Categorii Categorii
Prima   |  Media   |  Noutăţi | Curtea a verificat constituționalitatea suspendării plății alocației sociale pe perioada privațiunii de libertate a titularului
11.07
2024

Curtea a verificat constituționalitatea suspendării plății alocației sociale pe perioada privațiunii de libertate a titularului

199 Accesări    

Marți, 9 iulie 2024, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 15 privind excepția de neconstituționalitate și controlul de constituționalitate al articolului 6 alin. (10) și al unor prevederi din articolul 7 alin. (1) din Legea nr. 499 din 14 iulie 1999 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni. 

Circumstanțele cauzei 

La originea cauzei se află sesizarea nr. 38g/2023 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 6 alin. (10) din Legea privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni și sesizarea nr. 207a/2023 privind controlul constituționalității articolului 6 alin. (10) și a textului „și nu se află la întreținerea deplină a statului” din articolul 7 alin. (1) din aceeași Lege.

Autorul sesizării nr. 38g/2023 precizează că suferă de o dizabilitate severă din copilărie și că are dreptul la o alocație de stat pentru îngrijire, însoțire și supraveghere, pe baza articolului 3 lit. g) din Legea privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni. Totuși, articolul 6 alin. (10) din aceeași Lege stabilește că plata alocației se suspendă în perioada privațiunii de libertate. Autorul sesizării susține că această normă îl discriminează în exercițiul dreptului său la alocație socială de stat și că în penitenciar nu primește îngrijirea și supravegherea la care este îndreptățit. În acest context, autorul consideră că prevederea contestată contravine articolelor 16, 47, 51 și 54 din Constituție. 

Autorul sesizării nr. 207a/2023 menționează că persoanele cu dizabilități ajung să fie și mai vulnerabile odată ce sunt private de libertate și că, în perioada detenției, sunt lipsite de posibilitatea de a obține venituri. Mai mult, indiferent că sunt la libertate sau în detenție, persoanele cu dizabilități continuă să aibă aceleași necesități care rezultă din natura dizabilității. Pe de altă parte, se menționează că instituțiile penitenciare nu sunt adaptate la necesitățile persoanelor cu dizabilități și că nu oferă servicii sociale, iar dacă le oferă, atunci acestea sunt necorespunzătoare sau insuficiente și nu pot să substituie alocațiile sociale de stat. Pe baza acestor motive, autorul sesizării susține că prevederile contestate încalcă articolele 16, 46, 47 și 51 din Constituție. 

La etapa verificării admisibilității sesizării, Curtea a reținut că persoanele cu dizabilități titulare de alocații sociale nu formează un grup omogen. Criterii ca genul, gradul afectării, maladia și momentul apariției dizabilității: la naștere, în copilărie sau ulterior, pe parcursul vieții, determină mai multe deosebiri. Curtea a reținut că datele statistice disponibile confirmă faptul că persoanele cu dizabilități sunt afectate în mod diferit în funcție de aceste criterii. Spre exemplu, persoanele cu dizabilități locomotorii se confruntă cu limitări și au necesități care se deosebesc de cele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități senzoriale sau psihosociale. Limitările sunt resimțite în mod diferit și în funcție de severitatea dizabilității, caracterul ei accentuat sau mediu, apariția sa în copilărie, la maturitate sau la bătrânețe, dacă persoana este femeie sau bărbat. Totuși, articolul 6 alin. (10) din Lege aplică același tratament față de aceste categorii de persoane. 

Curtea a reținut că aplicarea aceluiași tratament unor persoane aflate în situații diferite, i.e. persoane cu dizabilități locomotorii, senzoriale, psiho-sociale ș.a., dizabilități care pot fi medii, accentuate și severe, poate dezavantaja unele categorii de persoane. Deoarece efectele acestui tratament acționează pe baza unei reguli neutre, i.e. pe perioada privării de libertate a titularului dreptului se suspendă plata alocațiilor, dar care sunt resimțite în mod diferit în funcție de genul, vârsta, maladia, gradul afectării persoanei ș.a., Curtea a observat existența unui tratament diferențiat indirect (a se vedea, mutatis, mutandis, Biao v. Danemarca [MC], 24 mai 2016, § 103). 

Așadar, Curtea a stabilit că argumentele autorilor sesizării în raport cu articolul 6 alin. (10) din Legea privind alocațiile sociale pentru unele categorii de cetățeni fac incidente articolele 47 și 51 în coroborare cu articolul 16 din Constituție. 

Analiza Curții 

Curtea a reținut că persoana cu dizabilități se află în perioada executării pedepsei închisorii în întreținerea statului, care finanțează serviciile care îi sunt oferite. Totodată, și alocațiile sociale sunt finanțate din bugetul de stat (a se vedea articolul 5 din Legea privind alocațiile sociale de stat). 

Aceste considerente i-au permis Curții să rețină că măsura atacată urmărește să implementeze scopul bunei administrări a finanțelor publice. În acest sens, Curtea a avut în vedere faptul că resursele financiare disponibile pentru îngrijirea persoanelor cu dizabilități sunt limitate și că este legitim ca acestea să fie folosite cât mai eficient. 

Curtea a constatat că prin măsura contestată legislatorul acordă o pondere abstractă mai mare interesului legitim al folosirii eficiente a fondurilor publice care au ca destinație asistența persoanelor cu dizabilități. Totuși, Curtea a subliniat că marja discreționară a legislatorului în acest domeniu nu este una nelimitată. 

Curtea a observat că situația persoanelor cu dizabilități se deosebește pe baza maladiilor de care acestea suferă, precum și pe baza genului sau a vârstei persoanei, i.e. bărbat, femeie, minor sau persoană în etate. Această distincție este prevăzută și de Legea privind alocațiile sociale de stat, care grupează persoanele în categorii în baza dizabilității, a vârstei la care a fost stabilită dizabilitatea și gravității acesteia (a se vedea articolul 3 din Lege). Totodată, Curtea a reținut că persoanele pot executa pedeapsa închisorii în regimuri de detenție deschise, semiînchise și închise. În timp ce unele persoane ar putea simți mai acut privările din penitenciar, altele ar putea să se adapteze ușor la aceste condiții. Totuși, Curtea a reținut că suspendarea alocației sociale, care poate fi de dizabilitate sau pentru îngrijire, însoțire și supraveghere, poate afecta în mod disproporționat unele persoane cu dizabilități. 

Curtea a observat că prevederea atacată afectează în special persoanele cu dizabilități severe din copilărie și pe cele cu dizabilități severe nevăzătoare (a se vedea articolul 3 literele g) și h) din Lege), pentru că le privează atât de alocația de dizabilitate, cât și de alocația pentru însoțire, îngrijire și supraveghere. În Hotărârea Guvernului nr. 357 din 18 aprilie 2018 cu privire la determinarea dizabilității (anexa nr. 3) este precizat că gradul de dizabilitate severă la copii se stabilește dacă copilul nu a format sau dacă a pierdut capacitatea de autoîngrijire, dacă acesta prezintă un grad ridicat de dependență fizică sau psihică, dacă autonomia sa este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate și dacă copilul necesită îngrijire și/sau supraveghere permanentă din partea unei alte persoane. 

Așadar, Curtea a constatat că este foarte probabil ca o persoană cu dizabilități severe din copilărie să nu posede abilități care să-i permită să se autoîngrijească în penitenciar. La fel, Curtea a considerat că și o persoană cu dizabilități severe nevăzătoare este lipsită de capacitatea de autoîngrijire și că, în detenție, să nu poată face față de una singură la restricțiile regimului carceral. Pe lângă aceasta, Curtea a notat că aceste persoane ar putea să aibă, odată cu înaintarea în vârstă, necesități mai ridicate din cauza dizabilității de care suferă. Spre exemplu, ele ar putea avea nevoie de asistență în activitățile curente, cum sunt deplasarea, alimentarea, îmbrăcatul și îmbăierea. În opiniile lor, autoritățile au susținut că, la cerere, persoanele ar putea să fie ajutate de alți deținuți angajați pe post de asistenți personali. Totuși, Curtea a reținut că actele normative relevante nu reglementează în mod clar condițiile și criteriile în baza cărora se oferă această asistență. Mai mult, Curtea a subliniat că nu poate neglija faptul că, din cauza condiției lor, aceste persoane pot fi ținte ușoare în fața abuzurilor și violenței din partea altor deținuți (a se vedea, spre exemplu, I.E. v. Republica Moldova, 26 mai 2020, §§ 43-46). Mai mult, Curtea a precizat că unele dintre aceste persoane ar putea să fie analfabete, să întâmpine dificultăți de înțelegere și comunicare și, astfel, să nu poată comunica cu ceilalți deținuți și cu personalul penitenciarului (a se vedea, mutatis mutandis, Z.H. v. Ungaria, 8 noiembrie 2012, §§ 30-33). 

Curtea a ajuns la concluzia că statul este obligat să le ofere persoanelor cu dizabilități private de libertate asistența și grija de care au nevoie. De altfel, indiferent că sunt în libertate sau în detenție, aceste persoane au aceleași necesități care rezultă din natura dizabilității. Curtea a admis că unele persoane cu dizabilități ar putea să refuze asistența oferită, lucru care nu conduce la ideea sugerată de către autorul excepției care a susținut că, în acest caz, persoana ar trebui să primească în schimb echivalentul bănesc al alocației de îngrijire, însoțire și supraveghere. Curtea a precizat că legislatorul trebuie să transpună în legislație constatările Curții astfel încât persoanele cu dizabilități private de libertate să beneficieze de asistența și grija de care au nevoie și care rezultă din natura dizabilității, în condiții clare prevăzute în lege și fără să depindă de discreția administrației penitenciarului. 

Referitor la serviciile medicale care le sunt oferite în detenție persoanelor cu dizabilități severe din copilărie și celor cu dizabilități severe nevăzătoare, Curtea a menționat că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a subliniat că „caracterul adecvat” al asistenței medicale oferite deținuților în penitenciar este dificil de determinat. Simplul fapt că un deținut a fost examinat de un medic și că i-a fost prescris un tratament nu conduce automat la concluzia că asistența medicală a fost adecvată. Curtea Europeană a subliniat că autoritățile naționale trebuie să demonstreze nu doar că deținutul a fost examinat și că plângerile sale i-au fost comunicate unui medic, ci și faptul că există condiții pentru ca tratamentul prescris să poată fi aplicat în mod efectiv (a se vedea Hummatov v. Azerbaidjan, 29 noiembrie 2007, § 116; Nițu v. Republica Moldova, 11 iunie 2024, § 13). Totodată, Curtea Europeană a subliniat că asistența medicală oferită în cadrul penitenciarelor trebuie să fie situată la un nivel comparabil cu cel pe care autoritățile statului s-au angajat să îl ofere populației în general. Totuși, acest lucru nu înseamnă că fiecărui deținut trebuie să i se garanteze același nivel de tratament medical care este disponibil în cele mai bune instituții medicale din afara unităților penitenciare (Cara-Damiani v. Italia, 7 februarie 2012, § 66). 

În acest sens, Curtea a reținut că prevederile Codului de executare și ale Regulamentului privind organizarea asistenței medicale deținuților în instituțiile penitenciare le garantează deținuților cu dizabilități severe din copilărie și celor cu dizabilități severe nevăzători îngrijiri medicale la nivelul la care acestea sunt disponibile populației în general. 

Așadar, având în vedere constatările de mai sus, Curtea a precizat că articolul 6 alin. (10) din Legea privind alocațiile sociale pentru unele categorii de cetățeni este constituțional în măsura în care persoanele cu dizabilități severe din copilărie și persoanele cu dizabilități severe nevăzătoare private de libertate sunt beneficiare ale serviciului de asistență personală. 

Hotărârea Curții: 

Pornind de la argumentele invocate: 

Curtea a admis parțial sesizările , ridicată de dna avocat Zinaida Gîrneț, în interesele dlui Nicolai Bolocan, parte în dosarul nr. 1-22008109-05-21rji-14122022, pendinte la Curtea de Apel Cahul, și de dl Ceslav Panico, Avocat al Poporului. 

Curtea a recunoscut constituțional articolul 6 alin. (10) din Legea nr. 499 din 14 iulie 1999 privind alocațiile sociale pentru unele categorii de cetățeni, în măsura în care persoanele cu dizabilități severe din copilărie și persoanele cu dizabilități severe nevăzătoare private de libertate sunt beneficiare ale serviciului de asistență personală. 

Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de dl Ceslav Panico, Avocat al Poporului, în capătul său referitor la controlul de constituționalitate al textului „și nu se află la întreținerea deplină a statului” din articolul 7 alin. (1) din Legea nr. 499 din 14 iulie 1999 privind alocațiile sociale pentru unele categorii de cetățeni. 

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curții Constituționale http://www.constcourt.md/

 

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid