|


![]() |
![]() |
![]() Prima | Media | Noutăţi | Recunoaşterea constituţionalităţii dreptului statului de a fixa cotele de înmatriculare în instituţiile de învăţământ superior
04.05
2012 Recunoaşterea constituţionalităţii dreptului statului de a fixa cotele de înmatriculare în instituţiile de învăţământ superiorComunicat de presă
Recunoaşterea constituţionalităţii dreptului statului de a fixa cotele de înmatriculare în instituţiile de învăţământ superior
La 3 mai 2012 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind examinarea constituţionalităţii alineatului (3) al articolului 3 din Legea nr. 142-XVI din 7 iulie 2005 privind aprobarea Nomeclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţământ superior, ciclul I (sesizarea nr. 35a/2011). Hotărârea a fost expediată pentru publicare la Monitorul Oficial.
Circumstanţele cauzei
La originea cauzei se află sesizarea depusă de avocatul parlamentar Tudor Lazăr la 11 noiembrie 2011 pentru controlul constituţionalităţii alineatului (3) al articolului 3 din Legea contestată, potrivit căruia Guvernul stabileşte modul de coordonare a cotei de pregătire a cadrelor în instituţiile de învăţământ superior private şi în cele de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii.
Autorul sesizării a pretins, în special, că prin stabilirea cotei de înmatriculare a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior au fost restrânse drepturile persoanei la învăţătură şi la muncă, autonomia universitară, cu excedarea competenţelor Guvernului în domeniu, prevederea contestată fiind contrară articolelor 4, 35, 43 şi 54 din Constituţie şi altor acte internaţionale.
Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte, Dl Dumitru PULBERE, judecător-raportor, Dl Victor PUŞCAŞ, Dl Petru RAILEAN, Dna Elena SAFALERU, Dna Valeria ŞTERBEŢ, judecători
Concluziile Curţii
Audiind argumentele părţilor, Curtea a reţinut că, în esenţă, norma contestată vizează posibilitatea statului de a stabili cota de înmatriculare în instituţiile de învăţământ superior private şi în cele de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii.
Curtea a statuat că prevederile constituţionale nu interzic Parlamentului să delege autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate unele atribuţii ce ţin de domeniul învăţământului şi că, astfel, Guvernul şi Ministerul Educaţiei nu şi-au excedat competenţele.
Curtea a reţinut că dreptul la învăţătură, ca un drept fundamental, presupune acordarea de şanse juridice egale tuturor persoanelor, pe bază de merit, prin folosirea criteriului competenţei profesionale şi interzicerea discriminărilor sau a privilegiilor.
Curtea a relevat că, prin instituirea cotelor de înmatriculare, statul nu limitează dreptul la învăţătură, consfinţit în Legea fundamentală, deoarece persoanele au acces liber la studii în instituţiile de învăţământ superior, mediu de specialitate şi secundar profesional, în baza condiţiilor prevăzute de lege.
Prin urmare, Curtea a statuat că norma contestată nu limitează libertatea cetăţenilor de a-şi alege domeniul de pregătire profesională, potrivit capacităţilor şi aptitudinilor lor şi, ca urmare, dreptul lor la învăţătură, consfinţit de Constituţie şi de actele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
În acest context, Curtea a observat că limitarea numerică a admiterii în instituţiile de învăţământ superior („Numerus Clausus”) este o practică consacrată în diverse state, în funcţie de interesele statale şi economice, impunând un învăţământ întemeiat pe cererea pieţei de muncă.
De asemenea, urmând practica sa anterioară (Hotărârea nr. 30 din 18 decembrie 2007 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 594 din 28 mai 2007 „Cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2007 în instituţiile de învăţământ superior (ciclul I), mediu de specialitate şi secundar profesional”), Curtea a statuat că aprobarea cotelor de înmatriculare în instituţiile de învăţământ superior, ciclul I, nu afectează principiul autonomiei universitare sub aspectul admiterii la studii.
Hotărârea Curţii
Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a recunoscut constituţional alineatul (3) al articolului 3 din Legea nr. 142-XVI din 07.07.2005 privind aprobarea Nomeclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I. Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
____________________________________________________________________________________ Textul integral al hotărârii este disponibil pe pagina web a Curţii Constituţionale http://www.constcourt.md/
Adresa: A. Lăpuşneanu 28, CHIŞINĂU MD-2004, MOLDOVA
|