Categorii Categorii
Prima   |  Media   |  Noutăţi | Eveniment dedicat celei de-a 29-a aniversări de la fondarea Curții Constituționale
23.02
2024

Eveniment dedicat celei de-a 29-a aniversări de la fondarea Curții Constituționale

248 Accesări    

 

Astăzi, 23 februarie 2024, Curtea Constituțională își sărbătorește cea de-a 29-a aniversare de la fondarea sa. Evenimentul a fost marcat prin organizarea unui atelier de lucru cu judecătorii din cadrul Judecătoriei Chișinău, sub genericul „Condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate”. 

În deschiderea evenimentului, Președinta Curții Constituționale, doamna Domnica Manole, a remarcat următoarele: „ În cei 29 de ani de activitate Curtea a evoluat, având mereu ca reper standardele internaționale, jurisprudența curților europene și valorile democratice. 

Astăzi, la 8 ani de la introducerea mecanismului excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost promovat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016, acesta a evoluat ca un instrument efectiv de garantare a accesului indirect la Curtea Constituțională, oferind părților posibilitatea să acționeze eficient în apărarea drepturilor lezate fără a aștepta operarea de către legiuitor a modificărilor normative. 

Întrucât, din punct de vedere statistic, excepțiile de neconstituționalitate constituie marea majoritate a sesizărilor depuse la Curte, am elaborat Ghidul privind admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate, pentru ca părților în proces să le fie clare procedurile în fața instanței de jurisdicție constituțională.

De asemenea, în componența plenului actual al Curții, am demarat proiecte cu impact educativ „Constituția și școala” prin care am urmărit ridicarea conștiinței juridice a tinerei generații, am încheiat acorduri bilaterale de cooperare cu alte curți constituționale, cum ar fi Acordul cu Tribunalul Constituțional spaniol, ceea ce facilitează schimbul de experiență a celor care activează în cadrul Curții, Acordul de colaborare cu Curtea Constituțională a României. Avem relații de colaborare strânsă cu Curtea Constituțională a Austriei, pentru prima dată fiind atins un asemenea nivel de colaborare, cu Curtea Constituțională a Letoniei, a Lituaniei, a Cehiei. 

Mai mult decât atât, începând cu anul 2021, deținem Președinția Conferinței Curților Constituționale Europene care reprezintă o platformă europeană pentru asigurarea schimbului de experienţă în domeniul practicii şi jurisprudenţei constituţionale, și reunește 40 de curți constituționale europene. 

Este o onoare și o mare responsabilitate pentru Curtea Constituțională a Moldovei de a deține Președinția Conferinței Curților Constituționale Europene. Iar în luna mai, al acestui an, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, vom găzdui Congresul Conferinței Curților Constituționale Europene, în cadrul căruia vom avea în jur de 100 de membri din cadrul tuturor curților constituționale europene. Vom avea oaspeți de onoare, cum ar fi Președinta Curții Europene a Drepturilor Omului, Președinta Comisiei de la Veneția și alții. 

Toate aceste activități, pe parcursul acestor ani, au contribuit la consolidarea capacităților instituționale ale Curții, creșterea autorității și imaginii Curții atât în plan intern, cât și extern. ” 

Evenimentul de astăzi, care marchează și aniversarea Curții, a avut ca scop desfășurarea unui dialog util cu instanțele judecătorești, care sunt actori activi în utilizarea excepțiilor de neconstituționalitate. 80% din sesizările depuse la Curte vin de la instanțele de judecată.  

Desfășurarea atelierului de lucru a fost facilitată de Consiliul Europei, în cadrul proiectului comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei „Suport pentru reforma justiției în Republica Moldova”, prilej cu care, doamna Domnica Manole a mulțumit pentru receptivitate și suportul Consiliului Europei. 

Domnul Marius Ciprian Toth, șeful-adjunct al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, prezent la eveniment, a adresat felicitări judecătorilor și personalului Curții Constituționale cu ocazia celor 29 de ani de la fondare a instituției, „Republica Moldova trece printr-un moment istoric având în vedere parcursul său european, reușind într-o perioadă relativ scurtă să dobândească calitatea de stat candidat și apoi cea de stat care negociază procesul de aderare la Uniunea Europeană. Consiliul Europei va continua să ofere sprijin Republicii Moldova, angajată plenar în parcursul său european și într-un sens mai larg, eforturilor sale de promovare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, democrației și statului de drept.” 

Domnul Teodor Papuc, șef-adjunct al Secretariatului Curții Constituționale, le-a vorbit participanților la atelier despre condițiile de admisibilitate a sesizărilor care au la bază excepții de neconstituționalitate și jurisprudența Curții. 

În cadrul sesiunii de discuții, judecătorii au avut posibilitatea să abordeze diverse probleme privind excepția de neconstituționalitate. 

Domnul Serghei Țurcan, judecător constituțional, a vorbit despre rolul jurisdicției constituționale și al instanțelor de drept comun de garantare a drepturilor fundamentale. 

La finalul evenimentului, doamna Președintă Domnica Manole le-a mulțumit tuturor pentru participare, reiterând, în mesajul de încheiere, angajamentul ferm al Curții Constituționale de asigurare a supremației Constituției și a preeminenței drepturilor fundamentale.

 

 

 

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid