|


![]() |
![]() |
![]() Prima | Media | Noutăţi | Președinta Curții Constituționale la Reuniunea pregătitoare a Cercului Preşedinţilor al Conferinței Curților Constituționale Europene
28.02
2025 Președinta Curții Constituționale la Reuniunea pregătitoare a Cercului Preşedinţilor al Conferinței Curților Constituționale EuropeneÎn data de 28 februarie 2025, Președinta Curţii Constituţionale, doamna Domnica Manole, a participat la Reuniunea pregătitoare a Cercului Preşedinţilor al Conferinței Curților Constituționale Europene (CCCE). Ședința a avut loc la Tirana, Republica Albania, în contextul deținerii de către Curtea Constituțională a Albaniei a președinției acestei platforme europene de cooperare multilaterală între organele judiciare abilitate cu controlul constituționalității. Evenimentul a reunit președinți și judecători din 32 de curți constituționale europene sau echivalente acestora. Reuniunea a avut drept scop, în principal, luarea deciziilor privind organizarea celui de-al XX-lea Congres al CCCE, care va avea loc în anul 2027, la Tirana, precum tematica acestuia, perioada desfășurării și diverse aspecte organizatorice relevante. Sunt așteptați să participe la acest eveniment reprezentanți ai curților constituționale și ai instituțiilor echivalente din Europa și ai altor organizații regionale. |