Joi, 5 noiembrie 2026, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 14 privind excepțiile de neconstituționalitate a unor prevederi din articolele 2, 18 alin. (4) și 20 alin. (2) lit. d) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (sesizările nr. 200g/2025 și nr. 67g/2026).
La originea cauzei s-au aflat două sesizări privind excepțiile de neconstituționalitate a textului „[...] înregistrează datorii față de un singur creditor în sumă de peste 10 salarii medii pe economie [...]" din definiția noțiunii de „incapacitate de plată" din articolul 2 și a articolelor 18 alin. (4) și 20 alin. (2) lit. d) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicate de dl avocat Andrei Rezuș, în interesele SRL „Exaltus Prim", în dosarul nr. 2ri-236/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru, și de dl Marcel Lungu, în interesele SRL „S.I. Demir-Agro", în dosarul nr. 2i-31/2025, pendinte la Judecătoria Comrat, sediul central.
În fața Curții, autorii excepțiilor au susținut că Parlamentul nu a reglementat în mod clar în ce constă procedura prealabilă și care sunt „toate posibilitățile de recuperare a creanței în procedură prealabilă" pe care creditorul trebuie să le parcurgă până la depunerea unei cereri introductive. Autorii au afirmat că obligația de a realiza în toate cazurile mai multe acțiuni de recuperare prealabilă a creanței, inclusiv printr-o procedură de mediere, este excesivă, inoportună, lipsită de eficiență și generează cheltuieli suplimentare.
Aceștia au mai menționat că prevederile contestate îi oferă debitorului un termen în care și-ar putea diminua activele până la aplicarea măsurilor de asigurare.
Analiza Curții
Curtea a reținut în această cauză incidența articolelor 20 și 46 din Constituție, verificând dacă prevederile contestate îl împiedică pe creditor să declanșeze procedura de insolvabilitate în privința debitorului, pentru a recupera, pe această cale, o creanță.
Curtea a observat că expresia „epuizarea tuturor posibilităților de recuperare a creanței în procedură prealabilă" este extrem de largă și nu permite stabilirea limitelor acestei obligații. Curtea a notat că creditorul nu poate anticipa în mod rezonabil care sunt „toate" măsurile pe care trebuie să le întreprindă pentru a se considera că condiția prevăzută de articolul 18 alin. (4) din Lege a fost îndeplinită, iar instanța ar putea aprecia în mod diferit dacă a fost îndeplinită sau nu această condiție, fapt care face norma imprevizibilă și restrânge accesul creditorului la o instanță.
Prin urmare, Curtea a reținut că textul „tuturor posibilităților de recuperare a creanței în procedură prealabilă, inclusiv prin intermediul" din articolul 18 alin. (4) din Legea insolvabilității nu corespunde cerințelor de claritate și previzibilitate și, prin aceasta, vine în contradicție cu prevederile articolelor 20 și 23 din Constituție. Din aceleași considerente și datorită legăturii funcționale cu articolul 18 alin. (4), textul „înscrisurile care confirmă parcurgerea procedurii prealabile de recuperare a creanței, inclusiv" din articolul 20 alin. (2) lit. d) din Legea insolvabilității este contrar dispozițiilor articolelor 20 și 23 din Constituție.
Cu privire la obligația impusă creditorului de a iniția un proces de mediere cu debitorul înainte de a depune o cerere de intentare a procesului de insolvabilitate, Curtea a admis că urmărește cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute de articolul 54 alin. (2) din Constituție.
Curtea a reținut că, prin natura sa, medierea este concepută pentru situațiile în care există un dezacord între părți cu privire la executarea obligațiilor lor și perspectiva unei soluționări consensuale. Curtea a reținut că în cazul creditorilor ale căror creanțe sunt constatate prin documente executorii, precum titluri executorii eliberate de instanța de judecată în condițiile legii, existența obligației de plată a debitorului a fost deja stabilită. Prin urmare, demersul creditorului pentru deschiderea procedurii de insolvabilitate nu este determinat de necesitatea de a obține, pentru prima dată, recunoașterea creanței sale. Creditorul solicită accesul la procedura de insolvabilitate în vederea valorificării dreptului său de proprietate asupra creanței constatate printr-un act judecătoresc definitiv.
Raportând măsura contestată la obiectivul legitim urmărit, Curtea a constatat că utilitatea medierii este, în această situație, una limitată. În aceste cazuri, medierea nu contribuie la verificarea existenței sau seriozității creanței și nici nu constituie o garanție împotriva caracterului abuziv al cererii, întrucât creanța este deja constatată printr-un act judecătoresc sau document executoriu. În aceste condiții, prin obligația stabilită de a parcurge medierea, Parlamentul a introdus o etapă suplimentară pentru ca creditorul să poată solicita intentarea procesului de insolvabilitate, fără ca această etapă să fie necesară pentru realizarea obiectivului de prevenire a cererilor nejustificate.
Pe de altă parte, în cazul creditorilor ale căror creanțe nu sunt confirmate prin hotărâri judecătorești definitive, soluția legislativă de impunere a medierii are o utilitate justificată, pentru că între creditor și debitor poate fi un litigiu privind existența, întinderea sau executarea obligației. De altfel, creditorii pot recurge și la alte mecanisme legale de recuperare a creanței
Prin urmare, Curtea a constatat că textele „creditorul poate depune cerere introductivă doar după epuizarea unui proces de mediere" din articolul 18 alin. (4) și „procesul-verbal de încetare a medierii" din articolul 20 alin. (2) lit. d) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt conforme cu articolele 20, 46 și 54 din Constituție, în măsura în care nu se referă la creanțele întemeiate pe acte judecătorești definitive și/sau documente executorii eliberate în baza unor acte judecătorești definitive.
Hotărârea Curții
Pornind de la argumentele invocate, Curtea a admis parțial sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate a unor prevederi din articolele 2, 18 alin. (4) și 20 alin. (2) lit. d) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.
Curtea a declarat neconstituționale:
- textul „tuturor posibilităților de recuperare a creanței în procedură prealabilă, inclusiv prin intermediul" din articolul 18 alin. (4) și
- textul „înscrisurile care confirmă parcurgerea procedurii prealabile de recuperare a creanței, inclusiv" din articolul 20 alin. (2) lit. d) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.
Curtea a recunoscut constituționale:
- textul „creditorul poate depune cerere introductivă doar după epuizarea unui proces de mediere" din articolul 18 alin. (4) și
- textul „procesul-verbal de încetare a medierii" din articolul 20 alin. (2) lit. d) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012,
în măsura în care nu se referă la creanțele întemeiate pe acte judecătorești definitive și/sau documente executorii eliberate în baza unor acte judecătorești definitive.
Totodată, Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea nr. 200g/2025 privind excepția de neconstituționalitate a textului „[...] înregistrează datorii față de un singur creditor în sumă de peste 10 salarii medii pe economie [...]" din definiția noțiunii de „incapacitate de plată" din articolul 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.
Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curții Constituționale http://www.constcourt.md.
Categorii
66 Accesări 
