|


![]() |
![]() |
![]() 01.01
1970 Mesaj de felicitare de Ziua Limbii RomânePe 31 august sărbătorim „Ziua Limbii Române”, prilej pentru care adresăm felicitări tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Limba română este elementul culturii și simbolul identitar care ne definește și ne unește indiferent de țara în care trăim. Întrucât face parte din identitatea noastră, avem obligația de a o proteja și promova valorile, tradițiile și cultura românească, care a îmbogățit spiritual generații întregi. Chiar dacă problema statutului și a forței juridice a limbii române a fost ridicată, în ultimii ani, și în fața Curții Constituționale, soluțiile oferite au fost conforme spiritului Constituției și al Declarației de Independență. În Hotărârea sa nr. 4 din 21 ianuarie 2021, Curtea a notat că scopul urmărit de dispozițiile articolelor 10 și 13 din Constituție explică necesitatea de a garanta identitatea și unitatea poporului Republicii Moldova, iar limba de stat este considerată ca având o valoare constituțională de simbol al unității poporului, fiind parte integrantă a identității constituționale a Republicii Moldova. Stimați cetățeni, vă încurajăm să onorăm limba română, utilizând vorbirea și scrierea corectă a ei, contribuind, astfel, la promovarea tezaurului național cultural ce va dăinui peste veacuri. |