Prima   |  Rezumate CEDO   |  2021 | Xhoxhaj v. Albania. Organe stabilite să-i examineze pe judecători și pe procurori, pentru a combate corupția, sunt tribunale independente și imparțiale, instituite de lege, în mod obiectiv. Nicio încălcare
09.02
2021

Xhoxhaj v. Albania. Organe stabilite să-i examineze pe judecători și pe procurori, pentru a combate corupția, sunt tribunale independente și imparțiale, instituite de lege, în mod obiectiv. Nicio încălcare

463 Accesări    

 

Xhoxhaj v. Albania - 15227/19
Hotărârea din 9.2.2021 [Secția a III-a]

Articolul 6 

Proceduri civile 

Articolul 6-1

Tribunal imparțial

Tribunal independent

Tribunal instituit de lege

Organe stabilite să-i examineze pe judecători și pe procurori, pentru a combate corupția, sunt tribunale independente și imparțiale, instituite de lege, în mod obiectiv: nicio încălcare

Proces echitabil

Lipsa unui termen de prescripție în lege pentru verificarea patrimoniului nu încalcă principiul certitudinii juridice, date fiind natura sui generis a acestei proceduri și contextul ei: nicio încălcare

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Caracterul justificat al revocării din funcție a unui judecător și interdicția pe viață de a mai exercita funcții judiciare pronunțată împotriva sa, date fiind constatările personale grave în timpul procedurii de evaluarenicio încălcare

În fapt – Reclamanta, fost judecător al Curții Constituționale a Albaniei, a fost revocată din funcție ca urmare a unui proces de evaluare și i-a fost aplicată interdicția pe viață de a mai exercita funcții judiciare.

Procesul de evaluare era o parte a efortului național de reformare, depus ca răspuns la percepția largă privind actele de corupție și la lipsa încrederii publicului în sistemul judiciar național. Potrivit Legii privind evaluarea, toți judecătorii și procurorii în funcție erau supuși examinării de către Comisia Independentă privind Calificarea („IQC”) și de o Cameră Specială de Recurs, în recurs. Examinarea consta în reevaluarea a trei criterii: o evaluare a bunurilor, o verificare a integrității persoanei, pentru a se descoperi legăturile cu crima organizată, și o evaluare a competenței profesionale.

În cazul reclamantei, s-a constatat, în legătură cu evaluarea bunurilor, că a dat o declarație falsă și a ascuns cumpărarea unui apartament, de către aceasta și de partenerul ei. În legătură cu evaluarea competenței profesionale, reclamanta a omis să aducă la cunoștință existența unui conflict de interese și să se autorecuze de la examinarea unei plângeri constituționale.

În drept – Articolul 6 § 1:

(a) Independența și imparțialitatea organelor de evaluare:

Componența IQC și a Camerei de Recurs era stabilită prin lege. Aceste autorități erau împuternicite să trateze toate chestiunile de fapt și de drept și apoi să ia o decizie definitivă și obligatorie cu privire la fondul cauzelor. Legislația națională mai prevedea că organele își vor exercita funcțiile în mod independent. De vreme ce IQC și Camera de Recurs au fost instituite și alcătuite în mod legitim, respectându-se exigențele unui „tribunal instituit de lege”, reclamantul a avut acces la un „tribunal”. Prin urmare, articolul 6 § 1 era aplicabil sub latura sa civilă.

Cu privire la independență, odată numite, organele de evaluare nu au fost supuse vreunei presiuni din partea executivului, în timpul examinării cazului reclamantei. Faptul că membrii lor nu au fost numiți din rândul judecătorilor profesioniști în funcție era conform cu spiritul și cu scopul procesului de evaluare, în special cu ideea de a se evita orice conflicte de interese particulare și pentru a se asigura încrederea publicului în acel proces. Durata fixă a mandatelor lor era de înțeles, dat fiind caracterul extraordinar al procesului de examinare. Legislația națională prevedea garanții privind inamovibilitatea și funcționarea lor adecvată.

Cu privire la imparțialitate, nu a existat nicio confuzie privind rolurile acordate IQC: obligația legală de a porni ancheta nu depindea de înaintarea unor acuzații privind conduita greșită a reclamantei de către IQC; constatările ei preliminare se bazau pe informațiile disponibile fără beneficiul apărării reclamantei; ea a luat o decizie definitivă privind răspunderea disciplinară a reclamantei pe baza tuturor susținerilor disponibile, inclusiv pe baza probelor acumulate și pe baza argumentelor prezentate de reclamantă la o ședință publică. Simplul fapt că IQC a făcut aceste constatări preliminare în cazul reclamantei nu a fost suficient pentru a naște temeri justificate în mod obiectiv privind imparțialitatea sa. Cu privire la Camera de Recurs, aceasta avea competență deplină să examineze motivele recursului ei și a pronunțat o decizie detaliată în acest caz.

Concluzie: nicio încălcare (șase voturi la unu).

(b) Certitudinea juridică:

Organele de evaluare puteau examina tranzacțiile care au avut loc încă din anii 1990. Instituirea unor termene de prescripție stricte pentru evaluarea bunurilor ar fi restrâns și împiedicat posibilitatea autorităților de a evalua legalitatea dobândirii tuturor bunurilor persoanei evaluate pe parcursul carierei sale profesionale. Autorităților albaneze li s-a acordat un grad mai mare de flexibilitate pentru aplicarea termenelor de prescripție, în conformitate cu obiectivul Legii privind evaluarea, având în vedere că verificarea anterioară a declarațiilor de avere nu s-a bucurat de o efectivitate crescută în această țară. De asemenea, putea fi o chestiune de interpretare momentul exact de la care se putea vorbi despre existența unei infracțiuni precise în acel context, adică dacă ea exista la data la care bunul a fost dobândit inițial sau la data la care bunul a fost menționat într-o declarație periodică de avere. Totuși, această flexibilitate nu putea fi nelimitată, iar implicațiile trebuiau analizate de la caz la caz.

Constatările împotriva reclamantei s-au bazat atât pe mențiunea făcută de aceasta în declarația de avere supusă evaluării, cât și pe declarațiile anterioare completate de aceasta și de partenerul ei. Dificultatea reclamantei de a justifica caracterul legal al surselor financiare din cauza trecerii timpului și posibila lipsă a documentelor doveditoare a fost provocată parțial de propriul ei eșec de a menționa bunul relevant la data achiziției sale. Mai mult, Legea privind evaluarea prevedea circumstanțe atenuante, în cazul în care o persoană supusă evaluării întâmpina o imposibilitate obiectivă de a prezenta documentele doveditoare. Reclamantul nu a prezentat vreun document doveditor care să justifice existența unei imposibilități obiective de a demonstra caracterul legal al veniturilor partenerului ei în perioada 1992-2000. Mai mult, chiar dacă ar fi fost acceptate așa cum au fost declarate, economiile partenerului reclamantei nu ar fi fost suficiente pentru achiziția bunului în discuție.

De asemenea, nu era un fapt arbitrar per se, în scopurile laturii civile a articolului 6 § 1, ca sarcina probei să treacă la reclamantă în cadrul procedurilor de evaluare, după ce IQC a făcut publice constatările preliminare care rezultau din concluzia anchetei și dat fiind accesul la probele din dosarul cauzei.

Concluzie: nicio încălcare (cinci voturi la două).

Articolul 8:

A existat o ingerință în dreptul reclamantei la respectarea vieții ei private ca rezultat al revocării ei din funcție pe baza Legii privind evaluarea: în primul rând, cu privire la evaluarea averii sale, pentru că s-a constatat că a dat o declarație falsă și a ascuns proprietatea asupra unui apartament; și în al doilea rând, cu privire la evaluarea competenței profesionale, pentru că a subminat încrederea publicului prin omisiunea de a se autorecuza la examinarea unei plângeri constituționale. De vreme ce al doilea motiv era formulat în termeni mai curând generali, nu era neobișnuită prezența unei asemenea prevederi în legea disciplinară și în normele disciplinei judiciare, iar motivul era completat de prevederile legale în vigoare la data relevantă. Prin urmare, ingerința era „prevăzută de lege”. De asemenea, ingerința urmărea scopuri legitime, de vreme ce Legea privind evaluarea în general și ingerința în cazul reclamantului în particular vizau reducerea nivelului de corupție și restabilirea încrederii publice în sistemul judecătoresc, fiind legate cu interesele securității naționale, siguranței publice și protecției drepturilor și libertăților altora.

Legea privind evaluarea și reformele legate de aceasta răspundeau nevoii urgente de combatere a nivelului alarmant al corupției. În asemenea circumstanțe, reforma sistemului judecătoresc răspundea unei „nevoi sociale imperioase”.

Cu privire la evaluarea competenței profesionale, organele de evaluare nu au oferit motive adecvate pentru a justifica constatarea lor că omisiunea reclamantei de a se autorecuza într-un set de proceduri constituționale a subminat încrederea publică în sistemul judecătoresc. Descalificarea automată a unui judecător care are legături de sânge cu un alt judecător care a judecat un alt set de proceduri în care era implicată o parte sau mai multe părți nu era impusă întotdeauna, în special din cauza mărimii unei țări ca Albania, și nu era cerută în circumstanțele acelui caz. Totuși, cu referire la constatările legate de evaluarea averii, nu exista nimic arbitrar sau nerezonabil în mod manifest în deciziile naționale. Mai mult, potrivit standardelor internaționale, judecătorii trebuiau să respecte standarde deosebit de înalte de integritate în administrarea chestiunilor private în afara serviciului. Luate împreună, aceste constatări au fost suficient de grave, din perspectiva dreptului național, și puteau justifica, în sine, revocarea reclamantei din funcție.

Având în vedere aceste constatări particularizate, revocarea reclamantei a fost proporțională. Legea privind evaluarea prevedea două tipuri de sancțiuni disciplinare: revocarea din funcție sau suspendarea cu obligația de a participa la cursuri obligatorii. În lumina caracterului sui generis al procedurilor de evaluare și a circumstanțelor excepționale care au precedat adoptarea Legii privind evaluarea, era conform cu spiritul procesului de evaluare să existe o scală mai limitată a sancțiunilor. În fine, interdicția pe viață impusă reclamantei și altor persoane revocate din funcție din cauza unor încălcări etice grave nu era contrară sau disproporționată în comparație cu integritatea funcției judiciare și cu încrederea publicului în sistemul judecătoresc. Era în special cazul în contextul național al consolidării în curs de desfășurare a preeminenței dreptului.

Concluzie: nicio încălcare (cinci voturi la două).

Curtea a mai reținut, cu cinci voturi la două, faptul că: nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 din perspectiva caracterului echitabil general al procedurilor, de vreme ce reclamanta a beneficiat de informații adecvate, de timpul și de condițiile necesare pentru a-și pregăti o apărare adecvată, iar ambele organe de evaluare au oferit evaluări și motive suficiente pentru deciziile lor; și nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 în privința caracterului public al ședinței, de vreme ce caracterul procedurilor din recurs nu impunea așa ceva.

(Vezi și Kamenos v. Cipru147/07, 31 octombrie 2017, RezumatRamos Nunes de Carvalho e Sá v. Portugalia [MC], 55391/13 și altele două, 6 noiembrie 2018, Rezumat)

 

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori: 7284651  //   Vizitatori ieri: 2459  //   azi: 723  //   Online: 29
Acces rapid