Marți, 5 aprilie 2022, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 8 privind la excepția de neconstituționalitate a articolelor 25 alin. (6) și 32 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. Sesizările (nr. 212g/2021 și nr. 246g/2021) au fost formulate de dl Marcel Lungu, administrator al insolvabilității.
Analiza Curții:
Curtea a observat că autorul sesizărilor critică, în general, modalitatea de remunerare a administratorului provizoriu în cauzele de insolvabilitate și, în principal, omisiunea de reglementare a modalității de încasare a cheltuielilor și de achitare a onorariului.
Curtea a reiterat că una dintre condițiile obligatorii pe care trebuie să le respecte ingerințele din în articolul 46 este ca acestea să urmărească cel puțin un scop legitim prevăzut de articolul 54 alin. (2) din Constituție.
Curtea a observat că legislatorul a prevăzut în articolul 32 din Legea insolvabilității, repartizarea cheltuielilor judiciare aferente perioadei de observare a debitorului, inclusiv cheltuielile avansate și remunerația calculată administratorului provizoriu, după cum urmează: (i) creditorilor semnatari ai cererii introductive, dacă instanța de insolvabilitate respinge cererea introductivă în legătură cu lipsa temeiurilor de insolvabilitate a debitorului [alin. (3)]; (ii) debitorului, dacă instanța de insolvabilitate adoptă hotărârea de intentare a procesului de insolvabilitate [alin. (1)]; (iii) membrilor organelor de conducere şi asociaţilor, acţionarilor sau membrilor debitorului, în mod solidar, dacă în patrimoniul debitorului nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a se acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate în măsura în care acestor persoane le este imputabilă culpa la apariţia stării de insolvabilitate [alin. (2)].
Așadar, Curtea a reținut că, în prezent, nu există un cadru legal care să reglementeze modul de achitare a remunerației administratorului provizoriu și modul de restituire a eventualelor cheltuieli avansate de acesta, în cazul în care debitorul aflat în perioada de observație nu are bunuri și nici nu există persoane cărora le-ar fi imputabilă eventuala stare de insolvabilitate. Această omisiune de reglementare face ca administratorul provizoriu să nu fie remunerat pentru o activitate de interes public desfășurată în mod efectiv.
Curtea nu a constatat existența vreunui scop legitim pentru a justifica omisiunea reglementării unui mecanism de plată a remunerației administratorului provizoriu și restituire a cheltuielilor avansate de acesta în cazul în care debitorul nu are bunuri și nici nu există persoane cărora să le fie imputabilă starea de insolvabilitate a debitorului. Așadar, în lipsa unui scop legitim al omisiunii de reglementare, Curtea a constatat o intruziune inadmisibilă în dreptul de proprietate al administratorului provizoriu, intruziune care nu îndeplinește condiția impusă de articolul 54 alin. (2) din Constituție. Astfel, prevederile articolului 32 din Legea insolvabilității contravin articolului 46 coroborat cu articolele 23 și 54 din Constituție în partea în care nu reglementează un mecanism de plată a remunerației administratorului provizoriu și restituire a cheltuielilor avansate de acesta în cazul în care debitorul nu are bunuri și nici nu există persoane cărora să le fie imputabilă starea de insolvabilitate a debitorului.
De asemenea, Curtea a menționat că nu poate substitui Parlamentul în reglementarea unui mecanism de remunerare în situațiile examinate supra. Această circumstanță face imposibilă aplicarea imediată a prezentei Hotărâri. Curtea a notat că posedă competența expresă de a stabili efectul pro futuro al hotărârilor sale. Din acest motiv, pentru a evita producerea unor consecințe negative în domeniul stabilității şi disciplinei financiare ale economiei de piață, Curtea a considerat necesar să amâne efectele prezentei hotărâri, prin urmare, efectele hotărâri se vor aplica începând cu data de 1 ianuarie 2023.
Totodată, Curtea a decis ca în cazul excepției de neconstituționalitate a articolului 32 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 privind omisiunea de a reglementa un mecanism pentru recuperarea cheltuielilor efectuate în avans şi pentru încasarea remunerației administratorului provizoriu în situația în care în patrimoniul debitorului nu există bunuri, ridicată de dl Marcel Lungu, administrator al insolvabilității, hotărârea să producă efecte de la data adoptării.
Curtea a menționat că, în baza articolului 78 alin. (8) din Codul jurisdicției constituționale, cheltuielile legate de executarea hotărârilor Curţii Constituţionale se acoperă din contul autorităților publice, instituțiilor şi organizațiilor indicate în hotărârea Curţii. Astfel, pentru executarea prezentei hotărâri, Curtea a dispus ca Guvernul să atribuie mijloacele bănești necesare pentru plata remunerației administratorului provizoriu în cauzele pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.
Concluziile Curții
Pornind de la cele menționate, Curtea:
1. A admis parțial sesizările privind excepția de neconstituţionalitate, ridicată de dl Marcel Lungu, administrator provizoriu, în dosarele nr. 2i-81/20 și nr. 2i-12/21, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.
2. A declarat inadmisibile sesizările în partea în care se referă la controlul constituționalității textului „de activitate efectiv lucrată și confirmată documentar” din articolul 25 alin. (6) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.
3. A declarat neconstituțională omisiunea articolului 32 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 de a reglementa un mecanism pentru recuperarea cheltuielilor efectuate în avans şi pentru încasarea remunerației administratorului provizoriu în situația în care în patrimoniul debitorului nu există bunuri, iar membrilor organelor de conducere nu le este imputabilă apariția stării de insolvabilitate a debitorului.
4. Efectele hotărâri se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2023, cu excepția sesizărilor depuse de dl Marcel Lungu, administrator provizoriu în dosarele nr. 2i-81/20 și nr. 2i-12/21, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central, în care hotărârea se aplică de la data adoptării.
5. Pentru executarea hotărâri, Curtea a dispus Guvernului să atribuie mijloacele bănești necesare pentru plata remunerației administratorului provizoriu în cauzele pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central, pe dosarele nr. 2i-81/20 și nr. 2i-12/21.
6. Hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curții Constituționale http://www.constcourt.md/.