Stabilirea unei obligații generale de achitare a serviciilor de încălzire în cazul apartamentelor deconectate de la sistemul centralizat de încălzire, fără a lua în considerare circumstanțele specifice ale fiecărui caz particular – neconstituțională

Joi, 3 martie 2022, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 4 pentru controlul constituționalității articolului 42 alin. (12) din Legea nr. 92 din 29 mai 2014 cu privire la energia termică și promovarea cogenerării și a punctelor 8, 8¹, 8², 8³, 8⁴, 8⁵ și 8⁶ din Anexa nr. 7 la Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002 (sesizările nr. 205a/2020 și nr. 122g/2021). 

Circumstanțele cauzei 

La originea cauzei se află o sesizare depusă de dl Dan Perciun, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și o excepție de neconstituționalitate ridicată de dl Petru Ciobanu și de dna Angelica Ciobanu, apelanți în dosarul nr. 2a-3566/20, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. 

Autorii sesizărilor i-au solicitat Curții să verifice constituționalitatea articolului 42 alin. (12) din Legea nr. 92 din 29 mai 2014 cu privire la energia termică și promovarea cogenerării și a punctelor 8, 8¹, 8², 8³, 8⁴, 8⁵ și 8⁶ din Anexa nr. 7 la Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002.

Autorii sesizărilor au susținut că prevederile contestate stabilesc pentru consumători, o plată pentru un serviciu la care au renunțat, fapt care încalcă dreptul de proprietate. Ei au menționat că prevederile contestate impun achitarea plății pentru încălzirea încăperilor deconectate în situația în care lipsește orice posibilitate fizică de a le încălzi. Mai mult, aceste prevederi îi permit furnizorului să pretindă achitarea unui serviciu pe care, de facto, nu-l prestează pentru consumatori. 

Analiza Curții 

Curtea a notat că dispozițiile articolului 46 din Constituție obligă statul și ceilalți titulari ai puterii publice să respecte proprietatea și să se abțină de la orice acțiune ce ar aduce atingere acestui drept. 

Curtea a reținut că dreptul de proprietate poate fi supus restrângerilor, cu condiția respectării rigorilor instituite de articolul 54 alin. (2) din Constituție. În acest sens, Curtea a analizat, prin efectuarea testului legalității și a testului proporționalității, dacă restrângerea este prevăzută de lege, dacă urmărește unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevăzute în Constituție, dacă realizează, odată implementată, unul din aceste scopuri și dacă a fost asigurat un echilibru corect între interesele concurente. 

(a) Dacă măsura contestată este „prevăzută de lege”

Curtea a constatat că normele contestate sunt accesibile pentru destinatari, deoarece Regulamentul care conține prevederile contestate a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, care a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 29-31 din 28 februarie 2002 (redacția inițială), și în Monitorul Oficial nr. 156-159 din 23 septembrie 2011 (în redacția Hotărârii Guvernului nr. 707 din 20 septembrie 2011). 

Cu privire la previzibilitatea normelor contestate, Curtea a observat că, deși obligația achitării taxei pentru încălzire în cazul deconectării integrale sau parțiale de la sistemul centralizat era stabilită într-un cuantum mai mic începând cu data de 19 februarie 2002 prin Hotărârea Guvernului nr. 191, proprietarii nu au putut anticipa cu o certitudine rezonabilă că plata pentru încălzire va crește substanțial, fără vreo justificare rezonabilă din partea autorităților, de la 5% până la 20% din suma achitată de către cei conectați la încălzirea centralizată (a se vedea, mutatis mutandis, Strezovski și alții v. Macedonia de Nord, 27 februarie 2020, § 78). Curtea a subliniat că incertitudinea – fie ea legislativă, administrativă sau care se naște din practicile autorităților – reprezintă un factor care trebuie avut în vedere la analiza conduitei statului de la etapa stabilirii echilibrului corect dintre interesele concurente (a se vedea, mutatis mutandis, Strezovski și alții v. Macedonia de Nord, § 77). 

(b) Dacă măsura urmărește „un scop legitim în interesul general” și dacă există o legătură rațională între măsura prevăzută de dispozițiile contestate şi scopul legitim urmărit 

Măsurile concepute să controleze folosirea proprietății pot fi considerate justificate doar dacă se demonstrează, inter alia, că sunt conforme cu interesul general. 

Un interes general urmărit de autorități la introducerea măsurilor contestate îl reprezintă asigurarea locuințelor cu încălzire sigură și eficientă. 

De asemenea, limitarea exercițiului dreptului de proprietate mai poate avea loc pentru protecția drepturilor și a libertăților altor persoane. În acest caz, se mai poate susține că un alt scop urmărit constă în protecția dreptului de proprietate al celorlalți locatari, prin împărțirea sarcinilor financiare legate de încălzirea centralizată a blocurilor rezidențiale și a spațiilor comune spațiilor comune (e.g. subsoluri, etaje tehnice, holuri etc.), dacă acestea există și sunt încălzite. 

Prin urmare, Curtea a reținut că scopurile pe care legislatorul le urmărește prin măsurile în discuție pot fi subsumate scopurilor legitime generale ale bunăstării economice și protecției drepturilor altora, prevăzute de articolul 54 alin. (2) din Constituție. 

În acest sens, măsurile impuse de punctele 8, 8¹, 8², 8³, 8⁴ și 8⁶ din Anexa nr. 7 la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002 au o legătură rațională cu scopurile legitime urmărite. 

(c) Dacă a fost respectat principiul „echilibrului corect” 

Categoria de persoane care pot pretinde că sunt victime ale aplicării prevederilor normative contestate sunt persoane care locuiesc în clădiri rezidențiale conectate la sistemul centralizat de încălzire, ale căror apartamente au fost deconectate de la sistem. Unele apartamente pot fi deconectate de la sistem înainte de intrarea în vigoare a prevederilor contestate, altele după. În cazul în care, la momentul deconectării, nu erau încă în vigoare reglementări care să impună plata unei cote atât de mari pentru încălzire, persoanele care au în proprietate apartamente deconectate în asemenea condiții nu puteau anticipa cu o certitudine rezonabilă că se vor confrunta în viitor cu condiția majorării substanțiale a plăților. 

În acest sens, Curtea a notat că normele contestate stabilesc o obligație generală de achitare a serviciilor de încălzire în cazul apartamentelor deconectate de la sistemul centralizat de încălzire, fără a lua în considerare circumstanțele specifice ale fiecărui caz particular, cum ar fi, e.g.:  

- căldura de care beneficiază, în mod efectiv, un apartament deconectat integral sau parțial;  

- căldura de care beneficiază, în mod efectiv, celelalte apartamente conectate, existând riscul ca acestea să fie dotate cu mai multe calorifere decât numărul standard, însă plătind o sumă fixă;

- faptul că un apartament deconectat poate fi situat la parterul unui bloc rezidențial – deci poate să nu beneficieze de aceeași căldură ca alte apartamente deconectate situate la etaje superioare;

- faptul că un apartament deconectat poate fi situat în extremitatea unui bloc rezidențial și că, astfel, nu beneficiază de aceeași căldură „indirectă”, pentru că nu se învecinează cu alte apartamente;

- faptul că unele apartamente deconectate au sisteme proprii de încălzire și că nu se poate afirma, astfel, că aceste apartamente sunt doar consumatoare „indirecte” de căldură;

- faptul că unele clădiri nu dispun de etaj tehnic, de subsol, ș.a. 

În cauza Strezovski și alții v. Macedonia de Nord, § 87, Curtea Europeană a notat inexistența unei evaluări obiective a utilizării indirecte a încălzirii în fiecare caz particular și eșecul de a asigura un echilibru corect între interesele concurente. Cauza în discuție privea plata lunară impusă de stat care trebuia efectuată, către furnizori privați, de proprietarii de apartamente deconectate de la sistemul de încălzire de district. Curtea Europeană a reținut că statul reclamat trebuia să se asigure că măsura contestată nu impunea o sarcină excesivă și nu le permitea furnizorilor de căldură privați să beneficieze de un profit eventual nejustificat. Curtea Europeană a subliniat lipsa unor garanții procedurale suficiente la aplicarea normelor privind plata taxei stabilite pentru încălzire de către tribunalele naționale. Curtea Europeană a considerat că în procedurile în discuție era necesar ca faptele contestate de reclamanți să fie stabilite de o manieră precisă prin verificarea argumentelor lor referitoare la nivelul căldurii districtuale furnizate în clădire despre care se spunea că unitățile lor ar fi utilizat-o. Doar după o verificare a tuturor factorilor relevanți ar fi fost posibil pentru autoritățile naționale să facă o evaluare obiectivă a utilizării „indirecte” a căldurii în fiecare caz individual.

Curtea a observat că modul în care sunt redactate prevederile punctelor 8, 8¹, 8², 8³, 8⁴ și 8⁶ din Anexa nr. 7 la Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, nu permite efectuarea unor calcule mai precise, raportate la situația concretă a fiecărui apartament deconectat de la sistemul centralizat de încălzire. Astfel, instanțele judecătorești sunt obligate să aplice tale quale prevederilor normative contestate, fără a verifica factorii relevanți și fără a evalua obiectiv utilizarea „indirectă” a căldurii de fiecare apartament deconectat. Această situație juridică este contrară considerentelor hotărârii Strezovski și alții v. Macedonia de Nord, § 88, în care Curtea Europeană a reținut că, din motive similare, statul macedonean a eșuat, în pofida marjei sale de apreciere, să asigure echilibrul corect cerut între interesele în discuție și a eșuat să depună eforturi pentru a asigura o protecție adecvată a dreptului de proprietate al reclamanților în contextul procedurilor în discuție, care presupuneau o ingerință esențială din partea statului în exercițiul acestui drept. 

Stabilirea unei plăți generale pentru consumul energiei termice în blocurile locative în cazul apartamentelor deconectate de la sistemul centralizat de încălzire, fără a se ține cont de circumstanțele fiecărui caz particular, afectează în mod nejustificat dreptul garantat de articolul 46 din Constituție al proprietarilor apartamentelor deconectate. 

În acest sens, Curtea a reținut că trebuie să fie posibilă evaluarea de la caz la caz a circumstanțelor fiecărui apartament deconectat integral sau parțial de la sistemul centralizat și stabilirea unei taxe care depinde de aceste circumstanțe, nu de o valoare fixă. Plata pentru încălzire repartizată unui bloc rezidențial trebuie să aibă în vedere situația particulară a apartamentelor conectate, având în vedere posibilitatea proprietarilor de a consuma mai multă căldură, e.g. prin creșterea numărului de secțiuni de calorifere. Parlamentul sau Guvernul trebuie să elimine măsurile generale și să le permită autorităților cu competențe în domeniu să facă o evaluare obiectivă a utilizării „indirecte” a căldurii în fiecare caz individual, evaluare care să poată fi contestată în fața instanțelor judecătorești, în eventualitatea unui litigiu. 

Totodată, Curtea a admis că obligația de achitare pentru energia termică poate fi justificată în unele situații și în cazul apartamentelor deconectate. Acesta este cazul spațiilor comune din blocurile locative, ale căror cheltuieli pentru încălzire, în cazul în care spațiile sunt încălzite, trebuie suportate de toți locatarii, în lumina obligației de asigurare a bunei vecinătăți și a scopului legitim al împărțirii sarcinilor financiare în legătură cu încălzirea acestor spații. 

Având în vedere cele menționate, Curtea a constatat că prevederile contestate nu asigură un echilibru corect între interesele concurente, iar dreptul de proprietate al persoanelor vizate este încălcat. 

În aceste condiţii, Curtea a emis o Adresă Parlamentului și Guvernului, în vederea modificării legislației în conformitate cu raționamentele prezentei hotărâri. 

Cu privire la executarea hotărârii 

Curtea a constat că aplicarea imediată a prezentei hotărâri ar permite o repartizare dezechilibrată a plăților, inclusiv pentru spațiile comune, în cazurile de deconectare integrală sau parțială de la sistemul centralizat de încălzire. Din acest motiv, pentru a evita producerea consecințelor menționate, Curtea a considerat necesar să amâne efectele prezentei hotărâri. 

În acelaşi timp, pentru a da efect prezentei Hotărâri în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a considerat rezonabil ca aceasta să producă efecte imediate pentru autorii sesizării nr. 122g/2021. 

Hotărârea Curții: 

Pornind de la argumentele invocate, Curtea a admis parțial sesizarea depusă de dl Dan Perciun, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și excepția de neconstituționalitate ridicată de dl Petru Ciobanu și de dna Angelica Ciobanu, apelanți în dosarul nr. 2a-3566/20, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de dl Dan Perciun, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în partea privind articolul 42 alin. (12) din Legea nr. 92 din 29 mai 2014 cu privire la energia termică și promovarea cogenerării și punctul 8⁵ din Anexa nr. 7 la Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002. 

Curtea a declarat neconstituționale punctele 8, 8¹, 8², 8³, 8⁴ și 8⁶ din Anexa nr. 7 la Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002. 

Efectele prezentei hotărâri se aplică începând cu data de 1 mai 2022, cu excepția sesizării depuse de dl Petru Ciobanu și de dna Angelica Ciobanu, apelanți în dosarul nr. 2a-3566/20, pendinte la Curtea de Apel Chișinău, în care hotărârea se aplică de la data adoptării. 

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md/