Curtea a examinat sesizările referitoare la temeiurile de contestare a încheierii privind intentarea procedurii de executare (cauza nr. 153g/2021)

Joi, 3 martie 2022, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 5 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 60 alin. (4) din Codul de executare. 

Circumstanțele cauzei

La originea cauzei se află cinci sesizări privind excepția de neconstituționalitate a articolului 60 alin. (4) din Codul de executare în partea omisiunii de a reglementa ca temeiuri de contestare a încheierii privind intentarea procedurii de executare cazurile prevăzute la articolul 61 alin. (1) literele a), c) și d) din Cod. Sesizările au fost ridicate de reprezentanții debitorilor în procese pendinte din fața instanțelor de drept comun.

Autorii sesizărilor consideră că omisiunea legislatorului de a permite debitorului contestarea încheierii privind intentarea procedurii de executare în cazurile prevăzute de articolul 61 alin. (1) lit. a), c) și d) din Cod contravine articolelor 1 [preeminența dreptului], 4 [prioritatea tratatelor internaționale privind protecția drepturilor fundamentale la care Republica Moldova este parte], 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiție], 26 [dreptul la apărare] și 46 [dreptul la proprietate privată și protecția acesteia] din Constituție. 

Analiza Curții

Curtea a observat că, potrivit prevederilor contestate, debitorul nu are dreptul de a contesta încheierea privind intentarea procedurii de executare în cazurile în care documentul nu este de competența executorului judecătoresc; documentul executoriu nu este întocmit în conformitate cu prevederile articolului 14 din Codul de executare; documentul este înaintat de persoana care nu are împuternicirile respective (articolul 61 alin. (1) lit. a), c) și d) din Codul de executare). Aceste prevederi instituie o interdicție absolută, insensibilă la particularitățile unor cazuri, și afectează drepturile debitorului, prevăzute de articolele 20, 26 şi 46 din Constituție.

Pentru a se încadra în limitele admisibile ale restrângerii exercițiului acestor drepturi, interdicția în discuție trebuie să urmărească cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute de articolul 54 din Constituție. Curtea a admis că scopul legitim al interdicției este protejarea dreptului creditorilor la realizarea, în termen rezonabil, a drepturilor lor recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare.

Totuși, prin instituirea interdicției absolute, prevederile articolului 60 alin. (4) din Codul de executare acordă o pondere abstractă mai mare interesului legitim al asigurării celerității procedurii de executare și, în consecință, interesului creditorului.

Curtea a observat că una dintre omisiunile contestate din articolul 60 alin. (4) din Codul de executare este cazul reglementat la articolul 61 alin. (1) lit. a) din Cod, potrivit căruia executorul judecătoresc trebuie să refuze intentarea procedurii de executare dacă documentul executoriu nu este de competența sa. Curtea a notat că executorul judecătoresc poate întreprinde acțiuni de executare doar în circumscripția camerei teritoriale a executorilor judecătorești în care biroul său își are sediul.

Curtea a admis că în cazul intentării unei eventuale proceduri de executare cu încălcarea competenței teritoriale, executorul judecătoresc se poate deplasa la locul aflării bunurilor debitorului care nu se află în circumscripția camerei teritoriale a executorului judecătoresc în care biroul acestuia își are sediul său. Acest fapt va determina suportarea de către debitor a cheltuielilor suplimentare pentru transportarea bunurilor sale și, prin urmare, va presupune existența unei sarcini patrimoniale mai mari pentru debitor, în comparație cu cazul în care executorul va respecta dispozițiile articolului 60 alin. (1) lit. a) din Cod.

Curtea a observat că, în lipsa strămutării de către executor a procedurii de executare, potrivit articolului 32 alin. (1) lit. b) din Codul de executare, contestarea încheierii este imposibilă. Curtea a considerat că această interdicție reprezintă o negare a drepturilor debitorului de acces liber la justiție, la apărare și la proprietate.

Curtea a subliniat că una dintre omisiunile de a contesta încheierea de intentare a procedurii de executare este în cazul emiterii acesteia pe baza unui document executoriu întocmit cu încălcarea dispozițiilor articolului 14 din Codul de executare. Potrivit articolului 15 alin. (1) din Cod, pentru intentarea procedurii de executare creditorul trebuie să prezinte documentul executoriu executorului judecătoresc. Acest document trebuie întocmit în conformitate cu condițiile de formă și de conținut stabilite expres de legislator în articolul 14 din Cod.

Curtea a notat că, în eventualitatea în care documentul executoriu nu conține datele de identificare a debitorului (numele, prenumele şi data nașterii, domiciliul și datele bancare în cazul persoanei fizice), executorul judecătoresc nu-l va anunța pe debitor despre intentarea procedurii de executare, despre posibilitatea executării benevole a documentului executoriu și despre posibilitatea încheierii unei tranzacții cu debitorul (articolele 60 și 62 din Cod). În eventualitatea în care debitorul execută benevol titlul executoriu, atunci debitorul va achita doar plata taxei de intentare şi de arhivare a dosarului de executare, nefiind necesară achitarea onorariului executorului judecătoresc și a spezelor procedurii de executare (articolul 60 alin. (3) din Cod).

Totodată, Curtea își poate imagina o situație în care încheierea privind intentarea procedurii de executare ar putea fi anulată doar pentru că lipsește o mențiune, de exemplu, numărul cauzei în a cărei bază a fost eliberat titlul executoriu. În mod evident, mențiunea este insignifiantă în raport cu fondul cauzei. În asemenea situații judecătorul de drept comun trebuie să constate, în fiecare caz particular, dacă lipsa unei mențiuni în titlul executoriu determină anularea încheierii privind intentarea procedurii de executare.

Curtea a mai reținut că legislatorul a reglementat dreptul creditorului de a solicita instanței de judecată corectarea erorilor sau omisiunilor din titlul executoriu. Astfel, de vreme ce legislatorul a prevăzut corectarea erorilor/omisiunilor din titlu, Curtea a reținut că restrângerea exercițiului dreptului debitorului de a contesta încheierea privind intentarea procedurii de executare, emisă pe baza unui document executoriu întocmit cu încălcarea dispozițiilor articolului 14 din Codul de executare, nu este justificată. De altfel, Curtea nu a considerat că parcurgerea procedurii corectării erorilor sau omisiunilor din titlul executoriu și, ulterior, depunerea acestuia la executorul judecătoresc pot prejudicia în mod semnificativ celeritatea procedurii de executare.

Cu privire la imposibilitatea contestării încheierii de intentare a procedurii de executare întocmite pe baza unui document prezentat de persoana care nu are împuternicirile stabilite de legislație, Curtea a observat că împuternicirile reprezentantului, în acest caz, trebuie să fie formulate în procură sau în contract, întocmite în condițiile legii (articolul 49 alin. (1) din Codul de executare). De asemenea, dreptul reprezentantului de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire trebuie menționat expres în actul de reprezentare, sub sancțiunea nulității (articolul 81 alin. (1) din Codul de procedură civilă).

Sub acest aspect, Curtea a reținut că executorul judecătoresc nu-şi poate asuma primirea spre executare a unui document executoriu depus de către o persoană neîmputernicită potrivit legii. În lipsa unei asemenea împuterniciri, această acțiune este lovită de sancțiunea nulității.

Așadar, pentru ca prevederile contestate să fie în concordanță cu articolele 20, 26, 46 și 54 din Constituție, Curtea a considerat necesar ca debitorul să poată contesta încheierea privind intentarea procedurii de executare în cazurile în care: (i) documentul executoriu nu este de competența executorului judecătoresc; (ii) documentul executoriu nu este întocmit în conformitate cu prevederile articolului 14 din Codul de executare; (iii) documentul este înaintat de persoana care nu are împuternicirile respective (cazuri reglementate la articolul 61 alin. (1) lit. a), c) și d) din Codul de executare). 

Hotărârea Curții: 

Pornind de la argumentele invocate, Curtea: 

1. A admis parțial sesizările nr. 153g/2021, nr. 234g/2021, nr. 240g/2021, nr. 256g/2021 și nr. 266g/2021 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 60 alin. (4) din Codul de executare.

2. A recunoscut constituțional textul „în temeiul prevăzut la articolul 61 lit. b), e) şi f) din Cod” din articolul 60 alin. (4) din Codul de executare în măsura în care debitorul poate contesta încheierea privind intentarea procedurii de executare și în cazurile reglementate la articolul 61 alin. (1) literele a), c) și d) din Codul de executare. 

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Textul integral al hotărârii va fi disponibil pe pagina web a Curţii Constituționale http://www.constcourt.md/