Hotărârea nr. 4 din 21.01.2021

Hotărârea nr. 4 din 21.01.2021 pentru controlul constituționalității Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova


Subiectul sesizării: deputat, dl Octavian Țîcu, dl Dinu Plîngău și dna Maria Ciobanu
Tipul hotărârii: controlul constituționalității legilor
Prevedere: prevederi declarate neconstituționale


Hotărârea Curții Constituționale:
1. h42021207a213a2020b09a7.pdf


Sesizare:


OPINIE SEPARATĂ (Vladimir Țurcan)
Opinie separată:
1. Opinia-Separataa49a4.pdf

OPINIE SEPARATĂ

expusă în temeiul articolului 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și
articolului 67 din Codul jurisdicției constituționale

Prin Hotărârea nr. 4 din 21 ianuarie 2021 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea nr.234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, Curtea, examinând sesizările depuse prin prisma prevederilor articolului 13 al Constituției Republicii Moldova, a concluzionat că legiuitorul, prin Legea contestată, în special prin articolul 2, a conferit limbii ruse un statut neprevăzut de Constituție de „limbă de comunicare interetnică" similar cu cel al limbii de stat, ba chiar un statut mai preferențial în raport cu alte limbi ale minorităților etnice din Republica Moldova. Or, în aprecierea colegilor, Legea contestată în ansamblu contravine articolului 13 al Legii Supreme.

Curtea a mai reținut că, în vederea asigurării aplicării prevederilor Legi contestate, autoritățile publice de toate nivelele urmează să aloce mijloace financiare suplimentare care în prezent nu pot fi estimate. În acest context, lipsa Avizului Guvernului constituie încălcare a procedurilor constituționale, în condițiile articolul 131 alin. (4) și (6).

Astfel, fiind de acord parțial, din punct de vedere al procedurii, cu concluzia din urmă, totuși nu pot să susțin aprecierile și concluziile Curții expuse sumar, din următoarele considerente:

 

În primul rând, colegii au analizat și au constatat contradicția cu spiritul Constituției doar a articolul 2 din Legea contestată, care conține 23 de articole. Or, în pofida acestui fapt Legea nr. 234/2020 a fost declarată neconstituțională integral. Astfel, se consideră neconstituțional, de exemplu, Capitolul I „Dispoziții generale" în care sunt prevăzute prevederile de bază care rezultă din angajamentele internaționale ale Republicii Moldova în materie. Sub viciu de neconstituționalitate a căzut, de exemplu, și alin. (3) din articolul 1 - „Studierea și cunoașterea limbii de stat a Republicii Moldova cel puțin la nivel de comunicare sunt obligații morale ale tuturor cetățenilor țării".

 

În al doilea rând, este eminamente rezonabil să apreciem că o bună parte a prevederilor Legii nr. 3465 din 1 septembrie 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești (constatată desuetă prin Hotărârea Curții Constituționale nr.17 din 4 iunie 2018), pe parcursul anilor a fost preluată și încorporată în diverse legi ulterioare, care sunt în vigoare și produc efecte juridice corespunzătoare. Or, observăm că majoritatea acestor norme, prin esența lor, se regăsesc și în Legea contestată, și anume:


-       Articolul 6  - „în  relațiile cu autoritățile publice, cu administrația publică, cu instituțiile publice, precum și cu întreprinderile și organizațiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba de comunicare verbală și scrisă este, la alegerea cetățeanului, limba de stat sau limba de comunicare interetnică [...]";

-       Articolul 7 alin. (1) - „activitățile de secretariat în organele puterii de stat și în administrația publică se efectuează în limba de stat, iar la solicitare, se asigură traducerea în limba rusă.";

-       Articolul 8 - „Actele oficiale ale organelor puterii de stat și în administrația publică se întocmesc și se adoptă în limba de stat, urmând să fie traduse în limba rusă.";

-       Articolul 9 alin. (1) și (2) - „Organele puterii de stat, administrația publică, instituțiile publice, întreprinderile primesc și examinează cererile scrise sau verbale depuse de cetățeni în limba de stat sau în limba rusă."

„Formularele și textele administrative de uz curent se eliberează în limba de stat și, la solicitarea cetățeanului, în limba rusă [...]";

-       Articolul 10 - care reglementează limba de procedură în cauzele penale, civile, contravenționale;

-       Articolul 13 - „Denumirile autorităților administrației publice, instituțiilor publice, departamentelor, întreprinderilor, organizațiilor, precum și ale subdiviziunilor structurale ale acestora se redactează în limba de stat, cu traducere în limba rusă [...]";

- Articolul 16 - „Înscrisurile de pe plăcile cu denumirile organelor puterii de stat, administrației publice și organizațiilor obștești, ale întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor se execută în limba de stat și în limba rusă [...]";


În contextul enunțat, atrag atenția asupra faptului că anterior Curtea Constituțională a recunoscut constituționale dispozițiile unor articole din Legea  nr. 382 din 19 iulie 2001 cu privire la dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor (vezi Hotărârea Curții Constituționale nr.28 din 30 mai 2002). Or, aceste prevederi sunt similare cu textele din articolele 6, 7, 8, 9, 11, 13, 16 din Legea contestată.

În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a art.10 din Legea contestată, în opinia mea conținutul acestui articol rezultă și corespunde art.118 din Constituție și se încadrează în logica juridică a prevederilor corespunzătoare din legislația procesuală penală și civilă.

În al treilea rând, menționez că Înalta Curte, prin Hotărârea nr. 17 din 4 iunie 2018 (vezi supra), a statuat că:

„34. Caracterul tranzitoriu al acestei Legi, valabil doar pentru epoca în care a fost adoptată, este demonstrat și de numeroase legi ulterioare care au preluat prevederi din aceasta. Legea nr. 382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor conține anumite garanții referitoare la limbile minorităților. Alte două legi - Legea nr. 344 din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei și Legea nr. 173 din 22 iulie 2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului - dezvoltă prevederi ale Legii contestate. De asemenea, Legea nr. 1227 din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate, Legea nr. 220 din 19 octombrie 2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, Legea nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător și Legea nr. 125 din 11 mai 2007 privind libertatea de conștiință, de gândire și de religie dezvoltă sau chiar modifică radical prevederi conținute de Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Legislația procesuală civilă și penală schimbă optica prevederilor Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești cu referire la limba în care se formulează cererile și în care se desfășoară procedurile judiciare în Republica Moldova.

[...]

§36. Examinând sesizarea, Curtea a observat invocarea articolelor 13 și 16 din Constituție în sprijinul criticii de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea nr. 173 din 6 iulie 1994 privind modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale, din Legea nr. 382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor și din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996. Aceste prevederi se referă, în general, la traducerea actelor normative adoptate sau emise de către unele autorități centrale ale Republicii Moldova în limba rusă și în alte limbi, la garantarea de către stat a dreptului la educație în limba rusă și în alte limbi ale minorităților din Republica Moldova, la publicarea actelor normative, a comunicărilor oficiale și a altor informații de importanță națională în limba rusă și la afișarea denumirilor instituțiilor și a localurilor publice în limba rusă.

[...]

§38. Curtea a reținut că caracterul oficial al limbii române în Republica Moldova nu exclude traducerea actelor normative adoptate sau emise de către unele autorități centrale ale Republicii Moldova în alte limbi, garantarea de către stat a dreptului la educație în limba rusă, publicarea actelor normative, a comunicărilor oficiale și a altor informații de importanță națională în limba rusă și afișarea denumirilor instituțiilor și a localurilor publice în limba rusă. Textele de lege contestate din acest punct de vedere nu prevăd publicarea actelor normative, desfășurarea procesului de învățământ sau afișarea denumirilor instituțiilor și a localurilor publice exclusiv în limba rusă, ci, în primul rând, în limba română, limba rusă constituind o opțiune subsecventă.

§41. Din dispozițiile legale contestate în acest sens, Curtea nu a dedus cum ar fi afectat caracterul oficial al limbii române în Republica Moldova. Curtea a menționat că dacă ar accepta această critică a autorilor sesizării ar comite o eroare logică formală. Concluzia încălcării articolului 13 din Constituție prin utilizarea adiacentă a limbii ruse în anumite sfere sociale nu decurge din premisa că limba română este limba oficială a statului Republica Moldova. Prin urmare, Curtea a reținut că, atât timp cât există condiția prioritară a publicării actelor normative, a desfășurării procesului de învățământ, a comunicării de informații oficiale sau de importanță națională, a afișării denumirilor instituțiilor și a localurilor publice în limba română, articolul 13 din Constituție nu devine incident.

[...]

§43. Cu privire la incidența articolului 16 din Constituție, care garantează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, Curtea a subliniat importanța respectării de către statul Republica Moldova a prevederilor convențiilor internaționale privind protecția minorităților naționale.

§44. Deși Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare nu garantează un drept general pentru vorbitorii de limbi regionale sau minoritare de a comunica, în relația lor cu autoritățile publice, în limba lor, aceasta le cere statelor, la articolul 10, să adopte o atitudine pozitivă privind utilizarea unei limbi regionale sau minoritare în contactele cu administrația și serviciile publice, atunci când este posibil, fără să existe constrângeri excesive din partea autorităților publice.

§45. Problema unei presupuse discriminări a minorităților de alte limbi decât limba rusă nu conduce, în mod logic, la eliminarea limbii ruse din prevederile legale contestate. Curtea a subliniat acest fapt inclusiv prin prisma dispozițiilor Cartei de la Paris pentru o nouă Europă, ratificată de către Republica Moldova prin Legea nr. 1990 din 21 noiembrie 1990, care prevăd că trebuie încurajată preţioasa contribuţie a minorităţilor naţionale la viaţa societăţilor noastre și că trebuie îmbunătățită în continuare situaţia acestora. Prin semnarea acestei Carte, Republica Moldova și-a exprimat profunda convingere că pacea, dreptatea, stabilitatea şi democraţia reclamă protejarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţilor naţionale şi crearea condiţiilor pentru promovarea acestei identităţi. Republica Moldova s-a obligat să soluționeze problemele referitoare la minoritățile naţionale în mod satisfăcător numai într-un cadru politic democratic.

[...]

§47. Stabilind inadmisibilitatea acestui capăt de sesizare, Curtea a avut în vedere prevederile acestor tratate internaționale obligatorii pentru Republica Moldova, care instituie standardele minime în materie de drepturi ale minorităților lingvistice. Ea a accentuat importanța discutării problemelor din această sferă în forul legislativ.

§48. Curtea a menționat că nu poate permite ca mecanismul constituțional de protecție a drepturilor fundamentale să le acorde oponenților parlamentari dezamăgiți de o anumită politică statală - conformă cu standardele internaționale în materie - obținerea unei victorii la Curtea Constituțională, victorie pe care nu au putut-o obține în forul electiv și democratic al țării lor, acolo unde prevăd convențiile internaționale că trebuie dezbătută problema minorităților naționale.

[...]

§54. De asemenea, pe data de 1 iunie 2018, Curtea Constituțională a primit o opinie amicus curiae din partea Oficiului Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului din Republica Moldova cu privire la problemele ridicate în sesizare. Curtea încurajează și apreciază trimiterea unor astfel de opinii de către organizațiile neguvernamentale din Republica Moldova, în cauze care suscită un interes public deosebit.

§55. În opinia sa amicus curiae, Oficiul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului din Republica Moldova a făcut trimitere la contextul istoric care a făcut ca cetățenii Republicii Moldova care aparțin de cele mai numeroase patru minorități - bulgară, găgăuză, rusă și ucraineană - să utilizeze limba rusă pentru comunicarea cu majoritatea de limbă română. Pentru că situația demografică nu s-a schimbat, cel puțin din perspectiva multietnicismului, este neclar, pentru Oficiul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, de ce se dorește înlăturarea statutului limbii ruse din prevederile legale relevante contestate. Statutul curent al limbii ruse constituie o problemă de asigurare a egalității și a nediscriminării. El nu conduce la tratamentul diferențiat nejustificat al altor limbi ale minorităților etnice, pentru că limba rusă este vorbită de cetățenii Republicii Moldova care aparțin de mai multe etnii, în comparație cu limbile altor minorități etnice.

[...]"


Consider că concluziile și argumentele conținute în ambele Hotărârii ale Curții Constituționale (HCC nr. 28 din 30 mai 2002 și HCC nr. 17 din 4 iunie 2018) sunt valabile și relevante pentru această cauză.

Finalmente, nu pot să nu observ și o abordare metodologică pusă la baza examinării Legii contestate. În special, analizând datele Recensământului din 2014, s-a constatat că din 2723315 de cetățeni, 1544726 au declarat că limba lor maternă este limba moldovenească și 639339 - română. Pornind de la premisa că glotonimul „român" include termenul „moldovenesc", s-a concluzionat că în Republica Moldova limba română este limba maternă a 2184065 de cetățeni. (?)

Consider că această deducție denaturează, de fapt, perceperea oamenilor în materie dar și nu aduce o valoare relevantă pentru justificarea deciziei finale în cauza dată.


21 ianuarie 2021                                                         Vladimir Țurcan

Judecător al Curții  Constituționale



 


HOTĂRÂRE
PENTRU CONTROLUL CONSTITUȚIONALITĂȚII
Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova
 (sesizările nr. 207a/2020 și nr. 213a/2020)

CHIŞINĂU
21 ianuarie 2021

În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituțională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate pe 18 și 21 decembrie 2020,
Examinând sesizările menționate în ședință plenară publică,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizările depuse la Curtea Constituțională pe 18 și 21 decembrie 2020, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 25 lit. g) din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituţionale nr. 502 din 16 iunie 1995, de dl Octavian Țîcu, dl Dinu Plîngău și dna Maria Ciobanu, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Autorii sesizărilor îi solicită Curții să verifice constituționalitatea Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

3. Prin decizia Curţii Constituționale din 23 decembrie 2020, sesizările au fost declarate admisibile, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. De asemenea, având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor nr. 207a/2020 și nr. 213a/2020, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, în baza articolului 43 din Codul jurisdicției constituționale, fiindu-i atribuit numărul 207a/2020.

5. În procesul examinării sesizărilor, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Agenției Relații Interetnice, Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice și Avocatului Poporului.

6. În şedinţa publică a Curţii au fost prezenți dl Octavian Țîcu, autor al sesizării nr. 207a/2020, dl Dinu Plîngău, autor al sesizării nr. 213a/2020, dl Vasile Bolea, reprezentant al Parlamentului, și dl Fadei Nagacevschi, reprezentant al Guvernului.

ÎN FAPT

7. Pe 1 septembrie 1989 a fost adoptată Legea nr. 3465 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, care prevede în preambulul său, între altele, faptul că limbii ruse i se vor asigura, pe teritoriul acestei Republici, condiţiile necesare pentru a fi folosită şi dezvoltată ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. De asemenea, în articolul 10 al acestei Legi se menționa că actele organelor puterii de stat, ale administraţiei de stat şi ale organizaţiilor obşteşti trebuie traduse în limba rusă.

8. Pe 4 iunie 2018, în baza unei sesizări depuse de un grup de deputați, Curtea Constituțională a constatat, prin Hotărârea sa nr. 17, desuetudinea Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

9. Pe 16 decembrie 2020, Parlamentul a adoptat Legea nr. 234 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, care prevede, între altele, că statul Republica Moldova le garantează tuturor cetățenilor studierea limbii de stat [articolul 1 alin. (2)] și că trebuie să asigure condiții necesare pentru utilizarea și dezvoltarea limbii ruse în calitate de limbă de comunicare interetnică [articolul 2 alin. (1)]. De asemenea, Legea prevede că limba rusă se folosește în calitate de limbă de comunicare interetnică alături de limba de stat [articolul 2 alin. (2)]. În UTA Găgăuzia, limba oficială este limba de stat, limba găgăuză sau limba rusă [articolul 3 alin. (2)]. Statul garantează ocrotirea dreptului la dezvoltarea educației și culturii în limba maternă a cetățenilor săi care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova [articolul 4 alin. (1)]. Activitățile de secretariat în organele puterii de stat și în administrația publică se efectuează în limba de stat, la solicitare, se asigură traducerea în limba rusă. În cazul UTA Găgăuzia, traducerea va fi efectuată la solicitare în limba găgăuză sau limba rusă [articolul 7 alineatele (1) și (2)]. Actele oficiale ale organelor puterii de stat şi în administraţia publică se întocmesc şi se adoptă în limba de stat, urmând să fie traduse în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se traduc şi în limba găgăuză [articolul 8]. Organele puterii de stat, administraţia publică, instituţiile publice, întreprinderile primesc şi examinează cererile scrise sau verbale depuse de cetăţeni în limba de stat sau în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se primesc şi se examinează cele depuse în limba de stat, în limba găgăuză sau în limba rusă; formularele şi textele administrative de uz curent se eliberează în limba de stat şi, la solicitarea cetăţeanului, în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia şi în limba găgăuză [articolul 9 alineatele (1) și (2)]. De asemenea, Legea reglementează modul de utilizare a limbilor în domeniul educației, științei și culturii, precum și în cazul denumirii instituțiilor publice, localităților, afișelor publice, publicității sau altor texte informative, denumirii mărfurilor, produselor alimentare etc. [articolele 11 - 18]. Totodată, Legea stabilește că conducătorii instituțiilor publice, instituțiilor private și organizațiilor obștești poartă răspundere personală pentru nerespectarea prevederilor Legii [articolul 20]. În același timp, Legea stabilește că propagarea ostilității, a disprețului față de limba oricărei naționalități, crearea obstacolelor la funcționarea limbii de stat și a altor limbi vorbite pe teritoriul țării, precum și lezarea drepturilor persoanelor pe motive de limba utilizată, implică răspundere în modul stabilit de lege [articolul 21].

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

10. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 1
Statul Republica Moldova

„[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 7
Constituţia, Lege Supremă

„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică."

Articolul 10
Unitatea poporului şi dreptul la identitate

„(1) Statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica Moldova este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi.

(2) Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase."

Articolul 13
Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi

„(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine.

(2) Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.

(3) Statul facilitează studierea limbilor de circulație internaţională.

(4) Modul de funcționare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică."

Articolul 16
Egalitatea

„(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 131
Bugetul public naţional

„[...]

(4) Orice propunere legislativă sau amendament care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după ce sunt acceptate de Guvern.

[...]

(6) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare."

11. Prevederile Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova sunt următoarele:

Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. - (1) Statutul de limbă de stat în Republica Moldova este consfințit prin Constituţia Republicii Moldova şi are menirea să consolideze suveranitatea acesteia şi să creeze garanţiile necesare pentru implementarea sa deplină şi cuprinzătoare în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale.

(2) Republica Moldova garantează tuturor cetăţenilor studierea limbii de stat.

(3) Studierea şi cunoașterea limbii de stat a Republicii Moldova, cel puţin la nivel de comunicare, sunt obligaţii morale ale tuturor cetăţenilor ţării.

(4) Statul asigură implementarea programelor de studiere gratuită a limbii de stat, în special în localitățile compact populate de minoritățile naţionale.

(5) Prezenta lege se bazează pe următoarele principii:

a) punerea în aplicare a art.13 din Constituţia Republicii Moldova în ceea ce priveşte limbile şi drepturile lingvistice ale cetăţenilor;

b) utilizarea limbilor este un drept fundamental garantat de Constituţie şi de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte;

c) discriminarea lingvistică este interzisă;

d) statul respectă dreptul de utilizare liberă şi de dezvoltare a limbilor de către cetățeni şi garantează protecţia împotriva încălcării acestui drept de către terți;

e) statul recunoaşte şi garantează accesibilitatea lingvistică a tuturor serviciilor şi proceselor legate de asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, precum şi a tuturor informaţiilor despre acestea, în condiţiile prezentei legi.

Articolul 2. - (1) Republica Moldova asigură condiţiile necesare pentru utilizarea şi dezvoltarea limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică pe teritoriul ţării.

(2) Limba rusă, în calitate de limbă de comunicare interetnică, se folosește pe teritoriul Republicii Moldova alături de limba de stat.

Articolul 3. - (1) În scopul de a proteja şi a asigura dezvoltarea limbii găgăuze, Republica Moldova creează condiţiile necesare pentru extinderea consecventă a funcţiilor sale sociale.

(2) În UTA Găgăuzia, limba oficială, în diferite sfere ale vieţii, este limba de stat, limba găgăuză sau rusă.

Articolul 4. - (1) Statul garantează ocrotirea dreptului la dezvoltarea educației şi culturii în limba maternă a cetăţenilor săi care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova.

(2) Republica Moldova garantează ocrotirea limbilor vorbite de minoritățile naţionale şi grupurile etnice care locuiesc pe teritoriul ţării.

(3) În scopul dezvoltării culturii multietnice, Republica Moldova garantează funcţionarea şi ocrotirea limbilor grupurilor etnice care locuiesc pe teritoriul ţării.

(4) Statul creează condiţii necesare pentru studierea şi utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova a limbilor de circulație internaţională.

Articolul 5. - Prezenta lege nu reglementează utilizarea limbilor în sfera vieţii private. 

Capitolul II
DREPTURILE ŞI GARANŢIILE
CETĂŢENILOR ÎN ALEGEREA LIMBII

Articolul 6. - În relaţiile cu autorităţile publice, cu administraţia publică, cu instituţiile publice, precum şi cu întreprinderile şi organizaţiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba de comunicare verbală şi scrisă este, la alegerea cetăţeanului, limba de stat sau limba de comunicare interetnică. În UTA Găgăuzia, în relaţiile menţionate mai sus, este garantat dreptul cetăţeanului de a utiliza şi limba găgăuză. În zonele unde majoritatea populaţiei este de etnie ucraineană, rusă, bulgară sau de altă etnie, pentru comunicare este utilizată limba de stat, limba maternă sau orice altă limbă acceptată de majoritatea populaţiei.

Capitolul III

FUNCŢIONAREA LIMBILOR ÎN ORGANELE PUTERII DE STAT,
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ, ÎN INSTITUŢIILE PUBLICE, ÎN
ÎNTREPRINDERI ŞI ÎN ALTE ORGANIZAŢII

Articolul 7. - (1) Activitățile de secretariat în organele puterii de stat şi în administraţia publică se efectuează în limba de stat, iar la solicitare, se asigură traducerea în limba rusă.

(2) În UTA Găgăuzia, activitățile de secretariat în organele puterii de stat şi în administraţia publică se efectuează în limba de stat, iar la solicitare, în limba găgăuză sau în limba rusă.

(3) În cadrul desfășurării diverselor evenimente şi a activităţilor de secretariat în organele puterii de stat şi în administraţia publică în regiunile în care majoritatea compactă a populaţiei este vorbitoare de limba ucraineană, rusă, bulgară sau de oricare altă limbă se utilizează limba de stat şi, la solicitare, limba de comunicare interetnică sau orice altă limbă acceptată de majoritatea populaţiei din această regiune.

 Articolul 8. - Actele oficiale ale organelor puterii de stat şi în administraţia publică se întocmesc şi se adoptă în limba de stat, urmând să fie traduse în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se traduc şi în limba găgăuză.

Articolul 9. - (1) Organele puterii de stat, administraţia publică, instituţiile publice, întreprinderile primesc şi examinează cererile scrise sau verbale depuse de cetăţeni în limba de stat sau în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se primesc şi se examinează cele depuse în limba de stat, în limba găgăuză sau în limba rusă.

(2) Formularele şi textele administrative de uz curent se eliberează în limba de stat şi, la solicitarea cetăţeanului, în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se eliberează, la solicitarea cetăţeanului, şi în limba găgăuză.

(3) Organele puterii de stat, administraţia publică, instituţiile publice, întreprinderile şi alte organizaţii acceptă şi examinează actele prezentate de cetăţeni în limba de stat sau în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se acceptă şi se examinează cele prezentate în limba de stat, în limba găgăuză sau în limba rusă. Pentru actele prezentate în alte limbi se anexează traducerea în limba de stat.

(4) Şefii instituţiilor de stat sunt obligaţi să cunoască limba de stat.

Capitolul IV
LIMBA DE PROCEDURĂ ÎN CAUZELE PENALE,

CIVILE, CONTRAVENŢIONALE ŞI ÎN ARBITRAJ

Articolul 10. - (1) Urmărirea penală şi procedurile judiciare în cauze penale, civile, contravenţionale şi în arbitraj în Republica Moldova se desfăşoară în limba de stat, sau într-o limbă acceptată de majoritatea persoanelor participante la proces. În cazul în care există divergenţe în alegerea limbii procesului, acesta se va desfăşura în limba de stat.

(2) Participanților la proces care nu cunosc limba de efectuare a procedurii de urmărire penală sau judiciare li se asigură dreptul de a lua cunoştinţă de materialele din dosar, de a participa la acţiunile de urmărire penală şi judiciare prin intermediul interpretului, precum şi dreptul de a lua cuvântul şi de a face depoziții în limba maternă.

(3) Documentele de urmărire penală şi judiciare se înmânează bănuitului, învinuitului şi inculpatului în traducere în limba pe care o posedă. 

Capitolul V
LIMBA UTILIZATĂ ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI,
ŞTIINŢEI ŞI CULTURII

Articolul 11. - (1) Studierea limbii de stat a Republicii Moldova este obligatorie în toate instituţiile de învățământ de toate nivelurile. Cerinţele pentru predarea şi învăţarea limbii de stat sunt stabilite de standardul educaţional de stat. Responsabilitatea asigurării procesului de învăţare a limbii de stat în toate instituţiile de învăţământ revine ministerului de resort şi autorităţilor administraţiei publice locale.

(2) Republica Moldova garantează cetăţenilor dreptul la educaţie în limba de stat şi în limba de comunicare interetnică la toate nivelele sistemului educaţional.

(3) Ministerul de resort dezvoltă programe speciale de învăţământ bilingv şi multilingv (una dintre componentele cărora este limba de stat) pentru instituţiile de învăţământ publice din ţară şi alocă finanţare suplimentară pentru implementarea componentei de limbă de stat.

(4) Autorităţile publice regionale şi locale pot elabora programe speciale de învăţământ bilingv şi multilingv pentru instituţiile de învăţământ publice din jurisdicţia lor.

(5) Autorităţile publice centrale, prin intermediul Biroului Relaţii Interetnice, oferă tuturor locuitorilor Republicii Moldova oportunităţi echitabile de a studia limba de stat suplimentar faţă de programa şcolară.

(6) Autorităţile publice centrale, prin intermediul ministerului de resort, asigură instruire în limba de comunicare interetnică.

Articolul 12. - Republica Moldova creează condiţiile necesare pentru dezvoltarea ştiinţei, inovării şi culturii naţionale moldoveneşti, precum şi pentru activitatea ştiinţifică şi culturală în alte limbi ce funcţionează pe teritoriul acesteia. Susţinerea tezelor are loc în limba de stat, în limba rusă sau într-o altă limbă, stabilită de consiliul specializat respectiv.

Capitolul VI
LIMBA UTILIZATĂ ÎN DENUMIRI,
INFORMAŢII ŞI PUBLICITATE

Articolul 13. - Denumirile autorităţilor administraţiei publice, instituţiilor publice, departamentelor, întreprinderilor, organizaţiilor, precum şi ale subdiviziunilor structurale ale acestora se redactează în limba de stat, cu traducere în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se utilizează denumirea în limba de stat, cu traducere în limba rusă şi în limba găgăuză. Denumirile luate între ghilimele nu se traduc, ci se reproduc prin transliteraţie.

Articolul 14. - Localităţile şi alte obiective geografice de pe teritoriul Republicii Moldova au o singură denumire oficială în limba de stat, iar în UTA Găgăuzia se utilizează denumirea găgăuză originară (fără traducere sau adaptare), ţinându-se cont de tradiţiile istorice din localitatea respectivă. Scrierea corectă a denumirilor de localităţi şi de alte obiective geografice se stabileşte prin lege organică.

Articolul 15. - Denumirile de sectoare orăşeneşti, pieţe, străzi, stradele etc. se redactează în limba de stat, iar în UTA Găgăuzia se utilizează denumirea găgăuză originară.

Articolul 16. - (1) Înscrisurile de pe plăcile cu denumirile organelor puterii de stat, administraţiei publice şi organizaţiilor obşteşti, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor se execută în limba de stat şi în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia se execută în limba de stat, în limba găgăuză şi în limba rusă.

(2) Plăcile cu denumirile organelor puterii de stat, administraţiei publice şi organizaţiilor obşteşti, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor sunt dispuse în stânga sau de asupra în limba de stat şi în dreapta sau mai jos în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia sunt dispuse în stânga sau de asupra în limba de stat, în centru sau la mijloc în limba găgăuză, în dreapta sau mai jos în limba rusă.

Articolul 17. - Textele afişelor, avizelor publice, textele de publicitate şi alte texte de informare vizuală se scriu în limba de stat şi, în caz de necesitate, se traduc în limba rusă, iar în UTA Găgăuzia, în limba de stat, precum şi în limba găgăuză sau în limba rusă.

Articolul 18. - Denumirea mărfurilor şi ale produselor alimentare, etichetele mărfurilor, mărcile comerciale, instrucţiunile, precum şi orice alte informaţii vizuale referitoare la mărfurile fabricate în Republica Moldova prezentate populaţiei, care locuieşte pe teritoriul ţării, se întocmesc în limba de stat şi în limba rusă.

Articolul 19. - Traducerea denumirilor şi informaţiilor se face în conformitate cu normele gramaticale ale limbii în care se efectuează traducerea.

 Capitolul VII
OCROTIREA LIMBILOR DE CĂTRE STAT

Articolul 20. - Conducătorii organelor puterii de stat, administraţiei publice centrale şi celei locale, organizaţiilor obşteşti, precum şi ai întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor aflate pe teritoriul Republicii Moldova poartă răspundere personală pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi, în limitele sferei din subordinea lor, conform legislaţiei în vigoare.

Articolul 21. - Propagarea ostilităţii, a dispreţului faţă de limba oricărei naţionalităţi, crearea obstacolelor la funcţionarea limbii de stat şi a altor limbi pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi lezarea drepturilor cetăţenilor pe motive de limbă utilizată implică răspunderea în modul stabilit de legislaţie.

Articolul 22. - Controlul executării legislaţiei privind funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova este exercitat de către Guvern, Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii şi Biroul Relaţii Interetnice.

Capitolul VIII
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 23. - (1) Guvernul, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:

a) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;

b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;

c) va adopta actele necesare pentru punerea în aplicare a prezentei legi.

(2) Guvernul va examina minuţios costurile şi alte necesităţi pentru implementarea programelor de studiere gratuită a limbii de stat pentru minorităţile naţionale, conform prevederilor art.1, şi va propune rectificarea corespunzătoare a bugetului de stat pentru aceste scopuri.

(3) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 3465/1989 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti.

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

12. Prin decizia sa din 23 decembrie 2020, Curtea a verificat respectarea, în prezenta cauză, a condițiilor de admisibilitate a unei sesizări, stabilite în jurisprudența sa constantă.

13. Curtea a reținut că obiectul sesizării îl constituie Legea nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

14. Potrivit notei sale informative, Legea contestată înlocuiește Legea nr. 3465 din 1 septembrie 1989 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti, a cărei desuetudine a fost constatată prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 17 din 4 iunie 2018.

15. La data depunerii sesizărilor, Legea contestată (proiectul nr. 477 din 1 decembrie 2020) nu era publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. La data examinării admisibilității acestor sesizări, Legea dobândise nr. 234 din 16 decembrie 2020, a fost promulgată prin Decretul Președintelui Republicii nr. 1903-VIII din 18 decembrie 2020 și publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 353-357 din 22 decembrie 2020.

16. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, ține de competența Curții Constituționale.

17. Potrivit articolelor 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale, deputații în Parlament au prerogativa sesizării Curții Constituționale.

18. Prevederile contestate nu au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate.

19. Autorii sesizărilor au susținut, după caz, că Legea contestată contravine articolelor 1 alin. (3) [Preeminența dreptului], 6 [Separația și colaborarea puterilor], 7 [Constituția, Lege Supremă], 10 [Unitatea poporului și dreptul la identitate], 13 [Limba de stat, funcționarea celorlalte limbi], 16 [Egalitatea], 64 [Organizarea internă a Parlamentului], 73 [Inițiativa legislativă] și 131 [Bugetul public național] din Constituție.

20. Curtea reține că prevederile articolului 7 consacră supremația Constituției și impun obligația corelării legilor și a tuturor actelor normative cu dispozițiile sale. Acest articol comportă un caracter generic și constituie un imperativ de ordin general-obligatoriu, care stă la baza oricăror reglementări și nu poate constitui reper individual și separat (a se vedea DCC nr. 6 din 19 ianuarie 2017, § 28; DCC nr. 117 din 23 octombrie 2018, § 16).

21. Cu privire la incidența articolelor 7 și 10 din Constituție, Curtea a observat că aceste articole au fost invocate în legătură cu o pretinsă instituire a unui statut privilegiat pentru limba rusă în Republica Moldova. Totuși, Constituția Republicii Moldova are un articol distinct dedicat limbii de stat și funcționării celorlalte limbi pe teritoriul Republicii Moldova. O eventuală analiză în baza articolelor 7 și 10 ar fi absorbită de analiza efectuată în baza articolului 13 din Constituție.

22. Curtea a considerat necesar să rețină, pentru examinarea sesizărilor în fond, articolul 13 din Constituție. Acest articol prevede la cel de-al patrulea alineat al său că „modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică". Totuși, marja discreționară a legislatorului nu este una nelimitată. Parlamentul trebuie să respecte prevederile Constituției. Curtea trebuie să verifice, la etapa fondului, dacă prin adoptarea Legii contestate este respectat inclusiv articolul 13 alin. (1) din Constituție.

23. Cu referire la incidența articolului 16 din Constituție, Curtea a subliniat că acesta trebuie invocat în coroborare cu un alt drept fundamental (a se vedea HCC nr. 29 din 26 noiembrie 2020, § 19). Curtea a reținut că autorii sesizării nu au demonstrat incidența unui drept fundamental, prin urmare, articolul 16 din Constituție nu este aplicabil.

24. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că autonomia parlamentară nu poate fi exercitată în mod discreționar şi abuziv, cu încălcarea atribuțiilor constituționale ale legislativului sau a normelor imperative privind procedura parlamentară (a se vedea HCC nr. 27 din 17 noiembrie 2015, §§ 36-37; HCC nr. 28 din 19 noiembrie 2020, § 18). Având în vedere că autorii sesizărilor pun în discuție problema exercitării în mod discreționar şi abuziv a autonomiei parlamentare la adoptarea Legii contestate, Curtea reține incidența articolelor 1 alin. (3), 64 și 73 din Constituție.

25. Cu privire la încălcarea articolelor 6 și 131 din Constituție, a cărei argumentare scoate în evidență lipsa avizului pozitiv al Guvernului pentru această Lege și cheltuielile neprevăzute pe care le-ar presupune implementarea ei, Curtea subliniază că poate efectua o analiză în acest sens la etapa fondului.

26. În consecinţă, Curtea a declarat admisibile sesizările şi va trece la examinarea fondului cauzei.

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autorilor sesizărilor

27. Autorul sesizării nr. 207a/2020 menționează că Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, care stabilește că limba rusă reprezintă limba de comunicare între minoritățile naționale și minoritățile etnice, încalcă dispozițiile articolului 13 alin. (1) din Constituție. Textul „statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării" de la articolul 13 alin. (2) din Constituție nu trebuie interpretat în sensul în care ar acorda un statut prioritar limbii ruse în raport cu limba de stat ca mijloc de comunicare între minoritățile naționale și minoritățile etnice. Recunoașterea unei limbi, în acest caz a limbii ruse, care aparține unei minorități etnice ca fiind limba de comunicare interetnică stabilește un tratament discriminatoriu în raport cu limbile celorlalte minorități etnice. Pentru că Legea le permite cetățenilor să se adreseze autorităților publice fie în limba de stat, fie în limba rusă, ea contravine articolului 13 alin. (1) din Constituție. Autorul sesizării menționează că Legea contestată contravine Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, § 124, în care Curtea a reținut că prevederea conținută în Declaraţia de Independenţă referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituţiei.

28. Autorii sesizării nr. 213a/2020 consideră că acordarea unui statut special limbii ruse prin Legea contestată contravine articolului 13 alin. (1) din Constituție și Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, § 124, în care Curtea a reținut că prevederea conținută în Declaraţia de Independenţă referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituţiei. Deși articolul 13 alin. (2) din Constituție recunoaște și protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării, acest fapt nu presupune că limbii ruse i se conferă statutul de limbă oficială a statului. Acordarea unor privilegii unei minorități etnice instituie un tratament discriminatoriu în raport cu celelalte minorități care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova. Mai mult, stabilirea obligației de a traduce răspunsurile și actele oficiale ale autorităților publice discriminează nu doar celelalte minorități etnice, dar și majoritatea populației care este vorbitoare a limbii române. În acest caz, cunoașterea limbii ruse ar deveni o cerință obligatorie la angajarea personalului în cadrul instituțiilor publice, fapt care contravine Constituției.

29. Autorii sesizării notează că, deși pentru traducerea actelor oficiale ale autorităților publice sunt necesare mijloace financiare, Legea contestată nu a fost avizată de Guvern. În acest sens, autorii sesizării menționează că, potrivit articolului 131 alin. (4) din Constituție, orice propunere legislativă sau amendament care atrage majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare poate fi adoptat numai după ce sunt acceptate de Guvern. Prin urmare, Legea contestată a fost adoptată cu încălcarea articolului 131 alin. (4) din Constituție.

30. De asemenea, autorii sesizării notează că Legea contestată a fost adoptată cu încălcarea Regulamentului Parlamentului, și anume: a) proiectul Legii contestate a fost repartizat pentru avizare greșit către Comisia juridică, numiri și imunități. Acest proiect trebuia repartizat Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media; b) proiectul Legii contestate nu a fost supus dezbaterilor publice; c) deputații au fost lipsiți de dreptul de a acorda întrebări și de a lua cuvântul în cadrul ședinței plenare; d) proiectul Legii contestate a fost votat în a doua lectură fără a aștepta avizele autorităților relevante; e) proiectul Legii contestate a fost votat, deși Centrul Național Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii și Direcția generală juridică a Parlamentului au prezentat avize negative.

B. Argumentele autorităţilor

31. Președintele Republicii Moldova a subliniat, în opinia sa scrisă, că decizia privind necesitatea reglementării modului de funcționare a limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova constituie apanajul Parlamentului, ca unică autoritate abilitată cu prerogativa de a adopta legi organice, în baza articolelor 13 alin. (4), 72 și 74 din Constituție.

32. În ședința publică reprezentantul Parlamentul a menționat că la adoptarea Legii contestate a fost respectată cerința dezbaterii proiectului de lege stabilită de Regulamentul Parlamentului. Având în vedere circumstanțele în care Legea contestată a fost adoptată în prima lectură, lipsa dezbaterilor nu poate fi imputată deputaților care au votat proiectul de lege. Deputații care consideră că dezbaterile parlamentare nu au avut loc puteau să solicite exercitarea drepturilor lor prevăzute de Regulamentul Parlamentului. Din data adoptării Legii contestate în prima lectură (3 decembrie 2020) până la adoptarea ei în a doua lectură (16 decembrie 2020), deputații au avut timp suficient pentru a depune amendamente și pentru a organiza consultări publice asupra proiectului de lege. Prin urmare, reprezentantul Parlamentului consideră că Legea contestată a fost adoptată cu respectarea procedurii parlamentare. Cu privire la conținutul Legii, Parlamentul menționează că aceasta respectă principiul diversității lingvistice, respectă articolul 165 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care prevede că acțiunea Uniunii urmărește să dezvolte dimensiunea europeană a educației, în special, prin învățarea și răspândirea limbilor statelor membre. Scopul adoptării Legii contestate constă în a asigura realizarea prevederilor articolului 13 din Constituție. Cu privire la încălcarea articolului 131 din Constituție, reprezentantul Parlamentului a notat că pentru implementarea Legii contestate nu sunt necesare cheltuieli bugetare și, drept urmare, avizul Guvernului nu trebuia solicitat. La întrebările adresate în cadrul ședinței publice, reprezentantul Parlamentului a menționat că instituirea limbii de stat are ca scop acordarea unui statut oficial, care să asigure comunicarea în această limbă cu autoritățile publice. În același timp, nu există nicio relație dintre limba de stat și limba de comunicare interetnică. În opinia reprezentantului Parlamentului, avizul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului asupra proiectului de lege nu are caracter obligatoriu, ci doar consultativ.

33. În ședința publică reprezentantul Guvernului a menționat că Legea contestată este o lege cadru, care stabilește doar principii în domeniul utilizării limbii de comunicare interetnică. Republica Moldova este un stat multietnic. Majoritatea populației cunoaște și vorbește limba rusă. Limba rusă este utilizată în multe domenii ale vieții sociale. La adoptarea Legii contestate s-a avut în vedere realitatea lingvistică din țară. Autorii sesizării nu au argumentat neconstituționalitatea Legii contestate în întregime, ci s-au referit doar la câteva articole din Lege. Cu privire la respectarea procedurilor parlamentare, reprezentantul Guvernului a menționat că deputații nu au depus amendamente la Legea contestată, deși au avut timp suficient să o facă. Pentru adoptarea Legii contestate nu era necesar avizul Guvernului, deoarece Legea nu implică cheltuieli bugetare.

34. În opinia prezentată de Avocatul Poporului pentru drepturile copilului se menționează că stabilirea în Constituție a statutului limbii naționale ca limbă de stat are menirea de a contribui la realizarea suveranității depline a statului și la crearea garanțiilor necesare pentru folosirea plenară a limbii de stat în toate sferele vieții politice, economice, sociale și culturale. Caracterul oficial al limbii de stat instituie obligativitatea utilizării ei în raporturile cetățenilor cu autoritățile publice, în această limbă fiind redactate și comunicate toate actele oficiale ale statului. Constituția prevede expres la articolul 13 alin. (1) că în Republica Moldova limba de stat este una singură, fără referire la o altă limbă de circulație interetnică. Din alineatul (2) al aceluiași articol, potrivit căruia „statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării", rezultă că statul a decis să recunoască și să acorde drepturi speciale minorităților naţionale pe criteriul de limbă. Astfel, prevederile acestui articol stabilesc o relație de subordonare lingvistică față de limba de stat, care are o poziție dominantă în Republica Moldova. Diversitatea etnică a Republicii Moldova este parte a istoriei și culturii țării. Conviețuirea în pace și bună-înțelegere a reprezentanților diferitelor etnii este reflectată în Preambulul Constituției. Pentru a genera respect față de limbile mai puțin utilizate, politicile lingvistice trebuie să încurajeze utilizarea a diferite limbi în spațiile publice. În aceste cazuri, trebuie conciliate două obiective de importanță egală: garantarea și respectarea utilizării limbilor minoritare, pe de o parte, și coeziunea socială, pe de altă parte. Cel de-al doilea concept face referire la o singură limbă oficială dominantă. Sancțiunile instituite în unele state pentru implementarea politicilor lingvistice sunt considerate inutile și disproporționate. Proiectul Legii contestate nu a fost supus consultărilor publice, deși acestea sunt o condiție obligatorie în procesul de legiferare. În concluzie, Avocatul poporului pentru drepturile copilului menționează că Legea contestată nu corespunde prevederilor articolelor 10, 13 alin. (1) și 16 din Constituție și poate genera disensiuni în societate.

35. În opinia prezentată de Agenția Relații Interetnice se menționează că Legea contestată respectă standardele internaționale și Constituția Republicii Moldova.

36. În opinia prezentată de Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice se menționează că adoptarea Legii contestate este inoportună, pentru că în Republica Moldova nu există conflicte privind funcționarea limbilor vorbite în sfera publică sau în cea privată. Potrivit aceleiași opinii, prin această Lege limba rusă este favorizată în raport cu limbile altor grupuri etnice conlocuitoare. Prin urmare, Legea ar trebui declarată neconstituțională.

 C. Aprecierea Curții

I. ANALIZA CURȚII ÎN BAZA ARTICOLULUI 13 DIN CONSTITUȚIE

37. Potrivit articolului 13 alin. (1) din Constituție, în interpretarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, limba de stat a Republicii Moldova este limba română. Consacrarea constituțională a limbii române ca limbă de stat îi conferă acesteia caracterul de limbă oficială a statului. Cel de-al doilea alineat al aceluiași articol prevede că statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării. Menționarea limbii ruse are, în acest text constituțional, un caracter exemplificativ și nu îi conferă limbii ruse, în Republica Moldova, un statut deosebit de cel al altor limbi vorbite pe teritoriul țării (ucraineană, găgăuză, bulgară, romani etc.). Alineatul (4) al articolului 13 din Constituție prevede că modul de funcționare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabilește prin lege organică. Din acest alineat se poate deduce existența unei obligații pozitive a Parlamentului de a reglementa prin lege organică modul de funcționare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova. În acest sens, marja discreționară a Parlamentului este limitată de prevederile constituționale.

38. Din prevederile articolului 13 din Constituție se poate deduce că acesta recunoaște și protejează două valori: (i) caracterul oficial al limbii române ca limbă de stat și (ii) dreptul la păstrarea, dezvoltarea și funcționarea altor limbi vorbite pe teritoriul țării.

39. Curtea notează că Preambulul Constituției Republicii Moldova stabilește ca obiectiv, inter alia, realizarea intereselor cetățenilor de altă origine etnică, care fac parte din poporul Republicii Moldova, iar articolul 10 alin. (2) din Constituție îi impune statului să recunoască și să garanteze inclusiv dreptul tuturor cetățenilor Republicii Moldova la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice.

40. Având în vedere că termenul „minoritate" nu este conținut de Constituția Republicii Moldova și nu există nicio definiție oficială a acestuia în dreptul internațional, tot așa cum nu există o distincție clară dintre noțiunile „minoritate națională" și „minoritate etnică", prin expresia „minorități etnice/naționale" Curtea va avea în vedere, în prezenta hotărâre, grupurile de populație mai mici ca număr în comparație cu majoritatea populației din Republica Moldova, ale căror membri, care sunt cetățeni ai Republicii Moldova, au caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice distincte de cele ale majorității populației și sunt ghidate de dorința de a-și salvgarda cultura, tradițiile, religia sau limba.

41. În Republica Moldova, ultimele date oficiale privind structura etnică a populației disponibile sunt datele colectate la Recensământul populației și al locuințelor din anul 2014 (https://statistica.gov.md/public/files/Recensamint/Recensamint_pop_2014/Rezultate/Tabele/Caracteristici_populatie_RPL_2014_rom_rus_eng.xls).

42. Datele statistice pe care Curtea le va utiliza în scopul soluționării prezentei cauze vor fi cele referitoare la structura populației după limba maternă și cele referitoare la structura populației după limba maternă în profil teritorial, colectate la Recensământul din 2014. Curtea va utiliza aceste statistici, nu statisticile referitoare la limba vorbită de obicei, pentru că-și va raporta analiza la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor etnice. Curtea reține că obligația impusă statului prin articolul 13 alin. (2) din Constituție de a recunoaște și de a proteja dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la funcționarea altor limbi vorbite pe teritoriul țării are în vedere limbile materne ale cetățenilor ei, nu limbile vorbite de obicei de cetățeni. Această obligație reiese și din articolul 10 alin. (2) din Constituție, conform căruia statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

43. Curtea subliniază că atât articolul 10 alin. (2), cât și articolul 13 alin. (2) din Constituție trebuie interpretate, în conformitate cu articolul 4 alin. (1) din Constituție, în concordanță cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. Articolul 5 alin. (1) din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale din 1 februarie 1995, intrată în vigoare pentru Republica Moldova pe 1 februarie 1998, prevede, inter alia, că părţile se angajează să promoveze condiţii de natură să permită persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să-şi menţină şi să-și dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, i.e. limba. Potrivit paragrafului 16 al Comentariului tematic nr. 3 - Drepturile lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale în baza Convenției-cadru, adoptat la 24 mai 2012 de Comitetul consultativ privind Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, deși limba este, în general, percepută ca un indicator esențial al identității, competența lingvistică sau lipsa acesteia, precum și simpla utilizare a unei limbi nu trebuie să fie corelate automat cu apartenența la un anumit grup. Chiar dacă persoanele care aparțin minorităților naționale se afiliază adesea la o anumită minoritate pe bază de criterii lingvistice, Convenția nu tratează drepturile persoanelor care aparțin minorităților lingvistice, ci mai curând drepturile lingvistice ale persoanelor care aparțin minorităților naționale. Din contră, exercitarea drepturilor lingvistice sau culturale nu trebuie să depindă de capacitățile unei persoane în limba sa minoritară, nici de competențele persoanei în ceea ce privește alte limbi. Faptul că o persoană vorbește o limbă de obicei nu conduce la concluzia că ea face parte din minoritatea care vorbește această limbă ca limbă maternă. Din acest motiv Curtea va utiliza statisticile referitoare la structura populației după limba maternă și cele referitoare la structura populației după limba maternă în profil teritorial, nu pe cele referitoare la limba vorbită de obicei.

44. Așadar, potrivit datelor privind structura populației după limba maternă obținute la Recensământul din 2014, dintr-un total al populației de 2 804 801 de cetățeni, dintre care 2 723 315 au declarat care este limba lor maternă, 1 544 726 au ca limbă maternă moldoveneasca, 639 339 - româna, 107 252 - ucraineana, 263 523 - rusa, 114 532 - găgăuza, 41 756 - bulgara, 7 574 - romani și 4613 - alte limbi. Pornind de la premisa că glotonimul „română" include termenul „moldovenească", în Republica Moldova limba română este limba maternă a 2 184 065 de cetățeni. În date procentuale, limba maternă a cel puțin 77,86 % din cetățenii Republicii Moldova este limba română. Limba rusă este limba maternă a cel puțin 9,39 % din cetățenii Republicii Moldova, limba găgăuză este limba maternă a cel puțin 4,08 % din cetățeni, limba ucraineană este limba maternă a cel puțin 3,82 % din cetățeni, iar limba bulgară este limba maternă a cel puțin 1,48 % din cetățeni.

45. În scopurile prezentei hotărâri, Curtea notează și datele referitoare la structura populației după limbile materne română, ucraineană și rusă, în profil teritorial, obținute la Recensământul din 2014. Astfel, dintr-un număr de cetățeni de 2 723 315 care au declarat care este limba lor maternă, ponderea limbii ucrainene în profil teritorial este mai mare decât ponderea limbii ruse în nouă raioane. În afară de aceste raioane, diferența dintre ponderile limbii ruse și a celei ucrainene nu este mai mare de 2 % în 15 raioane din cele 32.

46. În anul 2018, sesizată fiind, Curtea a declarat desuetă Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, adoptată în anul 1989. Motivele principale au constat în paternalismul pe care îl inducea Legea în materie de utilizare a limbilor în general, incompatibil cu realitățile europene prezente în materie de drepturi fundamentale, și în caracterul tranzitoriu al Legii, valabil doar pentru epoca în care a fost adoptată, demonstrat și de numeroase legi ulterioare care au preluat prevederi din aceasta și care făceau existența ei inutilă (a se vedea HCC nr. 17 din 4 iunie 2018, §§ 31, 34 și 35).

47. Conținutul unei asemenea legi referitoare la funcționarea limbilor a constituit și constituie, în Republica Moldova, după cum se poate observa prin prisma sesizărilor din această materie, dar și în baza dezbaterilor existente în societate, o chestiune complexă și sensibilă, transformată periodic în subiect politic.

48. Totuși, Curtea este în afara oricărei dezbateri politico-electorale. Una din funcțiile ei principale, stabilite în articolul 134 alin. (3) din Constituție, este garantarea supremației Constituției. Curtea va analiza Legea contestată, în baza articolului 13 din Constituție, în special din perspectiva a două chestiuni: (a) existența unui echilibru între limba română, limba de stat a Republicii Moldova, și limba rusă, limbă a unei minorități etnice; și (b) poziția legală a altor limbi ale minorităților etnice din Republica Moldova, având în vedere garanțiile constituționale.

49. Scopul urmărit prin reglementarea articolelor 10 și 13 în Constituție se explică prin necesitatea de a garanta identitatea și unitatea poporului Republicii Moldova. Limba de stat este considerată, sub acest aspect, ca având o valoare constituțională, de simbol al unității poporului, fiind parte integrantă a identității constituționale a Republicii Moldova. Este relevant, în acest sens, un considerent al Curții Europene a Drepturilor Omului, enunțat în decizia Mentzen v. Letonia din 7 decembrie 2004: „Curtea notează că majoritatea statelor contractante au ales să acorde uneia sau mai multor limbi statutul de limbă oficială sau de limbă de stat și le-au înregistrat, ca atare, în constituțiile lor. Curtea recunoaște că pentru aceste state limba oficială este una din valorile constituționale, tot așa cum este teritoriul național, structura organizațională a statului și drapelul național. Limba nu reprezintă, în niciun caz, o valoare abstractă. Ea nu poate fi separată de modul în care este utilizată, de fapt, de vorbitorii ei. În consecință, instituind o limbă oficială, statul se obligă, de principiu, să le garanteze cetățenilor săi dreptul de a utiliza limba oficială atât pentru a comunica, cât și pentru a primi informații fără impedimente, nu doar în cadrul vieților lor private, ci și în relația lor cu autoritățile publice. În viziunea Curții, măsurile concepute să protejeze o anumită limbă trebuie analizate mai ales din această perspectivă. Cu alte cuvinte, existența unor drepturi subiective pentru vorbitorii limbii oficiale este implicită în noțiunea de limbă oficială".

50. Curtea notează că protecția și instituirea unei limbi de stat urmărește să răspundă nevoii identitare a majorității cetățenilor statului și urmărește stabilirea unei limbi care să asigure comunicarea dintre diferitele părți ale populației în toate domeniile vieții și pe întreg teritoriul statului. Posibilitatea cetățenilor de a utiliza limba oficială în întreaga țară poate urmări, deopotrivă, evitarea unor discriminări a acestora în exercitarea drepturilor lor, în regiunile în care persoanele care aparțin minorităților etnice dețin o poziție majoritară. Protecția și promovarea limbii oficiale a statului mai urmărește realizarea coeziunii sociale și integrarea minorităților etnice în viața publică și contribuie la evitarea situațiilor în care persoanele aparținând minorităților etnice sunt limitate în arii geografice precise, unde le este vorbită limba, fapt care îi poate împiedica să circule sau să se stabilească oriunde pe teritoriul statului lor, pentru a se dezvolta pe plan profesional sau personal. Fiecare cetățean care locuiește pe teritoriul țării și tinde să se integreze în societate, să participe eficient la procesele democratice ale statului și să beneficieze de oportunitățile pe care le acordă statul Republica Moldova are nevoie de cunoașterea limbii de stat. În acest context, Comisia de la Veneția a subliniat că este legitim și lăudabil ca statele să promoveze consolidarea limbii de stat, stăpânirea acesteia de către toți cetățenii și adoptarea de măsuri pentru promovarea învățării de către toți, astfel încât să corecteze inegalitățile existente și să faciliteze integrarea efectivă a persoanelor aparținând minorităților naționale în societate (a se vedea Opinia nr. 902/2017 din 11 decembrie 2017 referitoare la prevederile Legii Ucrainei privind educația din 5 septembrie 2017 cu privire la utilizarea limbii de stat, a limbilor minoritare și a altor limbi în educație, CDL-AD(2017)030, § 118; Opinia nr. 960 /2019 din 9 decembrie 2019 referitoare la Legea privind susținerea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat, CDL-AD(2019)032, § 30).

51. În același timp, Curtea reține că interesul protecției și al promovării limbii de stat trebuie pus în balanță cu interesul recunoașterii și protejării drepturilor lingvistice ale cetățenilor care aparțin minorităților etnice. Dreptul populației de a utiliza limba oficială a statului și dreptul cetățenilor care aparțin minorităților naționale de a-și utiliza limba maternă pot coexista, dacă atât majoritatea, cât și minoritățile au o atitudine pozitivă reciprocă în relația lor. Drepturile lingvistice ale minorităților etnice sunt garantate și protejate atât la nivel național, cât și la nivel internațional.

52. Republica Moldova a ratificat mai multe tratate internaționale privind protecția drepturilor omului, care interzic, inter alia, discriminarea pe criteriu de limbă. Republica Moldova este parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 4 noiembrie 1950 și trebuie să asigure în mod efectiv dreptul garantat de articolul 14 [interzicerea discriminării] al acesteia. Republica Moldova este parte a Cartei Sociale Europene (revizuite) din 3 mai 1996 și trebuie să protejeze dreptul prevăzut de articolul E [nediscriminarea] din aceasta. De asemenea, Republica Moldova este parte la Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice din 16 decembrie 1966, al cărui articol 27 protejează drepturile lingvistice ale minorităților. În fine, Republica Moldova este parte a Convenției-cadru pentru Protecția Minorităților Naționale din 1 februarie 1995, care garantează drepturile lingvistice ale minorităților.

53. Tratatele menționate mai sus nu interzic și nici nu promovează instituirea unei limbi de stat. Totuși, ele presupun punerea în balanță în materie de utilizare, învățare sau predare a limbii de stat și a dreptului la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea limbilor minorităților etnice. Curtea reține că nici limba de stat, nici limbile minorităților nu trebuie prejudiciate prin politici lingvistice neglijente.

54. Curtea observă că echilibrul dintre protecția limbii române ca limbă de stat și protecția limbilor minorităților etnice nu este asigurat de prevederile Legii contestate.

55. Astfel, articolul 2 al Legii îi conferă limbii ruse un statut privilegiat în raport cu alte limbi ale minorităților etnice în Republica Moldova, statut care nu decurge din Constituție. Așa cum a observat Curtea din datele colectate în contextul Recensământului din 2014, există raioane (e.g. Briceni, Drochia, Edineț, Fălești, Glodeni, Hâncești, Ocnița, Râșcani, Șoldănești) în care limba ucraineană, de exemplu, are o pondere mai mare decât limba rusă. Din aceleași date, se poate observa că în unele raioane limba rusă are o pondere mică, de nici 3 % (e.g. Cantemir, Călărași, Criuleni, Dubăsari, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Strășeni, Șoldănești, Telenești). Cu toate acestea, fiind ridicată la nivel de limbă de comunicare interetnică, limba rusă, limbă a unei minorități etnice, dobândește alături de limba română un statut cvasioficial.

56. Statutul cvasioficial al limbii ruse devine, de fapt, oficial, odată cu debutul articolului 6 din Legea contestată. Acest articol prevede că în relaţiile cu autorităţile publice, cu administraţia publică, cu instituţiile publice, precum şi cu întreprinderile şi organizaţiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba de comunicare verbală şi scrisă este, la alegerea cetăţeanului, limba de stat sau limba de comunicare interetnică. Mai mult, articolul 7 alin. (1) din Lege prevede că activitățile de secretariat în organele puterii de stat şi în administraţia publică se efectuează în limba de stat, iar la solicitare, se asigură traducerea în limba rusă. Articolul 8 din Lege instituie obligația traducerii tuturor actelor oficiale ale organelor puterii de stat și ale administrației publice în limba rusă. Articolul 9 alineatele (1) și (2) din Lege obligă organele puterii de stat, administraţia publică, instituţiile publice, întreprinderile să primească şi să examineze cererile scrise sau verbale depuse de cetăţeni în limba rusă, precum și obligă autoritățile publice să furnizeze formulare și texte administrative de uz curent, la solicitarea cetățeanului, în limba rusă. Articolul 13 din Lege prevede că denumirile autorităţilor administraţiei publice, ale instituţiilor publice, ale departamentelor, ale întreprinderilor, ale organizaţiilor, precum şi ale subdiviziunilor structurale ale acestora se redactează în limba de stat, cu traducere în limba rusă. Articolul 16 din Lege stabilește, la primul său alineat, că înscrisurile de pe plăcile cu denumirile organelor puterii de stat, administraţiei publice şi organizaţiilor obşteşti, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor se execută în limba de stat şi în limba rusă. Toate aceste obligații impuse autorităților publice operează pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

57. În Preambulul Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare din 5 noiembrie 1992, tratat internațional care conține standarde privind dezvoltarea limbilor minorităților naționale, se subliniază valoarea interculturalității și a plurilingvismului și se menționează că protecția și încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul limbilor oficiale și al necesității de a le însuși.

58. În termeni formali, unele articole din Legea contestată subliniază rolul dominant al limbii ruse pe întreg teritoriul Republicii Moldova în raport cu limbile altor minorități etnice, fără să distingă între raioanele în care ponderea ei este neînsemnată și raioanele în care ponderea ei este semnificativă, pentru a fi instituite obligații legale atât de stricte. Legea contestată le conferă un rang secund atât limbii ucrainene, și ea o limbă a unei minorități etnice care se apropie, ca pondere, de limba rusă (a se vedea § 45 supra), cât și celorlalte limbi minoritare, cu excepția limbii găgăuze.

59. Curtea reține că articolul 13 din Constituție recunoaște doar o singură limbă de stat și nu conține sintagma limbă de comunicare interetnică". Statutul constituțional al limbii de stat tocmai implică funcția limbii de stat de a fi limba de comunicare între toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică. În acest sens, sunt și prevederile articolului 10 alin. (1) din Constituție, conform cărora statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova, care este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi.

60. În pofida acestui fapt, Legea contestată îi acordă limbii ruse un statut similar cu cel al limbii române. Acest statut se observă din articolul 2 alin. (2) din Lege, care menționează că limba rusă este limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova, folosindu-se la același nivel cu limba de stat. Comisia de la Veneția a criticat un proiect de lege similar referitor la limbile vorbite în Ucraina, care poziționa limba rusă la același nivel cu limba ucraineană în multe sfere ale vieții publice și ale vieții private (a se vedea paragraful 58 din Opinia nr. 605/2010 din 30 martie 2011 privind proiectul de lege referitor la limbile din Ucraina, CDL-AD(2011)008).

61. Legea contestată acordă limbii ruse un tratament preferențial indiferent de numărul membrilor minorităților etnice care o utilizează în unitățile administrativ-teritoriale ale țării. Persoanele au de ales, în marea majoritate a cazurilor, între limba română și limba rusă. Acest fapt presupune, practic, că limba română nu va putea să-și îndeplinească funcția de limbă de stat. Curtea reține că articolul 13 din Constituția Republicii Moldova nu autorizează o asemenea opțiune (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneția nr. 605/2010, CDL-AD(2011)008, §§ 66, 68).

62. Tratamentul preferențial al limbii ruse în comparație cu celelalte limbi ale minorităților etnice, prin poziționarea ei la nivelul limbii de stat, contravine articolului 13 din Constituție (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneția nr. 605/2010, CDL-AD(2011)008, § 69). Acest tratament nu este conform cu principiile enunțate de Preambulul Constituției și face ca prescripția articolului 10 alin. (2) din Constituție să fie golită de substanță în privința celorlalte minorități etnice care vorbesc o altă limbă decât limba rusă (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneția nr. 605/2010, CDL-AD(2011)008, § 70).

63. Acordându-i limbii ruse un statut similar cu cel al limbii române, Legea contestată diminuează forța integratoare a limbii oficiale, mai ales în sfera activității autorităților publice (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneția nr. 605/2010, CDL-AD(2011)008, § 98).

64. Curtea reține că Legea contestată nu asigură în mod efectiv echilibrul necesar între limba română, care este limba de stat a Republicii Moldova, și limba rusă, care este limba maternă a uneia din minoritățile etnice din Republica Moldova. Această Lege nu conține o politică lingvistică stabilă, sustenabilă și clar definită din perspectiva exigențelor constituționale. Lipsa unei asemenea politici prejudiciază interesele societății și face ca Parlamentul să nu-și respecte obligația pozitivă care decurge din articolul 13 alin. (4) din Constituție, legislativul nereușind să rezolve una dintre marile provocări existente în viața politico-socială din Republica Moldova, prin prisma principiilor constituționale (a se vedea, mutatis mutandis, Opinia Comisiei de la Veneția nr. 605/2010, CDL-AD(2011)008, § 101).

65. În baza celor menționate supra, Curtea concluzionează că Legea nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova contravine articolului 13 din Constituție.

II. ANALIZA CURȚII ÎN BAZA ARTICOLELOR 1 alin. (3), 6, 64, 73 ȘI 131 DIN CONSTITUȚIE

66. Curtea notează faptul că de la înregistrarea proiectului de lege și până la adoptarea Legii au trecut 15 zile (1 decembrie - 16 decembrie 2020). În acest sens, Comisia de la Veneția a fost întotdeauna foarte critică în privința adoptării legilor care presupuneau chestiuni complexe, sensibile și de o importanță majoră pentru societate, fără consultarea opoziției, a experților și a societății civile și fără evaluarea obligatorie a impactului (a se vedea, spre exemplu, Opinia nr. 946/2019 din 9 decembrie 2019 pentru Macedonia de Nord referitoare la Legea privind utilizarea limbilor, CDL-AD(2019)033, § 33; Opinia nr. 950/2019 din 24 iunie 2019 privind Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 7 și OUG nr. 12 de amendare a Legilor Justiției din România, CDL-AD(2019)014, § 11).

67. Procesul de adoptare a Legii contestate a fost criticat în special în sesizarea nr. 213a/2020. Potrivit sesizării menționate, condiția impusă de articolul 8 al Legii contestate de a traduce toate actele oficiale ale autorităților publice din Republica Moldova în limba rusă presupune sporirea cheltuielilor în bugetele tuturor instituțiilor de stat. În sesizare se susține că majoritatea parlamentară a adoptat Legea cu eludarea articolului 131 alin. (4) din Constituție, fără siguranța implementării ei.

68. Curtea reține că, în vederea asigurării aplicării prevederilor Legii contestate, autoritățile statului vor trebui să aloce mijloace financiare suplimentare, care, în prezent, nu au fost estimate, e.g. pentru traducerea actelor oficiale ale organelor puterii de stat și ale administrației publice, pentru traducerea denumirilor instituțiilor publice, pentru pregătirea înscrisurilor de pe plăcile cu denumirea autorităților publice, pentru traducerea denumirii mărfurilor, a instrucțiunilor, precum și a oricărei alte informații vizuale referitoare la mărfurile fabricate în Republica Moldova, pentru instruirea funcționarilor în sensul cunoașterii limbii ruse, pentru angajarea și remunerarea traducătorilor etc. Așadar, Curtea nu reține argumentele reprezentanților Parlamentului și Guvernului care au menționat în ședința publică a Curții că pentru implementarea Legii contestate nu sunt necesare cheltuieli bugetare.

69. În conformitate cu prevederile articolului 131 alineatele (4) și (6) din Constituție, orice propunere legislativă care atrage majorarea cheltuielilor bugetare poate fi adoptată numai după ce este acceptată de Guvern și nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

70. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că, în cadrul procedurilor legislative cu impact bugetar, prevederile alineatului (4) din articolul 131 din Constituție stabilesc o dependență decizională directă a Parlamentului față de Guvern, în sensul în care existența acceptului prealabil al Guvernului în privinţa propunerilor legislative care implică majorarea cheltuielilor reprezintă o condiţie imperativă, de la care legislativul nu poate deroga. Din norma constituțională se deduce în mod univoc faptul că acceptul Guvernului trebuie să preceadă adoptarea proiectelor de legi cu impact bugetar în lectură finală. Nerespectarea acestei condiții constituie o încălcare a procedurii stabilite de Constituție în materie de legiferare în domeniul bugetar (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 2 din 28 ianuarie 2014, §§ 48 și 74; HCC nr. 11 din 25 martie 2014, § 62; HCC nr. 28 din 19 noiembrie 2020, §§ 38-39). În acest context, prin Hotărârea nr. 23 din 10 octombrie 2019, Curtea a constatat că adoptarea unei legi cu impact bugetar în lipsa avizului Guvernului (§ 77) conduce la încălcarea procedurii prevăzute de articolul 131 alin. (4) și a articolului 6 din Constituție, care obligă autoritățile statului să-și exercite atribuțiile în limitele rigorilor stabilite de Constituție.

71. Curtea notează că la secțiunea rezervată Avizului Guvernului de pe site-ul Parlamentului, la proiectul de lege care a precedat Legea contestată, nu există anexat niciun document (http://parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/5330/language/ro-RO/Default.aspx). Nici în Nota informativă la proiectul de lege în discuție nu este indicată vreo sursă de finanțare pentru implementarea Legii, dar, dimpotrivă, se menționează că „în general, implementarea actului legislativ adoptat nu urmează să implice cheltuieli financiare la nivel organizatoric decât cele prevăzute în buget". Mai mult, în ședința publică a Curții, reprezentantul Guvernului a confirmat că Guvernul nu a avizat proiectul Legii contestate.

72. Sub acest aspect, Curtea constată încălcarea articolelor 6 și 131 alineatele (4) și (6) din Constituție. Din acest motiv, Curtea este scutită să analizeze în continuare respectarea procedurii adoptării Legii contestate în baza articolelor 1 alin. (3), 64 și 73 din Constituție, invocate de autorii sesizării.

73. Având în vedere raționamentele menționate supra și dată fiind legătura indisolubilă dintre dispozițiile Legii contestate, Curtea ajunge la concluzia neconstituționalității Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) litera a) şi 140 din Constituție, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 litera a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională 

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admit sesizările depuse de dl Octavian Țîcu, dl Dinu Plîngău și dna Maria Ciobanu, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Se declară neconstituțională Legea nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Președinte                                                                                            Domnica MANOLE

Chișinău, 21 ianuarie 2021
HCC nr. 4
Dosarul nr. 207a/2020

Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 7090222  //   Vizitatori ieri: 1884  //   azi: 482  //   Online: 9
Acces rapid