Textul Briefing-ului susținut de Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, pe 18 ianuarie 2022

Stimați cetățeni,

Stimați reprezentanți ai media, 

Astăzi Curtea a pronunțat o decizie care are la bază sesizarea a doi deputați din Parlament. Prin sesizare, Curții i s-a cerut să verifice constituționalitatea Legii cu privire la ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, cunoscută și sub numele de Convenția de la Istanbul.

Curtea i-a solicitat Comisiei de la Veneția o opinie amicus curiae cu referire la implicațiile constituționale ale ratificării acestei Convenții. Opinia a fost emisă în decembrie 2021, iar considerente din aceasta se regăsesc în Decizia pronunțată astăzi. 

Autorii sesizării au susținut că ratificarea Convenției ar presupune încălcarea libertății conștiinței, garantată de articolul 31 din Constituție, a dreptului la învățătură, garantat de articolul 35 din Constituție, și a instituției familiei stabilită de articolul 48 din Constituție. 

Analizând titlul și preambulul Convenției, Curtea a observat că aceasta urmărește să combată violența împotriva femeilor și violența domestică. Preambulul Convenției subliniază că realizarea egalităţii de drept şi de fapt între femei şi bărbaţi este un element cheie în prevenirea violenţei împotriva femeilor. 

Convenția se  aplică tuturor formelor de violență împotriva femeilor, inclusiv violenței domestice. 

Curtea a observat că obiectul și scopul Convenției constau în eradicarea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice prin promovarea egalității de gen. 

Curtea a constatat că noțiunea de „gen” din Convenție are în vedere rolurile, comportamentele, activitățile şi atributele construite social, pe care o societate le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi. Această definiție „socială” nu este în niciun caz menită să înlocuiască definiția biologică. Curtea a observat că prin introducerea noțiunii de „gen” s-a dorit evidențierea faptului că fenomenul violenței împotriva femeilor și violenței domestice se bazează pe inegalitatea de gen și pe stereotipurile de gen. Astfel, există o relație între inegalitatea de gen și stereotipurile de gen, pe de o parte, și manifestarea frecventă a violenței împotriva femeilor, pe de altă parte. Pentru a adopta măsuri de protecție și sprijinire a victimelor violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, violența în discuție trebuie înțeleasă prin prisma genului. 

Convenția le solicită statelor să includă o perspectivă de gen la implementarea şi evaluarea impactului dispoziţiilor Convenţiei şi pentru a promova şi implementa în mod eficace politicile egalităţii între femei şi bărbați şi abilitarea femeilor. Statele trebuie să adopte măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaților, în vederea eradicării prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor şi a altor practici, bazate pe ideea inferiorității femeilor. 

Curtea a observat că termenul „gen” din Convenție nu urmărește să înlocuiască termenii de „femeie” și de „bărbat” utilizați în Constituție. 

Deși Convenția de la Istanbul oferă o definiție a „genului”, ea nu le impune statelor părți să introducă această definiție în ordinea lor juridică. Convenția de la Istanbul nu le cere statelor părți să ia vreo măsură pentru a recunoaște persoanele care se identifică cu un alt gen decât cel așteptat de societate sau pentru a le acorda vreun statut juridic special. Convenția confirmă faptul că identitatea de gen se situează – alături de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asociere cu o minoritate națională, proprietate, naștere, orientare sexuală, vârstă, stare de sănătate, dizabilitate, stare civilă, statut de migrant sau de refugiat sau alt statut – între motivele de discriminare care sunt interzise. Unei persoane nu i se poate nega protecția împotriva violenței sau acordarea statutului de victimă și drepturile care decurg din acest statut din cauza identității sale de gen. 

Convenția de la Istanbul nu urmărește să „elimine diferențele” dintre bărbat și femeie sau să sugereze că bărbații sau femeile sunt sau trebuie să fie „la fel”. Convenția îndeamnă statele părți să adopte măsuri în vederea combaterii ideii că femeile le sunt inferioare bărbaților. Prejudecățile, stereotipurile, cutumele și tradițiile încă favorizează bărbații în multe situații. Toate acestea periclitează eforturile femeilor de a dezvălui și de a raporta cazurile de violență și de a obține respectarea drepturilor lor. Prin urmare, Convenția de la Istanbul nu vine în conflict cu articolul 31 din Constituția Republicii Moldova, din perspectiva libertății conștiinței, sau cu articolul 35 din Constituție, referitor la dreptul la educație. 

Curtea a reținut faptul că atitudinile, convingerile și modelele comportamentale sunt cultivate în copilărie. Promovarea egalității de gen, a respectului reciproc în relațiile interumane și a non-violenței trebuie să înceapă cât mai devreme și este în primul rând o responsabilitate a părinților. Totuși, instituțiile de învățământ au un rol important în promovarea acestor valori. Convenția de la Istanbul nu stabilește nicio modalitate precisă în care educația legată de aspectele abordate de prevederile sale ar trebui să fie implementată. Ea lasă această sarcină statelor părți. Statele părți trebuie să decidă pentru ce tip de școlarizare și pentru ce grupă de vârstă de elevi este adecvat un material didactic și, de fapt, dacă consideră că este necesar să stabilească asemenea materiale didactice. 

Potrivit Opiniei Comisiei de la Veneția, Convenția de la Istanbul nu interferează cu dreptul părinților de a-și educa copii potrivit propriilor convingeri religioase, deoarece acest drept nu intră în domeniul de aplicare al tratatului. Convenția le cere statelor părți să includă, dacă este cazul, material didactic referitor la egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen non-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale. Prin urmare, Convenția de la Istanbul nu încalcă dreptul părinților de a decide cu privire la educația pe care trebuie să o primească copiii lor, întrucât lasă statelor o marjă de manevră suficientă pentru a respecta acest drept atunci când decid modalitatea de implementare a prevederilor relevante. 

Curtea a reținut că prevederile Convenției nu afectează obligația statului de a proteja familia, așa cum aceasta este stabilită de articolul 48 din Constituție. De altfel, potrivit Comisiei de la Veneția, Convenția de la Istanbul nu conține nicio definiție a familiei și nici a relațiilor dintre parteneri sau a relaţiilor de același sex și nici nu promovează în vreo formă specială astfel de relații. Convenția de la Istanbul se referă la instituția căsătoriei doar în contextul căsătoriei forțate. Convenția de la Istanbul nu obligă statele părți să legalizeze căsătoria între persoane de același sex. Prin urmare, Convenția de la Istanbul nu contrazice în niciun fel constituțiile naţionale care definesc căsătoria ca pe o uniune între o femeie şi un bărbat. 

Concluzia Curții a fost că sesizarea nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. 

Vă mulțumesc!