc, în dosarul nr. 1-3370/2022, toate pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislatorului de a reglementa o procedură de soluționare la etapa judecării cauzei penale a cererilor privind citarea și audierea în calitate de martor a persoanelor acuzate de comiterea aceleiași fapte sau a unei fapte conexe, dar examinate într-o procedură separată, persoane care își exprimă acordul de a fi audiate în calitate de martor..

Până la modificarea legii de către Parlament, în cazul în care inculpatul solicită citarea și audierea în calitate de martor a persoanelor acuzate de comiterea aceleiași fapte sau a unei fapte conexe, dar examinate într-o procedură separată, instanța de judecată trebuie să aprecieze dacă: (1) cererea de audiere a martorului este suficient de motivată și relevantă pentru obiectul acuzației; (2) eventualele mărturii pot fi relevante, iar în caz de refuz să motiveze în mod suficient decizia de a nu permite audierea martorului în proces; (3) decizia cu privire la refuzul audierii martorului nu subminează echitatea generală a procedurii. În cazul în care instanța acceptă audierea, persoana trebuie să fie informată despre dreptul de a fi asistată de un apărător, despre dreptul de a nu se autoincrimina și despre dreptul de a refuza să facă declarații.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md