Opinia Curții Supreme a SUA în privința căsătoriilor dintre persoanele de același sex

 

© This translation was done by Emil Gaitur (Opinion of the Court), Vasile Vasiliev (Roberts, C.J., dissenting) and Teodor Papuc (Scalia J., dissenting; Thomas J., dissenting; Alito J., dissenting). A revision of the whole translation was done by Teodor Papuc. Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the "Publications" section of the Constitutional Court's website - www.constcourt.md.

 

© Prezenta traducere a fost făcută de către Emil Gaitur (opinia Curții), Vasile Vasiliev (opinia disidentă a jud. Roberts) și Teodor Papuc (opinia disidentă a jud. Scalia; opinia disidentă a jud. Thomas; opinia disidentă a jud. Alito), care a redactat apoi întregul text. Permisiunea publicării prezentei traduceri a fost acordată doar Curții Constituționale, în scopul includerii ei în secțiunea „Publicații" de pe site-ul web al Curții - www.constcourt.md 

 

Originalul poate fi găsit aici: http://www.supremecourt.gov/opinions/14pdf/14-556_3204.pdf 

Traducerea nu obligă cu nimic nici Curtea Supremă a Statelor Unite, nici Curtea Constituțională a Republicii Moldova. Trimiterile din opinia Curții și opiniile disidente se fac la paginile textului original.

 

Opinie preliminară

NOTĂ: În măsura în care este posibil, atunci când este emisă opinia se redactează un rezumat (un preambul), așa cum se face acum. Rezumatul nu este parte integrantă a opiniei Curții; el este pregătit de către Raportorul Deciziilor pentru comoditatea cititorului.

Vezi Statele Unite v. Detroit Timber & Lumber Co., 200 U. S. 321, 337. 

CURTEA SUPREMĂ A STATELOR UNITE 

Rezumat 

OBERGEFELL ET AL. v. HODGES, DIRECTOR,

DEPARTAMENTUL SĂNĂTĂȚII AL STATULUI OHIO, ET AL.

DECIZIE DE REVIZUIRE A UNEI HOTĂRÂRI A CURȚII DE APEL A STATELOR UNITE DE CIRCUITUL Al ȘASELEA

Nr. 14-556. Deliberări pe 28 aprilie, 2015- Decisă pe 26 iunie, 2015

 

Statele Michigan, Ohio, Kentucky și Tennessee ale SUA definesc căsătoria drept o uniune dintre un bărbat şi o femeie. Petenții, 14 cupluri formate din persoane de acelaşi sex şi doi bărbaţi ai căror parteneri de același sex au decedat, au intentat procese în fața instanțelor federale ale districtului, în statele lor de origine, susţinând că funcţionarii statali reclamați încalcă Amendamentul al Paisprezecelea, prin faptul că le refuză dreptul de a se căsători sau de a-și înregistra căsătoria oficiată într-un alt stat care îi conferă recunoaştere deplină. Toate instanțele de district au decis în favoarea petenților, însă Circuitul al Șaselea a consolidat cauzele și le-a anulat.

Reține: Amendamentul al Paisprezecelea impune ca statele să înregistreze căsătoriile dintre persoanele de același sex și să le recunoască pe cele dintre persoanele de același sex, atunci când căsătoria a avut loc în afara statului și a fost înregistrată în mod legal. Pp. 3-28.

(a) Înainte de a reveni la principiile și precedentele directoare, este util să notăm istoricul subiectului din fața Curții. Pp. 3-10.

(1) Istoria căsătoriei ca uniune dintre două persoane de sex diferit marchează ideile de început din cazuri. Pentru reclamați, permiterea căsătoriilor în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex ar echivala cu degradarea unei instituții atemporale. Departe de a reduce din valoarea căsătoriei, petenții vor să aibă parte de aceasta pentru că respectă ideea ei și doresc să li se aplice privilegiile și responsabilitățile pe care ea le presupune, așa cum au susținut când și-au prezentat experiențele proprii. Pp. 3-6.

(2) Istoria căsătoriei este una a continuității și a schimbării deopotrivă. Schimbările, precum declinul provocat de căsătoriile fictive și renunțarea la legea patriarhatului, au determinat transformări profunde în structura căsătoriei, transformări care afectează aspecte considerate cândva esențiale. Aceste percepții noi nu au slăbit, ci au întărit instituția. Schimbările de percepție asupra căsătoriei sunt caracteristice unei națiuni în care noile dimensiuni ale libertății devin evidente pentru noile generații.

Dinamica poate fi observată în experienţa Naţiunii ce ține de drepturile homosexualilor şi ale lesbienelor. În secolul XX, mai multe state au considerat imorale relațiile intime dintre persoanele de acelaşi sex, iar homosexualitatea a fost privită ca o boală. Ulterior, în decursul secolului, evoluțiile culturale și politice le-au permis cuplurilor formate din persoane de același sex să ducă o viață mai deschisă și publică. A urmat un dialog public-privat extins, însoțit de schimbări în atitudinea publică. Problemele referitoare la tratamentul juridic al homosexualilor şi lesbienelor au ajuns curând în fața instanţelor de judecată, unde au putut fi dezbătute în cadrul discursului judiciar formal. În 2003, Curtea și-a anulat decizia din 1986 din cazul Bowers v. Hardwick, 478 SUA 186, care menținea o lege a statului Georgia de incriminare a anumitor acte homosexuale, hotărând că legile care califică relațiile intime dintre persoanele de același sex drept infracțiune „degradează viețile acestora." Lawrence v. Texas, 539 U. S. 558, 575. În 2012, Legea federală de apărare a căsătoriilor a fost, de asemenea, invalidată. Statele Unite v. Windsor, 570 SUA. Discuțiilor purtate pe această tema li s-au adăugat tot mai multe cazuri referitoare la căsătoriile persoanelor de același sex, cazuri care au ajuns în fața instanțelor federale și supreme statale. Pp. 6­-10.

(b) Amendamentul al Paisprezecelea le impune statelor să înregistreze căsătoriile dintre persoanele de același sex. Pp. 10-27.

(1) Libertățile fundamentale protejate de Clauza Procesului Echitabil din Amendamentul al Paisprezecelea se extind asupra unor alegeri personale, importante pentru demnitatea și autonomia individului, inclusiv asupra alegerilor intime care definesc identitatea și convingerile personale. Vezi, e.g., Eisenstadt v. Baird, 405 SUA 438, 453; Griswold v. Connecticut, 381 SUA 479, 484-486. Instanțele trebuie să adopte hotărâri motivate când consideră că interesele persoanei sunt fundamentale în măsura în care trebuie respectate de către stat. Istoria și tradiția îndrumează și disciplinează cercetarea acestui subiect, dar nu îi stabilesc niciun fel de limite externe. Atunci când perspectiva nouă scoate la iveală un dezacord între garanțiile de bază ale Constituției și limitarea juridică admisă, devine imperativă discutarea acestei revendicări a libertății.

Aplicând aceste teorii, Curtea a statuat de mult timp faptul că dreptul la căsătorie este protejat de Constituție. De exemplu, prin hotărârea Loving v. Virginia, 388 U. S. 1, 12 s-a invalidat interdicția referitoare la căsătoriile inter-rasiale, iar în Turner v. Safley, 482 US 78, 95, Curtea a statuat că deținuților nu le poate fi interzis dreptul la căsătorie. Pentru un plus de claritate, aceste cazuri au presupus relații dintre parteneri de sex opus, ca în Baker v. Nelson, 409 U.S. 810, o decizie pronunțată în 1972 și rezumată la un rând, în care Curtea a susținut că interdicția de a se căsători aplicată cuplurilor formate din persoane de același sex nu constituia o problemă federală importantă. Însă alte precedente mai instructive au exprimat principii mai largi. Vezi, e.g., Lawrence, supra, la 574. În stabilirea faptului dacă forța și raționamentul acestor cazuri sunt aplicabile în privința cuplurilor de acelaşi sex, Curtea trebuie să respecte motivele de bază pentru care a fost protejat dreptul la căsătorie o perioadă atât de îndelungată. Vezi e.g., Eisenstadt, supra, la 453-454. Această analiză impune concluzia potrivit căreia cuplurile formate din persoane de același sex își pot exercita dreptul la căsătorie. Pp. 10-12.

(2) Patru principii și tradiții demonstrează că motivele pentru care căsătoria este fundamentală potrivit Constituției sunt aplicabile cu aceeași forță și în cazul cuplurilor de acelaşi sex. Prima premisă din precedentele relevante ale Curții rezidă în faptul că dreptul la alegere personală în materie de căsătorie este inerent conceptului de autonomie individuală. Această legătură de durată între căsătorie și libertate constituie motivul pentru care hotărârea Loving a invalidat interdicțiile aplicate căsătoriilor inter-rasiale, în conformitate cu Clauza Procesului Echitabil. Vezi 388 U. S., la 12. Deciziile cu privire la căsătorie sunt dintre cele mai intime decizii pe care le poate lua o persoană. Vezi Lawrence, supra, la 574. Acest fapt este valabil pentru toate persoanele, indiferent de orientarea lor sexuală.

 Un al doilea principiu care decurge din jurisprudența acestei Curți este acela că dreptul la căsătorie e unul fundamental, pentru că susține uniunea dintre două persoane așa cum nu o face niciun alt drept important de care se bucură indivizii. Asocierea intimă protejată de acest drept a stat la baza cazului Griswold v. Connecticut, unde s-a statuat că Constituția protejează dreptul cuplurilor căsătorite de a utiliza contraceptive, 381 U. S., la 485, și a fost recunoscută în Turner, supra, la 95. Cuplurile formate din persoane de același sex au dreptul, precum cuplurile formate din persoane de sex opus, de a beneficia de asocierea intimă, un drept mai extins decât simpla libertate în raport de legile care incriminează relațiile intime dintre persoanele de același sex. Vezi Lawrence, supra, at 567.

O a treia bază pentru protejarea dreptului la căsătorie rezidă în salvgardarea copiilor și a familiilor, iar astfel își găsește sensul în anumite drepturi referitoare la creșterea copiilor, procreare și educație. Vezi e.g., Pierce v. Society of Sisters, 268 U. S. 510. Fără recunoașterea, stabilitatea și predictibilitatea pe care o oferă căsătoria, copiii își consideră familiile inferioare. De asemenea, ei suferă importante pierderi materiale pe care le presupune creșterea de către părinți necăsătoriți, fiind împinși spre o viață de familie mai grea și mai nesigură. Legile în cauză privind căsătoria le aduc astfel atingere și îi umilesc pe copiii cuplurilor formate din persoanelede același sex. Vezi Windsor, supra, la ____. Asta nu înseamnă că dreptul la căsătorie este mai puțin important pentru cei care nu au sau nu pot avea copii. Precedentul protejează dreptul cuplurilor căsătorite de a nu procrea, astfel încât dreptul la căsătorie nu poate fi condiționat de capacitatea sau obligația de procreare.

În fine, cazurile din fața acestei Curți și tradițiile Națiunii clarifică faptul că căsătoria constituie o piatră de temelie pentru ordinea socială a Națiunii. Vezi Maynard v. Hill, 125 U. S. 190, 211. Statele au contribuit la consacrarea caracterului fundamental al căsătoriei prin așezarea acesteia în centrul multiplelor aspecte ale ordinii juridice și sociale. Cu toate că nu există vreo diferență între cuplurile formate din persoane de același sex și cele formate din persoane de sex diferit în privința acestui principiu, cuplurilor formate din persoane de același sex le sunt refuzate încă beneficiile pe care statele le-au atribuit căsătoriei, fiind astfel condamnate la o instabilitate pe care multe dintre ele o consideră intolerabilă. Este degradant să lași cuplurile formate din persoane de același sex în afara unei instituții centrale a societății Națiunii, pentru că și ele ar putea aspira la scopurile transcendente ale căsătoriei.

Interzicerea căsătoriei în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex ar fi putut părea firească și justă o lungă perioadă de timp, însă acum este evidentă incompatibilitatea sa cu sensul de bază al dreptului fundamental la căsătorie. Pp. 12-18.

(3) Dreptul cuplurilor formate din persoane de același sex la căsătorie derivă, de asemenea, din garanția protecției egale a celui de-al Paisprezecelea Amendament. Clauza Procesului Echitabil și Clauza Protecției Egale sunt profund legate. Drepturile deductibile din libertate și drepturile garantate de protecția egală se pot întemeia pe precepte diferite și nu evoluează împreună întotdeauna, deși fiecare poate fi folositor în privința sensului și razei de acțiune a celuilalt. Această dinamică este reflectată în Loving, unde Curtea a invocat atât Clauza Protecției Egale, cât și Clauza Procesului Echitabil; și în Zablocki v. Redhail, 434 U. S. 374, unde Curtea a invalidat o lege care interzicea eliberarea certificatului de căsătorie în cazul taților delincvenți care nu au plătit pensia alimentară pentru copii. Într-adevăr, recunoscând aceste opinii și percepții sociale noi care pot revela inegalități nejustificate în cadrul instituțiilor fundamentale, inegalități care au trecut odată neobservate și necontestate, Curtea a invocat principiul protecției egale pentru invalidarea legilor care impuneau o inegalitate bazată pe sex în cazul căsătoriei - vezi e.g., Kirchberg v. Feenstra, 450 U. S. 455, 460 - 461 - și a confirmat relația dintre libertate și egalitate vezi, e.g., M. L. B. v. S. L. J., 519 U. S. 102, 120-121.

Curtea a recunoscut legătura dintre aceste garanții constituționale, în contextul tratamentului juridic al homosexualilor și lesbienelor. Vezi Lawrence, 539 U. S., la 575. Această dinamică este valabilă și în cazul căsătoriilor dintre persoanele de același sex. Legile contestate limitează libertatea cuplurilor formate din persoane de același sex și preceptele centrale ale egalității. Legile în discuție privind căsătoria creează, în esență, inegalitate: cuplurilor formate din persoane de același sex li se refuză beneficiile acordate cuplurilor formate din persoane de același sex și sunt excluse de la exercitarea unui drept fundamental. Acest refuz aduce o atingere gravă și continuă și alimentează lipsa respectului și subordonarea homosexualilor și lesbienelor, dată fiind istoria îndelungată a oprobriului relației lor. Pp. 18-22.

(4) Dreptul la căsătorie este un drept fundamental inerent libertății persoanei, iar potrivit Clauzelor Procesului Echitabil și a Protecției Egale din Amendamentul al Paisprezecelea, cuplurile de același sex nu pot fi private de dreptul și libertatea lor. Baker v. Nelson este anulată. Legile statului contestate de către reclamanții din aceste cazuri sunt declarate invalide în măsura în care acestea le interzic cuplurilor formate din persoane de același sex căsătoria civilă, în aceleași condiții de care se bucură cuplurile formate din persoane de sex opus. Pp. 22-23.

(5) Ar putea exista o tendință inițială de așteptare a legiferării de mai târziu, a litigiilor și dezbaterilor, nu și a referendumurilor, dezbaterilor legislative și campaniilor populare vaste; a studiilor și a altor scrieri; iar numărul litigiilor care crește din fața instanțelor statelor și a celor federale au condus la o mai bună înțelegere a acestei chestiuni. În timp ce Constituția consideră că democrația este procesul potrivit pentru schimbare, persoanele lezate nu trebuie să aștepte acțiunea legislativului pentru a-și revendica un drept fundamental. Cauza Bowers, în schimb, confirmă acțiunea statală care le refuză un drept fundamental homosexualilor și lesbienelor. Deși în cele din urmă aceasta a fost repudiată, unii bărbați și femei au avut de suferit durere și umilință în acest răstimp, iar efectele prejudiciilor sale au durat, fără îndoială, cu mult după ce Bowers a fost anulată. O hotărâre împotriva cuplurilor formate din persoane de același sex ar avea același efect și ar fi nejustificată în baza Amendamentului al Paisprezecelea. Situațiile petenților denotă caracterul stringent al problemelor pe care le prezintă Curții, Curte care are obligația analizării acestor revendicări și oferirii unor răspunsuri. Argumentul reclamaților potrivit căruia permiterea căsătoriilor cuplurilor formate din persoane de același sex ar afecta instituția căsătoriei se întemeiază pe o optică contraintuitivă a deciziilor cuplurilor formate din persoane de același sex cu privire la căsătorie și paternitate. În fine, Primul Amendament prevede că religiile, cei care aderă la anumite doctrine religioase și alții beneficiază de protecție în demersul lor de propovăduire a principiilor care îi împlinesc și care sunt atât de importante pentru viețile și convingerile lor. Pp. 23-27.

(c) Amendamentul al Paisprezecelea le cere Statelor să recunoască căsătoriile de același sex care au fost înregistrate în mod valid în afara lor. De vreme ce cuplurile formate din persoane de același sex pot să-și exercite acum dreptul fundamental la căsătorie în toate statele, nu există o bază legală pentru refuzul unui stat de recunoaștere a căsătoriei dintre persoanele de același sex înregistrate într-un alt stat, pe motiv că ele sunt de același sex. Pp. 27-28.

772 F. 3d 388, anulată.

KENNEDY, J., a pronunțat opinia Curții, la care s-au raliat GINSBURG, Breyer, Sotomayor, și Kagan, JJ. Roberts, V. J. a formulat o opinie disidentă, la care s-au raliat SCALIA și THOMAS, JJ. SCALIA, J. a formulat o opinie disidentă, la care s-a raliat THOMAS, J. THOMAS, J. a formulat o opinie disidentă, la care s-a raliat SCALIA, J. Alito, J. a formulat o opinie disidentă, la care s-au raliat SCALIA și THOMAS, JJ.

 

Opinia Curții 

CURTEA SUPREMĂ A STATELOR UNITE 

Nr. 14-556, 14-562, 14-571 și 14-574

JAMES OBERGEFELL, ET AL., PETENȚI 14-556 v. RICHARD HODGES, DIRECTOR AL DEPARTMENTULUI DE SĂNĂTATE AL STATULUI OHIO, ET AL.;

VALERIA TANCO, ET AL., PETENȚI 14-562 v. BILL HASLAM, GUVERNATOR AL STATULUI TENNESSEE, ET AL.;

APRIL DEBOER, ET AL., PETENȚI 14-571 v. RICK SNYDER, GUVERNATOR AL STATULUI MICHIGAN, ET AL.;

ȘI GREGORY BOURKE, ET AL., PETENȚI 14-574 v. STEVE BESHEAR, GUVERNATOR AL STATULUI KENTUCKY

[26 iunie 2015]

JUDECĂTORUL Kennedy a pronunțat opinia Curții.

 

Constituția le garantează libertatea tuturor celor aflați în raza ei de acțiune; libertatea include drepturi specifice care-i permit persoanei să definească și să-și exprime identitatea într-un cadru legal. Petenții din aceste cauze sunt în căutarea acestei libertăți, dorind să se căsătorească cu cineva de același sex, iar mariajele lor să fie considerate legitime, în aceleași condiții în care sunt căsătoriile dintre persoanele de sex opus.

I 

Prezentele cauze își au originea în Michigan, Kentucky, Ohio și Tennessee, State care definesc căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Vezi, e.g., Mich. Const., Art. I, §25; Ky. Const. §233A; Ohio Rev. Code Ann. §3101.01 (Lexis 2008); Constituția statului Tennessee, Art. XI, §18. Petenții sunt 14 cupluri de același sex și doi bărbați ai căror parteneri de același sex au decedat. Reclamații sunt funcționari statali răspunzători de punerea în aplicare a legilor în discuție. Petenții pretind că reclamații au încălcat Amendamentul al Paisprezecelea prin faptul că le-au refuzat dreptul la căsătorie sau dreptul de a le fi recunoscute pe deplin căsătoriile care au avut loc în afara Statului.

Petenții au intentat aceste procese în fața instanțelor de district din statele lor de origine. Fiecare Curte de District a hotărât în favoarea lor. Descrierea acestor cauze este disponibilă în Anexa A, infra. Reclamații au atacat deciziile pronunțate împotriva lor la Curtea de Apel din Circuitul al Șaselea a Statelor Unite. Aceasta a conexat cauzele și a anulat hotărârile Curților de District. DeBoer v. Snyder, 772 F. 3d 388 (2014). Curtea de Apel a reținut faptul că Statele nu au obligația constituțională de a înregistra căsătoriile dintre persoanele de același sex sau de a recunoaște căsătoriile care au avut loc în afara Statului.

Petenții au solicitat o certiorari. Prezenta Curte a permis revizuirea, limitându-se la două chestiuni. 574 U. S. (2015). Prima, prezentată de cazurile din Michigan și Kentucky, constă în posibilitatea ca Amendamentul al Paisprezecelea să le impună statelor înregistrarea căsătoriilor dintre persoanele de același sex. A doua, prezentată de cazurile din Ohio, Tennessee și, din nou, Kentucky, este dacă Amendamentul al Paisprezecelea le impune statelor recunoașterea căsătoriilor înregistrate dintre persoanele de același sex și care au avut loc într-un stat care acordă acest drept.

II 

Înainte de a aborda normele și precedentele care guvernează aceste cauze, este potrivit să se noteze istoria subiectului din fața Curții.

A 

Analele istoriei omenești relevă importanța transcendentă a căsătoriei, de la început și până în ultima clipă. Uniunea de-o viață dintre un bărbat și o femeie a făgăduit întotdeauna noblețe și demnitate pentru toți, indiferent de statutul lor social. Căsătoria este sfântă pentru cei care-și trăiesc viața potrivit convingerilor lor religioase și oferă un unic sentiment de împlinire pentru aceia care îi găsesc un înțeles într-un cadru laic. Dinamica sa le permite unor două persoane să aibă o viață pe care nu ar putea-o avea de unele singure, întrucât căsătoria presupune mai mult decât existența separată a două persoane. Izvorând din nevoile umane cele mai importante, căsătoria este esențială pentru speranțele și aspirațiile noastre profunde.

Rolul central al căsătoriei pentru condiția umană face să nu pară surprinzător faptul că această instituție a existat de milenii și în toate civilizațiile. Încă de la începuturile istoriei, căsătoria a transformat străinii în rude, legând familii și societăți. Confucius spunea că căsătoria stă la baza guvernării. 2 Li Chi: Cartea Riturilor 266 (V. Chai & W. Chai eds., J. Legge trad. 1967). Această vorbă de duh a răsunat peste secole și la mai mult de jumătate de glob distanță în opera lui Cicero, care scria că „Întâia legătură a societății este căsătoria; apoi, copiii; iar apoi, familia." Vezi De Officiis 57 (W. Miller trad. 1913). Există mențiuni nespus de frumoase cu privire la căsătorie în textele religioase și filosofice care s-au scris de-a lungul timpului, a culturii și a credințelor, precum și în artă și literatură - în toate formele lor. Este corect și necesar să se spună că aceste mențiuni s-au întemeiat pe conștientizarea faptului că căsătoria este o uniune dintre două persoane de sex opus.

Această istorie reprezintă începutul analizei cazurilor de față. Reclamații susțin că ar trebui să fie și sfârșitul lor. Potrivit acestora, în cazul în care conceptul și statutul juridic al căsătoriei ar fi aplicabile și pentru persoanele de același sex, s-ar ruina o instituție atemporală. Căsătoria, în viziunea lor, este, prin chiar natura ei, o uniune de gen diferit dintre bărbat și femeie. Acest punct de vedere a fost susținut mult timp - și continuă să fie astfel - de către oameni rezonabili și sinceri, cu bună-credință, aici și pretutindeni.

Petenții admit faptele istorice, dar susțin că prezentele cauze nu-și pot avea sfârșitul aici. Dacă intenția lor ar fi fost să bagatelizeze ideea venerată a căsătoriei și realitatea acesteia, revendicările ar fi fost de o altă natură. Dar nu acestea le sunt scopurile, și nici ceea ce susțin ei. Dimpotrivă, importanța căsătoriei este cea care stă la baza susținerilor petenților. Aceasta, spun ei, reprezintă aspectul esențial. Fără să urmărească diminuarea importanței căsătoriei, petenții o doresc pentru ei, dat fiind respectul pe care i-l poartă - dar și nevoia de beneficii și responsabilități. Caracterul imuabil al acesteia indică faptul că căsătoria persoanelor de același sex este unica lor cale către acest angajament profund.

Relatarea circumstanțelor din trei cazuri aici în discuție denotă caracterul stringent al cauzei petenților, din punctul lor de vedere. Petentul James Obergefell din cazul din Ohio l-a întâlnit pe John Arthur cu două decenii în urmă. Aceștia s-au îndrăgostit și au început o viață în doi, stabilind o relație dedicată de durată. În 2011 însă, Arthur a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică sau SLA. Această boală epuizantă este una care progresează, fără un tratament cunoscut. Cu doi ani în urmă, Obergefell și Arthur au decis să-și lege destinele, hotărând să se căsătorească înainte ca Arthur să moară. Pentru a-și îndeplini promisiunea reciprocă, ei au călătorit din Ohio până la Maryland, unde este permisă căsătoria persoanelor de același sex. Pentru Artur a fost dificil să se deplaseze, astfel încât căsătoria cuplului a fost oficiată în interiorul unui avion care dispunea de aparatură medicală, rămas pe pista aeroportului din Baltimore. Arthur a decedat cu trei luni mai târziu. Legile din Ohio nu-i permit lui Obergefell să fie înscris ca soț supraviețuitor în certificatul de deces al lui Arthur. Prin lege, ei trebuie să rămână străini chiar și după moarte - o situație impusă de către autorități, pe care Obergefell o consideră „dureroasă pentru tot restul vieții." App. în nr. 14-556 etc., p. 38. Acesta a intentat un proces în vederea recunoașterii sale drept soț supraviețuitor și trecerea acestei calități ca atare în certificatul de deces al lui Arthur.

April DeBoer și Jayne Rowse sunt co-reclamanți în cazul din Michigan. Ele au celebrat în 2007 o ceremonie de declarare a loialității, pentru a-și consacra relația permanentă. Amândouă sunt asistente medicale - DeBoer într-o secție neonatală, iar Rowse într-o secție de urgență. În 2009, DeBoer și Rowse au avut grijă de un băiețel, iar apoi l-au adoptat. Ulterior, în același an, ele au primit în familia lor un alt copil. Acesta din urmă, născut prematur și abandonat de către mama sa biologică, a necesitat îngrijire constantă. În anul următor, familia a mai primit în rândurile ei o fetiță cu nevoi speciale. Statul Michigan însă le permite doar cuplurilor căsătorite formate din persoane de sex opus sau celibatarilor să adopte. Prin urmare, fiecare copil poate avea ca părinte legal doar o femeie din cele două. În cazul unei situații de urgență, școlile și spitalele le-ar putea acorda tratament celor trei copii ca și cum ar avea un singur părinte. Dacă s-ar întâmpla vreo tragedie cu DeBoer sau cu Rowse, niciuna din ele nu ar avea drepturi în privința copiilor pe care nu a avut voie să-i adopte. Acest cuplu cere înlăturarea nesiguranței continue din viața lor, cauzată de statutul lor de celibatare.

Plutonierul în rezervă Ijpe DeKoe și partenerul său, Thomas Kostura, co-reclamanți în cauza din Tennessee, s-au îndrăgostit. În 2011, DeKoe a primit ordinul de a se deplasa în Afganistan. Înainte de plecare, acesta și Kostura s-au căsătorit în New York. Cu o săptămână mai târziu, DeKoe a execut ordinul, deplasarea durând aproape un an. La revenire, cei doi s-au stabilit în Tennessee, unde DeKoe lucrează în regim full-time la Rezerva Armatei. Căsătoria lor în conformitate cu legea nu este valabilă atunci când domiciliază în Tennessee; nu același lucru se întâmplă când trec de hotarele statului. DeKoe, care și-a servit patria pentru a păstra libertatea protejată de Constituție, trebuie să suporte o povară grea.

Cauzele din fața Curții implică și alți petenți, fiecare cu propria-i experiență. Cazurile lor relevă faptul că ei nu încearcă să bagatelizeze căsătoria, ci mai degrabă să-și trăiască viața sau să onoreze memoria soților lor, legați fiind de relația cu ei.

B 

Vechile origini ale căsătoriei îi confirmă rolul central, însă ea nu a fost izolată de evoluțiile dreptului și societății. Istoria căsătoriei este una a continuității și schimbării deopotrivă. Această instituție - chiar dacă limitată la relațiile de sex-opus - a evoluat de-a lungul timpului.

Spre exemplu, căsătoria a fost cândva considerată drept un aranjament al părinților cuplului bazat pe considerente de ordin politic, religios și financiar. Însă la momentul fondării Națiunii, aceasta era înțeleasă ca un contract consimțit între un bărbat și o femeie. Vezi N. Cott, Public Vows: A History of Marriage and the Nation 9-17 (2000); S. Coontz, Marriage, A History 15-16 (2005). De vreme ce rolul și statutul femeii s-au schimbat, instituția a evoluat și mai mult. Conform teorii patriarhatului, care are o vechime de secole, bărbatul și femeia au fost considerați o singură entitate juridică de către stat, entitate dominată de către bărbat. Vezi 1 W. Blackstone, Com­mentaries on the Laws of England 430 (1765). Cum femeile au obținut drepturi la nivel juridic, politic și în materia proprietății private și cum societatea a conștientizat faptul că femeile au demnitatea lor în condiții egale cu bărbații, regula patriarhatului a fost abandonată. Vezi Opinia Istoricilor Căsătoriei et al. în calitate de Amici Curiae 16-19. Acestea și alte evoluții ale instituției căsătoriei din ultimele decenii nu au reprezentat doar niște schimbări de formă. Dimpotrivă, ele au adus transformări profunde în structura sa, influențând aspecte ale ei care au fost considerate mult timp, de multe persoane, drept esențiale. Vezi, la general, N. Cott, Public Vows; S. Coontz, Mar­riage; H. Hartog, Man & Wife in America: A History (2000).

Aceste abordări inovatoare au întărit, iar nu slăbit instituția căsătoriei. Într-adevăr, noua percepție asupra căsătoriei este o caracteristică a unei Națiuni în care dimensiunile noi ale libertății devin evidente pentru noile generații, adesea prin optici care pornesc de la pledoarii sau proteste și care sunt avute apoi în vedere în sfera politică și în cadrul procesului judiciar.

Această dinamică poate fi observată în experiențele Națiunii legate de drepturile homosexualilor și ale lesbienelor. Până la mijlocul secolului XX, relațiile intime dintre persoanele de același sex au fost considerate mult timp imorale de către majoritatea națiunilor vestice - o convingere regăsită adesea în dreptul penal. Din acest motiv - și dincolo de altele, multe persoane au considerat că homosexualii nu se bucură de demnitate în identitatea lor diferită. Încă nu a fost mărturisită o declarație veritabilă din partea cuplurilor formate din persoanele de același sex despre ceea ce s-a întâmplat în inima lor. Până și atunci când a avut loc, în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, o mai mare sensibilizare cu privire la umanitatea și integritatea persoanelor homosexuale, argumentul potrivit căruia homosexualii și lesbienele au un drept legitim la demnitate a venit în coliziune cu legile și convențiile sociale răspândite. Relațiile intime dintre persoanele de același sex constituiau încă o infracțiune în multe state. Homosexualilor și lesbienelor li s-a interzis accesul în cele mai multe funcții guvernamentale, înrolarea în armată, au fost excluși și de legile privind imigrația, au fost urmăriți de poliție și le-au fost îngrădite drepturile la asociere. Vezi Opinia Organizației Istoricilor Americani în calitate de Amicus Curiae 5-28.

Mai mult, homosexualitatea a fost considerată o boală o bună parte a secolului XX. Când Asociația Americană de Psihiatrie a publicat primul Manual de Diagnosticare și Statistică a Bolilor Mentale în 1952, homosexualitatea era considerată boală mintală - poziție menținută până în anul 1973. Vezi „Position Statement on Homosexuality and Civil Rights", 1973, în 131 Am. J. Psychiatry 497 (1974). Abia în anii din urmă psihiatrii și alții au recunoscut faptul că orientarea sexuală este invariabilă, fiind deopotrivă o expresie firească a sexualității umane. Vezi Opinia Asociației Americane de Psihiatrie et al., Amici Curiae 7-17.

La sfârșitul secolului XX, urmare a importantelor evoluții culturale și politice, cuplurile formate din persoane de același sex au început să ducă o viață mai deschisă și mai în văzul publicului și să-și alcătuiască familii. Această evoluție a fost urmată de o dezbatere extinsă a subiectului, atât la nivel guvernamental, cât și în interiorul cercurilor private, precum și de o schimbare în atitudinea publică către o mai mare toleranță. În rezultat, chestiunea drepturilor homosexualilor și lesbienelor a ajuns repede pe masa judecătorilor, unde a putut fi discutată în cadrul discursului juridic formal.

Inițial, această Curte a examinat în detaliu statutul juridic al homosexualilor în Bowers v. Hardwick, 478 U.S. 186 (1986). Aici ea a confirmat constituționalitatea unei legi din statul Georgia, care incrimina anumite acte homosexuale. Cu zece ani mai târziu, în Romer v. Evans, 517 U. S. 620 (1996), Curtea a invalidat un amendament la Constituția statului Colorado, care urmărea să le interzică autorităților statale sau subdiviziunilor politice ale statului protejarea persoanelor împotriva discriminării pe motiv de orientare sexuală. Ulterior, în 2003, Curtea a anulat decizia Bowers, statuând că legile care incriminează relațiile intime dintre persoanele de același sex „înjosesc viețile persoanelor homosexuale." Lawrence v. Texas, 539 U. S. 558, 575.

Așa a apărut problema juridică a căsătoriei dintre persoanele de același sex. În 1993, Curtea Supremă din Hawaii a statuat că legislația din Hawaii care restricționează dreptul la căsătorie în cazul cuplurilor de același sex constituia o clasificare pe bază de sex, fiind supusă astfel unei verificări stricte în conformitate cu Constituția statului Hawaii. Baehr v. Lewin, 74 Haw. 530, 852 P. 2d 44. Deși această decizie nu a mandatat aprobarea căsătoriei dintre persoanele de același sex, unele state s-au arătat îngrijorate de implicațiile sale și au reafirmat în legislația lor faptul că căsătoria este definită drept uniunea dintre partenerii de sex opus. De asemenea, Congresul a adoptat în 1996 Legea apărării căsătoriei (DOMA), 110 Stat. 2419, definind căsătoria, pentru toate legile federale, drept „uniunea juridică dintre un bărbat și o femeie, ca soț și soție." 1 U. S. V. §7.

Dezbaterea nouă și extinsă a acestui subiect a împins alte state spre o concluzie diferită. În 2003, Curtea Supremă de Justiție din Massachusetts a statuat că Constituția statului le garantează cuplurilor formate din persoane de același sex dreptul la căsătorie. Vezi Goodridge v. Department of Public Health, 440 Mass. 309, 798 N. E. 2d 941 (2003). Ca urmare a acestei decizii, unele state le-au acordat cuplurilor formate din persoane de același sex dreptul la căsătorie, fie prin procese judiciare, fie prin lege. Aceste decizii și legi sunt citate în Anexa B, infra. Cu două sesiuni în urmă, în cauza Statele Unite v. Windsor, 570 U. S. (2013), această Curte a invalidat DOMA în măsura în care împiedica Guvernul Federal să considere valide căsătoriile dintre persoanele de același sex, chiar atunci când acestea erau în conformitate cu legile statelor în care au fost înregistrate. Curtea a statuat că DOMA a discreditat în mod nepermis cuplurile formate din persoane de același sex „care au dorit să-și afirme loialitatea una față de cealaltă, în fața copiilor, a rudelor, prietenilor și a comunității lor." Id., la (hot. prelim.., la 14).

În ultimii ani, în fața instanțelor de apel ale SUA au ajuns mai multe cauze referitoare la căsătoria dintre persoane de același sex. În conformitate cu obligația judiciară de a-și întemeia deciziile pe motive de principiu și abordări neutre, fără comentarii disprețuitoare sau care discreditează, instanțele au creat un corp de drept impozant, examinând toate aspectele acestor subiecte. Această jurisprudență ajută la înțelegerea și formularea principiilor fundamentale pe care trebuie să le aibă acum în vedere Curtea. Cu excepția prezentei opinii și încă a uneia, vezi Citizens for Equal Protection v. Bruning, 455 F. 3d 859, 864-868 (CA8 2006), Curțile de Apel au decis că interzicerea căsătoriei în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex constituie o violare a Constituției. De asemenea, au existat multe hotărâri relevante ale Curților de Disctrict cu privire la căsătoria persoanelor de același sex și majoritatea din ele au tras concluzia, de asemenea, că trebuie să li se permită căsătoria cuplurilor formate din persoane de același sex. În plus, instanțele supreme ale multor state au contribuit la acest dialog continuu prin deciziile în care au interpretat constituțiile propriilor lor State. Aceste opinii judiciare de nivel statal și federal sunt citate în Anexa A, infra.

După ani de procese, legiferări, referendumuri și dezbateri care au însoțit aceste acte publice, Statele sunt acum împărțite în privința chestiunii căsătoriei dintre persoanele de același sex. Vezi Office of the Atty. Gen. Of Maryland, The State of Marriage Equality in America, State-by-State Supp. (2015).

III 

Conform Clauzei Procesului Echitabil din Amendamentul al Paisprezecelea, niciun stat nu va „priva pe cineva de viață, libertate sau proprietate fără un proces corect". Libertățile fundamentale protejate de această clauză includ majoritatea drepturilor enumerate în Declarația Drepturilor. Vezi Duncan v. Louisiana, 391 U. S. 145, 147-149 (1968). În plus, aceste libertăți vizează și anumite alegeri personale, importante pentru demnitatea și autonomia individuală, incluzând alegerile intime care definesc identitatea și convingerile personale. Vezi, e.g., Eisenstadt v. Baird, 405 U. S. 438, 453 (1972); Griswold v. Connecticut, 381 U. S. 479, 484-486 (1965).

Identificarea și protejarea drepturilor fundamentale reprezintă un aspect important al sarcinii judiciarului în interpretarea Constituției. Totuși, această responsabilitate „nu a fost redusă la o anumită formulă." Poe v. Ullman, 367 U. S. 497, 542 (1961) (Harlan, J., opinie separată). Ea necesită mai degrabă ca instanțele să ofere hotărâri motivate în identificarea intereselor persoanei, interese fundamentale în măsura în care statul trebuie să le respecte. Vezi ibid. Acest proces este ghidat de multe dintre considerentele relevante pentru analiza altor prevederi constituționale care stabilesc mai departe principii generale, iar nu cerințe specifice. Istoria și tradiția ghidează și ordonează această analiză, însă nu-i stabilește limitele externe. Vezi Lawrence, supra, la 572. Această metodă ține seama de istorie și trage învățămintele necesare din aceasta fără să permită controlul prezentului de către trecut.

O caracteristică a nedreptății este faptul că nu o putem observa întotdeauna atunci când se manifestă. Generațiile care au elaborat și ratificat Declarația Drepturilor și Amendamentul al Paisprezecelea nu au pornit de la premiza că ar cunoaște marja libertății în toate dimensiunile sale, încredințându-le astfel noilor generații rolul protecției dreptului tuturor persoanelor la libertate, pe măsură ce le află înțelesul. Când noile înțelesuri creează disonanțe între garanțiile de bază ale Constituției și restricțiile legale existente, trebuie analizată revendicarea libertății.

Prin aplicarea acestor principii stabilite, Curtea a hotărât de mult timp faptul că dreptul la căsătorie este protejat de Constituție. În Loving v. Virginia, 388 U. S. 1, 12 (1967), unde s-au invalidat interdicțiile impuse căsătoriilor inter-rasiale, Curtea a reținut, în unanimitate, că căsătoria reprezintă „unul dintre drepturile vitale ale persoanei esențiale pentru căutarea firească a fericirii de către oamenii liberi." Curtea a reafirmat acest lucru în Zablocki v. Redhail, 434 U. S. 374, 384 (1978), statuând că dreptul la căsătorie a fost îngrădit printr-o lege care le interzicea taților care nu-și onorau obligația de întreținere a copilului să se căsătorească. Curtea a aplicat din nou acest principiu în Turner v. Safley, 482 U. S. 78, 95 (1987), unde a reținut că dreptul la căsătorie a fost îngrădit prin regulamentele care limitau privilegiul deținuților din închisori de a se căsători. Curtea a reiterat de-a lungul timpului și în alte contexte faptul că dreptul la căsătorie este unul fundamental, în concordanță cu Clauza Procesului Echitabil. Vezi e.g., M. L. B. v. S. L. J., 519 U. S. 102, 116; Cleveland Bd. of Ed. v. LaFleur, 414 U. S. 632, 639-640 (1974); Griswold, supra, at 486; Skinner v. Okla­homa ex rel. Williamson, 316 U. S. 535, 541 (1942); Meyer v. Nebraska, 262 U. S. 390, 399 (1923).

Nu poate fi negat faptul că aceste cazuri din fața Curții, cazuri care abordează dreptul la căsătorie, au pornit de la prezumția existenței unei relații dintre parteneri de sex opus. Ca multe alte instituții, Curtea a făcut judecăți definite de lumea și vremurile din care face parte. Acest lucru a fost evident în Baker v. Nelson, 409 U. S. 810, o decizie-rezumat de un rând din 1972, unde s-a reținut că excluderea cuplurilor formate din persoane de același sex de la căsătorie nu constituia o problemă substanțială de nivel federal.

Totuși, există alte precedente mai instructive. Cazurile examinate de această Curte au exprimat principii constituționale de o aplicabilitate mai largă. Definind dreptul la căsătorie, aceste cazuri au identificat atributele sale esențiale bazate pe istorie, tradiție, precum și alte libertăți fundamentale inerente acestei legături intime. Vezi, e.g., Lawrence, 539 U. S., la 574; Turner, supra, la 95; Zablocki, supra, la 384; Loving, supra, la 12; Griswold, supra, la 486. Iar în stabilirea faptului dacă forța și raționamentul cauzelor sale sunt aplicabile în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex, Curtea trebuie să respecte argumentele de bază pentru care dreptul la căsătorie este protejat de mult timp Vezi, e.g., Eisenstadt, supra, la 453-454; Poe, su­pra, la 542-553 (Harlan, J., opinie disidentă).

Această analiză impune concluzia potrivit căreia cuplurile formate din persoane de același sex își pot exercita dreptul la căsătorie. Cele patru principii și tradiții care urmează a fi discutate demonstrează că motivele pentru care căsătoria este fundamentală în baza Constituției sunt aplicabile deopotrivă în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex.

O primă premisă a precedentelor relevante ale Curții constă în faptul că dreptul la alegerea personală privind căsătoria este inerent conceptului de autonomie individuală. Această legătură constantă între căsătorie și libertate este motivul pentru care prin cauza Loving a invalidat interdicțiile care vizau căsătoriile inter-rasiale, conform Clauzei Procesului Echitabil. Vezi 388 U. S., la 12; vezi, de asemenea, Zablocki, supra, la 384 (de notat că în Loving Curtea a statuat că „dreptul la căsătorie este de o importanță fundamentală pentru toate persoanele"). Precum alegerile referitoare la contracepție, relațiile de familie, procreare și creșterea copiilor - toate protejate de Constituție -, deciziile privind căsătoria sunt unele dintre cele mai intime pe care le poate lua o persoană. Vezi Lawrence, supra, la 574. Într-adevăr, Curtea a notat că ar fi contradictoriu „să se recunoască un drept la viață privată în privința altor chestiuni ale vieții de familie, nu și în cea a deciziei de a fi parte a unei relații care constituie fundamentul familiei în societatea noastră." Zablocki, supra, la 386.

Alegerile legate de căsătorie conturează destinul unei persoane. Așa cum a explicat Curtea Supremă de Justiție din Massachusetts, dat fiind faptul că „ea satisface dorința de siguranță, de un adăpost sigur și de legătură care exprimă umanitatea noastră, căsătoria civilă este o instituție respectabilă, iar decizia de a te căsători și alegerea persoanei potrivite în acest sens se numără printre actele importante ale vieții pentru auto-definirea persoanei."Goodridge, 440 Mass., la 322, 798 N. E. 2d, la 955.

Natura căsătoriei rezidă în faptul că, prin legătură ei de durată, două persoane își pot asigura împreună alte libertăți, precum libertatea de exprimare, intimitatea și libertatea spirituală. Acest fapt este valabil pentru toate persoanele, indiferent de orientarea lor sexuală. Vezi Wind­sor, 570 U. S., la __-___ (op. prelim., la 22-23). Există demnitate în legătura dintre doi bărbați sau două femei care vor să se căsătorească și să facă, independenți fiind, asemenea alegeri profunde. Loving, supra, la 12 („Libertatea de căsătorie a unei persoane de o altă rasă îi aparține acelei persoane și nu poate fi restrânsă de către stat").

Un al doilea principiu din jurisprudența acestei Curți rezidă în faptul că dreptul la căsătorie este fundamental pentru că sprijină uniunea dintre două persoane mai mult decât o face oricare alt drept, dată fiind importanța sa pentru persoanele care se obligă în acest sens. Această idee a fost una de bază în Griswold v. Connecticut, unde s-a statuat că Constituția protejează dreptul cuplurilor căsătorite de a folosi metode contraceptive. 381 U. S., la 485. Sugerând faptul că dreptul la căsătorie este „mai vechi decât Declarația Drepturilor", Griswold a descris-o în felul următor:

„Căsătoria este alăturarea pentru mai bine sau mai rău, înseamnă rezistență prin speranță și este profundă până la sacralitate. Este o asociere care cultivă un mod de viață, iar nu îl cauzează; o armonie a traiului, iar nu niște convingeri politice; loialitate reciprocă, iar nu proiecte comerciale sau sociale. Cu toate acestea, este o asociere mai nobilă ca scop decât oricare altă decizie precedentă care ne aparține." Id., la 486.

În cauza Turner, Curtea a recunoscut din nou faptul că acest drept protejează asocierea intimă, hotărând că deținuților nu le poate fi interzis dreptul la căsătorie, întrucât relațiile în care s-au angajat întruneau argumentele de bază pentru care căsătoria reprezintă un drept fundamental. Vezi 482 U. S., la 95-96. Dreptul la căsătoriei face demne cuplurile care „vor să se auto-definească prin angajamentul reciproc." Windsor, supra, la (op. prelim., la 14). Căsătoria este un remediu pentru temerea unanimă că solitarii ar putea solicita ajutor fără să li se răpundă. Ea oferă speranța unui însoțitor, înțelegerea și încrederea că atâta timp cât trăiesc amândoi, există cineva care îl va ajuta pe celălalt.

 Așa cum a hotărât Curtea în Lawrence, cuplurile formate din persoane de același sex beneficiază de același drept la asociere intimă precum cuplurile formate din persoane de sex opus. Lawrence a invalidat legile care incriminau relațiile intime dintre persoanele de același sex. Și a recunoscut că „atunci când sexualitatea își găsește expresie vădită în comportamentul intim cu o altă persoană, acest comportament nu poate reprezenta decât unul dintre elementele unei legături personale care este și mai solidă." 539 U. S., la 567. Însă de vreme ce Lawrence a confirmat o dimensiune a libertății care le permite persoanelor să se angajeze în asocierea intimă fără a fi trași la răspundere penală, nu înseamnă că libertatea se oprește aici. Dezincriminarea poate însemna un pas înainte, însă el nu asigură perspectiva deplină a libertății.

O a treia bază pentru protejarea dreptului la căsătorie constă în faptul că el apără copiii și familia, drepturile conexe referitoare la creșterea copiilor, procreare și educație dându-i astfel sens. Vezi Pierce v. Society of Sisters, 268 U. S. 510 (1925); Meyer, 262 U. S., la 399. Curtea a recunoscut corespondențele prin descrierea acestor drepturi ca făcând parte dintr-un tot întreg: „Dreptul 'la căsătorie, la stabilirea unui cămin și la creșterea copiilor' este o parte semnificativă a libertății protejate de Clauza Procesului Echitabil." Zablocki, 434 U. S., la 384 (care citează Meyer, supra, la 399). Potrivit legilor anumitor state, unele garanții privind căsătoria acordate copiilor și familiilor sunt materiale. Dar căsătoria conferă mai multe beneficii importante. Prin recunoașterea și calificarea juridică a relației părinților, căsătoria le permite copiilor „să conștientizeze unitatea și apropierea familiei și relația de înțelegere cu alte familii din comunitatea lor și în viața lor de zi cu zi." Windsor, supra, la __ (hot. prelim., la 23). Căsătoria oferă de asemenea permanență și stabilitate, elemente importante pentru interesele primare ale copiilor. Vezi Opinia universitarilor cu privire la drepturile constituționale ale copiilor în calitate Amici Curiae 22-27.

Așa cum au căzut de acord toate părțile, multe cupluri formate din persoane de același sex le oferă copiilor lor un cămin în care sunt iubiți și educați, indiferent dacă aceștia sunt copiii lor biologici sau copii adoptați. Iar în prezent, sute de mii de copii sunt crescuți de asemenea cupluri. Vezi Opinia lui Gary J. Gates ca Amicus Curiae 4. Majoritatea Statelor le-au permis homosexualilor și lesbienelor să adopte, ca persoane aparte sau ca cuplu, iar mulți dintre copiii adoptați sau luați din plasamente au părinți de același sex. Vezi id., la 5. Acest fapt reprezintă o confirmare solidă că homosexualii și lesbienele pot alcătui familii iubitoare și încurajatoare, confirmare care este oferită de chiar aceste reglementări.

Excluderea cuplurilor formate din persoane de același sex de la căsătorie vine astfel în conflict cu o premisă centrală a dreptului la căsătorie. Fără recunoașterea, stabilitatea și predictibilitatea oferite de căsătorie, copiii lor poartă stigmatul neîmplinirii familiilor din care vin. Ei suportă, de asemenea, costurile materiale constrângătoare ale creșterii lor de niște părinți necăsătoriți, constrânși să aibă, fără să poarte vreo vină, o viață de familie mai complicată și nesigură. Legile privind căsătoria aici în discuție lezează și umilesc copiii cuplurilor formate din persoane de același sex. Vezi Windsor, supra, la __ (op. prelim., la 23).

Asta nu înseamnă să spui că dreptul la căsătorie este mai puțin important pentru cei care nu au sau nu pot avea copii. Capacitatea, dorința sau promisiunea de procreare nu este și nu a fost o cerință prealabilă pentru validitatea căsătoriei în vreun Stat american. În lumina precedentului care protejează dreptul unui cuplu căsătorit de a nu procrea, nu se poate spune că Curtea sau Statele au condiționat dreptul la căsătorie de capacitatea ori oligația de procreare. Dreptul constituțional la căsătorie are multe aspecte, creșterea copiilor fiind doar unul din ele.

În al patrulea rând și în fine, cazurile din fața acestei Curții și tradițiile Națiunii subliniază că căsătoria este o piatră de temelie pentru ordinea noastră socială. Alexis de Tocqueville a recunoscut acest adevăr în călătoriile sale în Statele Unite, cu aproape două secole în urmă:

„Fără îndoială, din toată lumea, America este țara în care legăturile matrimoniale sunt cele mai respectate ... Când părăsește agitația lumii politice, americanul se întoarce în sânul familiei unde reîntâlnește imaginea ordinii și a păcii ... pe care o extinde asupra treburilor statului." 1 Democ­racy in America 309 (H. Reeve transl., rev. ed. 1990).

În Maynard v. Hill, 125 U. S. 190, 211 (1888), Curtea a preluat scrisele lui Tocqueville, argumentând faptul că căsătoria este „fundamentul familiei și societății, fără de care nu ar exista nici civilizație, nici progres." Căsătoria, spune Curtea în Maynard, reprezintă de mult timp „o instituție publică majoră, care dă formă întregii noastre organizări statale civile." Id., la 213. Această idee a fost reiterată chiar dacă instituția a evoluat de-a lungul timpului sub mai multe aspecte, înlocuind normele referitoare la consimțământul părintelui, la gen și la rasă, care erau cândva considerate importante de către unele persoane. Vezi N. Cott, Public Vows. Căsătoria rămâne o piatră de temelie a comunității noastre naționale.

Din acest motiv, așa cum membrii unui cuplu își jură credință unul altuia, la fel și societatea se obligă să sprijine acel cuplu, oferind o recunoaștere simbolică și beneficii materiale pentru protecția și susținerea uniunii lor. Într-adevăr, de vreme ce statele sunt în general libere să stabilească beneficiile pe care le acordă cuplurilor căsătorite, ele au făcut de-a lungul istoriei din căsătorie un temei pentru extinderea listei de drepturi, beneficii și responsabilități guvernamentale. Aceste aspecte ale statutului marital includ: impozitarea, moștenirea și dreptul de proprietate; regulile succesiunii ab intestat; privilegiul soțului în materia normelor referitoare la probe; accesul la serviciile de sănătate; autoritatea luării deciziilor în cazul tratamentelor medicale; drepturile privind adopția; drepturile și beneficiile supraviețuitorilor; certificatele de naștere și de deces; regulile de etică profesională; restricțiile privind finanțarea campaniilor; îndemnizațiile privind compensarea angajaților; asigurarea medicală; regulile privind custodia, întreținerea și vizitarea copiilor. Vezi Opinia Statelor Unite ca Amicus Curiae 6-9; Opinia American Bar Association ca Amicus Curiae 8-29. Căsătoria validă din punctul de vedere al legislației unui stat se bucură, de asemenea, de un statut important în peste o mie de prevederi din legislația federală. Vezi Windsor, 570 U. S., la __-___ (hot. prelim., la 15-16). Statele au contribuit la atribuirea caracterului fundamental al dreptului la căsătorie prin așezarea acestei instituții în centrul atâtor fațete ale ordinii juridice și sociale.

Nu există diferență între cuplurile formate din persoane de același sex și cele formate din persoane de sex opus cu privire la acest principiu. Totuși, în virtutea excluderii lor din această instituție, cuplurilor formate din persoane de același sex le sunt refuzate beneficiile pe care statul le atribuie căsătoriei. Această lezare conduce la mai mult decât crearea unei greutăți materiale. Cuplurile formate din persoane de același sex sunt împinse spre o instabilitate pe care multe cupluri formate din persoane de sex opus ar considera-o inadmisibilă, dacă ar fi să se confrunte cu aceasta. Așa cum statul însuși dă valoare căsătoriei prin semnificația pe care i-o atribuie, excluderea din această sferă are efectul discriminării homosexualilor și lesbienelor din mai multe puncte de vedere importante. Această stare de lucruri îi înjosește pe homosexuali și lesbiene, statul privându-i de beneficiile unei instituții importante a Națiunii. Cuplurile formate din persoane de același sex pot aspira și ele la scopurile transcendente ale căsătoriei și pot căuta împlinirea în înțelesul ei cel mai înalt.

Limitarea căsătoriei la cuplurile formate din persoane de sex opus ar fi putut părea mult timp firească și corectă, însă incompatibilitatea sa cu sensul de bază al dreptului fundamental la căsătorie este acum evidentă. Știute fiind aceste lucruri, trebuie să se recunoască că legile care le interzic căsătoria cuplurilor formate din persoane de același sex stigmatizează și lezează, de o manieră pe care carta noastră fundamentală nu o permite.

Obiectând că acest fapt nu reflectă o abordare adecvată a acestei chestiuni, reclamații fac trimitere la Washington v. Glucksberg, 521 U. S. 702, 721 (1997), care a cerut o „interpretare prudentă" a drepturilor fundamentale. Aceștia afirmă că petenții nu urmăresc să-și exercite dreptul la căsătorie, ci un drept nou și inexistent - „dreptul la căsătorie al persoanelor de același sex." Opinia Reclamatului în nr. 14-556, p. 8. Glucksberg a insistat asupra faptului că această libertate trebuie definită, în baza Clauzei Procesului Echitabil, de o manieră mai circumstanțiată, cu trimitere la practicile istorice specifice. Deși această abordare ar fi fost potrivită pentru drepturile afirmate în acel context (sinuciderea asistată de către medic), ea nu este conformă cu abordarea Curții, atunci când aceasta a analizat alte drepturi fundamentale, inclusiv dreptul la căsătorie și la relații intime. Loving nu a pus problema unui „drept la căsătoria inter-rasială"; Turner nu a pus problema unui „drept al deținuților la căsătorie"; iar Zablocki nu a pus problema unui „drept la căsătorie al taților care nu și-au onorat obligația de întreținere a copiilor." Dimpotrivă, fiecare caz a analizat dreptul la căsătorie în sensul său larg, punând problema existenței unei justificări suficiente a interzicerii acestui drept pentru categoria respectivă. Vezi Glucksberg, 521 U. S., la 752-773 (jud. Souter, opinie concurentă); id., la 789-792 (jud. Breyer, opinie concurentă).

Acest principiu este aplicabil aici. Dacă drepturile au fost definite ținând cont de cine le-a exercitat în trecut, atunci pocedeele obținute ar putea servi ca o  justificare a lor proprie continuă, iar noile grupuri nu ar putea invoca drepturi care le-au fost refuzate o dată. Curtea a respins această abordare, atât în raport de dreptul la căsătorie, cât și în raport de drepturile homosexualilor și lesbienelor. Vezi Loving 388 U. S., la 12; Lawrence, 539 U. S., la 566-567.

Privit ca o chestiune istorică și de tradiție, dreptul la căsătorie este fundamental, însă drepturile nu-și trag seva doar din timpurile de odinioară. Ele se nasc și dintr-o mai bună înțelegere a modului în care imperativele constituționale definesc o libertate stringentă pentru epoca pe care o trăim. Mulți dintre cei care consideră greșită concepția căsătoriei persoanelor de același sex ajung la această concluzie în baza unor premise religioase sau filosofice decente și onorabile. Dar nici ei și nici convingerile lor nu sunt subapreciate aici. Totuși, atunci când această opoziție sinceră și personală devine o lege adoptată și o politică publică, consecința necesară este ca Statul însuși să autorizeze o excludere care degradează sau îi stigmatizează pe cei a căror libertate le este îngrădită. În baza Constituției, cuplurile formate din persoane de același sex revendică tratamentul juridic de care se bucură cuplurile formate din persoane de sex opus, iar refuzul acordării acestui drept le-ar neglija alegerea și le-ar diminua personalitatea.

Dreptul la căsătorie al cuplurilor formate din persoane de același sex, care face parte din libertățile garantate de Amendamentul al Paisprezecelea, își are și el originea în garanția acestui Amendament cu privire la protecția egală în fața legii. Clauza Procesului Echitabil și Clauza Protecției Egale sunt profund legate, deși prevăd principii diferite. Drepturile pe care le implică libertatea și drepturile garantate prin protecția egală se pot baza pe precepte diferite și nu au întotdeauna aceleași limite; cu toate acestea, în unele cazuri, fiecare din ele poate fi utilizat în definirea sensului și cuprinsului celuilalt. În orice caz particular poate fi analizată una dintre aceste Clauze pentru a surprinde esența dreptului într-un mod mai precis și mai cuprinzător, chiar dacă amândouă ar putea să conveargă la identificarea și definirea dreptului. Vezi M. L. B., 519 U. S., la 120­121; id., la 128-129 (jud. Kennedy, opinie concurentă); Bearden v. Georgia, 461 U. S. 660, 665 (1983). Această interdependență a celor două principii sporește înțelegerea noastră cu privire la ce este și ce trebuie să fie libertatea.

Cazurile examinate de Curte cu privire la dreptul la căsătorie reflectă această dinamică. În Loving, Curtea a invalidat o interdicție privind căsătoria inter-rasială, atât în baza Clauzei Protecției Egale, cât și a Clauzei Procesului Echitabil. Curtea a declarat întâi invaliditatea acestei interdicții pe motivul procesului inechitabil aplicat cuplurilor inter-rasiale. Aceasta a statuat: „Nu poate exista vreo îndoială că restrângerea libertății de căsătorie doar din motivul clasificărilor rasiale încalcă înțelesul central al Clauzei Protecției Egale." 388 U. S. la 12. Făcând această conexiune cu protecția egală, Curtea a reținut faptul că interdicția atenta la preceptele centrale ale libertății: „Negarea acestei libertăți fundamentale în baza unui temei intolerabil precum clasificările rasiale prevăzute de aceste legi - clasificări direct îndreptate împotriva principiului egalității, care este nucleul Amendamentului al Paisprezecelea - i-ar priva pe toți cetățenii Statului de libertate, fără un proces judiciar echitabil." Ibid. Motivele pentru care căsătoria este considerată un drept fundamental au devenit mai clare și mai convingătoare prin conștientizarea deplină și înțelegerea prejudiciilor cauzate de legile care interziceau uniunile inter-rasiale.

Sinergia dintre aceste două garanții este ilustrată în Zablocki. Aici, Curtea a invocat Clauza Protecției Egale ca bază pentru invalidarea legii contestate, care, așa cum s-a observat, le interzicea taților care nu-și onorau obligația de achitare a pensiei alimentare să se căsătorească fără aprobarea judecătorească. Analiza prin prisma protecției egale a depins în mare măsură de hotărârea Curții referitoare la faptul că legea limita un drept „de o importanță fundamentală." 434 U. S., la 383. Caracterul important al dreptului la căsătorie, dezbătut pe larg în Zablocki - vezi id., la 383-387 - a determinat în mod clar incompatibilitatea legii cu cerințele principiului egalității. Fiecare concept - libertatea și protecția egală - conduce la o mai bună înțelegere celuilalt.

Într-adevăr, în interpretarea Clauza Protecției Egale, Curtea a recunoscut că noile abordări și înțelegeri societale pot să reveleze inegalități nejustificate în interiorul instituțiilor noastre fundamentale, care cândva au trecut neobservate și necontestate. Ca să nu luăm decât o perioadă, în cazul căsătoriei acest lucru s-a întâmplat în ani 1970 și 1980. În ciuda erodării treptate a doctrinei patriarhatului - vezi supra, la 6 - clasificările sexiste jignitoare în legătură cu căsătoria au persistat până la mijlocul secolului XX. Vezi Răspuns la Opinia apelantului în Reed v. Reed, O. T. 1971, nr. 70-4, pp. 69-88 (referire adiacentă la legile incidente din 1971 care consacrau inegalitatea dintre femei și bărbați în căsătorie). Aceste clasificări au negat demnitatea egală a bărbaților și femeilor. Spre exemplu, o lege a Statului prevedea, în 1971, că „bărbatul este capul familiei, iar soția îi este supusă; existența ei juridică civilă este contopită cu cea a soțului, cu excepția cazurilor în care legea o recunoaște în mod separat sau pentru propria ei protecție, ori în beneficiul ei." Ga. Code Ann. §53-501 (1935). Răspunzând unor noi abordări, Curtea a invocat principiile protecției egale pentru a invalida legile care prevedeau inegalitățile din căsătorie bazate pe sex. Vezi, e.g., Kirchberg v. Feenstra, 450 U. S. 455 (1981); Wengler v. Druggists Mut. Ins. Co., 446 U. S. 142 (1980); Califano v. Westcott, 443 U. S. 76 (1979); Orr v. Orr, 440 U. S. 268 (1979); Califano v. Goldfarb, 430 U. S. 199 (1977) (opinie majoritară); Weinberger v. Wiesenfeld, 420 U. S. 636 (1975); Frontiero v. Richardson, 411 U. S. 677 (1973). Similar cauzelor Loving și Zablocki, aceste precedente demonstrează că Clauza Protecției Egale poate contribui la identificarea și remedierea inegalităților din instituția căsătoriei, argumentând preceptele libertății și egalității în baza Constituției.

Există și alte cazuri care confirmă această relație dintre libertate și egalitate. În M. L. B. v. S. L. J., Curtea a invalidat, în baza principiilor procesului echitabil și al protecției egale, o lege care le cerea mamelor nevoiașe să achite o taxă judiciară pentru a-și putea înainta recursurile, în cazul decăderii lor din drepturile părintești. Vezi 519 U. S., la 119-124. În cauza Eisenstadt v. Baird, Curtea a invocat ambele principii și a invalidat în baza lor interdicțiile privind distribuirea contraceptivelor pentru celibatari, nu și pentru persoanele căsătorite. Vezi 405 U. S., la 446-454. Iar în cauza Skinner v. Oklahoma ex rel. Williamson, Curtea a invalidat în baza ambelor principii o lege care permitea sterilizarea recidiviștilor. A se vedea 316 U. S., la 538-543.

În cauza Lawrence, Curtea a recunoscut caracterul conex al acestor protecții constituționale în contextul tratamentului juridic al homosexualilor și lesbienelor. Vezi 539 U. S., la 575. Deși argumentarea din Lawrence a fost elaborată în baza Clauzei Procesului Echitabil, aceasta a recunoscut și a urmărit remedierea inegalității continue create legile care calificau drept infracțiune relațiile intime ale homosexualilor și lesbienelor. Vezi ibid. Astfel, Lawrence a făcut apel la principiile libertății și egalității pentru a defini și proteja drepturile homosexualilor și ale lesbienelor, statuând că Statul „nu poate desconsidera existența lor sau nu le poate controla destinul prin calificarea vieții lor sexuale private drept infracțiune." Id., la 578.

Această dinamică este valabilă și pentru căsătoria de același sex. Acum este clar că legile contestate restrâng libertatea cuplurilor de același sex și că trebuie să se recunoască faptul că acestea limitează principiile centrale ale egalității. Aici, legile privind căsătoria puse în executare de către reclamați sunt, în esență, discriminatorii: cuplurilor formate din persoane de același sex le sunt refuzate toate beneficiile permise cuplurilor formate din persoane de sex opus și sunt împiedicate să-și exercite un drept fundamental. În special pe fundalul unei lungi istorii a oprobriului relației lor, această interdicție de a se căsători în cazul cuplurilor homosexuale creează un prejudiciu grav și continuu. Impunerea acestei incapacități în cazul homosexualilor și al lesbienelor denotă o lipsă de respect și îi subordonează. Iar Clauza Protecției Egale, asemenea Clauzei Procesului Echitabil, interzice limitarea nejustificată a dreptului fundamental la căsătorie. Vezi, e.g., Zablocki, supra, la 383-388; Skinner, 316 U. S., la 541.

Aceste considerente au condus la concluzia că dreptul la căsătorie este un drept fundamental inerent libertății persoanei, iar potrivit clauzelor Procesului Echitabil și Protecției Egale conținute de Amendamentul al Paisprezecelea, cuplurile de același sex nu pot fi lipsite de acest drept și această libertate. Curtea reține acum că cuplurile formate din persoane de același sex își pot exercita dreptul fundamental la căsătorie. Această libertate nu le mai poate fi negată. Baker v. Nelson trebuie să fie și este acum anulată, iar legile statale contestate de către petenți în aceste cazuri sunt invalidate în măsura în care le interzic cuplurilor formate din persoane de același sex să-și oficieze căsătoria civilă în aceleași condiții precum cuplurile formate din persoane de sex opus.

IV 

Ar putea exista în aceste cazuri o tendință inițială de a acționa cu prudență - așteptând adoptarea unor noi legi sau desfășurarea unor noi procese și dezbateri. Reclamații atrag atenția că această problemă atât de importantă pentru definirea căsătoriei nu a fost dezbătută suficient și în mod democratic, înainte de a fi decisă. În opinia sa majoritară cu privire la cazurile examinate acum, Curtea de Apel a avansat un argument puternic referitor la faptul că ar fi oportun ca Statele reclamate să aștepte desfășurarea dezbaterilor publice și luarea măsurilor politice înainte de a permite căsătoriile dintre persoanele de același sex. Vezi DeBoer, 772 F. 3d, la 409.

Totuși, a existat o mai mare dezbatere decât se spune în această argumentare. Au existat referendumuri, dezbateri legislative, campanii vaste, precum și nenumărate cercetări, articole, cărți și alte importante studii populare și universitare. Au existat mai multe litigii în fața instanțelor statale și a celor federale. Vezi Anexa A infra. Opiniile judiciare care au abordat subiectul s-au bazat pe punctele de vedere ale părților și avocaților care reflectă, la rândul lor, dezbaterile generale care au avut loc în societate cu privire la căsătoria dintre persoanele de același sex și semnificația ei, care a evoluat în ultimele decenii. Peste 100 de amici au explicat în opiniile lor multe dintre instituțiile centrale din viața americanilor - statul și administrația locală, forțele armate, business-ul mare și mic, sindicatele, organizațiile religioase, organele de forță, grupurile civice, organizațiile profesionale și universitățile - au acordat o importantă atenție acestei chestiuni. Acest fapt a condus la o mai bună conștientizare a problemei - conștientizare reflectată în argumentele prezentate acum pentru soluționare, ca subiect de drept constituțional.

Firește, Constituția prevede că procesul potrivit pentru schimbare este democrația, atâta timp cât acest proces nu limitează drepturile fundamentale. În sesiunea precedentă, printr-o pluralitate de voturi, Curtea a reafirmat importanța acestui principiu în cauza Schuette v. BAMN, 572 U. S. (2014), subliniind „dreptul cetățenilor la dezbateri în vederea aflării și deciziei, iar ulterior, prin intermediul procesului politic, la acțiunea concertată pentru configurarea împrejurărilor pe care le trăiesc." Id., la __-___ (op. prelim., la 15-16). Într-adevăr, de cele mai multe ori, libertatea este salvgardată și protejată prin democrație. Însă, așa cum s-a spus în Schuette, „libertatea garantată de Constituție constă, în una din dimensiunile ei esențiale, în dreptul persoanei de a nu fi lezată prin exercitarea ilegitimă a puterii executive." Id., la __(op. prelim., la 15). Așadar, atunci când sunt violate drepturile persoanei, „Constituția cere redresarea situației de către instanțe," în ciuda valorii de ordin general a luării deciziilor în mod democratic. Id., la __(op. prelim., la 17). Acest lucru se dovedește adevărat chiar și atunci când protejarea drepturilor persoanei vizează chestiuni de o importanță și de o sensibilitate majore.

Dinamica sistemului nostru constituțional rezidă în faptul că persoanele nu trebuie să aștepte acțiunea legislativului ca să-și apere un drept fundamental. Instanțele Națiunii stau la dispoziția persoanelor lezate în drepturi care vin să-și revendice în fața acestora interesele lor directe și personale din carta noastră de bază. Persoanele pot invoca un drept la protecția constituțională atunci când sunt lezate, chiar dacă publicul larg nu este de acord și chiar dacă legislativul refuză să acționeze. Ideea Constituției „a fost să scoată anumite subiecte din vicisitudinea controversei politice, să le așeze în afara sferei de influență a majorităților și funcționarilor și să le consacre drept principii juridice care să fie aplicate de către instanțe." West Vir­ginia Bd. of Ed. v. Barnette, 319 U. S. 624, 638 (1943). Iată de ce „drepturile fundamentale nu pot fi puse la vot; ele nu depind de rezultatul vreunei alegeri." Ibid. Nu contează dacă apărătorii căsătoriei dintre persoanele de același sex prind sau nu avânt în procesul democratic din prezent. Chestiunea din fața Curții este una juridică, cu privire la protecția constituțională a dreptului la căsătorie al cuplurilor formate din persoane de același sex.

Nu este pentru prima dată când Curții i s-a solicitat o abordare prudentă în recunoașterea și protejarea drepturilor fundamentale. În cauza Bowers, o majoritate simplă a menținut o lege care incrimina relațiile intime dintre persoanele de același sex. Vezi 478 U. S., la 186, 190-195. Această abordare ar putea fi calificată drept o aprobare prudentă a procesului democratic, care a început doar să analizeze drepturile homosexualilor și lesbienelor. Însă Bowers a menținut în schimb acțiunea statală care le-a interzis homosexualilor și lesbienelor un drept fundamental și le-a cauzat suferință și umilire. Precum s-a evidențiat în opiniile disidente din acest caz, faptele și principiile necesare pentru o hotărâre corecte i-au fost cunoscute Curții care a decis în Bowers. Vezi id., la 199 (opinia disidentă a jud. Blackmun, la care s-au raliat judecătorii Brennan, Marshall și Stevens); id., la 214 (opinia disidentă a jud. Stevens, la care s-au raliat judecătorii Brennan și Marshall). Așadar, acesta este motivul pentru care în Lawrence s-a statuat că Bowers „nu a avut o abordare corectă atunci când a fost decisă" 539 U. S., la 578. Deși Bowers a fost în final dezavuată în Lawrence, persoanele au fost lezate în acest timp, iar efectele substanțiale ale acestor prejudicii au persistat o perioadă îndelungată după anularea cauzei Bowers. Lezarea demnității nu poate fi vindecată întotdeauna printr-o atingere de peniță.

O hotărâre împotriva cuplurilor formate din persoane de același sex ar avea același efect - și, precum Bowers - ar fi nejustificată în temeiul Amendamentului al Paisprezecelea. Situațiile petenților denotă stringența chestiunii pe care o prezintă în fața Curții. James Obergefell ridică acum problema dacă statul Ohio îi poate desființa acestuia căsătoria cu John Artur pentru totdeauna. April DeBoer și Jayne Rowse întreabă dacă Michigan le poate interzice în continuare certitudinea și stabilitatea pe care și-o doresc toate mamele pentru protecția copiilor lor, iar anii copilăriei vor trece foarte repede atât pentru ele, cât și pentru copiii lor. Ijpe DeKoe și Thomas Kostura întreabă dacă Tennessee îi poate nega cuiva care și-a servit Națiunea demnitatea de bază a recunoașterii căsătoriei sale din New York. Fiind prezentate în mod adecvat de rând cu cazurile petenților, Curtea are obligația examinării acestor revendicări și oferirii unor răspunsuri.

Într-adevăr, confruntată cu un dezacord dintre Curțile de Apel - un dezacord care a cauzat variații geografice de nepermis în înțelesul dreptului federal - Curtea a primit spre revizuire cauzele pentru a determina dacă cuplurile formate din persoane de același sex își pot exercita dreptul la căsătorie. În cazul în care Curtea ar fi recunoscut drept constituționale legile contestate, aceasta i-ar fi transmis Națiunii mesajul că aceste legi sunt în acord cu pactul fundamental al societății noastre. În cazul în care Curtea ar fi procedat la o analiză mai lentă, gradată, a accesului necesar la beneficiile publice speciale a cuplurilor formate din persoane de același sex în fiecare caz în parte, ea tot le-ar fi negat homosexualilor și lesbienelor multe drepturi și responsabilități interconectate.

Reclamații invocă, de asemenea, faptul că permiterea căsătoriei în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex va prejudicia instituția căsătoriei, conducând la mai puține căsătorii dintre persoanele de sex opus. Acest fapt ar putea avea loc, în viziunea reclamaților, din cauza că înregistrarea căsătoriilor dintre persoanele de același sex desface legătura dintre procrearea naturală și căsătorie. Totuși, acest argument se bazează pe o viziune paradoxală cu privire la procesele de luare a deciziilor de către cuplurile formate din persoane de sex opus referitoare la căsătorie și paternitate. Deciziile privind căsătoria și creșterea copiilor se bazează pe multe considerente personale, romantice și practice; concluzia potrivit căreia cuplurile formate din persoane de sex opus ar alege să nu se căsătorească din simplul motiv că așa procedează cuplurile formate din persoane de același sex nu este realistă. Vezi Kitchen v. Herbert, 755 F. 3d 1193, 1223 (CA10 2014) („Este o lipsă de logică să consideri că recunoașterea statală a iubirii și credinței dintre persoanele de același sex va altera deciziile cele mai intime și mai personale ale cuplurilor formate din persoane de sex opus"). Reclamații nu au indicat vreun temei pentru concluzia potrivit căreia recunoașterea căsătoriilor dintre persoanele de același sex va cauza efectele dăunătoare pe care le invocă. Într-adevăr, în ceea ce privește temeiul invocat pentru limitarea dreptului la căsătorie al cuplurilor formate din persoane de același sex, se cuvine să observăm că aceste cazuri implică doar drepturile a doi adulți care o consimt, ale căror căsătorii nu ar prezenta nici un risc de lezare pentru ei sau pentru terțele părți.

În fine, trebuie accentuat faptul că religiile și cei care aderă la doctrinele religioase pot continua să apere cu cea mai sinceră convingere faptul că, potrivit preceptelor divine, căsătoria dintre persoanele de același sex nu trebuie tolerată. Primul Amendamentul le garantează atât organizațiilor religioase, cât și persoanelor, protecția cuvenită în demersul lor de propovăduire a principiilor care le aduc împlinire și care sunt fundamentale pentru viețile și convingerile lor, dar și pentru propriile lor aspirații profunde pentru continuarea structurii familiale pe care o cinstesc din timpuri străvechi. Același lucru este valabil și în cazul celor care se opun căsătoriilor dintre persoanele de același sex din alte motive. La rândul lor, cei care cred că recunoașterea căsătoriei dintre persoanele de același sex este un lucru potrivit sau cu adevărat esențial, indiferent dacă din motive de convingere religioasă sau laică, se pot angaja într-o dezbatere deschisă și constructivă cu cei care nu sunt de acord cu opinia lor. Cu toate acestea, Constituția nu permite ca statele să le interzică cuplurilor formate din persoane de același sex să se căsătorească în același condiții care le sunt garantate cuplurilor formate din persoane de sex opus.

V 

Aceste cauze ridică de asemenea problema dacă Constituția cere ca statele să recunoască căsătoriile dintre persoanele de același sex, căsătorii oficiate în mod valid în afara lor. După cum reiese din cazul lui Obergefell și Arthur, dar și din cel al lui DeKoe și Kostura, interdicțiile de recunoaștere le cauzează cuplurilor de același sex prejudicii substanțiale și continue.

Faptul de a fi căsătorit într-un stat, dar fără a ți se recunoaște această căsătorie validă într-un alt stat reprezintă una dintre „complicațiile cele mai perplexe și nefericite" din dreptul familiei. Williams v. North Carolina, 317 U. S. 287, 299 (1942) (citatul original a fost omis). Să lași intactă starea de lucruri actuală ar însemna să menții și să susții instabilitatea și incertitudinea. Pentru unele cupluri, până și o călătorie într-un stat vecin în scopul vizitării rudelor sau prietenilor riscă să cauzeze dificultăți mari, în eventualitatea spitalizării unuia dintre soți în afara hotarelor statului. Dat fiind faptul că multe state permit deja căsătoria cuplurilor de același sex - iar sute de mii de asemenea căsătorii au avut deja loc - consecințele interdicțiilor de recunoaștere sunt semnificative și în continuă creștere.

Precum a recunoscut reprezentantul reclamaților în timpul dezbaterilor, dacă statelor li se cere, prin Constituție, să acorde certificate de căsătorie pentru cuplurile formate din persoane de același sex, justificarea refuzului de a recunoaște aceste căsătorii efectuate în altă parte este compromisă. Vezi Stenograma dezbaterilor verbale cu privire la întrebarea nr. 2, p. 44. Prin această decizie, Curtea reține că cuplurile formate din persoane de același sex își pot exercita dreptul fundamental la căsătorie în toate Statele. Prin urmare, Curtea trebuie să mai rețină - ceea ce și face - că nu există o bază legală pentru ca Statele să refuze recunoașterea unei căsătorii dintre persoane de același sex efectuate în mod legal într-un alt Stat, pe motiv că a avut loc între persoane de același sex.

*  *  *

Nu există uniune mai profundă decât căsătoria, pentru că aceasta cuprinde cele mai înalte idealuri ale iubirii, fidelității, devotamentului, sacrificiului și familiei. În alcătuirea unei uniuni maritale, cele două persoane devin un tot mai mare decât erau cândva. După cum menționează unii petenți din aceste cazuri, căsătoria presupune o dragoste care poate dura și după moarte. Afirmarea faptului că nu se respectă ideea de căsătorie ar fi o răstălmăcire a relației dintre acești bărbați și femei. Pledoaria lor este în sensul că o respectă, și o respectă atât de mult, încât vor să-i găsească împlinirea în ceea ce-i privește. Speranța lor este să nu fie condamnați să trăiască în singurătate, excluși din una dintre cele mai vechi instituții ale civilizației. Ei cer demnitate egală în fața legii. Iar Constituția le acordă acest drept.

Hotărârea Curții de Apel din Circuitul al Șaselea este anulată.

Astfel se ordonă.

 

 

 

 

 

Anexa A la opinia Curții 

ANEXE 

A 

Deciziile judiciare federale și statale privind căsătoria persoanelor de același sex

Deciziile Curților de Apel din SUA  

Adams v. Howerton, 673 F. 2d 1036 (CA9 1982)

Smelt v. County of Orange, 447 F. 3d 673 (CA9 2006) Citizens for Equal Protection v. Bruning, 455 F. 3d 859 (CA8 2006)

Windsor v. United States, 699 F. 3d 169 (CA2 2012) Massachusetts v. Department of Health and Human Services, 682 F. 3d 1 (CA1 2012) 

Perry v. Brown, 671 F. 3d 1052 (CA9 2012)

Latta v. Otter, 771 F. 3d 456 (CA9 2014)

Baskin v. Bogan, 766 F. 3d 648 (CA7 2014)

Bishop v. Smith, 760 F. 3d 1070 (CA10 2014)

Bostic v. Schaefer, 760 F. 3d 352 (CA4 2014)

Kitchen v. Herbert, 755 F. 3d 1193 (CA10 2014)

DeBoer v. Snyder, 772 F. 3d 388 (CA6 2014)

Latta v. Otter, 779 F. 3d 902 (CA9 2015) (jud. O'Scannlain, cu o opinie disidentă privind rejudecarea en banc)

Decizii ale Curților de District din SUA  

Adams v. Howerton, 486 F. Supp. 1119 (CD Cal. 1980)

Citizens for Equal Protection, Inv. v. Bruning, 290 F. Supp. 2d 1004 (Neb. 2003)

Citizens for Equal Protection v. Bruning, 368 F. Supp. 2d 980 (Neb. 2005) 

Wilson v. Ake, 354 F. Supp. 2d 1298 (MD Fla. 2005)

Smelt v. County of Orange, 374 F. Supp. 2d 861 (CD Cal. 2005)

Bishop v. Oklahoma ex rel. Edmondson, 447 F. Supp. 2d 1239 (ND Okla. 2006)

Massachusetts v. Department of Health and Human Services, 698 F. Supp. 2d 234 (Mass. 2010) 

Gill v. Office of Personnel Management, 699 F. Supp. 2d 374 (Mass. 2010)

Perry v. Schwarzenegger, 704 F. Supp. 2d 921 (ND Cal. 2010)

Dragovich v. Department of Treasury, 764 F. Supp. 2d 1178 (ND Cal. 2011)

Golinski v. Office of Personnel Management, 824 F. Supp. 2d 968 (ND Cal. 2012)

Dragovich v. Department of Treasury, 872 F. Supp. 2d 944 (ND Cal. 2012)

Windsor v. United States, 833 F. Supp. 2d 394 (SDNY 2012)

Pedersen v. Office of Personnel Management, 881 F. Supp. 2d 294 (Conn. 2012) 

Jackson v. Abercrombie, 884 F. Supp. 2d 1065 (Haw. 2012)

Sevcik v. Sandoval, 911 F. Supp. 2d 996 (Nev. 2012)

Merritt v. Attorney General, 2013 WL 6044329 (MD La., Nov. 14, 2013)

Gray v. Orr, 4 F. Supp. 3d 984 (ND Ill. 2013)

Lee v. Orr, 2013 WL 6490577 (ND Ill., Dev. 10, 2013)

Kitchen v. Herbert, 961 F. Supp. 2d 1181 (Utah 2013)

Obergefell v. Wymyslo, 962 F. Supp. 2d 968 (SD Ohio 2013)

Bishop v. United States ex rel. Holder, 962 F. Supp. 2d 1252 (ND Okla. 2014)

Bourke v. Beshear, 996 F. Supp. 2d 542 (WD Ky. 2014)

Lee v. Orr, 2014 WL 683680 (ND Ill., Feb. 21, 2014)

Bostic v. Rainey, 970 F. Supp. 2d 456 (ED Va. 2014)

De Leon v. Perry, 975 F. Supp. 2d 632 (WD Tex. 2014)

Tanco v. Haslam, 7 F. Supp. 3d 759 (MD Tenn. 2014)

DeBoer v. Snyder, 973 F. Supp. 2d 757 (ED Mich. 2014)

Henry v. Himes, 14 F. Supp. 3d 1036 (SD Ohio 2014)

Latta v. Otter, 19 F. Supp. 3d 1054 (Idaho 2014)

Geiger v. Kitzhaber, 994 F. Supp. 2d 1128 (Ore. 2014)

Evans v. Utah, 21 F. Supp. 3d 1192 (Utah 2014)

Whitewood v. Wolf, 992 F. Supp. 2d 410 (MD Pa. 2014)

Wolf v. Walker, 986 F. Supp. 2d 982 (WD Wis. 2014)

Baskin v. Bogan, 12 F. Supp. 3d 1144 (SD Ind. 2014)

Love v. Beshear, 989 F. Supp. 2d 536 (WD Ky. 2014)

Burns v. Hickenlooper, 2014 WL 3634834 (Colo., July 23, 2014)

Bowling v. Pence, 39 F. Supp. 3d 1025 (SD Ind. 2014)

Brenner v. Scott, 999 F. Supp. 2d 1278 (ND Fla. 2014)

Robicheaux v. Caldwell, 2 F. Supp. 3d 910 (ED La. 2014)

General Synod of the United Church of Christ v. Resing­er, 12 F. Supp. 3d 790 (WDNC 2014)

Hamby v. Parnell, 56 F. Supp. 3d 1056 (Alaska 2014)

Fisher-Borne v. Smith, 14 F. Supp. 3d 695 (MDNC 2014)

Majors v. Horne, 14 F. Supp. 3d 1313 (Ariz. 2014)

Connolly v. Jeanes, ___  F._ Supp. 3d , 2014 WL5320642 (Ariz., Oct. 17, 2014)

Guzzo v. Mead, 2014 WL 5317797 (Wyo., Oct. 17, 2014)

Conde-Vidal v. Garcia-Padilla, 54 F. Supp. 3d 157 (PR 2014)

Marie v. Moser, F. Supp. 3d , 2014 WL 5598128 (Kan., Nov. 4, 2014)

Lawson v. Kelly, 58 F. Supp. 3d 923 (WD Mo. 2014)

McGee v. Cole, F. Supp. 3d , 2014 WL 5802665 (SD W. Va., Nov. 7, 2014)

Condon v. Haley, 21 F. Supp. 3d 572 (S.V. 2014)

Bradacs v. Haley, 58 F. Supp. 3d 514 (S.V. 2014)

Rolando v. Fox, 23 F. Supp. 3d 1227 (Mont. 2014)

Jernigan v. Crane, ____  F._ Supp. 3d __ ,   2014 WL6685391 (ED Ark., Nov. 25, 2014)

Campaign for Southern Equality v. Bryant, F. Supp. 3d , 2014 WL 6680570 (SD Miss., Nov. 25, 2014) 

Inniss v. Aderhold, F. Supp. 3d , 2015 WL 300593 (ND Ga., Jan. 8, 2015)

Rosenbrahn v. Daugaard, 61 F. Supp. 3d 862 (S. D., 2015)

Caspar v. Snyder, F. Supp. 3d, 2015 WL 224741 (ED Mich., Jan. 15, 2015)

Searcey v. Strange, 2015 U. S. Dist. LEXIS 7776 (SD Ala., Jan. 23, 2015)

Strawser v. Strange, 44 F. Supp. 3d 1206 (SD Ala. 2015)

Waters v. Ricketts, 48 F. Supp. 3d 1271 (Neb. 2015)

Decizii ale Curților Supreme ale Statelor  

Baker v. Nelson, 291 Minn. 310, 191 N. W. 2d 185 (1971)

Jones v. Hallahan, 501 S. W. 2d 588 (Ky. 1973)

Baehr v. Lewin, 74 Haw. 530, 852 P. 2d 44 (1993)

Dean v. District of Columbia, 653 A. 2d 307 (D. V. 1995)

Baker v. State, 170 Vt. 194, 744 A. 2d 864 (1999)

Brause v. State, 21 P. 3d 357 (Alaska 2001) (disponibil spre a fi judecat)

Goodridge v. Department of Public Health, 440 Mass. 309, 798 N. E. 2d 941 (2003)

In re Opinions of the Justices to the Senate, 440 Mass. 1201, 802 N. E. 2d 565 (2004) 

Li v. State, 338 Or. 376, 110 P. 3d 91 (2005)

Cote-Whitacre v. Department of Public Health,446 Mass. 350, 844 N. E. 2d 623 (2006)

Lewis v. Harris, 188 N. J. 415, 908 A. 2d 196 (2006)

Andersen v. King County, 158 Wash. 2d 1, 138 P. 3d 963 (2006)

Hernandez v. Robles, 7 N. Y. 3d 338, 855 N. E. 2d 1 (2006)

Conaway v. Deane, 401 Md. 219, 932 A. 2d 571 (2007)

In re Marriage Cases, 43 Cal. 4th 757, 183 P. 3d 384 (2008)

Kerrigan v. Commissioner of Public Health, 289 Conn. 135, 957 A. 2d 407 (2008)

Strauss v. Horton, 46 Cal. 4th 364, 207 P. 3d 48 (2009)

Varnum v. Brien, 763 N. W. 2d 862 (Iowa 2009)

Griego v. Oliver, 2014-NMSC-003, N. M. ______ , 316 P. 3d 865 (2013)

Garden State Equality v. Dow, 216 N. J. 314, 79 A. 3d 1036 (2013)

Ex parte State ex rel. Alabama Policy Institute, So. 3d , 2015 WL 892752 (Ala., Mar. 3, 2015)

B 

Legislația și deciziile judiciare la nivel de state care permit căsătoria dintre persoanele de același sex  

Legislație 

Del. Code Ann., Tit. 13, §129 (Cum. Supp. 2014)

D. V. Act No. 18-248, 57 D. V. Reg. 27 (2010)

Haw. Rev. Stat. §572 -1 (2006) și 2013 Cum. Supp.) Ill. Pub. Act No. 98-597

Me. Rev. Stat. Ann., Tit. 19, §650-A (Cum. Supp. 2014)

2012 Md. Laws p. 9

2013 Minn Laws p. 404

2009 H. Laws p. 60

2010 N. Y Laws p. 749

2014I. Laws p. 7

2009 Acts & Resolves p. 33

2011 Wash. Sess. Laws p. 199

Decizii judiciare 

Goodridge v. Department of Public Health, 440 Mass. 309, 798 N. E. 2d 941 (2003)

Kerrigan v. Commissioner of Public Health, 289 Conn. 135, 957 A. 2d 407 (2008)

Varnum v. Brien, 763 N. W. 2d 862 (Iowa 2009)

Griego v. Oliver, 2014-NMSC-003, N. M. _____ , 316 P. 3d 865 (2013)

Garden State Equality v. Dow, 216 N. J. 314, 79 A. 3d 1036 (2013)

 

 

 

 

 

 

 

 

Citat ca: 576 S.U.A. ____ (2015)

Opinia disidentă a Președintelui Curții, jud. ROBERTS 

CURTEA SUPREMĂ A STATELOR UNITE

_________________

 

Nr. 14-556, 14-562, 14-571 și 14-574

_________________

JAMES OBERGEFELL, ET AL., PETENȚII 14-556 v.

RICHARD HODGES, MINISTRU,

DEPARTAMENTUL SĂNĂTĂȚII DIN OHIO, ET AL.;

 

VALERIA TANCO, ET AL., PETENȚII 14-562 v.

BILL HASLAM, GUVERNATORUL

STATULUI TENNESSEE, ET AL.;

 

APRIL DEBOER, ET AL., PETENȚII 14-571 v.

RICK SNYDER, GUVERNATORUL

STATULUI MICHIGAN,

 

ET AL.; ȘI

 

GREGORY BOURKE, ET AL., PETENȚII 14-574 v.

STEVE BESHEAR, GUVERNATORUL

STATULUI KENTUCKY

 

CU PRIVIRE LA HOTĂRÂREA DE REVIZUIRE ADRESATĂ CURȚII DE APEL DIN CIRCUITUL Al ȘASELEA

 [26 iunie 2015]

Opinia disidentă a PREȘEDINTELUI JUDECĂTOR ROBERTS, la care se raliază JUDECĂTORUL SCALIA și JUDECĂTORUL THOMAS

Petenții prezintă argumente puternice înrădăcinate în politica socială și în considerente legate de echitate. Ei susțin că cuplurilor formate din persoane de același sex ar trebui să li se permită să-și afirme dragostea și fidelitatea prin căsătorie, asemenea cuplurilor formate din persoane de sex opus. Fără îndoială, această poziție are un caracter stringent; pe parcursul ultimilor șase ani, alegătorii și legislatorii din unsprezece state și din Districtul Columbia și-au amendat legile astfel încât să permită căsătoriile dintre persoanele de același sex.

Însă această Curte nu este un legislativ. Nu trebuie să ne preocupe dacă căsătoria persoanelor de același sex este sau nu o o idee bună. Potrivit Constituției, judecătorii dispun de competența de a spune ce este dreptul, și nu ce ar trebui să fie. Persoanele care au adoptat Constituția au împuternicit instanțele să nu exercite „nici forță și nici voință, ci numai judecata" The Federalist Nr. 78, p. 465 (C. Rossiter ed. 1961) (A. Hamilton).

Cu toate că argumentele de politică publică în favoarea permiterii căsătoriei în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex ar putea fi convingătoare, argumentele juridice prin care se revendică acest lucru nu sunt. Dreptul fundamental la căsătorie nu include un drept de a-i impune unui stat să-și modifice definiția căsătoriei. Iar decizia unui Stat de a păstra înțelesul asupra căsătoriei, înțeles care a străbătut întreaga istorie omenească în orice societate, poate fi catalogată cu greu drept irațională. Pe scurt, Constituția noastră nu impune nici o teorie referitoare la căsătorie. Populația unui stat este liberă să recunoască căsătoria și în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex sau să păstreze definiția istorică a acesteia.

Însă astăzi, Curtea face o mișcare extraordinară când îi ordonă fiecărui stat să certifice și să recunoască căsătoriile de același sex. Mulți se vor bucura de această decizie, iar eu nu le port pică. Însă pentru cei care cred într-un guvernământ al legilor și nu al oamenilor, abordarea majorității este profund dezamăgitoare. Susținătorii căsătoriilor dintre persoanele de același sex au reputat succese considerabile când i-au convins pe concetățenii lor - prin intermediul procesului democratic - să le adopte punctul de vedere. Acest lucru ia sfârșit astăzi. Cinci juriști au pus capăt dezbaterii și și-au impus propria viziune asupra căsătoriei, de parcă ar fi o chestiune de drept constituțional. Furtul acestui drept al oamenilor va arunca o umbră asupra problemei căsătoriilor dintre persoanele de același sex, cauzând o schimbare socială dramatică, care va fi mult mai greu de acceptat.

Decizia majorității este un act de voință, iar nu o judecată de ordin juridic. Dreptul pe care aceasta îl proclamă nu își are baza nici în Constituție și nici în precedentele acestei Curți. Majoritatea respinge expres „precauția" judiciară și ignoră comportamentul rezervat, bazându-se în mod deschis pe dorința ei de a modela societatea potrivit propriei sale „perspective noi" cu privire la „natura nedreptății." Ante, la 11, 23. În consecință, Curtea invalidează legile matrimoniale din peste jumătate din state și dispune transformarea unei instituții sociale care a stat la baza societăților umane vreme de milenii, fie ei boșimani din Kalahari sau chinezi din timpul dinastiei Han, cartaginezi sau azteci. Oare cine credem că suntem?

Poate fi tentant pentru judecători să confunde preferințele lor cu cerințele dreptului. Însă, așa cum i s-a reamintit de-a lungul istoriei noastre acestei Curți, Constituția „este făcută pentru oameni cu viziuni fundamental diferite." Lochner v. New York, 198 U.S. 45, 76 (1905) (jud. Holmes, opinie disidentă). Putem afirma, în mod corespunzător, că „instanțele nu trebuie să se preocupe de filosofia sau politica legislației." Id., la 69 (jud. Harlan, opinie disidentă). Astăzi, majoritatea neglijează concepția limitată a rolului judiciarului. Ea își atribuie rezolvarea unei chestiuni pe care Constituția o lasă la discreția poporului, într-o perioadă în care societatea este angajată într-o dezbatere aprinsă cu privire la această temă. Și această majoritate răspunde la întrebare nu în baza principiilor neutre de drept constituțional, ci în cea a propriei „înțelegeri cu privire la ce este și ce trebuie să fie libertatea." Ante, la 19. Nu am o altă opțiune afară de această opinie disidentă.

Vreau să înțelegeți cât mai bine esența acestei opinii disidente: Nu este vorba despre faptul că, în opinia mea, instituția căsătoriei ar trebui să fie modificată pentru a fi permisă și în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex, ci dacă, în republica noastră democratică, luarea acestei decizii ar trebui să-i revină poporului care acționează prin intermediul reprezentanților săi aleși sau celor cinci juriști care se întâmplă să dețină niște funcții care să le permită să soluționeze litigiile în conformitate cu legea. Constituția nu lasă vreo urmă de îndoială cu privire la acest răspuns.

   I 

   Reclamanții și amicii lor își bazează argumentele pe „dreptul la căsătorie" și imperativul „egalității căsătoriei." Nu există nicio îndoială serioasă, în precedentele noastre, cu privire la faptul că Constituția protejează un drept la căsătorie și le cere statelor să aplice în mod egal legile lor privind căsătoria. Adevărata întrebare din aceste cazuri este de fapt ce înseamnă „căsătoria" sau, mai precis, cine decide ce este „căsătoria"?

   Majoritatea ignoră în mare măsură aceste întrebări, limitând la un paragraf sau două epoci de experiență umană legată de căsătorie. Chiar dacă istoria și precedentul nu reprezintă „sfârșitul" acestor cazuri, ante, la 4, eu n-aș „șterge ceea ce a fost statornicit de atâta timp" fără să-mi manifest respectul față de ceea ce ne-a precedat. Town of Greece v. Galloway, 572 U. S., (2014) (op. prelim., la 8).

 

A

 

După cum admite majoritatea, căsătoria „a existat de milenii și de-a lungul civilizațiilor." Ante, la 3. De-a lungul acestor milenii și civilizații, „căsătoria" a reprezentat doar un tip de relație: uniunea dintre un bărbat și o femeie. Vezi ante, la 4; Tr. Pledoriei cu privire la Întrebarea 1, p.12 (petenții au recunoscut faptul că nu cunosc nicio societate care să fi permis căsătoria dintre persoanele de același sex înainte de anul 2001). Cu două sesiuni în urmă, Curtea a explicat că, „până recent, ... căsătoria dintre un bărbat și o femeie a fost considerată de către majoritatea populației, fără îndoială, drept esențială pentru însăși definiția căsătoriei, rolul și funcția sale de-a lungul istoriei civilizației." United States v. Windsor, 570 U. S., (2013) (op. prelim., la 13).

Această definiție universală a căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie nu este defel o coincidență istorică. Căsătoria nu a apărut ca rezultat al unei mișcări politice, al unei descoperiri, maladii, al unui război, doctrine religioase sau al vreunei forțe motrice a istoriei mondiale și, cu siguranță, nu este rezultatul unei decizii preistorice de excluziune a homosexualilor și a lesbienelor. Căsătoria a apărut din natura lucrurilor, pentru a satisface o nevoie vitală: asigurarea faptului că copiii sunt concepuți de o mamă și un tată dedicați creșterii lor in condițiile stabile ale unei relații de durata vieții. Vezi G. Quale, A History of Marriage Systems 2 (1988); cf. M. Cicero, De Officiis 57 (W. Miller trad. 1913) („Întrucât instinctul de reproducere reprezintă, prin voia naturii, un atribut comun tuturor ființelor vii, întâia legătură care ne unește este aceea dintre soț și soție; următoarea, cea dintre părinți și copii; iar apoi - căminul, cu toate cele deținute în comun.").

   Premisele care susțin acest concept al căsătoriei sunt fundamentale și astfel au nevoie arareori de o articulare. Pentru supraviețuire, rasa umană trebuie să procreeze. Procrearea are loc prin relațiile sexuale dintre un bărbat și o femeie. Atunci când relațiile sexuale conduc la nașterea unui copil, speranțele acestuia sunt în general viabile dacă părinții lui rămân împreună, și mai puțin în cazul în care ei vor urma drumuri separate în viață. Prin urmare, pentru binele copiilor și al societății, relațiile sexuale care pot conduce la procreare ar trebui să aibă loc doar între un bărbat și o femeie care urmăresc angajarea într-o legătură de durată.

   Societatea a văzut această legătură în căsătorie. Acordându-le cuplurilor căsătorite un statut respectabil și beneficii materiale, societatea îi încurajează pe bărbați și pe femei să întrețină relații sexuale mai curând în cadrul unei căsnicii, decât în afara acesteia. După cum a spus-o un universitar cunoscut: „Căsătoria reprezintă o soluție social-organizată a problemei determinării oamenilor de a rămâne împreună și de a se preocupa de copii, problemă pe care simpla dorință de a avea copii, precum și relațiile sexuale care fac posibilă nașterea acestor copii nu o rezolvă." J. Q. Wilson, The Marriage Problem 41 (2002).

   Această percepție unică asupra căsătoriei a predominat în Statele Unite de-a lungul întregii noastre istorii. Majoritatea acceptă faptul că la „momentul fondării națiunii, căsătoria era percepută drept contractul consimțit dintre un bărbat și o femeie." Ante, la 6. Americanii de la începuturi și-au fundamentat opiniile pe scrierile unor juriști precum William Blackstone, care considera căsătoria dintre „soț și soție" drept una dintre „relațiile importante ale vieții private", și pe scrierile unor filosofi precum John Locke, care a descris căsătoria drept „un contract voluntar între bărbat și femeie", centrat pe „scopul esențial - perpetuarea speciei" și „hrana și întreținerea" copiilor. 1 W. Blackstone, Commentaries *410; J. Locke, Second Treatise of Civil Government §§78-79, p. 39 (J. Gough ed. 1947). Pentru cei care au redactat și ratificat Constituția, această concepție privind căsătoria și familia „nu a avut nevoie de o explicație: structura, stabilitatea, rolurile și valorile sale erau acceptate de către toți." Forte, The Framers' Idea of Marriage and Family, in The Meaning of Marriage 100, 102 (R. George & J. Elshtain eds. 2006).

   Constituția nu ne spune nimic despre căsătorie, astfel că fondatorii le-au încredințat statelor „întregul subiect al relațiilor familiale dintre soț și soție." Windsor, 570 U. S., la (op. prelim., la 17) (citând In re Burrus, 136 U. S. 586, 593-594 (1890)). Nu se pune la îndoială faptul că, în momentul fondării sale și de-a lungul istoriei noastre, până nu demult (aproximativ 12 ani), statele au definit căsătoria într-un mod tradițional, pe baze biologice. Acest fapt este caracteristic și pentru cele patru state. Legile acestor state, atât înainte cât și după declararea suveranității lor, au considerat căsătoria drept uniunea dintre un bărbat și o femeie. Vezi DeBoer v. Snyder, 772 F. 3d 388, 396-399 (CA6 2014). Chiar atunci când legile statului nu specificau această definiție în mod expres, nimeni nu avea îndoieli cu privire la semnificația acesteia. Vezi Jones v. Hallahan, 501 S. W. 2d 588, 589 (Ky. App. 1973). Înțelesul „căsătoriei" era unul firesc.

   Desigur, mulți au afirmat-o. În primul său dicționar american, Noah Webster a definit căsătoria drept „uniunea juridică viageră dintre un bărbat și o femeie", care a servit scopurile „prevenirii relațiilor sexuale dezordonate ale sexelor,. . . asigurarea fericirii familiale și. . . a întreținerii și educației copiilor. " 1 An American Dictionary of the English Language (1828). Un tratat influent din secolul al XIX-lea a definit căsătoria drept „un statut civil existent între un bărbat și o femeie, care sunt uniți pe viață din punct de vedere juridic, pentru îndeplinirea scopurilor civile și sociale care decurg din diferența dintre sexe." J. Bishop, Commentaries on the Law of Marriage and Divorce 25 (1852). Prima ediție a dicționarului Black's Law a definit căsătoria „statutul civil al unui bărbat și al unei femei uniți pe viață prin lege." Black's Law Dictionary 756 (1891) (subliniere eliminată). Dicționarul a păstrat, în esență, aceeași definiție și în secolul următor.

   Precedentele acestei Curți au descris căsătoria, în repetate rânduri, prin intermediul unor modalități care au fost mereu în concordanță doar cu sensul tradițional al acesteia. Cazurile de început care vizau această temă tratau căsătoria drept „uniunea pe viață dintre un bărbat și o femeie," Murphy v. Ramsey, 114 US 15, 45 (1885), care alcătuiește „temelia familiei și a societății, fără de care nu ar exista nici civilizație, și nici progres," Maynard v. Hill, 125 US 190, 211 (1888). Mai târziu, căsătoria a fost descrisă ca „fundamentală pentru existența și supraviețuirea noastră", un înțeles care implică în mod necesar componenta procreării. Loving v. Virginia, 388 U. S. 1, 12 (1967).; vezi Skinner v. Oklahoma ex rel. Williamson, 316 U. S. 535, 541 (1942). Și mai multe cazuri recente au stabilit o legătură directă între dreptul la căsătorie și „dreptul la procreare." Zablocki v. Redhail, 434 US 374, 386 (1978).

   După cum menționează majoritatea, unele aspecte ale căsătoriei s-au modificat de-a lungul timpului. Căsătoriile aranjate au lăsat loc, în mare parte, relațiilor de dragoste romantice. Statele au înlocuit patriarhatul, doctrină conform căreia bărbatul și femeia căsătoriți reprezintă o entitate juridică unică, cu legi care respectă statutul fiecărui participant în parte. Restricțiile rasiale privind căsătoriile, care „au apărut ca o consecință a sclaviei", în scopul promovării „supremației albilor", au fost abrogate de un număr mare de state și, în final, anulate de către această Curte. Loving, 388 U. S., la 6-7.

   Majoritatea constată că aceste evoluții „nu au fost doar niște schimbări superficiale" în raport cu căsătoria, ci mai curând „au produs transformări adânci în structura acesteia." Ante, la 6-7. Însă aceste evoluții nu au produs transformări în nucleul structurii căsătoriei, care reprezintă, de fapt, o uniune între un bărbat și o femeie. Dacă ați fi întrebat o persoană din stradă care este definiția căsătoriei, nimeni nu ar fi spus vreodată că „căsătoria este uniunea dintre un bărbat și o femeie, unde femeia face obiectul patriarhatului." Majoritatea ar putea avea dreptate în privința faptului că „istoria căsătoriei constă atât în continuitate, cât în și schimbare", însă esența semnificației căsătoriei a dăinuit în timp. Ante, la 6.

B 

   La scurt timp după ce Curtea a anulat restricțiile rasiale privind căsătoriile în cazul Loving, un cuplu de homosexuali din Minnesota au solicitat înregistrarea căsătoriei lor. Ei au invocat faptul că Constituția le cerea Statelor să permită căsătoriile dintre persoanele de același sex din aceleași motive pentru care cerea acceptarea căsătoriilor dintre persoanele de rase diferite. Curtea Supremă din Minnesota a respins analogia cu cazul Loving invocată de către aceștia, iar această Curte a respins recursul în mod sumar. Baker v. Nelson, 409 U. S. 810 (1972).

   În deceniile care au urmat după Baker, un număr impunător de homosexuali și lesbiene au început să trăiască liber, iar mulți dintre ei și-au exprimat dorința de recunoaștere a relațiilor lor drept căsătorii. De-a lungul timpului, mai mulți oameni au început să privească căsătoria de maniera în care s-ar putea extinde asupra acestor cupluri. Până nu demult, această viziune nouă cu privire la căsătorie rămânea o poziție minoritară. După ce, în anul 2003, Curtea Supremă de Justiție din Massachusetts a interpretat Constituția statală impunând recunoașterea căsătoriilor cuplurilor formate din persoanede același sex, un număr mare de state - inclusiv cele patru în discuție - au adoptat amendamente constituționale prin care s-a consacrat formal definiția istorică a căsătoriei.

   În ultimii ani, opinia publică cu privire la căsătorie s-a schimbat rapid. În 2009, legislatorii din Vermont, New Hampshire și Districtul Columbia au fost primii din S.U.A. care au adoptat legi de revizuire a definiției căsătoriei prin includerea cuplurilor de același sex, oferind în același timp înlesniri pentru persoanele religioase. În 2011, legislativul statului New York a adoptat o lege similară. În 2012, alegătorii din Maine au făcut același lucru, răsturnând rezultatul unui referendum petrecut cu doar trei ani înainte, prin care s-a susținut definiția tradițională a căsătoriei.

   În total, alegătorii și legislatorii a unsprezece state și din Districtul Columbia au modificat definițiile căsătoriilor, prin includerea cuplurilor formate din persoane de același sex. Curțile supreme din cinci state au hotărât același lucru în conformitate constituțiilor lor. Restul statelor mențin definiția tradițională a căsătoriei.

   Reclamanții au intentat procese susținând că clauzele Procesului Echitabil și Protecției Egale din Amendamentul al Paisprezecelea impune ca statele lor să înregistreze și să recunoască căsătoriile dintre cuplurile formate din persoane de același sex. Într-o decizie atent motivată, Curtea de Apel a recunoscut „avântul" democratic în favoarea „extinderii definiției căsătoriei prin includerea cuplurilor de homosexuali", dar a hotărât că reclamanții nu au pledat pentru „cazul constituționalizării definiției căsătoriei și schimbarea locului în care aceasta se găsește de la fondare: în grija alegătorilor din state" 772 F. 3d, la 396, 403. Această decizie a interpretat corect Constituția, iar eu o voi susține.

II 

Reclamanții susțin în primul rând că legile privind căsătoria din statele lor încalcă Clauza Procesului Echitabil. Avocatul General al Statelor Unite, care sprijină petenții, a negat expres această poziție în fața Curții. Vezi Tr. Pledoriei cu privire la Întrebarea 1, la 38-39. Totuși, majoritatea rezolvă aceste cazuri ale petenților bazându-se aproape în întregime pe Clauza Procesului Echitabil.

Majoritatea pretinde că a identificat patru „principii și tradiții" în precedentele acestei Curți referitoare la procesul echitabil, care ar susține un drept fundamental la căsătorie al cuplurilor formate din persoane de același sex. Ante, la 12. În realitate însă, abordarea majorității nu are nici un fundament de principiu sau de tradiție, cu excepția tradiției neprincipiale a activismului judiciar care a caracterizat decizii discreditate precum Lochner v. New York, 198 U. S. 45. Curățat de luciul retoric, argumentul majorității rezidă în faptul că Clauza Procesului Echitabil le oferă cuplurilor formate din persoane de același sex un drept fundamental la căsătorie, întrucât va fi bine și pentru ei, și pentru societate. Dacă aș fi legislator aș considera, cu siguranță, acest punct de vedere ca o chestiune de politică publică socială. Însă în calitatea mea de judecător, consider poziția majorității nejustificată din punct de vedere constituțional.

 

A 

Revendicarea de către reclamanți a acestui „drept fundamental" se încadrează în cea mai sensibilă categorie de control al constituționalității. Petenții nu susțin că legile privind căsătoria din statele lor încalcă un drept constituțional consacrat, cum ar fi libertatea de exprimare protejată de Primul Amendament. La urma urmei, nu există clauze de „Companie și Înțelegere" sau de „Noblețe și Demnitate" în Constituție. Vezi ante, la 3, 14. În schimb, ei susțin că legile violează un drept presupus de cerința celui de-al Paisprezecelea Amendament, prin care nimeni nu poate fi lipsit de „libertate" fără un „proces judiciar echitabil."

Această Curte a interpretat Clauza Procesului Echitabil cu scopul includerii unei componente „substanțiale" care protejează anumite interese referitoare la libertate de privarea de către stat a acestora, „indiferent de procesul care este desfășurat." Reno v. Flores, 507 U. S. 292, 302 (1993). Teoria spune că unele libertăți sunt „atât de înrădăcinate în tradițiile și conștiința poporului nostru, încât sunt calificate drept fundamentale" și, prin urmare, nu pot fi limitate fără o justificare convingătoare. Snyder v. Massachusetts, 291 U. S. 97, 105 (1934).

Acceptarea faptului că niște judecători federali care nu au fost aleși pot hotărî care drepturi nescrise sunt„fundamentale" și pot declara neconstituționale legile statale în baza acestei hotărâri - naște niște îngrijorări evidente cu privire la rolul judiciarului. Precedentele noastre au insistat ca judecătorii să „procedeze cu cea mai mare prudență" atunci când identifică drepturile fundamentale implicite, „ca nu cumva libertatea protejată prin Clauza Procesului Echitabil să devină în mod subtil obiectul politicilor preferate ale membrilor Curții." Washington v. Glucksberg, 521 U. S. 702, 720 (1997) (ghilimele omise); vezi Kennedy, Unenumerated Rights and the Dictates of Judicial Re­straint 13 (1986) (Discursul de la Stanford) („Se poate trage concluzia că în orice societate dreaptă ar trebui să existe anumite drepturi esențiale sau fundamentale. Asta nu înseamnă că fiecare dintre aceste drepturi esențiale poate fi pus în aplicare de noi, ca judecători, în baza Constituției scrise. Clauza Procesului Echitabil nu este o garanție a fiecărui drept care ar trebui să-i fie propriu unui sistem ideal.").

Necesitatea auto-limitării în administrarea acestui medicament puternic care se numește procesul echitabil substanțial reprezintă o lecție pe care Curtea a trăit-o pe propria-i piele. Pentru prima dată, Curtea a aplicat procesul echitabil substanțial pentru anularea unei legi în Dred Scott v. Sandford, 19 How. 393 (1857). În acest caz, Curtea a invalidat Compromisul de la Missouri, pe motiv că legislația care limitează instituția sclaviei a încălcat drepturile implicite ale proprietarilor de sclavi. Curtea s-a bazat pe propria-i concepție cu privire la libertate și proprietate. Ea a afirmat că „un act al Congresului care privează un cetățean al Statelor Unite de libertatea sau proprietatea sa, doar pentru faptul că a venit sau și-a strămutat proprietatea pe un anumit teritoriu al Statelor Unite. . . ar putea fi cu greu numită aplicare corectă a legii." Id., la 450. Într-o opinie disidentă care i-a supraviețuit opiniei majoritare, Judecătorul Curtis a explicat că, atunci când „sunt abandonate regulile fixe care stabilesc interpretarea legilor și se permite ca opiniile teoretice personale să preia controlul" asupra sensului Constituției, „nu mai avem o Constituție și suntem guvernați de persoane particulare, care dețin puterea de a interpreta în acea perioadă Constituția, în funcție de propriile lor opinii despre ceea ce ar trebui ea să însemne. " Id., la 621.

Hotărârea din cazul Dred Scott a fost anulată pe fundalul războiului civil și printr-un amendament constituțional, după Appomattox, însă abordarea cu privire la Clauza Procesului Echitabil a reapărut. Într-un număr de cazuri de la începutul secolului XX, cel mai important dintre ele fiind Lochner v. New York, această Curte a invalidat legi statale în care erau prezente „ingerințe indiscrete în drepturile persoanei," și „imixtiuni nejustificate în libertatea persoanei și libertatea contractuală." 198 US, la 60, 61. În cauza Lochner, Curtea a anulat o lege a statului New York prin care se stabilea un număr maxim de ore de lucru pentru angajații din domeniul panificației, deoarece „în judecata noastră, nu există niciun temei rezonabil pentru stabilirea acestui lucru ca fiind necesar sau oportun ca lege în domeniul sănătății." Id., la 58.

Judecătorii disidenți din cazul Lochner au explicat că legea statului New York ar putea fi considerată un răspuns rezonabil la îngrijorarea legislativă pentru sănătatea angajaților din domeniul panificației, o problemă care cel puțin „lasă loc pentru dezbateri și opinii diferite oneste." Id ., la 72 (opinia jud. Harlan). Concluzia contrară a majorității impune adoptarea ca lege constituțională „a unei teorii economice pe care o mare parte a țării nu o susține." Id., La 75 (opinia jud. Holmes). După cum a spus-o memorabil judecătorul Holmes, „cel de-al Paisprezecelea Amendament nu pune în aplicare Statica Socială a dlui Herbert Spencer," o operă de primă importanță cu privire la filosofia darwinismului social. Ibid. Constituția „nu este făcută pentru întruchiparea unei anumite teorii economice. . . . Ea este făcută pentru oameni cu opinii fundamental diferite, iar faptul că considerăm anumite opinii firești și familiare sau poate chiar șocante nu ar trebui să să influențeze judecata noastră cu privire la constituționalitatea legilor în care sunt cuprinse aceste opinii. "Id., la 75-76.

În deceniile de după Lochner, Curtea a anulat aproape 200 de legi pentru că încălcau libertatea individuală, hotărârile sale fiind însoțite adesea de puternice opinii separate care susțineau că „criteriul constituționalității nu constă în faptul dacă noi credem sau nu că legea urmărește binele public." Adkins v. Children's Hospital of D.C., 261 US 525, 570 (1923) (opinia jud. Holmes). Prin abilitarea judecătorilor cu competența avansării propriilor lor judecăți de politică publică la statutul de „libertate" protejată din punct de vedere constituțional, tipul de cazuri Lochner nu a lăsat „o altă alternativă afară de aceea a considerării Curții drept . . . o cameră legislativă." L. Hand, The Bill of Rights 42 (1958).

În cele din urmă, Curtea și-a recunoscut greșeala și a jurat să nu o mai repete. Am explicat mai târziu că „Doctrina prin care. . . procesul echitabil autorizează curțile să declare neconstituționale legile atunci când acestea consideră că legislatorul nu a acționat prevăzător" „este de mult timp repudiată. Noi ne-am întors la propunerea constituțională originară potrivit căreia curțile nu-și pun în aplicare convingerile sociale și economice în locul deciziilor organelor legislative, care sunt alese ca să adopte legi." Ferguson v. Skrupa, 372 U. S. 726, 730 (1963); vezi Day- Brite Lighting, Inc. v. Missouri, 342 U. S. 421, 423 (1952) („noi nu suntem un supra-legislator, ca să evaluăm înțelepciunea legislației"). Astfel, a devenit o regulă acceptată faptul că Curtea nu mai declară neconstituționalitatea legilor doar pentru că le consideră „lipsite de înțelepciune, imprevizibile sau în disonanță cu o anumită școală de gândire." Williamson v. Lee Optical of Okla., Inc., 348 U. S. 483, 488 (1955).

Repudierea hotărârii Lochner nu presupune dezavuarea doctrinei drepturilor fundamentale implicite, iar această Curte nu a procedat astfel. Însă pentru a evita repetarea greșelilor din Lochner prin care preferințele personale au fost transformate în dispoziții constituționale, clauza noastră modernă a procesului echitabil substanțial a scos în evidență necesitatea „auto-limitării judiciare." Collins v. Harker Heights, 503 U. S. 115, 125 (1992). Precedentele noastre au impus condiția ca drepturile fundamentale implicite să fie „obiectiv și adânc înrădăcinate în istoria și tradiția Națiunii noastre," și „implicit în conceptul de libertate ordonată, astfel încât nici libertatea și nici justiția nu ar exista dacă acestea ar fi fost sacrificate." Glucksberg, 521 U. S., la 720-721 (ghilimelele din text scoase).

Deși Curtea a articulat cel mai bine importanța istoriei și tradiției în cazul analizării drepturilor fundamentale în Glucksberg, atât înainte, cât și după acesta au existat multe alte cazuri care au adoptat aceeași abordare. Vezi, ex: District Attorney's Office for Third Judicial Dist. v. Osborne, 557 U. S. 52, 72 (2009); Flores, 507 U. S., la 303; United States v. Salerno, 481 U. S. 739, 751 (1987); Moore v. Cleve­land Estic, 431 U. S. 494, 503 (1977) (opinie majoritară); vezi, de asemenea, id., la 544 (opinia disidentă a jud. White) („Sistemul judiciar, inclusiv această Curte, este cel mai vulnerabil și se apropie foarte mult de lipsa legitimității atunci când judecătorii creează dreptul constituțional având fundamente slabe sau inexistente în limbajul sau chiar proiecția Constituției."); Troxel v. Granville, 530 U. S. 57, 96-101 (2000) (opinie disidentă, jud. Kennedy) (cercetând „istoria Națiunii noastre, tradițiile și practica judiciară" și trăgând concluzia că „suntem datori, dată fiind structura relațiilor juridice interne ale Națiunii, ... să acționăm cu prudență" (citat din Glucksberg, 521 U. S., at 721)).

Desigur că, bazându-ne în mod adecvat pe istorie și tradiție, nu trebuie să uităm că este nevoie să privim dincolo de legea aparte contestată, astfel încât fiecare restricție impusă asupra libertății să nu aducă cu sine o justificare constituțională proprie. Curtea are dreptate aici. Ante, la 18. Dar luând în considerare acele câteva „repere în procesul de luare a unei decizii responsabile în acest domeniu necunoscut," Collins, 503 US, la 125, „abordările bazate pe istorie impun limite asupra judiciarului, care sunt cu mult mai semnificative decât orice altă abordare bazată pe o formulă abstractă," Moore, 431 U. S., la 504, n. 12 (opinie majoritară). Extinderea bruscă și dramatică a unui drept pare să implice și smulgerea acestuia din rădăcinile sale. Chiar și practicarea sinceră a „disciplinei" în identificarea drepturilor fundamentale, ante, la 10-11, nu oferă o constrângere semnificativă în cazul judecătorilor, pentru că „ceea ce pot într-adevăr aceștia să 'descopere', chiar dacă sunt sau nu deplin conștienți de acest lucru, sunt propriile lor valori," J. Ely, Democracy and Distrust 44 (1980). Singura modalitate de a asigura limitele în acest demers delicat este „insistența continuă cu privire la respectarea învățămintelor istoriei, recunoașterea fermă a valorilor esențiale care stau la baza societății noastre și aprecierea judicioasă a rolurilor importante pe care le au doctrina federalismului și doctrina separației puterilor în stat." Griswold v. Connecticut, 381 U. S. 479, 501 (1965) (opinia concurentă a jud. Harlan).

B 

Majoritatea nu recunoaște nimic din acest decor doctrinar și este lesne de observat din ce motiv: Aplicarea agresivă a Clauzei Procesului Echitabil substanțial o rupe brusc cu deceniile de precedente și întoarce Curtea la abordarea fără principii din Lochner.

1 

Temele de bază ale majorității constau în faptul că căsătoria este permisă și că petenții și-o doresc. Opinia descrie „importanța transcendentă" a căsătoriei și insistă, în mod repetat, asupra faptului că reclamanții nu au scopul să „bagatelizeze", să „devalorizeze", să „denigreze" sau să exprime o „lipsă de respect" față de această instituție. Ante, la 3, 4, 6, 28. Nimeni nu contestă aceste detalii. Într-adevăr, cazurile personale convingătoare ale petenților și ale altora ca ei constituie, cel mai probabil, motivul principal pentru care mulți americani și-au schimbat atitudinea față de acceptarea căsătoriei în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex. Cu toate acestea, din punct de vedere constituțional, sinceritatea petenților nu este relevantă.

Atunci când majoritatea își întoarce atenția asupra dreptului, ea se sprijină în primul rând pe precedentele referitoare la „dreptul fundamental la căsătorie." Turner v. Safley, 482 U. S. 78, 95 (1987); Zablocki, 434 U. S., la 383; vezi Loving, 388 U. S., la 12. Desigur, aceste cazuri nu susțin că oricine dorește să se căsătorească are dreptul constituțional de a face acest lucru. Ele le impun mai degrabă statelor să justifice barierele așezate în fața căsătoriei, în sensul în care această instituție a fost mereu înțeleasă. În Loving, Curtea a statuat că restricțiile de ordin rasial cu privire la dreptul la căsătorie nu erau justificate în mod convingător. În Zablocki, restricțiile bazate pe datoriile la întreținerea copilului nu erau suficiente. În Turner, restricțiile bazate pe statutul de prizonier au fost considerate inadmisibile.

Niciuna din legile discutate în aceste cauze nu a vizat modificarea definiției de bază a căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Legile contestate în Zablocki și Turner nu au definit căsătoria ca „uniunea dintre un bărbat și o femeie, unde niciuna dintre părți nu are datorii la întreținerea copilului sau nu se află în închisoare." Și nici interzicerea căsătoriilor interrasiale discutată în cazul Loving nu a definit căsătoria drept „uniunea dintre un bărbat și o femeie de aceeași rasă." Vezi Tragen, Comentariu, Statu­tory Prohibitions Against Interracial Marriage, 32 Cal. L. Rev. 269 (1944) („în sistemul de common-law nu a existat nicio interdicție cu privire la căsătoriile interrasiale"); post, la 11-12, nr. 5 (opinia disidentă a jud. Thomas). Astfel, eliminarea barierelor rasiale impuse față de căsătorie nu a modificat definiția căsătoriei mai mult decât a modificat desegregarea școlilor definiția școlii. După cum admite majoritatea, instituția „căsătoriei" discutată în fiecare dintre aceste cazuri „a presupus o relație care implica parteneri de sex opus." Ante, la 11.

Pe scurt, cazurile privind „dreptul la căsătorie" susțin afirmația importantă, dar limitată, potrivit căreia unele restricții privind beneficierea de acest drept, așa cum este definit în mod tradițional, violează Clauza Procesului Echitabil. Aceste precedente nu ne spun nimic despre dreptul de a-i impune unui stat modificarea definiției căsătoriei, drept care este, în fapt, solicitat de către petenții de aici. Vezi Windsor, 570 U. S., la (opinia disidentă a jud. Alito) (op. prelim., la 8) („Ceea ce solicită Windsor și Statele Unite ... nu este protecția unui drept adânc înrădăcinat, ci recunoașterea unui drept nou."). Nici petenții și nici majoritatea nu citează măcar un singur caz sau alte surse juridice care ar prevedea vreun temei pentru un asemenea drept constituțional. Nici nu există un temei, iar acest lucru este suficient pentru a le respinge cererea.

2 

Majoritatea sugerează că „există alte precedente, mult mai folositoare" cu privire la dreptul la căsătorie. Ante, la 12. Deși nu este foarte clară, această referință pare să corespundă unui șir de cazuri care au pus în discuție un drept fundamental implicit - „dreptul la viață privată". Griswold, 381 U. S., la 486. În primele cazuri din acest șir, Curtea a invalidat o lege penală care interzicea utilizarea contraceptivelor. Id., la 485­-486. Curtea a subliniat caracterul invaziv al interdicției, care amenința cu intervenția „poliției, în scopul de a percheziționa spațiul sacru al dormitoarelor matrimoniale." Id., la 485. În opinia Curții, astfel de legi încălcau dreptul la viață privată în sensul de bază al acestuia: „dreptul de a fi lăsat în pace." Eisenstadt v. Baird, 405 U. S. 438, 453-454, nr. 10 (1972) (ghilimelele din text scoase); vezi Olmstead v. United States, 277 U. S. 438, 478 (1928) (opinia disidentă a jud. Brandeis).

De asemenea, Curtea a invocat dreptul la viață privată în cazul Lawrence v. Texas, 539 US 558 (2003), care a anulat o lege a statului Texas ce incrimina sodomia homosexuală. Cazul Lawrence se baza pe ideea că legile penale privind sodomia, cum ar fi interzicerea contraceptivelor, încălcau viața privată prin „intruziunile neautorizate ale autorităților", care „aduc atingere celui mai intim comportament uman - cel sexual. . . în cele mai intime locuri - casa persoanei. " Id., la 562, 567.

Nici Lawrence și nici oricare alt caz din șirul de cazuri privind viața privată nu sprijină dreptul pe care îl pretind reclamanții în cazul de față. Spre deosebire de legile penale care interzic contraceptivele și sodomia, legile în discuție privind căsătoria nu implică nici o intervenție din partea autorităților. Ele nu incriminează nimic și nu impun nicio pedeapsă. Cuplurile formate din persoane de același sex rămân libere să trăiască împreună, să aibă relații intime și să-și crească familiile așa cum ei cred de cuviință. Prin legile contestate în aceste cazuri nimeni nu este „condamnat să trăiască în singurătate" - nimeni. Ante, la 28. În același timp, legislația nu interferează în niciun fel cu „dreptul de a fi lăsat în pace."

De asemenea, majoritatea se bazează pe opinia disidentă influentă a judecătorului Harlan din Poe v. Ullman, 367 US 497 (1961). După cum își aduce aminte majoritatea, acea opinie statua că „Clauza Procesului Echitabil nu a fost redusă la o anumită formulă." Id., la 542. Dar departe fiind de acordarea unei marje largi de interpretare pe care majoritatea o deduce, opinia judecătorului Harlan a clarificat faptul că instanțele care se pronunță cu privire la drepturile fundamentale nu sunt „libere să cutreiere orizonturi în care ar putea să fie aduse de speculații lipsite de orice direcție." Ibid. În schimb, ele trebuie să „ia în considerare lecțiile pe care ni le dă istoria" și să judece nu doar cu „discernământ", ci și cu „rezervă". Ibid. Judecătorul Harlan a dat explicație de o importanță deosebită, spunând că „legile privind căsătoria care prevăd când pot fi utilizate capacitățile sexuale și contextul juridic și social în care se nasc copiii și sunt crescuți . . . alcătuiesc un model atât de adânc înrădăcinat în substanța vieții noastre sociale, încât orice doctrină de drept constituțional din acest domeniu trebuie să se bazeze în special pe acest temei. "Id., la 546.

În concluzie, cazurile privind viața privată nu oferă niciun sprijin pentru poziția majorității, pentru că scopul urmărit de către petenți nu este protejarea vieții private. Dimpotrivă, ei au drept scop recunoașterea publică a relațiilor lor, cu toate beneficiile guvernamentale corespunzătoare. Cazurile noastre au refuzat în mod constant să le permită justițiabililor convertirea protecției asigurate de libertățile constituționale într-o armă a revendicării unor drepturi pozitive din partea statului. Vezi DeShaney v. Winnebago County Dept. of Social Servs., 489 U. S. 189, 196 (1989); San Antonio Independent School Dist. v. Rodriguez, 411 U. S. 1, 35-37 (1973); post, la 9-13 (opinia disidentă a jud. Thomas). Astfel, cu toate că dreptul la viață privată recunoscut de precedentele noastre joacă un rol important în protejarea comportamentului intim al cuplurilor formate din persoane de același sex, el nu acordă nici un drept afirmativ la redefinirea căsătoriei și niciun temei de anulare a legilor aici în discuție.

3 

Probabil că recunoscând insignifianța precedentelor, majoritatea se abate din drumul ei și ignoră abordarea „prudentă" a drepturilor fundamentale implicite de care a dat dovadă această Curte în Glucksberg. Ante, la 18 (citând 521 U. S., la 721). Este o revelație faptul că poziția majorității necesită anularea efectivă a hotărârii Glucksberg, un caz modern de primă importanță care stabilește limitele procesului echitabil substanțial. Cel puțin această parte a opiniei majorității se bucură de virtutea sincerității. Nimeni nu ar putea acuza în mod justificat majoritatea atunci când ar da dovadă de o abordare prudentă.

În cele din urmă, numai un singur caz constituie o bază pentru metodologia majorității: Lochner v. New York, 198 US 45. Majoritatea își începe opinia prin enunțarea dreptului petenților la a-și „defini și exprima identitatea." Ante, la 1-2. Apoi, majoritatea explică faptul că „dreptul la o alegere personală referitoare la căsătorie este inerent conceptului de autonomie individuala." Ante, la 12. Această noțiune de autonomie individuală nu redă nimic altceva decât „dreptul general al unui individ de a fi liber în sinea sa și în puterea de a încheia contracte în legătură cu munca sa." Lochner, 198 US, la 58 (subliniere adăugată).

Pentru corectitudine, majoritatea nu sugerează faptul că dreptul la autonomie individuală este nelimitat. Limitele stabilite de majoritate sunt exact acelea aflate în concordanță cu „judecata ei motivată", inspirată de „perspectiva ei nouă" despre „natura nedreptății", pe care nu au dedus-o cei care i-au precedat, dar care a devenit clară odată cu „aflarea înțelesului" libertății. Ante, la 10, 11. Adevărul este că decizia de astăzi nu se bazează pe altceva decât pe propria convingere a majorității potrivit căreia cuplurilor formate din persoane de același sex ar trebui să li se permită să se căsătorească, întrucât ele își doresc acest lucru și pentru că, „refuzându-le acest drept, le-am neglija alegerea și le-am diminua personalitatea." Ante , la 19. Oricât de importantă ar fi această convingere pe planul filosofiei morale, ea nu are o bază constituțională mai puternică decât aceea pe care o aveau preferințele pure de politică publică implementate  în Lochner. Vezi 198 U. S., la 61 („Noi nu credem în justețea considerentelor care susțin această lege", care „reprezintă o ingerință ilegală în dreptul persoanelor ... de a încheia contracte de muncă în condițiile pe care acestea le consideră potrivite").

Majoritatea recunoaște că prezentele cauze nu sunt „primul caz când Curții i s-a solicitat să dea dovadă de o abordare prudentă în materie de recunoaștere și protecție a drepturilor fundamentale." Ante, la 25. În această măsură, suntem de acord. Curții i s-a „solicitat" - și a acceptat - să „dea dovadă de o abordare prudentă"  în deducerea drepturilor fundamentale după calamitatea epocii Lochner. Astăzi, majoritatea nu dă dovadă de prudență și reînvie erorile grave ale acelei perioade.

O problemă pe care o ridică poziția majorității este aceea dacă statele pot păstra definiția căsătoriei, ca uniunea dintre două persoane. Cf. Brown v. Buhman, 947 F. Supp. 2d 1170 (Utah 2013), recurs pendinte, nr. 144117 (CA10). Deși majoritatea folosește în mod aleatoriu adjectivul „doi" în locuri diferite, ea nu oferă niciun raționament în temeiul căruia poate fi menținut elementul celor două persoane din definiția de bază a căsătoriei, în timp ce elementul bărbat-femeie nu poate fi. Într-adevăr, din punctul istoric de vedere și cel al tradiției, saltul de la căsătoria dintre persoane de sex opus la căsătoria cuplurilor formte din persoane de același sex este mult mai lung decât saltul de la uniunea dintre două persoane la uniunile multiple, uniuni care au rădăcini adânci în unele culturi din întreaga lume. Dacă majoritatea este dispusă să facă saltul mai lung, atunci ne este greu să vedem cum ar putea să-l refuze pe cel mai scurt.

Este frapant cât de mult din argumentația majorității ar putea fi aplicat deopotrivă în cazul revendicării unui drept fundamental la căsătoria multiplă. Dacă „există demnitate în legătura dintre doi bărbați sau două femei care vor să se căsătorească și să facă, în autonomia lor, asemenea alegeri profunde," ante, la 13, de ce ar exista mai puțină demnitate în uniunea a trei persoane care, în exercitarea autonomiei lor, doresc să se căsătorească? Dacă un cuplu format din persoane de același sex au dreptul constituțional la căsătorie, pentru că altfel copiii lor ar „suferi din cauza stigmatului neîmplinirii familiilor lor," ante, la 15, de ce nu ar putea fi aplicat același raționament și în cazul familiilor alcătuite din trei sau mai multe persoane care se ocupă împreună de creșterea copiilor? Dacă lipsa posibilității de a te căsători „alimentează lipsa respectului și subordonarea" cuplurilor de homosexuali și lesbiene, de ce aceeași „impunere a acestei incapacități," ante, la 22, nu ar fi o lipsă de respect și nu ar servi la subordonarea persoanelor care își caută rostul în relațiile de iubire cu mai mulți parteneri? Vezi Bennett, Polyamory: The Next Sexual Revolution? Newsweek, 28 iulie 2009 (în Statele Unite există aproximativ 500.000 de asemenea familii); Li, Married Lesbian "Throuple" Expecting First Child, NY Post, 23 aprilie 2014; Otter, Three May Not Be a Crowd: The Case for a Constitutional Right to Plural Marriage, 64 Emory LJ 1977 (2015).

Nu vreau să echivalez întru totul căsătoriile cuplurilor dintre persoanele de același sex și căsătoriile multiple. S-ar putea să existe diferențe importante care ar avea nevoie de o analiză juridică diferită. Dar dacă aceste diferențe există, petenții nu au adus în discuție niciuna. Când au fost întrebați, în timpul pledoariilor lor, despre uniunea civilă multiplă, petenții au afirmat că statele în cauză „nu reglementează o asemenea instituție." Tr. Pledoriei la Întrebarea 2, p. 6. Dar aici stă esența: statele în cauză nu reglementează nici instituția căsătoriei cuplurilor de acelați sex.

4 

Aproape de finalul opiniei sale, majoritatea își prezintă, probabil, cel mai bine percepția  deciziei sale. Extinderea instituției căsătoriei prin includerea cuplurilor formate din persoane de același sex „nu ar crea vreun risc sau vreun prejudiciu pentru acestea sau pentru persoanele terțe." Ante, la 27. Acest argument ne trimite din nou la Lochner, care se baza pe afirmația că „noi credem că o lege, precum cea în cauză, nu este în interesul siguranței, a moralei sau a bunăstării sociale, și că interesul publicului nu este afectat în nici cea mai mică măsură de un asemenea act normativ." 198 SUA, la 57.

Atunci și acum, această afirmare a „principiului daunei" ține mai mult de filosofie, decât de drept. Avântul realizării individuale depline față de constrângerile pe care le-a exprimat societatea prin lege poate sau nu poate reprezenta o filosofie morală atractivă. Dar funcția unui Judecător nu îi conferă dreptul de a face judecăți de ordin moral, filosofic sau social, suficient încât să justifice impunerea acestor percepții asupra concetățenilor săi, sub pretextul „procesului echitabil." Într-adevăr, există un proces corect pe care oamenii îl aplică în rezolvarea unor asemenea probleme - procesul democratic. Respectarea acestei înțelegeri obligă Curtea să se conducă după lege și nu după o anumită școală de gândire socială. După cum a spus-o odată judecătorul Henry Friendly, cu trimitere la opinia disidentă a judecătorului Holmes din Lochner, cel de-al Paisprezecelea Amendament nu legiferează lucrarea „Despre libertate" a lui John Stuart Mill mai mult decât o face în cazul lucrării „Statica socială" a lui Herbert Spencer. Vezi Randolph, Înainte de Roe v. Wade: Proiectul de opinie al judecătorului Friendly, 29 Harv. J. L. & Pub. Pol'y 1035, 1036-1037, 1058 (2006). Și, cu siguranță, nu legiferează concepțiile oricui cu privire la căsătorie.

Înțelegerea procesului echitabil de către majoritate proiectează o viziune tulburătoare a viitorului membrilor acestei Curți: Dacă o instituție socială constantă pe întreaga durată a istoriei nu poate inhiba elaborarea politicilor judiciare, atunci cine o poate face? Însă această abordare este periculoasă pentru preeminența dreptului. Scopul insistării asupra faptului că drepturile fundamentale deduse au rădăcini în istoria și tradițiile poporului nostru este ca judecătorii nealeși care anulează legi adoptate în mod democratic să se fundamenteze pe ceva mai mult decât propriile lor convingeri. Astăzi, Curtea nu numai că ignoră întreaga istorie și tradițiile țării noastre, dar le și respinge energic, preferând să trăiască momentele îmbătătoare de aici și acum. Sunt de acord cu majoritatea atunci când spune că „o caracteristică a nedreptății este faptul că nu o putem observa întotdeauna atunci când se manifestă." Ante, la 11. După cum au spus-o petenții - „vremurile ne pot orbi." Tr. Pledoriei. Întrebarea 1, la 9, 10. Dar să fii orb în cazul istoriei denotă în același timp aroganță și lipsă de înțelepciune. „Trecutul nu moare niciodată. Nici măcar nu este trecut." W. Faulkner, Requiem pentru o călugăriță 92 (1951).

III 

Adiacent argumentului lor cu privire la procesul echitabil, petenții susțin că Clauza Protecției Egale le impune statelor ai căror cetățeni sunt înregistrarea și recunoașterea căsătoriilor lor. Majoritatea nu pătrunde această afirmație cu adevărat. Sincer vorbind, dezbaterea acestei afirmații este dificil de parcurs. Nucleul acestei dezbateri pare a fi ideea potrivit căreia există o „sinergie între" Clauza Protecției Egale și cea a Procesului Echitabil și faptul că niște precedente întemeiate pe una dintre aceste clauze s-au întemeiat, de asemenea, și pe celealtă. Ante, la 20. Tot ceea ce se aseamănă cu cadrul nostru obișnuit de decizie a cazurilor cu privire la Clauza Protecției Egale lipsește cu desăvârșire în această parte a opiniei majorității. „Viziunea modernă a Curții Supreme de Justiție asupra Clauzei Protecției Egale a utilizat o metodologie de tip mijloace-scop prin care judecătorii și-au pus întrebarea dacă clasificarea folosită de guvernare are o legătură suficient de strânsă cu obiectivele urmărite." G. Stone, L. Seidman, C. Sunstein, M. Tushnet, si P. Karlan, Constitutional Law 453 (ed. VII. 2013). Abordarea de astăzi a majorității este una diferită:

„Drepturile pe care le implică libertatea și drepturile garantate prin protecția egală se pot baza pe precepte diferite și nu au întotdeauna aceleași limite; cu toate acestea, în unele cazuri, fiecare din ele poate fi utilizat în definirea sensului și cuprinsului fiecăruia. Fiecare Clauză poate fi analizată în orice caz particular, pentru a surprinde esența dreptului într-un mod mai precis și mai cuprinzător, chiar dacă amândouă ar putea să conveargă la identificarea și definirea dreptului." Ante, la 19.

În continuare, majoritatea afirmă, ca o concluzie, că Clauza Protecției Egale oferă o bază alternativă pentru hotărârea sa. Ante, la 22. Cu toate acestea, majoritatea omite să furnizeze măcar un singur enunț prin care să explice modul în care adaugă mai multă greutate Clauza Protecției Egale la considerentele poziției sale și nici nu încearcă să motiveze violarea gratuită a regulii care interzice soluționarea inutilă a problemelor de drept constituțional. Vezi Northwest Austin Municipal Util. Dist. No. One v. Holder, 557 U. S. 193, 197 (2009). În orice eventualitate, legile în discuție privind căsătoria nu încalcă Clauza Protecției Egale, pentru că diferențierea cuplurilor formate din persoane de sex opus și cele formate din persoane de același sex se referă în mod rațional la „interesul legitim " al statelor de „prezervare a instituției tradiționale a căsătoriei." Lawrence, 539 US, la 585 (opinia concurentă a jud. O'Connor).

Este important de văzut cu exactitate ce legi sunt contestate de către petenți. Deși aceștia dezbat beneficiile juridice auxiliare atribuite căsătoriei, cum ar fi drepturile de vizită la spital și recunoașterea statutului conjugal în documentele oficiale, procesele intentate de către petenți vizează mai degrabă legile care definesc căsătoria în general, decât pe cele care acordă beneficii în mod special. În opinia mea, analiza protecției egale ar putea fi diferită, dacă ne-am confrunta cu o provocare axată în principal pe interzicerea anumitor beneficii materiale. Firește, revendicările mai selective nu vor mai fi făcute acum, de vreme ce Curtea a făcut acest pas drastic de obligare a fiecărui stat să înregistreze și să recunoască căsătoriile cuplurilor formate din persoane de același sex.

IV 

În cele din urmă, legitimitatea acestei Curții rezidă „în respectul manifestat față de hotărârile acesteia." Partidul Republican din Minnesota. v. White, 536 US 765, 793 (2002) (opinia concurentă a jud. Kennedy). Aceste respect vine din percepția - și realitatea - potrivit căreia suntem modești și ne auto-limităm când hotărâm în privința cazurilor din fața noastră, în concordanță cu Constituția și cu legile. Cu toate acestea, rolul Curții pe care și-l atribuie astăzi majoritatea nu manifestă sub nicio formă un caracter de timiditate sau de auto-limitare. În repetate rânduri, majoritatea ridică în slăvi rolul sistemului judiciar în asigurarea schimbării sociale. Majoritatea declară că în special instanțele și nu oamenii răspund de trasarea „noilor dimensiuni ale libertății . . . evidente pentru noile generații," de prezentarea „discursului oficial" în privința problemelor sociale, precum și de asigurarea „dezbaterilor neutre, fără comentarii disprețuitoare sau defăimătoare." Ante, la 7-9.

Nicăieri nu este mai evidentă concepția exagerată a majorității cu privire la supremația judiciară decât în descrierea - și respingerea - dezbaterilor publice cu privire la căsătoria cuplurilor formate din persoane de același sex. Da, majoritatea admite, pe de o parte, că există mii de ani de istorie umană în fiecare societate cunoscută care a populat planeta. Însă, pe de altă parte, că există „litigii cuprinzătoare", „multe decizii bine-gândite ale Curților de District", „nenumarate studii, lucrări, cărți și alte scrieri populare și academice," și „mai mult de 100" de opinii amicus doar în aceste cazuri. Ante, la 9, 10, 23. Ce sens ar mai avea să permitem desfășurarea procesului democratic? Este oare timpul ca Curtea să decidă asupra înțelesului căsătoriei, bazându-se pe o „mai bună înțelegere" a cinci juriști cu privire la „o libertate care impune acțiuni imediate în epoca pe care o trăim." Ante, la 19. Cu siguranță, răspunsul se află acolo, în opiniile amicus sau studiile pe care le-am menționat.

Cei care au fondat țara noastră nu ar recunoaște concepția majorității cu privire la rolul sistemului judiciar. Dincolo de toate, ei și-au pus viețile și destinele lor în pericol pentru prețiosul drept la autoguvernare. Ei nu și-ar fi imaginat vreodată încredințarea soluționării unei probleme de politică socială către niște judecători care nu au fost aleși și care nu pot fi trași la răspundere. Și, firește, ei nu ar fi fost satisfăcuți de existența unui sistem care i-ar împuternici pe judecători să anuleze politicile publice, chiar dacă o fac după „o dezbatere destul de cuprinzătoare." Ante, la 8. În democrația noastră, dezbaterile privind conținutul unei legi nu constituie o cerință de epuizare care ar trebui bifată înainte ca instanțele să-și impună voința. „Cu siguranță, Constituția nu consideră ramura legislativă sau cea executivă un concurent din cadrul unui show televizat, astfel încât atunci când trece o anumită perioadă de timp și rămâne nesoluționată o problemă din activitatea acestor ramuri, sistemul judiciar federal poate trage semnalul și prelua rolul de autoritate care rezolvă problema." Rehnquist, The Notion of a Living Constitution, 54 Texas L. Rev. 693, 700 (1976). Așa cum a spus-o anul trecut o majoritate a acestei Curți, „Presupunerea că alegătorii nu sunt capabili să decidă o chestiune de o asemenea sensibilitate, în baza unor argumente decente și raționale, reprezintă o bagatelizare a procesului democratic." Schuette v. BAMN, 572 US, (2014 ) (op. prelim., la 1617).

   Această acumulare de putere a Curții nu are loc într-un vid. Ea se produce în detrimentul cetățenilor. Iar ei cunosc acest lucru. Aici și în străinătate, oamenii participă la dezbateri publice serioase și profunde cu privire la căsătoriile dintre persoanele de același sex. Ei văd cum este analizată atent de către alegători problema căsătoriilor cuplurilor formate din persoane de același sex, cum se votează pro sau contra și cum își schimbă uneori viziunile cu privire la aceasta. Ei îi văd pe liderii politici schimbându-și opiniile, uneori chiar în sens opus, sau cum își explică adeziunea la vechile convingeri, din nou confirmate. Ei văd cum își modifică guvernele și întreprinderile politicile și practicile cu privire la cuplurile formate din persoane de același sex, și cum participă activ în cadrul discursului civic. Ei văd cum acceptă sau resping statele de peste mări, în mod democratic, schimbările sociale profunde. Acest proces deliberativ îi determină pe oameni să reflecte asupra unor probleme pe care nici nu le-au considerat probleme înainte.

   Atunci când deciziile sunt luate prin mijloace democratice, unii oameni sunt, inevitabil, nemulțumiți de rezultat. Însă cei al căror punct de vedere nu a câștigat știu, cel puțin, că și-au spus cuvântul și în consecință sunt, potrivit tradiției și culturii noastre politice, împăcați cu rezultatul unei dezbateri corecte și oneste. Mai mult, ei pot să mizeze pe o nouă dezbatere a acestei probleme, în speranța că vor fi suficient de convingători încât să câștige. „Acesta este modul în care trebuie să funcționeze sistemul nostru de guvernare." Post, la 2-3 (opinia disidentă a jud. Scalia).

   Însă astăzi Curtea pune capăt tuturor acestor chestiuni. Hotărând asupra acestei probleme în baza Constituției, Curtea o elimină din sfera deciziei democratice. Stoparea procesului politic care vizează o chestiune publică de o semnificație atât de profundă va produce consecințe. Închiderea dezbaterilor conduce și la blocarea minților. Este puțin probabil ca oamenii cărora nu li s-a dat voie să vorbească să accepte hotărârea unei curți cu privire la o chestiune care nu este, de obicei, soluționată de către instanțe. După cum a spus un comentator atent în cazul unei alte probleme, „Procesul politic decurgea . . . , nu îndeajuns de repede pentru susținătorii unei schimbări bruște și complete, dar suficient ca instituțiile majoritare să asculte și să acționeze. Intervenția judiciară brutală a fost dificil de justificat și părea să fi provocat, iar nu rezolvat conflictul." Ginsburg, Some Thoughts on Autonomy and Equality in Relation to Roe v. Wade, 63 N. C. L. Rev. 375, 385-386 (1985) (note de subsol omise). Într-adevăr, oricât de mult curaj nu ar avea susținătorii căsătoriilor dintre persoanele de același sex astăzi, este bine să recunoaștem ceea ce au pierdut, și au pierdut pentru totdeauna: posibilitatea de a se bucura de acceptul sincer din partea concetățenilor pe care i-au convins cu privire la justețea demersului lor. Ei au fost privați de această posibilitate chiar în momentul în care vântul schimbării le adia din spate.

   Curțile federale sunt instrumente greoaie, când vine vorba de crearea unor drepturi. Ele dispun de competență constituțională doar pentru rezolvarea unor cazuri concrete sau a unor controverse; ele nu au flexibilitatea legislatorilor pentru a răspunde la preocupările unor părți care nu se află în fața curții sau pentru a anticipa problemele care pot apărea în exercitarea unui drept nou. Decizia de astăzi, spre exemplu, creează probleme serioase în privința libertății religioase. Mulți oameni de o bună condiție și decență se opun căsătoriilor dintre persoanele de același sex, dată fiind credința lor, iar libertatea de a-și practica religia este - spre deosebire de dreptul imaginat de către majoritate - prevăzută de Constituție. Amendamentul Întâi.

   Respectarea convingerii religioase sincere a condus la faptul că alegătorii și legislatorii fiecărui stat care a reglementat, în mod democratic, căsătoriile cuplurilor formate din persoane de același sex, au inclus înlesniri în legătură cu practicarea religiei. Decizia majorității prin care este impusă recunoașterea căsătoriilor dintre persoanele de același sex nu poate, firește, să creeze asemenea înlesniri. Majoritatea sugerează binevoitoare că credincioșii pot continua „să susțină" și „să-și propăvăduiască" concepțiile privind căsătoria. Ante, la 27. Totuși, Amendamentul Întâi garantează libertatea de a-ți „exercita" religia. În mod amenințător, nu acest cuvânt este utilizat de majoritate.

   Apar probleme dificile atunci când credincioșii își exercită religia într-un mod care ar putea fi considerat ca fiind în conflict cu dreptul nou al cuplurilor de același sex la căsătorie. Spre exemplu, apar probleme precum oferirea unui loc de trai de către o instituție de învățământ religios doar pentru cuplurile formate din peroane de sex opus sau refuzul unei agenții religioase de adopție de a plasa copii în familiile cuplurilor formate din persoane de același sex. Într-adevăr, Avocatul general a recunoscut candid că ar putea fi puse în discuție scutirile fiscale acordate unor instituții religioase, în cazul în care acestea se vor opune căsătoriilor cuplurilor formate din persoane de același sex. Vezi Tr. Pledoriei. la Întrebarea 1, la 36-38. Există puține îndoieli cu privire la faptul că. aceste întrebări și altele similare vor fi dezbătute în fața Curții în viitorul apropiat. Din păcate, oamenii credincioși nu se simt confortabil, dat fiind tratamentul care le este aplicat astăzi de către majoritate.

   Poate cel mai trist aspect al deciziei de astăzi este modul în care majoritatea se simte obligată să-i defăimeze pe cei care se găsesc de partea cealaltă a dezbaterii. Majoritatea ne asigură în mod superficial că nu intenționează să discrediteze oamenii care nu pot accepta, din motive de conștiință, căsătoriile dintre persoanele de același sex. Ante, la 19. Această exonerare de răspundere este dificil de consolat chiar cu următoarea frază, în care majoritatea explică faptul că „efectul necesar" al legilor care conțin definiția tradițională a căsătoriei este cel de „bagatelizare sau stigmatizare"  a cuplurilor formate din persoane de același sex. Ante, la 19. Majoritatea reiterează în mod continuu aceste tipuri de caracterizări. Potrivit interpretării majorității, americanii care nu au făcut nimic mai mult decât să țină cont de definiția căsătoriei existentă pe durata întregii noastre istorii și, în special, zecile de milioane de oameni care au votat pentru confirmarea definiției de durată a căsătoriei din statelor lor - au acționat în scopul „excluderii," „denigrării", „lipsei de respect și subordonării" și pentru provocarea unor „răni adânci" în cazul vecinilor homosexuali și al lesbienelor. Ante, la 17, 19, 22, 25. Aceste atacuri evidente asupra reputației acestor oameni imparțiali vor avea un anumit efect, atât în societate, cât și în interiorul curții. Vezi post, la 6-7 (opinia disidentă a jud. Alito). Mai mult, aceste atacuri sunt complet nejustificate. Una este ca majoritatea să considere că Constituția protejează dreptul la căsătorie al cuplurilor formate din persoane de același sex și cu totul altceva este să-i înfățișezi pe cei care nu împărtășesc „mai buna înțelegere" a majorității sub chipul unor bigoți. Ante, la 19.

   În contextul celor menționate mai sus, poate exista o viziune diferită asupra rolului Curții. Această viziune este una mai modestă și mai limitată. Este una mai sceptică în privința faptului că aptitudinile juridice ale judecătorilor presupun, de asemenea, incursiuni în problemele de ordin moral și filozofic. Este una mai sensibilă cu privire la faptul că judecătorii nu sunt aleși și nu pot fi trași la răspundere, iar legitimitatea competenței lor depinde de limitarea ei la exercitarea unei judecăți legale. Este în acord cu lecțiile istoriei și semnificația ei pentru pentru țară și Curte când judecătorii au depășit limitele. Și este mai puțin pretențios decât să presupui că de vreme ce oamenii din întreaga lume au o anumită imagine despre o instituție veche de milenii, generația din prezent și Curtea de astăzi sunt cele alese să rupă legăturile acestor istorii și tradiții.

* * *

Dacă vă numărați printre mulțimea de americani  care, - indiferent de orientarea lor sexuală - sunt de acord cu extinderea instituției căsătoriei asupra persoanelor de același sex, sărbătoriți, așa cum puteți, decizia de astăzi. Sărbătoriți împlinirea unui scop urmărit. Sărbătoriți posibilitatea unei altfel de exprimări a loialității față de partener. Sărbătoriți apariția unor noi beneficii. Dar nu sărbătoriți Constituția. Ea nu are nimic cu toate acestea.

Cu tot respectul, dar nu sunt de acord cu decizia de astăzi.

 

 

Opinia disidentă a judecătorului SCALIA, la care s-a raliat și judecătorul THOMAS.

 

Mă raliez întru totul la opinia președintelui nostru. Scriu însă un text aparte, ca să atrag atenția asupra amenințării pe care o prezintă această Curte la adresa democrației americane.

Esența decretului de astăzi nu are o importanță deosebită pentru mine. Legea poate recunoaște drept căsătorie orice legătură dintre persoane și orice acord privind traiul lor, putându-le da efecte civile pozitive, de la regimul fiscal, până la dreptul de moștenire.

Aceste efecte civile - dar și asentimentul public pe care îl presupune denumirea de căsătorie - poate manifesta efecte sociale adverse, însă nu unele mai negative decât efectele multor altor legi controversate. Așa că ceea ce spune legea despre căsătorie nu prezintă o importanță deosebită pentru mine. Însă e de o copleșitoare importanță cine este cel care mă conduce. Decretul de astăzi spune că Conducătorul meu și Conducătorul a 320 de milioane de americani, de la un cap la altul al Americii, este majoritatea celor nouă judecători ai Curții Supreme. Opinia, în aceste cazuri, este de fapt cea mai mare extindere - cea mai mare extindere imaginabilă - a așa-zisei puteri a Curții de a crea „libertăți", „libertăți" pe care Constituția și amendamentele la aceasta omit să le prevadă. Această practică de revizuire constituțională de către un comitet format din nouă oameni care nu au fost aleși, practică însoțită întotdeauna (cum se întâmplă astăzi) de o proslăvire excentrică a libertății, jefuiește poporul de cea mai importantă dintre libertățile pe care și le-a consfințit în Declarația de Independență și pe care și-a câștigat-o prin Revoluția din 1776: libertatea de a se guverna singur.

I

Până când nu i-au pus capăt curțile, dezbaterea publică cu privire la căsătoria dintre persoanele de același sex a oglindit perfect democrația americană. Personaje situate pe ambele părți ale baricadei au încercat, cu pasiune și respect în același timp, să-și convingă concetățenii să le accepte viziunile. Americanii au analizat argumentele și au pus chestiunea la vot. Electoratele din 11 state au hotărât, direct sau prin reprezentanții lor, să extindă definiția tradițională a căsătoriei. Multe dintre ele însă au decis să n-o facă. Fie că au câștigat sau nu, apărătorii ambelor poziții au continuat să-și susțină cauzele, știind cu certitudine că înfrângerea electorală poate fi înlăturată prin victoria electorală de mai târziu. Este exact modul în care ar trebui să funcționeze sistemul nostru de guvernare.

Constituția stabilește câteva limite în privința auto-guvernării - limite adoptate de chiar Poporul american atunci când a ratificat Constituția și amendamentele la aceasta. Este interzisă adoptarea legilor care „aduc atingere obligațiilor rezultând din contracte", care nu acordă „deplină încredere și credit actelor publice" ale celorlalte State, care interzic practicarea liberă a unei religii, care limitează libertatea de exprimare, care restrâng dreptul de a deține și de a purta arme, care autorizează perchezițiile și confiscările nerezonabile și așa mai departe. Dincolo de aceste limitări, puterile „rezervate Statelor respective sau Poporului" pot fi exercitate așa cum doresc Statele sau Poporul. Aceste cazuri ne cer să decidem dacă Amendamentul al Paisprezecelea conține o condiție care le impune Statelor să legifereze și să recunoască căsătoriile dintre două persoane de același sex. Dar oare înlătură această chestiune din procesul politic?

Firește că nu. Ar fi surprinzător să se identifice o prevedere referitoare la căsătorie în Constituția federală de vreme ce, așa cum autorul prezentei opinii a reamintit cu doar doi ani în urmă (într-o opinie la care s-au raliat aceiași judecători care se raliază și la opinia de astăzi):

„[R]eglementarea relațiilor intime este o zonă care a fost privită de mult timp ca un domeniu virtual exclusiv al statelor."

„[D]e-a lungul istoriei noastre, Guvernul Federal a lăsat în seama statelor deciziile în materie de politici publice referitoare la relațiile intime."

Însă nu trebuie să speculăm cu privire la acest subiect. Când a fost ratificat cel de-al Paisprezecelea Amendament în 1868, fiecare stat a limitat înțelesul căsătoriei la legătura dintre un bărbat și o femeie, și nimeni nu și-a manifestat îndoielile cu privire la constituționalitatea acestui procedeu. Asta oferă soluția pentru cazurile de față. Când trebuie să se determine înțelesul unei dispoziții constituționale vagi - așa cum este „procesul echitabil în conformitate cu legea" sau „protecția egală în fața legii" - este incontestabil faptul că Poporul care a ratificat această prevedere nu a înțeles să interzică o practică ce a rămas universală și lipsită de controverse în anii de după ratificare. Nu avem niciun temei pentru înlăturarea unei practici care nu este expres interzisă de textul Amendamentului al Paisprezecelea și care este aprobată printr-o lungă tradiție a practicii deschise, răspândite și incontestabile datând de dinaintea ratificării Amendamentului. De vreme ce nu există niciun dubiu cu privire la faptul că Poporul nu a decis niciodată să interzică limitarea căsătoriilor dintre cuplurile formate din persoane de sex opus, dezbaterea publică referitoare la căsătoriile dintre persoanele de același sex trebuie lăsată să continue.

Însă Curtea pune capăt acestei dezbateri, într-o opinie căreia îi lipsește până și cea mai mică fărâmă de drept. Îngropată sub mascaradele și pasajele din opinie care se căznesc să fie memorabile, o candidă și uluitoare afirmație spune următoarele: Indiferent de ce a ratificat Poporul, Amendamentul al Paisprezecelea protejează drepturile pe care Judiciarul consideră că trebuie să le protejeze în „hotărârea sa motivată". Iar asta pentru că „[g]enerațiile care au scris și ratificat Declarația Drepturilor și cel de-al Paisprezecelea Amendament nu au considerat că știu care este măsura libertății în toate dimensiunile sale . . . ." S-ar putea crede că enunțul ar continua așa: „... și deci au stabilit mijloacele prin care Poporul poate să amendeze Constituția" sau, probabil, „... și deci i-au lăsat Poporului puterea de a crea noi libertăți, inclusiv libertatea de a te căsători cu o persoană de același sex, prin procesul fără de sfârșit al legiferării". Însă nu s-a spus asta. Ceea ce decurge în mod logic din opinia impusă de către majoritatea judecătorilor este: „și așa le-au încredințat generațiilor viitoare o cartă care să protejeze dreptul tuturor persoanelor de a se bucura de libertate așa cum îi stabilim noi înțelesul". Acest „noi" - inutil de spus - înseamnă cei nouă. „Istoria și tradiția îndreaptă și disciplinează cercetarea [noastră], însă nu îi stabilește limitele externe." Așadar, în loc să se axeze pe viziunea Poporului cu privire la „libertate" - la momentul ratificării sau chiar astăzi - majoritatea se concentrează pe patru „principii și tradiții" care, în opinia ei, le interzic Statelor să definească căsătoria drept o instituție la baza căreia stau un bărbat și o femeie.

Este un atentat judiciar pur la puterea legislativă - sau chiar supra-legislativă; un atentat incompatibil cu sistemul nostru de guvernare. Cu excepția limitelor unei interdicții constituționale acceptate de către Popor, Statele sunt libere să adopte orice legi doresc, chiar și pe acelea care vin în contradicție cu „hotărârea motivată" a prețuiților judecători. Un sistem de guvernare care subordonează Poporul unui comitet de nouă judecători care nu au fost aleși nu merită să fie numit democrație.

Judecătorii sunt selectați în special pentru capacitățile lor de juriști; faptul că reflectă viziunile politice ale anumitor votanți nu este (sau nu ar trebui să fie) ceva relevant. Fără mirare deci, este puțin probabil ca Judiciarul Federal să reprezinte o intersecție a Americii. Să luăm, de exemplu, această Curte, care este alcătuită din doar nouă bărbați și femei, toți dintre ei juriști de succes care au studiat la facultățile de drept de la Harvard sau Yale. Patru din cei nouă sunt născuți în New York City. Opt dintre ei au crescut în statele din est și din vest. Doar unul aparține de teritoriul dintre coastele de est și de vest americane. Nici măcar unul din regiunea sud-vestică sau nici măcar, s-o spunem pe șleau, un vestic autentic (California nu intră aici). Nici măcar un singur creștin evanghelic (grup din care fac parte aproape un sfert dintre americani), sau măcar un protestant de orice fel. Stridența lipsei de reprezentativitate a acestui corp care votează azi transformarea socială ar fi fost irelevantă dacă membrii săi ar fi funcționat ca niște judecători, răspunzând la problema juridică privitoare la ratificarea de către poporul american a unei prevederi constituționale despre care se crede că stabilește definiția tradițională a căsătoriei. Însă firește, judecătorii majorității de astăzi nu votează în această bază; ei spun că nu fac asta. Iar să permiți ca problema de politică publică referitoare la căsătoriile dintre persoanele de același sex să fie analizată și soluționată de către o comisie selectă, patriciană și lipsită totalmente de reprezentativitate - comisie alcătuită din nouă oameni - înseamnă să violezi un principiu mai important chiar decât nicio impozitare fără de reprezentare: nicio transformare socială fără de reprezentare.

II

Însă ceea ce surprinde cu adevărat este aroganța de care s-a dat dovadă în puciul judiciar de astăzi. Cei cinci judecători care alcătuiesc actuala majoritate trag cu un confort desăvârșit concluzia că fiecare stat a încălcat Constituția în toți cei 135 de ani dintre momentul ratificării celui de-al Paisprezecelea Amendament și momentul recunoașterii căsătoriilor dintre persoanele de același sex de către statul Massachusetts în 2003. Ei au descoperit în cel de-al Paisprezecelea Amendament un „drept fundamental" scăpat din vedere de către persoanele în viață la momentul ratificării, și aproape oricine altcineva de atunci încoace. Ei văd ceea ce nu au putut să vadă alte minți de juriști mai neînsemnate - minți ca ale lui Thomas Cooley, John Marshall Harlan, Oliver Wendell Holmes Jr., Learned Hand, Louis Brandeis, William Howard Taft, Benjamin Cardozo, Hugo Black, Felix Frankfurter, Robert Jackson și Henry Friendly. Ei sunt siguri că Poporul a ratificat cel de-al Paisprezecelea Amendament pentru a le acorda puterea de a radia problemele procesului democratic atunci când o impune „hotărârea lor motivată". Acești judecători știu că limitarea căsătoriei la aceea dintre un bărbat și o femeie este contrară motivului; ei știu că o instituție la fel de veche ca însuși guvernul și acceptată de către fiecare națiune din istorie până acum 15 ani, nu se poate sprijini în realitate pe altceva decât pe ignoranță sau bigotism. Și vor să mai spună că orice cetățean care nu este de acord cu acest lucru, care aderă la ceea ce era, până acum 15 ani, hotărârea unanimă a tuturor generațiilor și a tuturor societăților, contravine Constituției.

Opinia este redactată într-un stil la fel de pretențios precum egoismul conținutului ei. Una este ca opiniile separate concurente sau disidente să conțină extravaganțe de gândire și de exprimare, poate chiar unele stupide; și cu totul alta ca opinia oficială a Curții să conțină așa ceva. Firește că profunzimile de efect ale opiniei sunt de cele mai multe ori foarte incoerente. „Natura căsătoriei rezidă în faptul că, prin legătură ei de durată, două persoane își pot asigura împreună alte libertăți, precum libertatea de exprimare, intimitatea și libertatea spirituală". (Chiar așa? Cine ar fi crezut că intimitatea și libertatea spirituală [orice o fi însemnând și asta] erau libertăți? Și dacă intimitatea este o libertate, s-ar putea crede că Libertatea Intimității este mai degrabă limitată, iar nu extinsă prin căsătorie. Întrebați-l pe primul hippiot care vă iese în cale. Exprimarea este, de bună-seamă, o libertate, însă oricine face parte dintr-o căsătorie de lungă durată vă va confirma că această situație fericită constrânge mai degrabă decât lărgește ceea ce poate spune unul dintre soți cu grijă.) Drepturile, ni se spune, se pot „naște . . . dintr-o mai bună înțelegere a modului în care imperativele constituționale definesc o libertate stringentă pentru epoca pe care o trăim." (Poftim? Cum poate naște un drept o mai bună înțelegere a modului în care definesc imperativele constituționale [ce-o mai fi și astea] o libertate stringentă [nu mai contează]?) Și ni se mai spune că „[î]n orice caz particular", chiar dacă se poate considera despre Clauza Protecției Egale sau cea a Procesului Echitabil că „pot surprinde esența dreptului într-un mod mai precis și mai cuprinzător" decât cealaltă, „dacă amândouă ar putea să conveargă la identificarea și definirea dreptului". (Ce spuneți? Ce „esență" posibilă „surprinde" Clauza Procesului Echitabil într-un „mod precis și cuprinzător"? Ea nu are nimic în vedere, cu excepția libertăților și drepturilor pe care această Curte le admite. Și Clauza Procesului Echitabil, așa cum este invocată astăzi, nu identifică altceva decât un tratament diferențiat pe care această Curte îl dezavuează cu adevărat. O distilare a esenței, cu dificultate. Dacă opinia potrivit căreia cele două clauze „converg pentru identificarea și definirea dreptului" este corectă, se datorează doar compatibilității predictibile a plăcerilor și dezavuărilor majorității.) Și aș putea continua. Lumea nu caută logică și precizie în poezie sau filosofia populară motivațională; ea așteaptă aceste lucruri de la știința dreptului. Chestiile conținute în opinia de astăzi diminuează reputația acestei Curți în materie de gândire și analiză echilibrată.

* * *

Aroganța este uneori definită drept trufia exagerată; iar trufia, după cum știm, prevestește prăbușirea. Judiciarul este „cea mai puțin periculoasă" ramură a guvernării federale pentru că nu are „nici Forță și nici Voință, ci numai hotărârea; și trebuie să se sprijine în ultimă instanță pe ajutorul ramurii executive" și al statelor, „chiar pentru asigurarea eficacității hotărârilor sale". Cu fiecare decizie a noastră prin care se ia de la popor o problemă pe care trebuie s-o hotărască el singur - cu fiecare decizie care, în mod arogant, nu se bazează pe drept, ci pe „hotărârea motivată" a unei majorități subțiri a acestei Curți - pășim cu un pas mai aproape de apelul care ne evidențiază neputința noastră.

 

 

 

 

Opinia disidentă a judecătorului THOMAS, la care s-a raliat judecătorul SCALIA.

 

Decizia de astăzi a Curții este în contradicție nu doar cu Constituția, ci și cu principiile în baza cărora a fost fondată Națiunea noastră. Cu mult înainte de 1787, libertatea a fost înțeleasă ca libertatea față de acțiunea guvernului, iar nu ca un drept la beneficiile guvernamentale. Fondatorii au creat Constituția pentru a salvgarda această viziune despre libertate. Însă majoritatea invocă Constituția noastră în numele unei „libertăți" pe care Fondatorii nu ar fi recunoscut-o, în detrimentul libertății pe care au urmărit s-o protejeze. Pe parcurs, ea respinge ideea - cuprinsă în Declarația noastră de Independență - potrivit căreia demnitatea umană este înnăscută și sugerează în schimb că aceasta vine de la Guvern. Distorsiunea asta a Constituției nu numai că ignoră textul, ci inversează relația dintre individ și stat în Republica noastră. Nu pot să fiu de acord cu așa ceva.

I

Decizia de astăzi a majorității le va cere Statelor să elibereze certificate de căsătorie pentru cuplurile de același sex și să recunoască căsătoriile dintre persoane de același sex înregistrate în alte state, bazându-se în mare pe o prevedere constituțională care garantează „procesul echitabil", înainte ca unei persoane să-i fie luată „viața, libertatea sau proprietatea". Am explicat în altă parte periculoasa ficțiune a catalogării Clauzei Procesului Echitabil ca sursă a drepturilor substanțiale. McDonald v. Chicago, 561 U. S. 742, 811-812 (2010) (opinia concurentă în parte și în cadrul hotărârii a jud. Thomas). Ea distorsionează textul constituțional care garantează doar „echitabilitatea" oricărui „proces" înainte de a-i fi luată viața, libertatea și proprietatea unei persoane. Constituția Statelor Unite ale Americii, Amdt. 14, §1. Mai rău, îi invită pe judecători să facă exact ceea ce a făcut aici majoritatea - „să hoinărească mult prin câmpul constituțional conduși doar de viziunile lor personale" cu privire la „drepturile fundamentale" protejate de acest document. Planned Parenthood of Southeastern Pa. v. Casey, 505 U. S. 833, 953, 965 (1992) (opinia concurentă în parte și disidentă în parte în cadrul hotărârii a jud. Rehnquist) (citat din Griswold v. Connecticut, 381 U. S. 479, 502 (1965) (opinia concurentă în cadrul hotărârii a jud. Harlan)).

Îndepărtându-se de textul Constituției, procesul echitabil substanțial îi exaltă pe judecători, pe seama poporului de la care le derivă autoritatea. Petenții motivează că prin consacrarea definiției tradiționale a căsătoriei în Constituțiile Statelor lor prin amendamentele aprobate de către corpul de alegători, Statele au așezat problema „dincolo de raza de acțiune a procesului democratic firesc". Opinia Petenților la nr. 14-562, p. 54. Însă rezultatul pe care îl urmăresc petenții este cu mult mai puțin democratic. Ei le cer celor nouă judecători ai acestei Curți să consfințească propria lor definiție a căsătoriei în Constituția Federală, așezând-o astfel dincolo de raza de acțiune a procesului democratic firesc pentru întreaga Națiune. Faptul că o „majoritate subțire" a aceste Curți, v. ante, la 25, poate să le îndeplinească această dorință, ștergând cu o atingere de tastatură rezultatele procesului politic din peste 30 de state, în baza unei prevederi care garantează doar „procesul echitabil", nu este nimic altceva decât o dovadă a pericolului procesului echitabil substanțial.

II

Chiar dacă doctrina procesului echitabil substanțial ar fi fost oarecum demnă de susținut aici - ea nu este - petenții nu ar fi trebuit să înainteze, cu toate acestea, cererea. Ca să invoce, în genere, protecția Clauzei Procesului Echitabil - indiferent dacă în baza unei teorii a procesului echitabil „substanțial" sau „procedural" - partea trebuie să identifice întâi o încălcare a drepturilor la „viață, libertate sau proprietate". Majoritatea susține că aceste legi statale privează petenții de „libertatea" lor, însă conceptul de „libertate" pe care îl evocă nu prezintă nicio asemănare cu vreunul din sensurile plauzibile ale acestui cuvânt, așa cum este utilizat acesta în Clauza Procesului Echitabil.

A

1

Așa cum este utilizată în Clauzele Procesului Echitabil, „libertatea" se referă mai curând la „puterea de mișcare, de schimbare a situației, de strămutare a unei persoane în orice alt loc dorește aceasta; fără a fi închisă sau împiedicată, atât timp cât o face în cadrul just al legii" 1 W. Blackstone, Commentaries on the Laws of England 130 (1769) (Blackstone). Această definiție este extrasă din originile istorice ale Clauzelor și este conformă cu textul și structura Constituției noastre.

Ambele Clauze constituționale ale Procesului Echitabil se întind în trecut până la Magna Carta. Vezi Davidson v. New Orleans, 96 U. S. 97, 101-102 (1878). Capitolul 39 din Magna Carta originală prevedea că „Niciun om liber nu va fi luat, întemnițat, deposedat, exilat, proscris sau vătămat în vreun fel, nici nu Vom proceda împotriva lui sau nu-l vom pedepsi, cu excepția cazului în care există o hotărâre dreaptă a semenilor săi și în conformitate cu dreptul pământului." Magna Carta, cap. 39, în A. Howard, Magna Carta: Text and Commentary 43 (1964). Cu toate că versiunea din 1215 a Magna Carta a fost în vigoare doar câteva săptămâni, această prevedere a fost reluată în 1225 cu mici schimbări de formulare: „Niciun om liber nu va fi luat, întemnițat, deposedat de proprietatea sa funciară liberă sau de libertățile sale sau tradițiile libere, sau nu va fi proscris sau exilat, ori vătămat în vreun fel; nu vom pune în aplicare în privința lui nici o voință, nici nu-l vom condamna altfel decât prin hotărârea dreaptă a semenilor săi și în conformitate cu dreptul pământului." 1 E. Coke, The Second Part of the Institutes of the Laws of England 45 (1797). În influentul să comentariu cu privire la această prevedere, comentariu scris cu mulți ani mai târziu, Sir Edward Coke a interpretat cuvintele „în conformitate cu dreptul pământului" ca semnificând același lucru cu „printr-un proces echitabil potrivit common-law-ului". Id., la 50.

După ce Magna Carta a devenit obiectul unui interes renăscut în secolul al XVII-lea, vezi, e.g., ibid., William Blackstone a făcut trimitere la această prevedere ca la o normă care protejează „drepturile absolute ale fiecărui englez". 1 Blackstone 123. Și a numit aceste drepturi absolute „dreptul la securitatea personală", care includea dreptul la viață; „dreptul la libertatea personală"; și „dreptul la proprietate privată". Id., la 125. El a definit „dreptul la libertatea personală" ca „puterea de mișcare, de schimbare a situației, sau de strămutare a unei persoane în orice alt loc dorește aceasta; fără să fie închisă sau împiedicată, atât timp cât o face în cadrul just al legii". Id., ad 125, 130.

Fondatorii s-au inspirat din plin din formularea lui Blackstone, adoptând prevederi care redau limbajul Magna Carta în primele Constituții statale, însă care au fost modificate pentru a trimite în mod special la „viață, libertate sau proprietate". Deciziile statale care interpretează aceste prevederi între conceperea și ratificarea celui de-al Paisprezecelea Amendament au considerat că termenul „libertate" se referă doar la libertatea față de constrângerea fizică. Vezi Warren, The New „Liberty" Under the Fourteen Amendment, 39 Harv. L. Rev. 431, 441-445 (1926). Chiar și unicul caz al unei posibile excepții la această viziune folosea mai curând un limbaj larg cu referire la libertate în contextul procedurilor habeas corpus - proceduri asociate de obicei cu dobândirea libertății față de constrângerea fizică. Cf. id., la 444-445.

Când au adoptat Clauza Procesului Echitabil din cel de-al Cincilea Amendament, Fondatorii au ales în mod similar să folosească formularea „viața, libertatea sau proprietatea", cu toate că au deviat în mod substanțial de la utilizarea de către State a limbajului Magna Carta în Clauză. Vezi Shattuck, The True Meaning of the Term „Liberty" in Those Clauses in the Federal and State Constitutions Which Protect „Life, Liberty, and Property", 4 Harv. L. Rev. 365, 382 (1890). Când citești în lumina istoriei acestei formulări, este greu să vezi cum poate fi interpretată „libertatea" protejată de Clauză ca incluzând ceva mai mult decât libertatea de constrângere fizică. Asta a fost utilizarea întemeiată în acele timpuri, când „libertatea" a fost trecută alături de „viață" și „proprietate". Vezi id., la 375. Iar această utilizare evită exprimarea superfluă a protecțiilor conferite „vieții" și „proprietății".

Dacă cel de-al Cincilea Amendament utilizează „libertatea" în acest sens restrâns, atunci Amendamentul al Paisprezecelea o face și el la fel de bine. Vezi Hurtado v. California, 110 U. S. 516, 534-535 (1884). Într-adevăr, această Curte a comentat anterior: „Concluzia este . . . irezistibilă, căci atunci când aceeași frază a fost prevăzută în cel de-al Paisprezecelea Amendament [așa cum a fost prevăzută în cel de-al Cincilea Amendament], atunci ea a fost utilizată în același sens și nu într-unul mai larg." Ibid. Și deciziile anterioare ale acestei Curți cu privire la Amendamentul al Paisprezecelea par să interpreteze Clauza ca utilizând „libertatea" în sensul de libertate față de constrângerea fizică. În Munn v. Illinois, 94 U. S. 113 (1877), de exemplu, Curtea a recunoscut relația dintre cele două Clauze ale Procesului Echitabil și Magna Carta, vezi id., la 123-124, și a respins implicit argumentul judecătorului disident potrivit căruia „libertatea" cuprindea „ceva mai mult . . . decât simpla libertate față de constrângerea fizică sau de lanțurile unei închisori", id., la 142 (opinia disidentă a jud. Field). Faptul că Curtea pare să se fi rătăcit în ultimii ani nu justifică devierea de la semnificația originală a Clauzelor.

2

Asumând chiar faptul că termenul „libertate" din acele clauze include ceva mai mult decât libertatea față de constrângerile fizice, ea nu va include acele tipuri de drepturi invocate de către majoritate. În tradiția juridică americană, libertatea a fost înțeleasă multă vreme ca libertatea individuală față de acțiunea guvernamentală, nu ca un drept la o anumită revendicare guvernamentală.

Înțelegerea asupra libertății din epoca fondatorilor a fost puternic influențată de către John Locke, ale cărui scrieri „despre drepturile naturale și despre contractul social și guvernamental" au fost citate „[î]n pamfletele de după pamflete" de către scriitorii americani. B. Bailyn, The Ideological Origins of the American Revolution 27 (1967). Locke îi descria pe oameni ca existând într-o stare a naturii, posedând „libertatea perfectă de a-și hotărî acțiunile și de a dispune de posesiunile și persoanele lor așa cum găsesc potrivit, în limitele legii naturale, fără a cere permisiunea și fără a depinde de voința altui om". J. Locke, Second Treatise of Civil Government, §4, p. 4 (J. Gough ed. 1947) (Locke). Pentru că starea în care se aflau oamenii în mod natural îi lăsau lipsiți de siguranță în privința integrității și a bunurilor lor, aceștia au alcătuit societatea civilă, cedând o porțiune din libertatea lor naturală pentru o creștere a securității lor. Vezi id., §97, la 49. Până la a consimți cu privire la această ordine, oamenii au dobândit libertatea civilă sau libertatea de „a nu fi supus altei puteri legislative decât aceleia stabilite în comunitate; nici de a fi supus autorității vreunei voințe străine și de a nu fi constrâns de vreo lege, în afara celor promulgate de legislativ în conformitate cu încrederea care îi este acordată." Id., §22, la 13.

Această filosofie a cucerit scena politică din America secolului al XVIII-lea. Într-un editorial din 1756, din Boston Gazette, se spunea, de exemplu, că „Libertatea în starea naturală" era un „drept natural inerent" „al fiecărui om" „de a-și folosi liber judecata și înțelegerea, și de a-și alege acțiunea în privința căreia crede că există cea mai bună explicație", dar că „în Societate, fiecare Om rupe o Mică Parte din Libertatea sa naturală, sau o încredințează fondului public, astfel încât să posede Restul fără de Control." Boston Gazette și Country Journal, nr. 58, mai 10, 1756, p. 1. Impresii asemenătoare au fost exprimate în discursurile publice, în predicile și scrisorile timpului. Vezi 1 V. Hyneman & D. lutz, American Political During he Founding Era 760-1805, pp. 100, 308, 385 (1983).

Ideea de libertate civilă văzută ca libertate naturală limitată în mod necesar de dreptul omenesc din epoca fondatorilor a vizat doar acele libertăți existente în afara guvernării. Vezi Hamburger, Natural Rights, Natural Law, and American Constitutions, 102 Yale L.J. 907, 918-919 (1993). Așa cum a observat unul dintre comentatorii de mai târziu, „[Î]n secolul al XVIII-lea se credea că libertatea viza mai mult 'libertatea negativă'"; adică libertatea față de, nu libertatea la, libertatea față de un număr de rele sociale și politice, incusiv puterea guvernamentală arbitrară." J. Reid, The Concept of Liberty in the Age of the American Revolution 56 (1988). Însă, așa cum a spus un teoretician în 1776, „[I]deea comună a libertății este mai mult negativă și semnifică doar lipsa constrângerilor". R. Hey, Observations on the Nature of Civil Liberty and the Principles of Government §13, p. 8 (1776) (Hey). Când coloniștii discutau despre legile care le-ar încălca libertățile, aceștia aveau în vedere legile care le-ar interzice indivizilor „să meargă pe anumite străzi sau drumuri în anumite zile de sărbătoare sau să se afle în afara casei după o anumită oră de seară sau să ... îi împiedice să lucreze și să producă materiale industriale pentru propria lor îmbogățire". Downer, A Discourse at the Dedication of the Tree of Liberty, in 1 Hyneman, supra, la 101. Fiecare din aceste exemple se referea la libertăți care existau în afara guvernării.

B

Fie că definim „libertatea" drept posibilitatea de mișcare sau libertatea mai mare față de acțiunea guvernamentală, petenții nu au fost în niciun caz privați de aceasta.

Petenții nu pot susține, în baza celei mai plauzibile definiții a „libertății", că au fost încarcerați sau constrânși în mod fizic de către State pentru a fi participat în relații în care partenerii aveau același sex. Din contra, ei au putut coabita și au putut să-și crească copiii în pace. Ei au putut să organizeze ceremonii de căsătorie civilă în Statele care recunosc căsătoriile de același sex și ceremonii religioase private în toate Statele. Ei au putut călători liber în întreaga țară și au putut să-și stabilească domiciliul unde doreau. Departe de a fi încarcerați sau de a fi constrânși din punct de vedere fizic, petenții au fost lăsați în pace să-și organizeze viețile așa cum considerau ei de cuviință.

Nici în baza definiției mai largi nu pot aceștia să susțină că Statele le-au restricționat posibilitatea de a-și vedea de treaba vieților lor de zi cu zi de parcă s-ar fi putut să evite restricțiile guvernamentale. Petenții nu-i cer acestei Curți să dispună ca Statele să elimine restricția posibilității lor de a fi parte din relații cu persoane de același sex, de a avea un anumit comportament intim, de a jura credință în fața partenerilor lor în cadrul unor ceremonii publice, de a lua parte la ceremonii de căsătorie religioase, de a fi căsătoriți în continuare sau de a crește copii. Statele nu au impus asemenea restricții. Nici nu i-au împiedicat pe petenți să prevadă prin acte juridice secțiuni care decurg din evenimentele legate de căsătorie, așa cum sunt testamentele, procurile și actele de reprezentare în fața instanțelor.

În schimb, Statele au refuzat să le acorde drepturi guvernamentale. Petenții susțin că aceasta este o problemă referitoare la „libertate", că sunt îndreptățiți să aibă acces la privilegiile și beneficiile care există doar pentru că există guvernul. Ei doresc, de exemplu, să primească autorizarea Statului pentru căsătoriile lor - pe certificatele de căsătorie eliberate de către stat, pe certificatele de deces sau pe alte acte oficiale. Și mai vor să aibă parte de diferite beneficii de ordin monetar, inclusiv de taxele de moștenire reduse la moartea unuia dintre soți, la compensații în cazul în care unul dintre soți decedează ca urmare a unui accident de muncă sau la prejudiciile acordate în cazul pierderii unui soț, în acțiunile în despăgubire. Însă acordarea unei recunoașteri guvernamentale și a unor beneficii nu are nicio legătură cu semnificația „libertății" pe care ar fi recunoscut-o Fondatorii.

În măsura în care Fondatorii ar fi recunoscut un drept natural la căsătorie care se încadra sub mai vasta definiție a libertății, el nu ar fi inclus un drept la recunoașterea guvernamentală și la beneficii. În schimb, ar fi inclus un drept de a te implica în chiar aceleași activități în privința cărora petenților le-a fost permis să se implice - dându-și jurăminte reciproce, ținând ceremonii relegioase care celebrează acele jurăminte, crescând copii sau, altfel, bucurându-se de compania celuilalt soț - fără vreo ingerință guvernamentală. La momentul fondării, o asemenea conduită era înțeleasă ca precedând guvernului, iar nu decurgând din existența acestuia. După cum a explicat Locke cu mulți ani înainte, „Prima societate a fost aceea dintre bărbat şi soţie, care a dat naştere aceleia dintre părinţi şi copii". Locke §77, la 39; vezi și J. Wilson, Lectures on Law, în 2 Collected Works of James Wilson 1068 (K. Hall și M. Hall eds. 2007) (care trage concluzia „că adevărata origine a societății trebuie dedusă din instituția căsătoriei"). Petenții au înțeles greșit instituția căsătoriei atunci când spun că aceasta ar „însemna o mică" recunoaștere guvernamentală care lipsește. Opinia Petenților la nr. 14-556, p. 33.

Înțelegerea greșită a petenților cu privire la libertate trece dincolo în analiza lor cu privire la precedentele noastre care identifică un drept la căsătorie, iar nu unul în cazul căruia s-a extins conceptul de „libertate" în afara conceptului de libertate negativă. Aceste precedente au presupus interdicții absolute cu privire la acțiunile private asociate cu căsătoria. Loving v. Virginia, 388 U.S. 1 (1967), de exemplu, viza un cuplu care era urmărit penal pentru că s-au căsătorit în Districtul Columbia și coabitau în Virginia, id., la 2-3. Fiecare din ei au fost condamnați la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 25 de ani, cu condiția că nu mai intră în țările Commonwealth-ului împreună în acest răstimp. Id., la 3. Pe un ton asemănător, Zablocki v. Redhail, 434 U.S. 374 (1978), privea un bărbat căruia i s-a interzis, în baza unei pedepse penale, să „se căsătorească în Wisconsin sau în altă parte", din cauza obligațiilor sale neîndeplinite de ajutorare a copiilor, id., la 387; vezi id., la 377-378. Și Turner v. Safley, 482 U.S. 78 (1987), se referea la deținuții unui stat, cărora li s-a interzis să se căsătorească fără permisiunea supraintendentului închisorii, permisiune care nu putea fi acordată fără prezentarea unor motive convingătoare, id., la 82. Indivizilor nu li s-a interzis numai recunoașterea guvernamentală și beneficiile asociate cu căsătoria în niciunul dintre aceste cazuri.

Într-o concesie acordată înțelegerii greșite a libertății de către petenți, majoritatea caracterizează procesul intentat de aceștia ca pe o expediție de „găsire ... a libertății prin căsătoria cu cineva de același sex și de a li se considera legitime căsătoriile în aceleași condiții în care sunt căsătoriile dintre persoane de sex opus." Ante, la 2. Însă „libertatea" nu este pierdută și nici nu poate fi găsită în modul în care o caută petenții. Ca problemă filosofică, libertatea este doar libertatea față de acțiunea guvernamentală, nu un drept la beneficiile guvernamentale. Iar ca problemă de drept constituțional, este posibil să fie chiar mai îngustă decât atât, cuprinzând doar libertatea față de constrângerile psihice și față de încarcerare. „Înțelegerea mai bine documentată" a majorității „despre cum definesc imperativele constituționale ... libertatea", ante, la 19, - mai bine documentată - trebuie să admitem - decât aceea a oamenilor care au ratificat cel de-al Paisprezecelea Amendament - ne conduce impetuos spre realitatea că Constituția noastră este o „colecție de 'Este interzis să'", Reid v. Convert, 354 U. S. 1, 9 (1957) (opinie majoritară), iar nu de „Este permis să".

III

Schimbarea de către majoritate a semnificației libertății va cauza, probabil, prejudicii colaterale pentru alte aspecte ale ordinii noastre constituționale care o protejează.

A

Aparent, majoritatea neglijează procesul politic ca protecție a libertății. Cu toate că oamenii, alcătuind societatea civilă, „renunță în favoarea majorității colectivității la întreaga putere, necesară scopurilor pentru care se intră în societate", Locke §99, la 49, ei își păstrează autoritatea de a-și exercita libertatea naturală în cadrul limitelor legilor stabilite de către această societate, id., §22, la 13; vezi, de asemenea, Hey §§52, 54, la 30-32. Ca să protejeze această libertate de ingerințele arbitrare, ei stabilesc un proces prin intermediul căruia societatea poate să-și adopte și să-și implementeze legile. În țara noastră, acest proces constă în primul rând din guvernul reprezentativ de la nivel statal, cu Constituția Federală pe post de barieră petru acesta. Ca o chestiune generală, când Statele acționează prin intermediul guvernelor lor reprezentative sau prin intermediul votului popular, libertatea rezidenților lor este pe deplin justificată. Nu mai puțin adevărată este situația în care unii rezidenți se află în dezacord cu rezultatul; într-adevăr, pare dificil să imaginezi o lege cu privire la care toți rezidenții unui stat ar putea fi de acord. Vezi Locke, §98, la 49 (sugerând faptul că societatea va înceta să funcționeze dacă ar necesita un consimțământ unanim pentru adoptarea legilor). Ceea ce contează este faptul că procesul stabilit de către cei care au creat societatea nu a fost respectat.

Acest proces a fost respectat aici. Definiția căsătoriei a fost subiectul unei dezbateri aprinse în cadrul Statelor. Legislativele au preluat repede problema în numele Poporului, și 35 de State i-au adresat întrebarea Poporului însuși. În 32 din cele 35 de State, Poporul a ales să păstreze definiția tradițională a căsătoriei. Opinia reclamaților în nr. 14-571, pp 1a-7a. Faptul că petenții nu sunt de acord cu rezultatul acestui proces nu îl face mai puțin legitim. Libertatea lor civilă a fost justificată.

B

Afară de subminarea proceselor politice care protejează libertatea noastră, decizia majorității amenință libertatea religioasă pe care a căutat s0o protejeze atâta timp Națiunea noastră.

Istoria libertății religioase a țării noastre este cunoscută: mulți dintre imigranții dintâi în America au venit aici pentru practicarea religiei lor fără constrângeri. Vezi McConnell, The Origins and Historical Understanding of Free Exercise of Religion, 103 Harv. L. Rev. 1409, 1422-1425 (1990). Când au ajuns, și-au creat propriile locașuri de practică religioasă. Ibid. Multe din aceste locașuri au reprezentat inițial comunități omogene de religii stabilite. Cu toate acestea, până în 1780, „ca urmare a unui mare reviriment religios, America a fost" marcată de tendința liberului exercițiu al religiei. Id., la 1437. Fiecare Stat, cu excepția statului Connecticut, a adoptat în constituția statală, până în 1789, măsuri de protecție pentru libertatea religioasă, id., la 1455, și, desigur, Primul Amendament a consacrat protecția liberului exercițiu al religiei în Constituția SUA. Însă această protecție nu a fost ultimul cuvânt în materie de libertate religioasă în această țară, de vreme ce Guvernul Federal și Statele au reafirmat devotamentul lor pentru libertatea religioasă prin codificarea garanțiilor pentru practica religioasă. Vezi, e.g., Religious Freedom Restoration Act din 1993, 107 Stat. 1488, 42 U.S.V. §2000bb et seq.; Conn. Gen. Stat. §52-571b (2015).

Mai mulți amici - chiar unii care nu sprijină Statele - i-au atras atenția Curții că decizia ei din acest caz va „avea implicații largi de neevitat pentru libertatea religioasă." Opinia Conferinței Generale a Adventiștilor de Ziua a Șaptea et al. ca Amici Curiae 5. În societatea noastră, căsătoria nu este doar o instituție guvernamentală; ea este deopotrivă o instituție religioasă. Id., la 7. Decizia de astăzi poate s-o modifice pe prima, nu și pe ultima. Se pare ca ciocnirea lor este inevitabilă, în special pentru că indivizii și bisericile se confruntă cu cereri de participare la și aprobare a căsătoriilor civile dintre cuplurile formate din persoane de același sex.

Majoritatea pare să nu fie influențată de acest fapt inevitabil. Ea gesticulează doar fără vlagă în direcția libertății religioase, într-un singur paragraf, ante, la 27. Și până și acest gest indică o lipsă de înțelegere a libertății religioase, așa cum se prezintă ea în tradiția noastră națională. Libertatea religioasă este mai mult decât simpla protecție a „organizațiilor religioase și a persoanelor ... în demersul lor de a propovădui principiile care le aduc împlinire și care sunt fundamentale pentru viețile și convingerile lor." Ibid. Libertatea religioasă se referă la libertatea de acțiune în chestiuni de religie în general, iar câmpul acestei libertăți este direct corelat cu limitele civile impuse practicii religioase.

Deși Constituția noastră prevede câteva garanții împotriva limitărilor guvernamentale asupra practicilor religioase, Poporul a votat de mult timp acordarea unor protecții mai mari decât o permit precedentele constituționale ale acestei Curți. Dacă majoritatea ar fi lăsat definiția căsătoriei în grija procesului politic - așa cum o impune Constituția - Poporul ar fi considerat implicațiile libertății religioase ale devierii de la definiția tradițională ca parte a procesului lui deliberativ. În schimb, decizia majorității scurtcircuitează acest proces, cu posibilitatea producerii unor consecințe distrugătoare pentru libertatea religioasă.

IV

Probabil că recunoscând că aceste cazuri nu implică, de fapt, libertatea, așa cum a fost aceasta înțeleasă, majoritatea se îndepărtează ca să afirme că decizia ei va constitui un progres pentru „demnitatea" cuplurilor formate din persoane de același sex. Ante, la 3, 13, 26, 28. Desigur, viciul acestei argumentări este că Constituția nu conține o clauză a „demnității", și chiar dacă ar fi conținut-o, guvernul nu ar fi putut să-i acorde cuiva demnitate.

Demnitatea umană a fost mult timp înțeleasă în această țară ca fiind înnăscută. Când Fondatorii au proclamat în Declarația de Independență că „toți oamenii sunt creați egali" și că „Creatorul lor le-a acordat anumite Drepturi inalienabile", ei au avut în vedere un tip de umanitate în care toți oamenii sunt creați cu chipul Dumnezeului lor și, prin urmare, de o valoare inerentă. Această viziune constituie fundamentul pe care a fost construit Națiunea noastră.

Corolarul acestui principiu este faptul că guvernul nu poate nega demnitatea umană. Sclavii nu și-au pierdut demnitatea (mai mult decât și-au pierdut umanitatea) pentru că guvernul le-a permis să fie supuși sclaviei. Cei deținuți în centrele de internare nu și-au pierdut demnitatea pentru că guvernul i-a închis acolo. Și cei cărora li s-au negat beneficiile guvernamentale cu siguranță că nu și-au pierdut demnitatea pentru că guvernul nu le acordă acele beneficii. Guvernul nu poate oferi demnitate și nici nu o poate lua.

Reflecțiile majorității sunt astfel profund negândite, și nu pot avea vreun efect asupra demnității persoanelor pe care ea le deplânge. Caracterizarea greșită de către aceasta a argumentelor prezentate de State și amicii lor nu pot avea vreun efect asupra demnității acelor justițiabili. Respingerea legilor care mențin definiția tradițională a căsătoriei nu poate avea vreun efect asupra demnității persoanelor care au votat pentru acestea. Invalidarea acelor legi nu poate avea vreun efect asupra demnității persoanelor care continuă să adere la definiția tradițională a căsătoriei. Iar disprețul ei pentru înțelegerile libertății și demnității în baza cărora a fost fondată această Națiune nu poate avea vreun efect asupra demnității americanilor care continuă să creadă în ele.

* * *

Constituția noastră - ca și Declarația de Independență înaintea ei - a fost afirmată în baza unui adevăr simplu: Libertatea cuiva, ca să nu menționez demnitatea cuiva, a fost ceva ce trebuia apărat în fața Statului, iar nu de către Stat. Decizia de astăzi dă acest adevăr la o parte. În pripa sa de a atinge un scop urmărit, majoritatea aplică greșit o clauză care privește „procesul echitabil" pentru a acorda drepturi substanțiale, face abstracție de cea mai plauzibilă semnificație a „libertății" protejate de această clauză și distorsionează principiile în baza cărora a fost fondată această Națiune. Decizia sa va avea consecințe inestimabile pentru Constituția și societatea noastră. Cu respect, sunt nevoit să am o altă opinie.

 

 

Opinia disidentă a judecătorului ALITO, la care s-au raliat judecătorii SCALIA și THOMAS.

 

Până când nu au intervenit curțile federale, cetățenii americani erau angrenați într-o dezbatere despre necesitatea recunoașterii căsătoriilor dintre cuplurile formate din persoane de același sex de către State. Totuși, problema acestor cazuri nu este ceea ce ar trebui să facă Statele în privința căsătoriilor dintre persoanele de același sex, ci dacă Constituția oferă un răspuns pentru așa ceva. Nu o face. Constituția lasă problema la discreția cetățenilor fiecărui stat.

I

Constituția nu spune nimic despre un drept la căsătorie al cuplurilor de același sex, însă Curtea reține că termenul „libertate" din Clauza Procesului Echitabil din cel de-al Paisprezecelea Amendament cuprinde acest drept. Națiunea noastră a fost fondată în baza principiului potrivit căruia fiecare persoană beneficiază de un drept inalienabil la libertate, însă libertatea este un termen cu mai multe semnificații. Pentru liberalii clasici, ea poate include drepturi economice limitate acum de reglementările guvernamentale. Pentru social-democrați, ea poate include dreptul la o varietate de beneficii din partea guvernului. Pentru majoritatea de astăzi, ea are o semnificație postmodernistă distinctă.

Pentru a evita impunerea viziunii personale despre libertate a cinci judecători care nu sunt aleși asupra poporului american, Curtea a reținut că „libertatea", în temeiul Clauzei Procesului Echitabil, ar trebui înțeleasă ca protejând doar acele drepturi care sunt „adânc înrădăcinate în istoria și tradiția Națiunii." Washington v. Glucksberg, 521 U.S. 701, 720-721 (1997). Este dincolo de orice îndoială că dreptul la căsătorie al cuplurilor de același sex nu se regăsește printre aceste drepturi. Vezi United States v. Windsor, 570 U.S. __, __ (2013) (opinia disidentă a jud. Alito) (op. prelim., la 7). Într-adevăr:

„În această țară, niciun Stat nu a permis căsătoria dintre persoanele de același sex până când Curtea Supremă de Justiție a statului Massachusetts nu a hotărât, în 2003, că interzicerea căsătoriilor dintre persoanele de același sex încălca Constituția statului. Vezi Goodridge v. Department of Public Health, 440 Mass. 309, 798 N.E. 2d 941. Dreptul la căsătorie al persoanelor de același sex nu este adânc înrădăcinat nici în tradiția altor națiuni. Nicio țară nu le-a permis cuplurilor de același sex să se căsătorească, până când nu a făcut-o Olanda, în 2000.

Prin urmare, ceea ce caută [cei care susțin existența unui drept constituțional la căsătorie al persoanelor de același sex] nu este protecția unui drept adânc înrădăcinat, ci recunoașterea unui drept de dată recentă; și doresc implementarea acestei inovații nu de către un corp legislativ ales de oameni, ci de niște judecători care nu au fost aleși. Puși în fața unei asemenea cereri, judecătorii sunt nevoiți să fie mai prudenți și mai reținuți." Id., la __ (op. prelim., la 7-8) (notă de subsol omisă).

Pentru majoritatea de astăzi, nu contează că dreptul la căsătorie al persoanelor de același sex nu are rădăcini adânci sau că este chiar contrar unei tradiții de mult stabilite. Judecătorii majorității pretind că dețin autoritatea de a-i conferi acestui drept protecție constituțională doar pentru că ei cred că acesta este unul fundamental.

II

Încercând să circumscrie problema prezentată caracterului novator al dreptului identificat în aceste cazuri, majoritatea susține că problema constă în existența unui drept la tratament egal. Notând despre căsătorie că reprezintă un drept fundamental, majoritatea argumentează că Statele nu au motive valide de a le nega acest drept cuplurilor formate din persoane de același sex. Această motivare depinde de o înțelegere specifică a scopului căsătoriei civile. Cu toate că Curtea exprimă ideea în termeni mai elevați, argumentul ei este acela că scopul fundamental al căsătoriei este să asigure bunăstarea celor care aleg să se căsătorească. Căsătoria oferă împlinire emoțională și promisiunea unui sprijin în perioade complicate. Iar prin binele adus persoanelor care aleg să se unească, căsătoria aduce indirect beneficii societății, pentru că persoanele care trăiesc în relații stabile, care împlinesc și care încurajează îi fac pe cetățeni mai buni. Din aceste motive, continuă argumentul, Statele încurajează și formalizează căsătoria, le conferă beneficii speciale persoanelor căsătorite și le impun, de asemenea, unele obligații speciale. Această viziune a Statelor în recunoașterea căsătoriei conduce la susținerea de către majoritate că căsătoria dintre persoanele de același sex servește obiectivelor Statelor în același fel în care o face căsătoria dintre persoanele de sex opus.

Această viziune cu privire la căsătorie, care se axează aproape în întregime pe fericirea persoanelor care aleg să se căsătorească, este împărtășită de multe persoane astăzi, însă nu este percepția tradițională. De milenii, căsătoria a fost inextricabil legată de singurul lucru pe care doar un cuplu format din persoane de sex opus îl poate face: procrearea.

Partizanii diferitelor școli de filozofie utilizează termeni diferiți ca să explice de ce ar trebui societatea să le formalizeze căsătoria, să le ofere beneficii speciale și să le impună obligații persoanelor care se căsătoresc. Aici, Statele care își apără aderența la percepția tradițională despre căsătorie și-au explicat poziția folosind vocabularul pragmatic care caracterizează cea mai mare parte a discursului politic american. Argumentul lor de bază este acela că Statele formalizează și promovează căsătoria, spre deosebire de alte relații umane care împlinesc, pentru a încuraja posibila procreare în cadrul unei unități durabile despre care s-a crezut foarte mult timp că oferă cea mai bună atmosferă pentru creșterea copiilor. Ei argumentează, așadar, că există motive rezonabile seculare pentru limitarea căsătoriilor în cazul cuplurilor formate din persoane de sex opus.

Dacă această percepție tradițională a scopului căsătoriei nu sună astăzi bine pentru toate urechile, se datorează, probabil, legăturii uzate dintre căsătorie și procreare. Astăzi, de exemplu, mai mult de 40% din copiii acestei țări sunt născuți de către femei nemăritate. Această evoluție constituie deopotrivă o cauză și un rezultat al schimbărilor din percepția societății noastre despre căsătorie.

De vreme ce artributele căsătoriei în secolul XXI s-au schimbat în America pentru mulți, Statele care nu vor să recunoască căsătoriile dintre persoanele de același sex nu au renunțat încă la percepția tradițională. Ele sunt îngrijorate că pot contribui prin abandonul oficial al vechii percepții la declinul de mai departe al căsătoriei. Este foarte departe de limitele externe ale autorității Curții să spună că un Stat poate să nu adere la o percepție a căsătoriei care a prevalat mult timp, nu doar în această țară și în altele cu tradiții culturale asemănătoare, ci și în marea varietate a țărilor și culturilor de pe întreg globul pământesc.

Așa cum am scris în Windsor,

„Familia este o instituție omenească veche și universală. Structura familiei reflectă caracteristicile unei civilizații, iar schimbările din structura familiei și din percepția populară asupra căsătoriei și familiei au efecte profunde. Schimbările din trecut în ceea ce ține de percepția căsătoriei - de exemplu, împământenirea graduală a ideii că dragostea romantică este o condiție obligatorie pentru căsătorie - au avut consecințe vaste. Însă procesul prin care s-au produs aceste consecințe este complex, implicând interacțiunea dintre numeroși factori, și tinde să aibă loc de-a lungul unei perioade îndelungate de timp.

Ne putem aștepta la producerea a ceva similar dacă căsătoriile dintre persoanele de același sex vor fi acceptate pe larg. Consecințele pe termen lung ale acestei schimbări nu sunt cunoscute astăzi și este puțin probabil să fie stabilite în timpul apropiat. Există persoane care cred că permiterea căsătoriilor dintre persoanele de același sex vor periclita în mod grav instituția căsătoriei. Alții cred că recunoașterea căsătoriilor dintre persoanele de același sex va fortifica o instituție instabilă astăzi.

În prezent, nimeni - inclusiv sociologii, filosofii și istoricii - nu pot prezice cu certitudine care vor fi ramificațiile de termen lung ale accepțiunii răspândite a căsătoriilor dintre persoanele de același sex. Iar judecătorii cu siguranță că nu sunt echipați pentru a face o asemenea constatare. Membrii acestei Curți au autoritatea și responsabilitatea să interpreteze și să aplice Constituția. Așadar, dacă Constituția ar fi conținut o prevedere care garantează dreptul la căsătorie al unei persoane de același sex, ar fi fost de sarcina noastră să garantăm acel drept. Însă Constituția pur și simplu nu spune nimic despre problema căsătoriei dintre persoanele de același sex. În sistemul nostru de guvernare, suveranitatea ultimă îi aparține poporului, și poporul are dreptul să-și controleze propriul destin. Orice schimbare în privința unei chestiuni atât de importante ar trebui făcută de către oameni prin aleșii lor." 570 U.S. la __ (opinie disidentă) (op. prelim., la 8-10) (citatele și notele de subsol omise).

III

Decizia de astăzi uzurpează dreptul constituțional al poporului de a decide dacă menține sau modifică percepția tradițională despre căsătorie. Decizia va avea, de asemenea, și alte consecințe importante.

Ea va fi folosită pentru a critica americanii care nu doresc să consimtă la noua ortodoxie. De-a lungul acestei opinii, majoritatea compară legile privind căsătoria tradițională cu legile care au interzis tratamentul egal în cazul afro-americanilor și al femeilor. E.g., ante, la 11-13. Implicațiile acestei analogii vor fi utilizate de către cei puși să distrugă orice fărâmă de dezacord.

Probabil că recunoscând cum poate fi utilizată motivarea ei, majoritatea încearcă, spre sfârșitul opiniei, să-i reasigure pe cei care se opun căsătoriilor dintre persoanele de același sex că drepturile lor de conștiință vor fi protejate. Ante, la 26-27. Vom vedea în curând dacă acest fapt se va dovedi a fi adevărat. Presupun că cei care sunt legați de vechile convingeri vor putea să-și șoptească gândurile prin colțurile caselor lor, însă dacă își repetă punctele de vedere în public, vor risca să fie catalogați drept bigoți și tratați ca atare de către guverne, angajatori și școli.

Sistemul federalist stabilit de Constituția noastră prevede un mod de a trăi împreună, într-o singură națiune, pentru oamenii cu convingeri diferite. Dacă problema căsătoriilor dintre persoanele de același sex a fost lăsată în grija cetățenilor Statelor, probabil că unele State vor recunoaște căsătoriile dintre persoanele de același sex, iar altele nu. De asemenea, este posibil ca unele State să impună recunoașterea protecției drepturilor de conștiință. Majoritatea face astăzi acest lucru imposibil. Prin impunerea propriilor sale viziuni asupra întregii țări, majoritatea facilitează marginalizarea multor americani cu idei tradiționaliste. Amintindu-și tratamentul dur impus gay-lor și lesbienelor în trecut, unii ar putea considera că inversa ar fi absolut corectă. Însă dacă predomină acest sentiment, Națiunea va suferi răni crunte și îndelungate.

Decizia de astăzi va avea, de asemenea, un efect important asupra acestei Curți și asupra capacității ei de garantare a preeminenței dreptului. Dacă o majoritate simplă a judecătorilor pot inventa un drept nou și îl pot impune pentru restul țării, singura limită reală asupra a ceea ce vor putea face majoritățile este să-și implementeze propria înțelegere cu privire la ce aleg să tolereze cei cu putere politică și influență culturală. Până și suporterii entuziaști ai căsătoriilor dintre persoanele de același sex ar trebui să se îngrijoreze în privința marjei de putere pe care o revendică majoritatea de astăzi.

Decizia demonstrează că deceniile de încercări de limitare a abuzului de autoritate al acestei Curți au eșuat în demersul lor. O lecție care poate fi învățată din decizia de astăzi este că predicile despre metoda potrivită de interpretare a Constituției sau despre virtuțile auto-limitării judiciare și ale rezervei nu pot concura cu tentația de a ajunge la ceea ce este considerat un scop nobil prin orice mijloace posibile. Nu mă îndoiesc că colegii mei din majoritate identifică sinceri în Constituție o viziune a libertății care se întâmplă să coincidă cu viziunea lor. Însă această sinceritate este o cauză de îngrijorare, iar nu de consolare. Ceea ce scoate în evidență este adânca și, probabil, iremediabila corupere a concepției culturii noastre juridice despre interpretarea de drept constituțional.

Cei mai mulți dintre americani se vor bucura sau vor deplânge - firește - decizia de astăzi, din cauza viziunilor lor cu privire la problema căsătoriilor dintre persoanele de același sex. Însă oricare ar fi opinia lor cu privire la această chestiune, toți americanii trebuie să se îngrijoreze în privința a ceea ce prevestește afirmarea de putere a majorității.

 

 

 

1 Împreună cu nr. 14-562, Tanco et al. v. Haslam, Guvernatorul Statului Ten­nessee, et al., nr. 14-571, DeBoer et al. v. Snyder, Guvernatorul Statului Michigan, et al., și nr. 14-574, Bourke et al. v. Beshear, Guvernatorul Statului Kentucky, și ele destinate revizuirii de către aceeași instanță. 

Alexis de Tocqueville, Despre democrație în America, vol. 1, Humanitas, București, 2005, p. 321, tr. Magdalena Boiangiu și Beatrice Staicu (nota traducătorului).

John Locke, Al doilea tratat despre cârmuire. Scrisoare despre toleranță, Nemira, București, 1999, trad. Silviu Culea, p. 99 (nota traducătorului).

Rezumatul reclamaților în nr. 14-571, p. 14.

Acord, Schuette v. BAMN, 572 U. S. __, __-__ (2014) (opinie pluralistă) (op. preliminară, la 15-17).

Constituția SUA, art. I, §10.

Art. IV, §1.

Amdt. 1.

Ibid.

Amdt. 2.

Amdt. 4.

Amdt. 10.

United States v. Windsor, 570 U. S. __, __ (2013) (op. ulterioară, la 16) (citare omisă).

Id., la __ (opinie preliminară, la 17).

Vezi Town of Greece v. Galloway, 572 U. S. __, __-__ (2014) (op. preliminară, la 7-8).

Ante, la 10.

Ante, la 11.

Ibid.

Ante, la 10-11.

Ante, la 12-18.

Această atitudine care predomină printre juriștii din zgârâie-nori este sugerată de faptul că American Bar Association s-a pronunțat în acord cu doleanțele membrilor săi de a prezenta o opinie în sprijinul petenților, cu referire la chestiunile prezentate în aceste cazuri. Vezi Opinia American Bar Association ca Amicus Curiae în nr. 14-571 și 14-574, pp. 1-5.

Vezi Pew Research Center, America's Changing Religious Landscape 4 (12 mai 2015).

Goodridge v. Department of Public Health, 440 Mass. 309, 798 N. E. 2d 941 (2003).

Windsor, 570 U. S., la __ (ALITO, J., opinie disidentă) (opinie preliminară, la 7).

Dacă, suportând consecințele care se impun pentru acordarea unui al cincilea vot, m-aș fi raliat vreodată la o opinie de-a Curții care ar fi început cu: „Constituția promite libertate pentru toți în limita puterii lor, o libertate care include drepturi specifice ce le permit persoanelor să-și definească și să-și exprime identitatea, având la bază un scop legitim", mi-aș fi ascuns capul într-o geantă. Curtea Supremă a Statelor Unite a coborât ștacheta de la motivarea juridică disciplinată a lui John Marshall și Joseph Story, la aforismele mistice de pe fițuicile dinăuntrul prăjiturilor norocoase.

Ante, la 13.

Ante, la 19.

Ibid.

The Federalist nr. 78, pp. 522, 523 (J. Cooke ed. 1961) (A. Hamilton).

Majoritatea susține că dreptul despre care crede că este „parte din libertatea promisă de cel de-al Paisprezecelea Amendament derivă, de asemenea, din garanția acelui Amendament cu privire la protecția egală a legii"

Germenii acestei consacrări pot fi identificați în influentul tratat al lui Henry Care, English Liberties. Publicat întâi în America în 1721, acesta menționează cele „trei lucruri, pe care Dreptul Angliei ... le privește și de care are grijă": „Viața, Libertatea și Averea", și consideră habeas corpus ca reprezentând mijloacele prin care cineva își poate dobândi „Libertatea", încarcerat fiind. Legea Habeas Corpus, comentariu, în English Liberties, or the Free-born Subject's Inheritance 185 (H. Care comp. ed. A 5-a 1721). Cu toate că a folosit cuvântul „Libertăți" într-un sens mai larg, vezi, e.g., id., la 7, 34, 56, 58, 60, acesta a utilizat termenul „Libertate" în sensul restrâns atunci când l-a așezat lângă cuvintele „Viață" sau „Avere", vezi, e.g., id., la 185, 200.

Maryland, Carolina de Nord și Carolina de Sud au adoptat formularea „viața, libertatea sau proprietatea" în prevederi care au redat altfel Magna Carta: „Că niciun om liber nu va trebui luat, sau închis, sau deposedat de proprietatea sa funciară liberă, de libertățile sau de privilegiile sale, ori proscris, sau exilat, sau vătămat în vreun fel, sau privat de viața, libertatea sau proprietatea sa, cu excepția unei hotărâri a semenilor săi, sau în conformitate cu dreptul pământului." Md. Const., Declarația Drepturilor, art. XXI (1776), în 3 Federal and State Constitutions, Colonial Charters, and Other Organic Laws 1688 (F. Thorpe ed. 1909); vezi, de asemenea, S. V. Const., art. XLI (1778), în 6 id., la 3257; N. V. Const., Declaration of Rights, art. XII (1776), în 5 id., la 2788. Massachusetts și New Hampshire au făcut același lucru, cu toate că au amendat pe alocuri cadrul Magna Carta: „[N]ici un subiect nu va fi arestat, închis, jefuit sau deposedat de proprietatea sa, de imunitățile sau privilegiile sale, scos în afara protecției legii, exilat sau privat de viața, libertatea sau averea sa, cu excepția cazului în care o hotărăsc semenil săi sau în conformitate cu dreptul pământului." Mass. Const., pt. I, art. XII (1780), în 3 id., la 1891; vezi, de asemenea, N. H. Const., pt. I, art. XV (1784), în 4 id., la 2455.

P. 53 în ediția românească citată (nota traducătorului).

P. 112 din ediția românească (nota traducătorului).

P. 65 din ediția românească (nota traducătorului).

Teoriile lui Locke au influențat puternic alți scriitori importanți din secolele XVII și XVIII. Blackstone, de exemplu, a confirmat faptul că „libertatea constă propriu-zis în puterea cuiva de a acționa cum consideră potrivit, fără vreo constrângere sau vreun control, cu excepția legii naturii" și a descris libertatea civilă ca pe ceva „care îi lasă subiectului comanda deplină a propriei sale conduite", cu excepția „limitelor legilor umane". 1 Blackstone 121-122. Iar într-un „tratat citat în mod obișnuit de către Fondatori", Zivotofsky v. Kerry, ante, la 5 (THOMAS, J., opinie concurentă în parte și disidentă în parte), Thomas Rutherforth scria că „Prin libertate avem în vedere puterea pe care o are un om care acționează așa cum consideră potrivit, atunci când nu-l constrânge nici o lege; prin urmare, poate fi numit dreptul unui om asupra propriilor sale acțiuni." 1 T. Rutherforth, Institutes of Natural Law 146 (1754). Rutherforth explică faptul că „[s]ingura constrângere pe care o întâmpină dreptul unui om în privința acțiunilor sale în mod natural este obligația de a se conduce după dreptul natural și după dreptul lui Dumnezeu" și că „[o]rice drept nu ar avea cei din propriile noastre specii ... de a limita [acele acțiuni] cu anumite constrângeri, dincolo de ceea ce a prevăzut dreptul natural, se naște din unele acte de după ale propriilor noastre persoane, din unele acorduri exprese sau tacite, prin care ne-am înstrăinat libertatea sau ne-am transmis dreptul de a ne conduce acțiunile către aceștia". Id., la 147-148.

P. 99 din ediția românească (nota traducătorului).

Sugestia petenților și a amicilor lor potrivit căreia legile împotriva căsătoriilor dintre persoane de rase diferite sunt asemănătoare cu legile care definesc căsătoria ca legătura dintre un bărbat și o femeie este ofensivă și inexactă deopotrivă. „Primele legi americane împotriva relațiilor sexuale și căsătoriilor inter-rasiale au fost create de sclavagism". P. Pascoe, What Comes Naturally: Miscegenation Law and the Making of Race in America 19 (2009). De exemplu, Legea din 1664 din Maryland care interzicea căsătoriile dintre „femeile engleze născute libere" și „sclavii negri" au fost adoptate ca parte a înseși legii care autoriza sclavia viageră în colonie. Id., la 19-20. Legile împotriva căsătoriilor inter-rasiale din Virginia au fost astfel adoptate printr-o rezoluție din 1691 intitulată „O lege pentru suprimarea sclavilor de departe". Legea din Apr. 1691, Cap. XVI, 3 Va. Staat. 86 (W. Hening ed. 1823) (retipărită în 1969) (sublinieri eliminate). „Nu mai curând de Războiul Civil, viitorul sclaviei a fost pus la îndoială, avocații, legislatorii și judecătorii începând să elaboreze justificări care semnificau apariția legilor privind căsătoriile inter-rasiale și care impuneau restricții pentru căsătoriile inter-rasiale și a fundamentului supremației albe de după Războiul Civil". Pascoe, supra, la 27-28.

Legile care defineau căsătoria ca legătura dintre un bărbat și o femeie nu împărtășesc această istorie sordidă. Definiția tradițională a căsătoriei a prevalat în fiecare societate care a recunoscut căsătoria de-a lungul istoriei. Opinia Teoreticienilor din domeniul istoriei și disciplinele înrudite ca Amici Curiae 1. Ea nu a derivat dintr-o dorință de sprijinire a unei instituții ingrate precum sclavia, ci din dorința de a „favoriza probabilitatea că copiii vor fi născuți și crescuți în familii stabile și de durată atât de către mamele, cât și de către tații care i-au adus pe lumea asta." Id., la 8. Și a existat în civilizații care conțineau toate punctele de vedere asupra homosexualității. Vezi Opinia lui Ryan T. Anderson ca Amicus Curiae 11-12 (explicând că mai mulți greci antici cunoscuți au scris aprobativ despre definiția tradițională a căsătoriei, chiar dacă relațiile sexuale dintre persoanele de același sex erau obișnuite în Grecia acelor vremi).

Interdicția a fost extinsă astfel încât a oprit ceremoniile religioase, ridicând astfel o serioasă problemă în temeiul Clauzei Liberului Exercițiu a Primului Amendament, cum sublinia cel puțin o opinie amicus de la acea vreme. Opinia lui John J. Russell et al. ca Amici Curiae în Loving v. Virginia, O.T. 1966, nr. 395, pp. 12-16.

P. 113 din ediția românească (nota traducătorului).

P. 65 din ediția românească (nota traducătorului).

P. 112 din ediția românească (nota traducătorului).

Îngrijorările față de amenințările la libertatea religioasă în acest context nu sunt lipsite de temei. La apogeul legilor împotriva căsătoriilor persoanelor aparținând unor rase diferite din această țară se află Virginia, care a impus, de exemplu, pedepse penale pentru miniștrii care oficiau căsătorii prin încălcarea acelor legi, deși religiile lor permiteau oficierea unor asemenea ceremonii. Va. Code Ann. §20-60 (1960).

Majoritatea sugerează, de asemenea, că căsătoria le conferă „noblețe" persoanelor. Ante, la 3. Nu sunt sigur dacă știu ce înseamnă asta. Oamenii pot alege să se căsătorească sau nu. Decizia de a face acest lucru nu face o persoană mai „nobilă" decât alta. Iar sugestia că americanii care aleg să nu se căsătorească le sunt inferiori celor care decid să facă parte din asemenea relații este înșelătoare.

Utilizez expresia „recunoașterea căsătoriei" ca prescurtare pentru eliberarea de certificate de căsătorie și conferirea beneficiilor speciale și impunerea obligațiilor prevăzute de către legile statelor pentru persoanele căsătorite.

Vezi, e.g., Dept. of Health and Human Services, Centers for Disease Control and Prevention, National Center for Health Statistics, D. Martin, B. Hamilton, M. Osterman, S. Curtin, & T. Matthews, Births: Final Data for 2013, 64 National Vital Statistics Reports, nr. 1, p. 2 (15 ian. 2015), disponibil online pe http://www.cdv.gov/nchs/data/nvsr/nvsr64/