J.B. și alții v. Ungaria (dec.). Concedierea judecătorilor și a procurorilor, ca urmare a scăderii vârstei obligatorii de pensionare.Articolul 8 nu este aplicabil. Inadmisibilă

J.B. și alții v. Ungaria (dec.) - 45434/12, 45438/12 și 375/13 
Decizia din 27.11.2018 [Secția a IV-a] 

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Concedierea judecătorilor și a procurorilor, ca urmare a scăderii vârstei obligatorii de pensionare: Articolul 8 nu este aplicabil; inadmisibilă

În fapt – Din 1869, vârsta obligatorie de pensionare a judecătorilor maghiari era fixată la șaptezeci de ani. O regulă similară era în vigoare cu privire la procurori. În 2012, a fost adoptată o legislație care prevedea că mandatul judecătorilor și al procurorilor se va încheia atunci când aceștia vor atinge vârsta generală de pensionare din funcție. Legislația a fost declarată ulterior neconstituțională, Curtea Constituțională observând că nu exista o singură vârstă de pensionare general aplicabilă, ci mai multe vârste de pensionare pentru diferite generații. Amendamentele legislative subsecvente au redus vârsta obligatorie de pensionare la o limită unică de șaizeci și cinci de ani. Legea nouă prevedea o categorie de opțiuni de remediere pentru judecătorii și procurorii care fuseseră afectați deja de regulile privind pensionarea obligatorie.

Reclamanții, judecători și procurori afectați de legislația din 2012 s-au plans de scăderea vârstei obligatorii de pensionare și de consecințele acestei măsuri asupra carierei lor profesionale și a vieții lor private.

În drept – Articolul 8 (aplicabilitate): Motivul direct din spatele concedierii reclamanților a fost faptul că aceștia au atins vârsta de pensionare obligatorie scăzută aplicabilă în situația lor. Deși vârsta unei persoane constituia, în mod evident, un aspect al identității sale fizice, ea era, totodată, un fapt obiectiv imposibil a fi influențat de libertatea de alegere în sfera vieții private. Prin urmare, în cazul reclamanților fusese adecvat să se urmeze o abordare bazată pe consecințe și să se examineze dacă măsurile imputate au avut consecințe sufficient de grave pentru viața private a reclamanților, în special în privința „cercului lor intim”, a oportunităților lor de a stabili și de a dezvolta relații cu alții și a reputației lor.

Reclamanții au susținut, în general, că concedierea lor a condus la o reducere bruscă și foarte semnificativă a venitului lor. Ei s-au plans că din cauza diferenței semnificative dintre suma pensiei lor lunare și fosta lor remunerare au pierdut, într-un interval de timp de câteva luni, de la două treimi la trei pătrimi din câștigurile lor lunare. Această situație a amenințat în mod serios bunăstarea materială a unor reclamanți și a familiilor lor. Totuși, Curții nu i-au fost furnizate informații individualizate sau detalii, ca să nu mai vorbim de probe, despre dificultățile financiare menționate mai sus – care, mai mult, s-au dovedit a fi temporare, de vreme ce reclamanții au putut să obțină ulterior remunerarea lor care nu le-a fost plătită. Doi reclamanți s-au mai plâns că concedierea lor le-a provocat probleme de sănătate și disconfort de ordin emoțional. Aceștia au omis, totuși, să ofere detalii despre problemele lor. În aceste circumstanțe, Curtea nu a putut decât să noteze lipsa vreunei probe care să sugereze că „cercul intim” al vieții private a reclamanților menționați ar fi fost afectat în mod grav de măsurile contestate.

Cu privire la stabilirea și menținerea relațiilor cu alții, reclamanții în discuție au fost restabiliți fie în posturile lor judiciare anterioare, fie într-un post de așteptare. Chiar dacă situația lor cu colegii ar fi fost afectată de concedierea și de restabilirea lor ulterioară, nu existau motive factuale, ca să nu mai vorbim despre probe furnizate de către reclamanți, care să arate că aceste efecte au fost atât de importante, încât să constituie o ingerință în drepturile lor garantate de articolul 8.

Nu a existat nicio probă referitoare la remarcile negative individualizate făcute de către autoritățile naționale cu privire la activitatea profesională a reclamanților sau cu privire la personalitatea, valorile morale sau caracterul lor. Reclamanții nu au precizat cu le-au afectat criticile la adresa generației lor în general esența reputației individuale sau cum le-au provocat acestea prejudicii serioase în mediul lor profesional sau social. Cu privire la lipsa restabilirii anumitor reclamanți în poziții de vârf pe termen fix în cadrul judiciarului sau în alte poziții prestigioase, în termini obiectivi, funcția juridică constituia rolul profesional fundamental al reclamanților, iar celelalte poziții ale lor, oricât de importante și de prestigioase puteau fi și oricât de ridicat puteau fi percepute și evaluate în mod subiectiv de către reclamanți, nu se refereau la sfera principală a activității lor profesionale. Reclamanții în discuție nu au scos în evidență vreo circumstanță personal precisă care să arate că această măsură a avut un impact serios asupra vieții lor private.

Prin urmare, măsurând percepțiile subiective ale reclamanților în funcție de cadrul obiectiv și evaluând impactul material și nematerial al concedierii lor în baza probelor prezentate Curții, trebuia să se conchidă că efectele negative manifestate asupra vieții private a reclamanților nu au depășit pragul de gravitate pentru problema ridicată în baza articolului 8. Motivele concedierii reclamanților nu au avut legătură cu „viața lor privată” într-o măsură suficientă, în înțelesul articolului 8, și nici concecințele măsurii contestate nu au afectat în mod suficient viața lor privată, prin prisma acestei prevederi.

Concluzie: inadmisibilă (incompatibilă ratione materiae).

(Vezi Denisov v. Ucraina [MC], 76639/11, 25 septembrie 2018, Nota informativă 221)

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".