Examinarea de către Curtea Supremă de Justiție a recursului împotriva hotărârilor instanțelor de apel în lipsa părților: sesizare inadmisibilă

Pe 9 iulie 2018, Curtea Constituțională a pronunțat o decizie de inadmisibilitate privind controlul constituționalității articolelor 432 alin. (5) și 433 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora recursul este judecat în ședință publică numai atunci când colegiul care examinează admisibilitatea recursului constată interesul deosebit al cauzei pentru jurisprudență.

Sesizarea care a stat la baza acestei cauze a fost depusă de către dl Ștefan Creangă, deputat în Parlament. Autorul sesizării a susținut că, prin excluderea caracterului public al ședințelor de judecată la examinarea cauzelor în recurs împotriva hotărârilor instanțelor de apel, legislatorul nu a ținut cont de Hotărârea Curții Constituționale nr. 16 din 19 iulie 2005 și a instituit un standard inferior de protecție a dreptului la un proces echitabil în raport cu cel anterior, contrar articolelor 7, 15, 20, 26, 54, 134 alin. (3) și 140 din Constituție. De asemenea, autorul sesizării susține că articolele 432 alin. (5) și 433 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora recursul se judecă în ședință publică numai atunci când colegiul care examinează admisibilitatea recursului constată interesul deosebit al cauzei pentru jurisprudență, contravin articolului 117 din Constituție, care stabilește regula caracterului public al dezbaterilor judiciare.

Cu privire la pretinsa neconformitate a prevederilor contestate cu Hotărârea Curții Constituționale nr. 16 din 19 iulie 2005, Curtea a constatat că nimic din această hotărâre nu conduce la concluzia potrivit căreia ședințele de judecată din procedura recursului împotriva hotărârilor instanțelor de apel trebuie să fie publice. În această cauză, Curtea a constatat că este neconstituțională depunerea recursului doar prin intermediul avocatului și, ca o consecință logică, a reținut că este neconstituțională și susținerea recursului doar de către avocații specializați.

Cu privire la pretinsa neconcordanță a prevederilor contestate cu articolul 117 din Constituție, care stabilește regula caracterului public al dezbaterilor judiciare, Curtea a menționat că, potrivit jurisprudenței relevante a Curții Europene, atunci când a avut loc o ședință publică în prima instanță, lipsa unei astfel de ședințe în faza căii de atac poate fi justificată, ținând cont de particularitățile procedurilor în cauză, de natura sistemului căilor de atac și de scopul căilor de atac prevăzute în dreptul național (Kashlev v. Estonia, 26 aprilie 2016, §§ 37, 38). Procedurile care implică doar probleme de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1, chiar dacă persoanei care a folosit calea de atac nu i s-a dat posibilitatea să prezinte probe personal în fața instanței de apel sau a celei de recurs (Popovici v. Republica Moldova, 27 noiembrie 2007, §§ 67, 68).

Având în vedere jurisprudența Curții Europene, pentru a constata justificarea examinării în lipsa părților a recursului împotriva hotărârilor instanțelor de apel, Curtea a trebuit să stabilească care este natura acestei căi de atac și care sunt competențele Curţii Supreme de Justiție în această procedură. În acest sens, Curtea a constatat că recursul împotriva hotărârilor instanțelor de apel are un efect devolutiv numai în drept. Curtea Supremă are competența să examineze doar legalitatea hotărârii, nu și temeinicia acesteia. Ea nu verifică cum a fost reflectată realitatea obiectivă a faptelor în hotărârea contestată. De asemenea, în această procedură nu se invocă și nu se apreciază probe, precum și nu se poate pronunța o hotărâre nouă dacă se agravează situația condamnatului.

Raportând aceste caracteristici ale recursului împotriva hotărârilor instanțelor de apel la jurisprudența europeană relevantă, Curtea a conchis că garanțiile articolului 6 din Convenția Europeană și implicit ale articolului 117 din Constituție privind publicitatea ședinței și dreptul de a participa la ședință nu sunt încălcate în această procedură.

Totodată, Curtea a observat că de la regula judecării recursului în lipsa părților există o excepție, i.e. atunci când Colegiul care examinează admisibilitatea recursului constată interesul deosebit pe care îl prezintă cauza pentru jurisprudență. Astfel, în cazul în care Colegiul ce examinează admisibilitatea recursului va considera necesară prezența părților pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în cererea de recurs sau pentru elucidarea unor aspecte ce țin de aplicarea corectă şi uniformă a legislației de către instanțele judecătorești, acesta va dispune citarea lor în ședință publică.

Prin urmare, Curtea a reținut că sesizarea privind controlul constituționalității articolelor 432 alin. (5) și 433 alin. (1) Codul de procedură penală este vădit nefondată și a declarat-o inadmisibilă.

Întreaga argumentare este disponibilă în Decizia Curții Constituționale.

Acest comunicat de presă este disponibil și în limba engleză.