print
Curtea a respins ca inadmisibile trei sesizări referitoare la pretinsa neconstituționalitate a unor modificări la Legea cu privire la Procuratură
30.09.2021
1772 Accesări

Astăzi, 30 septembrie 2021, Curtea a pronunțat Decizia nr. 149 prin care a declarat inadmisibile sesizările depuse de Procurorul General al Republicii Moldova, dl Alexandr Stoianoglo și dnii deputați în Parlamentul Republicii Moldova, Vasile Bolea și Vladimir Voronin, privind controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, a Legii nr. 102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură și a Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 147-IX din 6 septembrie 2021 privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere. 

Dnii judecători Serghei Țurcan și Vladimir Țurcan au formulat opinii separate.

 

Informații sesizări +373 22 25-37-20
Relații cu presa +373 69349444
Copyright © 2026 Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate.