Categorii Categorii
Prima   |  Rezumate CEDO   |  2016 | Mučibabić v. Serbia. Ancheta de lungă durată a decesului fiului reclamantului, lipsită de eficienţă. Încălcare
12.07
2016

Mučibabić v. Serbia. Ancheta de lungă durată a decesului fiului reclamantului, lipsită de eficienţă. Încălcare

13009 Accesări    

Mučibabić v. Serbia 34661/07
Hotărârea din 12.7.2016 [Secţia a III-a] 

Articolul 34

Victimă

Lipsa unei reparații efective şi suficiente în cazul morţii fiului reclamantului: statutul de victimă aprobat

Articolul 2

Obligații pozitive
Ancheta de lungă durată a decesului fiului reclamantului, lipsită de eficienţă: încălcare

Articolele 2-1

Anchetă efectivă

În fapt – În 1995, fiul reclamantului decedase într-un accident provocat de producţia clandestină de combustibil pentru rachete, într-o companie cu capital social. În 2000, fusese iniţiată o anchetă judiciară preliminară, care a fost apoi încetată. În 2002, la cererea reclamantului, a fost pornită o anchetă suplimentară care să verifice dacă existaseră încălcări ale regulilor de siguranţă care să provoace explozia. Aceasta a fost încetată în 2003. Ca urmare a unei acuzaţii formulate de către reclamant, au fost redeschise procedurile penale împotriva a patru directori de rang înalt ai celor două companii angajate să producă combustibilul pentru rachete şi a unui director din cadrul serviciilor de securitate. Acuzaţii au fost achitaţi de prima instanţă, din lipsă de probe. Procesul penal era încă pendinte în faţa celei de-a doua instanţe superioare. Între timp, în 2011, Curtea Constituţională a constatat existenţa unor tergiversări şi deficienţe în anchetarea producerii accidentului şi a reţinut că reclamantul era îndreptăţit să primească despăgubiri. Procesul pentru stabilirea sumei despăgubirilor era încă pendinte.

În drept – Articolul 2 (aspectul procedural)

(a) Statutul de victimă al reclamantului – În decizia sa din 2011, Curtea Constituţională a reţinut că reclamantului îi fusese încălcat dreptul la judecarea procesului într-un termen rezonabil, dat fiind procesul penal lipsit de eficienţă, inadecvat şi de durată din faţa primei instanţe. Prin urmare, le-a ordonat instanţelor competente să hotărască asupra procesului penal contestat cât de curând şi a reţinut că reclamantul fusese îndreptăţit să primească compensaţii pentru prejudiciul moral suferit. Reclamantului i s-au acordat iniţial echivalentul a 840 EUR, sumă pe care a refuzat-o, considerând-o insuficientă. Instanţele civile au mărit apoi compensaţia la aproximativ 2,580 EUR, afirmând că acordarea unei sume mai mari ar fi contrară scopului compensaţiei şi că statul nu putea fi ţinut răspunzător pentru omisiunea unor terţi.

Totuşi, în opinia Curţii, reparaţia oferită pe plan naţional nu fusese una efectivă sau suficientă. În primul rând, dacă cerinţa diligenţei şi a promptitudinii fusese inerentă atât articolului 6, cât şi aspectului procedural al articolului 2, domeniul şi motivele examinării oferite de către Curtea Constituţională păruseră a fi mai restrânse decât cele din faţa Curţii Europene. În al doilea rând, satisfacţia echitabilă acordată nu era de o proporţie rezonabilă cu sumele a căror acordare ar fi dispus-o Curtea Europeană în privinţa încălcărilor comparabile ale articolului 2. În al treilea rând, chiar presupunând că s-ar fi recunoscut faptul că procesul a durat prea mult timp, procesul de stabilire a sumei finale a compensaţiei, ca şi procesul penal de la baza acestuia erau încă pendinte. Prin urmare, autorităţile naţionale nu au acordat o reparaţie efectivă sau suficientă pentru presupusa încălcare. În consecinţă, reclamantul mai putea susţine că este „victima” unei încălcări în baza Convenţiei.

(b) Cu privire la fondul cauzei – Fiul reclamantului a decedat într-un accident provocat de producţia clandestină a combustibilului pentru rachete, care era, per se, o activitate periculoasă ce punea în pericol siguranţa oamenilor. De fiecare dată când un stat se angaja în sau organiza activităţi periculoase, ori le autoriza, trebuia să se asigure că riscul era redus la un minim rezonabil. Curtea nu a avut competenţa temporală să examineze evenimentele legate de incident, dacă cadrul de reglementare fusese criticabil sau dacă autorităţile competente eşuaseră să întreprindă măsurile legale care erau necesare şi suficiente să prevină riscurile inerente acestei activităţi periculoase. Nu s-a stabilit încă la nivel naţional dacă existase vreo neglijenţă care putea fi atribuită oficialilor statali sau organelor care au acţionat dincolo de o eroare de decizie sau de o neglijenţă. Mai mult, nu era sarcina Curţii să stabilească existenţa unei legături cauzale între omisiunile din partea particularilor sau autorităţile statale şi accident, sau să ajungă la o concluzie privind existenţa vinovăţiei sau a nevinovăţiei în acest sens.

Cu privire la ancheta penală derulată de către autorităţile naţionale, Curtea a notat că, la treisprezece ani după ce fusese înaintat rechizitoriul (şi la mai mult de douăzeci de ani de la producerea accidentului), procesul penal era încă pendinte în faţa celei de-a doua instanţe. Curtea Constituţională însăşi identificase tergiversări şi deficienţe în derularea anchetei. Caracterul sensibil al cazului şi obstacolele întâmpinate de anchetatori nu puteau fi considerate o scuză pentru tergiversare. Din contra, trebuia să fi constituit un motiv în plus ca statul să-şi organizeze sistemul judiciar pentru a depăşi defectele şi omisiunile anterioare prin stabilirea promptă şi diligentă a faptelor în cadrul procesului penal şi prin aducerea celor responsabili în faţa justiţiei. Trecerea timpului a erodat, în mod inevitabil, cantitatea şi calitatea dovezilor disponibile, iar impresia lipsei de diligenţă aruncase dubii asupra bunei-credinţe din eforturile anchetei. Mai mult, trecerea timpului fusese şi ea de natură să compromită şansele finalizării anchetei. Ea prelungise, de asemenea, suferinţa membrilor familiei. În concluzie, statul reclamat a eşuat să ofere un răspuns prompt, diligent şi efectiv, în conformitate cu obligaţiile sale care decurg din articolul 2 al Convenţiei.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 12,000 EUR cu privire la prejudiciul moral.

(Vezi şi Fişa informativă privind Dreptul la viaţă)

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie.

 
Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Acces rapid