Larrañaga Arando și alții v. Spania (dec.). Respingerea unor cereri de compensare în baza legislației privind victimele terorismului, pentru că defuncții au fost membri ETA. Inadmisibilă

Larrañaga Arando și alții v. Spania (dec.) - 73911/16, 233/17, 3086/17 et al.
Decizia din 25.6.2019 [Secția a III-a]

Articolul 6 

Articolul 6-2 

Prezumția nevinovăției

Respingerea unor cereri de compensare în baza legislației privind victimele terorismului, pentru că defuncții au fost membri ETA: inadmisibilă

[Acest rezumat se referă, de asemenea, la decizia din cazul Martínez Agirre și alții v. Spania, 75529/16 et al., 25 iunie 2019]

În fapt – Rudele reclamanților, cetățeni spanioli, au decedat în Franța între 1979-1985, ca urmare a unor atacuri pretins a fi comise de grupări teroriste. Reclamanților li s-au acordat plăți de compensare în baza dreptului spaniol pentru omorârea rudelor acestora. În 2012, în virtutea noii legi, aceștia au solicitat o compensație adițională, care le-a fost refuzată pentru că rudele au fost membri ai organizației teroriste ETA. Reclamanții s-au plâns că motivele invocate de autoritățile naționale pentru respingerea cererilor de despăgubire în baza legislației privind victimele terorismului au încălcat dreptul rudelor lor răposate de a fi prezumate nevinovate.

În drept – Articolul 6 § 2: existau două aspecte privind protecția oferită de prezumția nevinovăției: un aspect procedural, care se referă la desfășurarea procesului penal, și un al doilea aspect, care vizează protecția persoanelor achitate sau în privința celor cărora procedurile penale au fost încetate, de a nu fi considerate, în realitate, vinovate de către funcționari și autorități de comiterea infracțiunii de care au fost acuzate. Cel de-al doilea aspect intervenea atunci când procedurile penale s-au încheiat cu un alt rezultat decât cu o condamnare. Pentru ca cel de-al doilea aspect să fie aplicabil procedurilor ulterioare, reclamantul trebuia să demonstreze existența unei legături între procedurile penale încheiate și procedurile ulterioare.

În opinia reclamanților, fără să se demonstreze anterior vinovăția rudelor răposate de apartenența la ETA conform legii, deciziile autorităților naționale de a refuza acordarea despăgubirii, inclusiv motivarea și limbajul utilizat în acestea, erau incompatibile cu prezumția nevinovăției. Așadar, în acest caz era aplicabil cel de-al doilea aspect al articolului 6 § 2 din Convenție. Ca atare, Curtea trebuia să examineze existența unei legături între procedurile penale anterioare împotriva rudelor răposate ale reclamanților care vizau pretinsa calitate de membru al ETA și procedurile privind compensarea inițiate de reclamanți. În acest context, Curtea trebuia să examineze, în primul rând, dacă fiecare din rudele decedate ale reclamanților a fost „acuzată de comiterea unei infracțiuni”, în scopurile capătului de cerere bazat pe articolul 6 § 2.

În Martínez Agirre și alții, rapoartele poliției în baza cărora autoritățile naționale și-au motivat constatările se refereau la o anchetă penală anterioară, deschisă în Spania în legătură cu implicarea rudelor reclamanților în ETA și în activitățile și infracțiunile comise de această organizație. Deși se părea că mandatele de arest nu au fost aplicate, pentru că rudele reclamanților au fugit în Franța și nu s-au prezentat niciodată la ședințele de judecată din Spania, dat fiind faptul că aceste anchete penale aveau legătură fie cu calitatea de membru al ETA, fie cu participarea activă la infracțiunile comise și la activitățile acesteia, Curtea a acceptat că rudele reclamanților au fost „acuzate de comiterea unei infracțiuni” în sensul autonom al acestei expresii și în privința acuzației penale pentru care reclamanții au cerut protecția oferită de prezumția nevinovăției. Procedurile penale împotriva rudelor reclamanților au fost încetate ca urmare a decesului acestora.

Cu privire la existența unei legături între procedurile penale încetate și procedurile privind compensarea, procedurile privind compensarea aveau o natură administrativă și urmăreau să determine dacă reclamanții aveau dreptul să obțină o compensare adițională de la stat pentru uciderea rudelor lor de către grupări teroriste. Obiectul acestor proceduri era diferit din punct de vedere juridic și factual de cel al procedurilor penale sau al anchetelor pornite împotriva rudelor înainte de decesul lor pentru pretinsa participare sau colaborare cu ETA.

Dispozițiile legale relevante privind solicitarea de compensații nu pretindeau ca pretinsa calitate de membru a persoanei vizate la o organizație criminală sau violentă să fie stabilită printr-o condamnare anterioară, ca urmare a unor proceduri penale. De vreme ce rapoartele poliției pe care autoritățile naționale s-au bazat conțineau câteva trimiteri la anchetele penale anterioare care vizau rudele răposate ale reclamanților, acestea nu au fost singurele elemente avute în vedere la stabilirea faptului că ele erau membri ai ETA. De asemenea, rapoartele poliției s-au bazat pe surse neoficiale pretinse a fi aproape de organizația în care persoanele vizate erau numite membri ai ETA, precum și pe declarațiile făcute de alți pretinși membrii ai organizației. Prin urmare, nu se părea că conținutul sau rezultatul anchetelor penale anterioare împotriva rudelor reclamanților erau decisive pentru procedurile conteste.

În orice eventualitate, autoritățile naționale nu au revizuit sau evaluat probele concrete incluse în dosarul penal împotriva rudelor reclamanților. De asemenea, nu au analizat deciziile luate de autoritățile de anchetă în acele proceduri și nici nu au reevaluat participarea rudelor reclamanților în evenimentele care au condus la acuzațiile penale în discuție. Tribunalele naționale s-au limitat la aprecierea, între alte elemente, a anchetelor penale anterioare inițiate împotriva rudelor reclamanților, după cum se menționa în rapoartele poliției.

Reclamanții nu au demonstrat existența legăturii necesare între procedurile penale încetate împotriva rudelor și procedurile privind compensarea inițiate de aceștia. Așadar, articolul 6 § 2 nu era aplicabil în cazul ultimelor proceduri.

În Larrañaga Arando și alții, caz în care rudele reclamaților nu au fost supuse niciunei anchete penale, rezulta că nu a existat o „acuzație în materie penală” în sensul stabilit de jurisprudența Curții. Dreptul de a fi prezumat nevinovat în baza articolului 6 § 2 este incident doar în legătură cu o „acuzație” privind comiterea unei infracțiuni concrete.

De asemenea, rudele reclamanților nu au fost „acuzate” de comiterea aceleiași infracțiuni în privința căreia reclamanții au pretins protecția oferită de prezumția de nevinovăție, așadar nu a existat nicio „acuzație în materie penală”.

În cele din urmă, în cazul în care rudele reclamanților erau condamnate anterior în baza unei acuzații echivalente cu cea în privința căreia reclamanții au pretins protecția oferită de prezumția nevinovăției, articolul 6 § 2 nu puteau fi aplicat în cazul acestei acuzații, în contextul procedurilor privind compensația în discuție.

Concluzie: inadmisibilă (incompatibilă ratione materiae).

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".