Textul Briefing-ului susținut de domnul judecător constituțional Serghei Țurcan, pe 8 august 2023 (garanțiile refuzului de acordare a dreptului de acces la secretul de stat)

Stimați cetățeni,

Stimați reprezentanți ai presei,

Astăzi, Curtea a verificat norme din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităților publice şi al altor persoane juridice. Punctul 109 din Regulament le oferea persoanelor care solicită dreptul de acces la secretul de stat posibilitatea de a fi informate doar cu privire la motivul legal pe care se bazează refuzul acordării accesului la secretul de stat.  

Curtea a decis să examineze în fond acest capăt de sesizare prin prisma articolelor 20, 26, 43 și 54 din Constituție. Pentru că în această sesizare motivul legal al refuzului consta în comunicarea de către cetățean a unor date incomplete sau neautentice, Curtea a examinat capătul de sesizare prin raportare la articolul 25 alin. (1) lit. i) din Legea cu privire la secretul de stat. 

Curtea a constatat că nedivulgarea motivelor factuale pe care se bazează concluzia privind neacordarea dreptului de acces la secretul de stat urmărește scopurile legitime ale protecției securității naționale și împiedicării divulgării informațiilor confidențiale prevăzute de articolul 54 alin. (2) din Constituție.

Curtea a observat că norma contestată acordă o pondere abstractă mai mare interesului legitim al securității naționale și al împiedicării divulgării informațiilor confidențiale. Totuși, pentru că nici drepturile procedurale ale persoanei nu au un caracter absolut și nici interesele bazate pe securitatea națională sau pe caracterul confidențial al informațiilor nu au un asemenea caracter, Curtea a analizat dacă prevederile contestate ale Regulamentului asigură un echilibru corect între valorile concurente.

Curtea a notat că în scopul perfectării dreptului de acces la secretul de stat, cetățenii Republicii Moldova completează un chestionar de bază și, după caz, un chestionar suplimentar. Atât chestionarul de bază, cât și cel suplimentar devin secrete după completare și includ date și întrebări care vizează ultimii cinci, iar în cazul chestionarului suplimentar, ultimii zece ani, despre persoana care solicită acces la secretul de stat și rudele acesteia.

Având în vedere caracterul vast al informațiilor care trebuie trecute în aceste chestionare, Curtea a admis că persoana ar putea omite introducerea unor date. Mai mult, pot exista informații pe care persoana nu le cunoaște sau le cunoaște în mod eronat.

În consecință, dacă persoanei nu-i sunt comunicate informațiile pe care le-a omis sau le-a comunicat în mod neautentic la solicitarea acordării dreptului de acces la secretul de stat, ea nu poate redresa situația pentru a solicita repetat perfectarea accesului la secretul de stat.

Curtea  a notat că avocatul care a luat cunoștință de motivele deciziei privind refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat poate să aibă necesitatea imperioasă de a comunica cu persoana pe marginea acestor motive pentru a putea combate în mod efectiv constatările autorităților potrivit cărora persoana a comunicat informații incomplete sau neautentice la perfectarea dreptului de acces la secretul de stat.

Astfel, fără a-i putea cere explicații clientului său cu privire la circumstanțele factuale și fără să poată demonstra dacă persoana și-a încălcat obligația de a comunica informații depline și autentice la perfectarea dreptului de acces la secretul de stat, apărarea exercitată de un avocat care deține dreptul de acces la secretul de stat ar fi vagă și, astfel, inefectivă.

Curtea a mai analizat întinderea competenței instanței de judecată şi, în special, dacă instanța poate verifica caracterul necesar al menținerii confidențialității informațiilor secrete de stat, precum şi dacă le poate comunica persoanei.

În acest sens, Curtea a reținut că articolul 221 alin. (1) din Codul administrativ îi acordă instanței de judecată prerogativa de a le solicita autorităților publice să prezinte suplimentar şi alte documente pe care le dețin, inclusiv documente electronice, şi să ofere informații. Pe baza acestei norme, instanței de judecată trebuie să i se prezinte toate informațiile sau documentele relevante, inclusiv cele care constituie secret de stat şi care vizează securitatea națională. Potrivit alin. (3) din articolul 222 din Codul administrativ, atunci când este în discuție dreptul de acces la dosar și trebuie respectat caracterul secret al documentelor, instanței de judecată îi revine sarcina de a evalua în ce măsură participanților la proces li se va acorda accesul la dosar. Astfel, instanța de judecată urmează să pună în balanță interesele privind securitatea națională cu interesele participantului la proces de a avea acces la dosar și, după caz, să acorde sau să refuze accesul la dosar.

Totuși, Curtea a  reținut că dreptul persoanei de a fi informată cel puțin de o manieră sumară cu privire la motivele factuale reprezintă o garanție minimă a unei proceduri adversariale și a egalității armelor. Curtea a constatat, în jurisprudența sa, că dreptul persoanei de a fi informată, chiar și de o manieră limitată, cu privire la motivele care stau la baza deciziei pe care o contestă nu devine inaplicabil dacă informația constituie secret de stat.

Pe de altă parte, accesul la dosar presupune accesul la probele pe care se bazează circumstanțele de fapt. Astfel, indiferent dacă instanța de judecată îi oferă sau nu acces la dosar persoanei, ea are dreptul să fie informată, cel puțin de o manieră sumară, cu privire la elementele de fapt relevante pe care s-a bazat decizia de refuz privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat.

De asemenea, Curtea a notat că garanțiile dreptului la muncă presupun și existența unor garanții împotriva concedierii abuzive de către angajator. Legea nu trebuie să lase la libera opțiune a angajatorului sau a autorității publice decizia de a suspenda sau nu, în mod unilateral, raporturile de serviciu, fără a fi stabilite condiții, modalități și criterii clare și precise.

Reglementarea situațiilor de încetare a raporturilor de serviciu nu trebuie să permită posibilitatea emiterii unor decizii arbitrare ori nejustificate. Informarea persoanei cu privire la motivele concedierii sale reprezintă, în acest sens, atât o garanție, cât și un remediu, pentru că exclude un eventual arbitrariu al angajatorului și îi oferă persoanei posibilitatea să infirme sau să justifice acuzațiile în favoarea concedierii sale.

Așadar, Curtea a reținut că persoanei nu-i sunt acordate garanțiile minime ale procedurii adversariale și ale egalității armelor. Pentru ca punctul 109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităților publice şi al altor persoane juridice să poată reprezenta o garanție procedurală suficientă, concluzia cu privire la imposibilitatea de acordare a dreptului de acces la secretul de stat pe baza articolului 25 alin. (1) lit. i) din Legea cu privire la secretul de stat trebuie să conțină un rezumat al motivelor de fapt.

Vă mulțumesc!