Hotărârea nr. 18 din 02.06.2014

Hotărârea nr. 18 din 02.06.2014 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr. 109 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Legea cu privire la Curtea Constituţională şi Codul jurisdicţiei constituţionale)(statutul judecătorilor, competenţele şi procedura Curţii Constituţionale)


Subiectul sesizării: grup de deputaţi, dnii Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega şi dna Corina Fusu
Tipul hotărârii: controlul constituționalității legilor al regulamentelor și al hotărârilor Parlamentului
Prevedere: excepție de neconstituționalitate admisă și declararea neconstituționalității


Hotărârea Curții Constituționale:
1. ro-h_18_2014_ro.pdf
2. h_18_2014_ru.pdf


Sesizare:


HOTĂRÂRE
PENTRU CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII
Legii nr. 109 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor
acte legislative (Legea cu privire la Curtea Constituţională şi Codul
jurisdicţiei constituţionale)
(statutul judecătorilor, competenţele şi procedura Curţii Constituţionale)
(Sesizarea nr. 34a/2014)

CHIŞINĂU
2 iunie 2014

În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Igor DOLEA,
Dl Victor POPA,
Dl Petru RAILEAN, judecători,
cu participarea dlui Eugen Osipov, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 20 mai 2014,
înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând sesizarea în şedinţă plenară publică,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 20 mai 2014, în temeiul articolelor 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, de deputaţii dnii Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega şi dna Corina Fusu pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în partea ce ţine de statutul judecătorilor, competenţa şi procedura Curţii Constituţionale.

2. Autorii sesizării au pretins că, prin instituirea, în urma modificărilor operate, a posibilităţii Parlamentului de a ridica mandatele judecătorilor Curţii, aceştia au fost privaţi de inamovibilitate, fiind astfel încălcate articolele 1, 6, 7, 8, 134 şi 137 din Constituţie. De asemenea, prin limitarea competenţelor Curţii şi prin instituirea unor termene excesiv de restrânse, au fost încălcate articolele 1, 6, 20, 54, 134, 135 şi 137 din Constituţie. În acest context, autorii sesizării au solicitat verificarea constituţionalităţii Legii adoptate la 3 mai 2013 pentru modificarea Legii cu privire la Curtea Constituţională şi a Codului jurisdicţiei constituţionale.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 27 mai 2014, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului şi Guvernului.

5. În şedinţa plenară publică a Curţii autorii sesizării au fost reprezentaţi de dl Valeriu Munteanu, deputat în Parlament. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcției juridice generale a Secretariatului Parlamentului. Guvernul nu a delegat reprezentantul său.

ÎN FAPT

6. La 22 aprilie 2013, Curtea Constituţională a adoptat Hotărârea nr. 4 pentru controlul constituţionalităţii Decretelor Preşedintelui Republicii Moldova nr. 534-VII din 8 martie 2013 privind demisia Guvernului, în partea ce ţine de menţinerea în funcţie a Prim-ministrului-demis prin moţiune de cenzură (pentru suspiciuni de corupţie) din data de 8 martie 2013 până la formarea noului Guvern, şi nr. 584-VII din 10 aprilie 2013 privind desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru (Sesizarea nr. 10a/2013). Ca urmare a acestei Hotărâri a Curţii Constituţionale, Prim-ministrul în exercițiu a fost înlăturat de la exercitarea atribuţiilor, fiind desemnat un Prim-ministru interimar, precum şi a fost descalificat pentru a fi desemnat candidat pentru funcţia de Prim-ministru la formarea noului Guvern.

7. Imediat după aceasta, au urmat reacţii virulente de contestare şi denigrare a autorităţii Curţii şi a judecătorilor acesteia din partea Prim-ministrului demis, a deputaţilor partidului pe care îl conduce şi a unor simpatizanţi ai acestuia.

8. În consecință, la 3 mai 2013, Parlamentul a operat amendamente la Legea cu privire la Curtea Constituţională şi la Codul jurisdicţiei constituţionale. Dezbaterile parlamentare au relevat că modificările operate privind instituirea dreptului Parlamentului de a „ridica" mandatul judecătorilor constituţionali constituie un act de răzbunare pentru Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 4 din 22 aprilie 2013.

9. Prin Legea nr.109 din 3 mai 2013, Parlamentul a adoptat amendamente la Legea cu privire la Curtea Constituţională şi la Codul jurisdicţiei constituţionale.

10. În Legea cu privire la Curtea Constituţională au fost operate următoarele amendamente (Art.I):

1. Articolul 18 alin. (2) a fost completat în final cu sintagma „sau de Parlamentul Republicii Moldova, prin hotărâre";

2. La articolul 19:

alineatul (1):

lit. b) sintagma „şi a obligaţiilor funcţiei" a fost substituită cu sintagma „sau pierdere a încrederii";

a fost completat cu lit. e), având următorul conţinut: „e) încălcare a obligaţiilor funcţiei";

alineatul (2) după sintagma „alin. (1)" a fost completat cu sintagma „lit. a), c), d) şi e)", iar în final a fost completat cu sintagma „iar la lit. b) - de către Parlament";

la alineatul (3) sintagma „a jurământului sau" a fost exclusă;

a fost completat cu alin. (4), având următorul conţinut:

(4) Procedura de ridicare a mandatului judecătorului pentru încălcare a jurământului sau pierdere a încrederii se iniţiază la cererea a cel puţin 25 de deputaţi, iar hotărârea se aprobă cu votul a cel puţin 3/5 din numărul deputaţilor aleşi".

3. Articolul 25/1 a fost abrogat;

4. La articolul 32 alineatul unic a devenit alineatul (1) în următoarea redacţie:

Curtea Constituţională soluţionează sesizarea în termen de 3 luni de la data înregistrării sesizării. În caz de excepţie, termenul poate fi prelungit cu o lună, printr-o decizie argumentată a Curţii".

Articolul a fost completat cu alineatul (2) cu următorul conţinut:

(2) Termenul pentru soluţionarea sesizării pentru constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile, nu poate depăşi 7 zile de la data înregistrării cererii".

11. În Codul jurisdicţiei constituţionale articolul 7/1, având un conţinut identic celui al articolului 25/1 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a fost abrogat (Art. II).

12. Astfel, articolele respective din Legea cu privire la Curtea Constituţională au următorul conţinut:

Articolul 18 
Vacanţa funcţiei

„(1) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează şi se declară vacanţa funcţiei în caz de:

a) expirare a mandatului;

b) demisie;

c) ridicare a mandatului;

d) deces.

(2) Încetarea mandatului şi vacanţa funcţiei în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d) se declară prin dispoziţie a Preşedintelui Curţii Constituţionale, iar în cazul prevăzut la lit. c) de către Curtea Constituţională sau de Parlamentul Republicii Moldova, prin hotărâre."

Articolul 19
Ridicarea mandatului

„(1) Mandatul judecătorului Curţii  Constituţionale încetează prin ridicarea imunităţii judecătorului în caz de:

a) imposibilitate a exercitării funcţiei de judecător din motive de sănătate timp îndelungat şi neîntrerupt (mai mult de 4 luni);

b) încălcare a jurământului şi a obligaţiilor funcţiei sau pierdere a încrederii;

c) condamnare de către instanţa judecătorească pentru săvârşirea unei infracţiuni;

d) incompatibilitate.

e) încălcare a obligaţiilor funcţiei.

(2) Asupra ridicării imunităţii judecătorului şi încetării exercitării funcţiei în cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a), c), d) şi e) decide Curtea Constituţională, iar la lit. b) - de către Parlament.

(3) Controlul asupra semnalelor de încălcare a jurământului sau a obligaţiunilor funcţionale de către judecători se efectuează de un complet din 2 judecători, numiţi prin dispoziţie a Preşedintelui Curţii Constituţionale.

(4) Procedura de ridicare a mandatului judecătorului pentru încălcare a jurământului sau pierdere a încrederii se iniţiază la cererea a cel puţin 25 de deputaţi, iar hotărârea se aprobă cu votul a cel puţin 3/5 din numărul deputaţilor aleşi."

Articolul 25/1
Acţiunea actului sesizat

„(1) Acţiunea actelor normative prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a), sesizate în modul corespunzător la Curtea Constituţională, care afectează sau se referă la domeniile stabilite la alin. (2) din prezentul articol poate fi suspendată până la soluţionarea în fond a cauzei cu emiterea unei decizii sau hotărâri definitive.

(2) Se poate dispune suspendarea acţiunii:

1) actelor care afectează sau se referă la următoarele domenii:

a) suveranitatea şi puterea de stat;

b) drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului;

c) democraţia şi pluralismul politic;

d) separaţia şi colaborarea puterilor;

e) principiile fundamentale privind proprietatea;

f) unitatea poporului şi dreptul de identitate;

g) securitatea economică sau financiară a statului;

h) alte domenii pentru care Curtea Constituţională consideră necesară suspendarea acţiunii actului contestat, în vederea evitării prejudiciilor şi consecinţelor negative iminente;

2) actelor cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau de Guvern, care se referă la persoanele oficiale de stat exponente ale unui interes public şi/sau politic deosebit.

(3) Curtea Constituţională va examina cererea de suspendare a actului normativ contestat cel târziu în a doua zi lucrătoare după înregistrarea sesizării.

(4) Decizia de suspendare a acţiunii actului contestat se adoptă de plenul Curţii Constituţionale cu votul a cel puţin 3 judecători. În caz de imposibilitate a convocării plenului Curţii, decizia de suspendare se emite printr-o dispoziţie a Preşedintelui Curţii Constituţionale, cu confirmarea ulterioară obligatorie de către plenul Curţii Constituţionale.

(5) Decizia de suspendare a actului normativ contestat intră în vigoare la data adoptării, urmînd a fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(6) În cazul suspendării acţiunii actului normativ contestat, Curtea Constituţională va examina, în fond, sesizarea într-un termen rezonabil, care nu va depăşi 15 zile de la înregistrare. În caz de necesitate, Curtea Constituţională poate decide, argumentat, prelungirea termenului de 15 zile cu încă maximum 15 zile."

Articolul 32
Termenul de soluţionare a sesizării

„Curtea Constituţională  trebuie să soluţioneze sesizarea în termen de 6 luni de la data primirii materialelor."

(1) Curtea Constituţională soluţionează sesizarea în termen de 3 luni de la data înregistrării sesizării. În caz de excepţie, termenul poate fi prelungit cu o lună, printr-o decizie argumentată a Curţii.

(2) Termenul pentru soluţionarea sesizării pentru constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 7 zile, nu poate depăşi 7 zile de la data înregistrării cererii."

13. Adoptarea Legii nr. 109 din 3 mai 2013 a generat o serie de reacții prompte din partea instituţiilor internaţionale. În Declaraţia neîntârziată a dlui Gianni Buquicchio, Preşedintele Comisiei pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), privind modificările operate la Legea cu privire la Curtea Constituţională se sublinia expres:

„Am fost pus la curent, astăzi, cu privire la adoptarea în prima lectură a proiectului de Lege cu privire la Curtea Constituţională a Moldovei. Potrivit acestui amendament, Parlamentul ar putea ridica mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale cu votul a 3/5 din deputaţi, în cazul în care judecătorii pierd „încrederea" Parlamentului.

O astfel de prevedere vine în contradicţie directă cu standardele europene privind justiţia constituţională şi reprezintă o încălcare evidentă a articolului 137 din Constituţia Moldovei. Instituţia Curţii Constituţionale are sarcina de a verifica activitatea Parlamentului. Supunerea judecătorilor Curţii la necesitatea „încrederii" din partea Parlamentului vine în contradicţie evidentă cu scopul în sine al unei Curţi Constituţionale.

Încurajez Parlamentul cu insistenţă să nu adopte această lege. Decizia privind constituţionalitatea acestei norme îi aparţine componenţei curente a Curţii Constituţionale." (http://www.venice.coe.int/webforms/events/?id=1703)

14. În acelaşi spirit, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Catherine Ashton, şi Comisarul european pentru extindere și politica de vecinătate, Štefan Füle, şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu adoptarea modificărilor la Legea cu privire la Curtea Constituţională a Republicii Moldova care permit revocarea din funcţie a judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul în care aceştia nu beneficiază de „încrederea" Parlamentului. În Declaraţie se menţionează:

Am aflat cu mare îngrijorare despre adoptarea unei modificări la Legea cu privire la Curtea Constituţională a Republicii Moldova care permite revocarea din funcţie a judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul în care aceştia nu beneficiază de "încrederea" Parlamentului. Această lege, precum şi o serie de alte legi importante care privesc chestiuni fundamentale pentru asigurarea funcţionării democraţiei în Moldova, au fost adoptate cu o grabă extremă şi fără o consultare adecvată cu societatea din Moldova sau cu respectarea corespunzătoare a standardelor europene cu privire la reforma constituţională, în special ale celor de la Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei. În acest context, noi împărtăşim totalmente îngrijorările exprimate de către Preşedintele Comisiei de la Veneţia în declaraţia sa de astăzi.

Noi înţelegem că aceste legi, adiţional măsurilor ce vizează judecătorii Curţii Constituţionale, includ modificări cu privire la legea electorală, pragul electoral necesar pentru accederea partidelor în Parlament, împuternicirile Prim-ministrului interimar de a putea demite miniştrii şi şefii instituţiilor, precum şi modificări cu privire la statutul Centrului Naţional Anticorupţie. Aceasta indică un nou curent îngrijorător de luare a deciziilor în Moldova, reflectat de asemenea şi în alte modificări legislative, unde instituţiile statului au fost utilizate în interesul unora. Reiterăm îngrijorarea noastră că asemenea măsuri, întreprinse fără o pregătire şi consultare corespunzătoare, ar putea constitui o ameninţare la independenţa instituţiilor-cheie naţionale şi un obstacol pentru dezvoltarea viitoare a democraţiei şi a stabilităţii statului de drept în Moldova.

Îndemnăm liderii politici din Moldova să nu piardă din vedere impactul de lungă durată al deciziilor lor, inclusiv în ceea ce priveşte atingerea aspiraţiilor Moldovei." (http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-13-402_en.htm?locale=en#PR_metaPressRelease_bottom)

15. Secretarul General al Consiliului Europei, dl Thorbjørn Jagland, a declarat:

Urmăresc cu îngrijorare cele întâmplate în Moldova. În ultimele zile, Parlamentul Moldovei a amendat un număr de legi fundamentale ce afectează funcţionarea sistemului politic al ţării. A fost modificată Legea cu privire la Curtea Constituţională, legislaţia electorală, funcţionarea guvernului şi a structurilor de implementare a legislaţiei, în unele cazuri în mod repetat, fără consultări adecvate. Aceste amendamente şi modul în care au fost adoptate creează riscul de subminare a independenţei şi echilibrului instituţional. Iar modificările recente cu privire la Curtea Constituţională prezintă o îngrijorare specială, aşa cum modificările înaintate par să fie în contradicţie cu Constituţia Moldovei, dar şi cu standardele europene privind justiţia constituţională.

Fac apel către actorii politici să acţioneze în manieră responsabilă. La mijloc se află coerenţa şi credibilitatea parcursului european al ţării. Consiliul Europei va continua să sprijine Moldova, inclusiv prin Comisia de la Veneţia, pentru a ajuta ţara să treacă peste dificultăţile politice curente."

(http://hub.coe.int/en/web/coe-portal/press/newsroom?p_p_id=newsroom&_newsroom_articleId=1438422&_newsroom_groupId=10226&_newsroom_tabs=newsroom-topnews&pager.offset=0)

16. La fel, opinia referitoare la legea adoptată a fost expusă și de către Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dl Jean-Claude Mignon, potrivit căruia:

Votarea recentă de către Parlament privind chestiunile vitale pentru funcţionarea democraţiei, precum supunerea faţă de Constituţie, independenţa judiciară şi sistemul electoral, a avut loc în mare grabă, fără efortul de a găsi un consens mai larg în Parlament.

Îndemn toate forţele politice ale ţării să lase deoparte interesele partizane şi personale şi să lucreze împreună pentru viitorul european al ţării şi al cetăţenilor săi. APCE este dispusă să faciliteze dialogul între diferitele partide politice, dacă ele doresc aceasta."

(http://hub.coe.int/en/press/newsroom?p_p_id=pressrelease&p_p_lifecycle=0&p_p_state=maximized&p_p_mode=view&p_p_col_id=column4&p_p_col_count=7&_pressrelease_struts
_action=%2Fext%2Fpressrelease%2Fview&_pressrelease_pressreleaseUrl=%252FViewDoc.jsp%253Fid%253D2061961%2526Site%253DCM%
2526BackColorInternet%253DC3C3C3%2526BackColorIntranet%253DEDB021%2526BackColorLogged%253DF5D383
)

17. În pofida presiunilor manifestate de înalții demnitari în vederea adoptării proiectului și eforturilor depuse în acest sens, Legea nr. 109 din 3 mai 2013 nu a fost promulgată de către Președintele Republicii Moldova, dl Nicolae Timofti, și a fost restituită Parlamentului pentru reexaminare. În scrisoarea sa din 8 mai 2013, adresată Parlamentului, se menționează: „Spre deosebire de Guvern, care este învestit prin procedura acordării de Parlament a votului de încredere, Curtea Constituțională nu este rodul unei astfel de exercițiu și nu este responsabilă în fața Parlamentului.[...] În condițiile în care se exercită controlul constituționalității legilor, regulamentelor și hotărârilor Parlamentului, adică a activității sale de bază, ar fi absolut nefiresc ca anume Parlamentul să aprecieze dacă un judecător sau altul a pierdut încrederea și să-l penalizeze pentru aceasta. Astfel este pus în pericol însuși principiul independenței judecătorilor Curții, ei fiind nevoiți de fiecare dată să adopte decizii convenabile, ca nu cumva să fie suspectați de această „pierdere a încrederii".

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

A. Legislaţia naţională

18. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., nr. 1/1, 1994) sunt următoarele:

Preambul

„[...] CONSIDERÂND statul de drept, pacea civică, democraţia, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic valori supreme [...]"

Articolul 1
Statul Republica Moldova

„(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate."

Articolul 6
Separaţia şi colaborarea puterilor

„În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei."

Articolul 7
Constituţia, Lege Supremă

„Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică."

Articolul 20
Accesul liber la justiţie

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
al unor libertăţi

„(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.[...]"

Articolul 134
Statutul [Curţii Constituţionale]

„(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.

(2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei.

(3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat."

Articolul 135
Atribuţiile

„(1) Curtea Constituţională:

a) exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;

b) interpretează Constituţia;

c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;

e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova;

f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de Preşedinte, precum şi imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;

g) rezolvă cazurile excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie;

h) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.

(2) Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea din iniţiativa subiecţilor prevăzuţi de Legea cu privire la Curtea Constituţională."

Articolul 136
Structura

„(1) Curtea Constituţională se compune din 6 judecători, numiţi pentru un mandat de 6 ani.

(2) Doi judecători sînt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii. [...]"

Articolul 137
Independenţa

 „Judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei."

Articolul 140
Hotărârile Curţii Constituţionale

„(1) Legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule, din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale.

(2) Hotărârile Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu pot fi atacate."

B. Acte ale unor organizaţii internaţionale, al căror membru este Republica Moldova

19. Principiile fundamentale privind independenţa puterii judecătoreşti, adoptate de Adunarea Generală O.N.U. prin două rezoluţii, în anul 1985, adoptate de cel de-al şaptelea Congres al Naţiunilor Unite privind Prevenirea infracţiunilor şi tratamentul infractorilor, susţinut la Milano, din 26 august până în 6 septembrie 1985, şi avizate Rezoluţiile nr.40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr.40/146 din 13 decembrie 1985 ale Adunării Generale:

Independenţa sistemului judiciar

„- Independenţa sistemului judiciar va fi garantată de către stat şi consfinţită în Constituţie şi în legile ţării. Este de datoria instituţiilor guvernamentale şi de alte tipuri să respecte independenţa sistemului judiciar;

- Sistemul judiciar va decide în cauzele aflate în faţa sa imparţial, pe baza faptelor şi în conformitate cu legea, fără restricţii, influenţe nepotrivite, stimulente, presiuni, ameninţări sau interferenţe, directe sau indirecte din orice parte sau pentru orice motiv;

- Judecătorii, fie aleşi sau numiţi, vor avea funcţia garantată până la o vârstă obligatorie de pensionare sau până la expirarea mandatului funcţiei, acolo unde acestea există;

- O acuzaţie sau plângere făcută împotriva unui judecător în capacitatea sa profesională şi judiciară va fi procesată rapid şi corect conform unei proceduri adecvate. Judecătorul va avea dreptul la o audiere corectă. Examinarea chestiunii în stadiu iniţial va fi confidenţială, în afara cazului în care este cerut altfel de către judecător;

- Judecătorii vor face obiect al suspendării sau înlăturării doar pentru motive de incapacitate sau conduită care îi face nepotriviţi pentru îndeplinirea îndatoririlor."

20. Recomandarea CM/Rec(2010)12 a Comitetului Miniştrilor către statele membre cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile (adoptată la 17 noiembrie 2010 la cea de-a 1098-a întâlnire a delegaţilor miniştrilor):

Capitolul I - Aspecte generale
Domeniul de aplicare a recomandării

„1. Această recomandare este aplicabilă tuturor persoanelor care exercită funcţii judiciare, inclusiv celor care se ocupă de probleme constituţionale.

2. Dispoziţiile prevăzute în prezenta recomandare se aplică şi judecătorilor neprofesionişti, cu excepţia cazului în care reiese în mod clar din context că acestea se aplică numai judecătorilor profesionişti."

Independenţa justiţiei şi nivelul la care trebuie ea garantată

„3. Scopul independenţei, astfel cum este prevăzut în articolul 6 al Convenţiei, este de a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea dreptului şi fără nici o influenţă nepotrivită.

4. Independenţa individuală a judecătorilor este garantată de independenţa sistemului judiciar în ansamblul său. În acest sens, independenţa judecătorilor este un aspect fundamental al statului de drept.

5. Judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită de a soluţiona în mod imparţial cauzele, în conformitate cu legea şi cu propria apreciere a faptelor.

6. Judecătorii trebuie să aibă puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a-şi îndeplini sarcinile lor şi pentru a menţine autoritatea lor şi prestigiul instanţei. Toate persoanele care au legătură cu un caz, inclusiv organismele publice sau reprezentanţii lor, trebuie să se supună autorităţii judecătorului.

7. Independenţa judecătorului şi a justiţiei trebuie să fie înscrise în Constituţie sau la cel mai înalt nivel legal posibil în statele membre, şi să facă apoi obiectul unor cu reguli mai specifice la nivel legislativ.

8. În cazul în care judecătorii consideră că independenţa lor este ameninţată, ei ar trebui să poată recurge la un consiliu judiciar sau la o altă autoritate independentă, ori ei ar trebui să dispună de mijloace efective de remediere.

9. Unui judecător individual nu i se poate lua un caz fără un motiv just. O decizie de desesizare de un caz a unui judecător ar trebui să fie luată pe baza unor criterii obiective, prestabilite şi în urma unei proceduri transparente, de către o autoritate din cadrul sistemului judiciar.

10. În cazuri individuale, numai judecătorii înşişi ar trebui să se pronunţe asupra competenţei lor, aşa cum este definită ea prin lege."

Capitolul III - Independenţa internă

„22. Principiul independenţei justiţiei presupune independenţa fiecărui judecător în parte în exercitarea funcţiilor judiciare. Judecătorii trebuie să ia decizii în mod independent şi imparţial şi să poată acţiona fără nici un fel de restricţii, influenţe nepotrivite, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, fie chiar autorităţi judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicţiilor nu poate aduce atingere independenţei individuale.

23. Instanţele superioare nu pot adresa judecătorilor instrucţiuni cu privire la modul în care ei ar trebui să decidă în cazuri individuale, cu excepţia procedurilor prejudiciale/preliminare sau când decid în căile de atac, potrivit legii."

Capitolul VI - Statutul judecătorului

„46. Autoritatea care ia decizii privind selecţia şi cariera judecătorilor trebuie să fie independentă de puterile executivă şi legislativă. Pentru garantarea independenţei sale, cel puţin jumătate din membrii acestei autorităţi trebuie să fie judecători aleşi de către colegii lor.

47. Cu toate acestea, în cazul în care reglementările constituţionale sau legale prevăd că şeful statului, guvernul sau puterea legislativă pot lua decizii referitoare la selectarea şi cariera judecătorilor, trebuie abilitată o autoritate independentă şi competentă, în componenţa căreia să fie în majoritate membri din sistemul judiciar (fără a aduce atingere normelor aplicabile la consiliile judiciare cuprinse în capitolul IV) care să facă recomandări sau să emită avize pe care autoritatea competentă în privinţa numirii să le urmeze în practică."

Mandat şi inamovibilitate

„49. Siguranţa mandatului şi inamovibilitatea sunt elemente cheie ale independenţei judecătorilor. În consecinţă, judecătorii ar trebui să aibă garantat mandatul până la o vârstă obligatorie de pensionare, unde aceasta există.

50. Condiţiile de exercitare a funcţiei judiciare trebuie să fie stabilite prin lege. Unei numiri permanente nu i se poate pune capăt decât numai în cazuri de încălcări grave ale reglementărilor de natură disciplinară sau penală stabilite prin lege, sau în cazul în care judecătorul nu mai poate exercita atribuţiile judiciare. O pensionare anticipată poate fi posibilă numai la cererea judecătorului în cauză sau numai pe motive medicale."

21. Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară (2001):

Independența

„Principiul:

Independenţa justiţiei este o premisă a statului de drept și o garanție fundamentală a procesului echitabil. În consecință, judecatorul va apăra şi va servi ca exemplu de independență a justiției, atât sub aspect individual, cât și sub aspect instituțional."

22. Carta europeană privind statutul judecătorilor. Strasbourg, 8-10 iulie 1998:

Activităţi pentru dezvoltarea şi consolidarea stabilităţii democratice
Principii generale

„1.1. Statutul judecătorilor urmăreşte să asigure competenţa, independenţa şi imparţialitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la instanţe şi de la fiecare judecător căruia îi este încredinţată apărarea drepturilor sale. El exclude orice dispoziţie şi orice procedură de natură să altereze încrederea în această competenţă, independenţă şi imparţialitate. Prezenta Cartă cuprinde dispoziţiile cele mai în măsură să garanteze realizarea acestor obiective. Aceste dispoziţii urmăresc îmbunătăţirea garanţiilor asigurate în diferite state europene. Ele nu pot justifica modificări ale statului care să tindă la reducerea nivelului garanţiilor deja atins în ţările respective.

1.2. În fiecare stat european, principiile fundamentale ale statutului judecătorilor sunt prevăzute în normele interne de cel mai înalt nivel, iar reguliile acestuia în norme cel puţin de nivel legislativ.

1.3. În privinţa oricărei decizii ce poate afecta selecţia, alegerea, numirea, desfăşurarea carierei sau încetării mandatului unui judecător, statutul prevede intervenţia unei instanţe independente de puterea executivă şi puterea legislativă, care să cuprindă cel puţin o jumătate dintre judecătorii aleşi de către egalii lor, în concordanţă cu modalităţi care să garanteze reprezentarea cea mai largă a acestora."

ÎN DREPT

23. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că prevederile adoptate vizează în esenţă posibilitatea ridicării mandatului judecătorilor Curţii Constituţionale de către Parlament pentru „pierderea încrederii", precum și limitarea competenţelor Curţii Constituţionale și a termenului de examinare a sesizărilor.

24. Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconectate, precum statul de drept, inamovibilitatea judecătorilor Curţii Constituţionale, independenţa Curţii în raport cu celelalte autorităţi ale statului, responsabilitatea statului faţă de cetăţean.

A. ADMISIBILITATEA

25. Curtea reține că autorii sesizării au solicitat exercitarea controlului a priori al constituționalității Legii nr. 109 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, adoptată de Parlament în lectură finală la 3 mai 2013.

26. În acest sens, prin Hotărârea nr. 9 din 14 februarie 2014, Curtea a reiterat că controlul constituționalității legilor cuprinde legile adoptate de Parlament, atât după, cât și înainte de publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, la sesizarea Președintelui Republicii Moldova și a celorlalți subiecți cu drept de sesizare.

27. De asemenea, în hotărârea menționată Curtea a statuat că, în cadrul procedurii de promulgare, în cazul existenţei unor dubii de neconstituţionalitate, Preşedintele Republicii Moldova poate trimite legea spre reexaminare Parlamentului, sesizând concomitent Curtea Constituţională, în calitate de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, în vederea controlului constituţionalităţii legii adoptate. În cazul contestării legii trimise de către Preşedintele Republicii Moldova spre reexaminare Parlamentului pentru motive de neconstituţionalitate, Parlamentul poate revota legea numai după pronunţarea hotărârii Curţii Constituţionale prin care s-a confirmat constituţionalitatea.

28. În conformitate cu decizia sa din 27 mai 2014 (a se vedea § 3 supra), Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, sesizarea înaintată ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

29. Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

30. Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Curtea reţine că a fost sesizată legal şi este competentă să hotărască asupra constituţionalităţii Legii nr. 109 din 3 mai 2013. Prin urmare, Curtea va examina în continuare fondul sesizării.

31. În aceste condiţii şi în temeiul articolului 6 alin. (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea reţine că două din cele trei probleme supuse Curţii spre soluţionare sunt interdependente. Având în vedere faptul că verificarea constituţionalităţii modificării competenţei Curţii influenţează raţionamentul privind termenele de examinare, unele aspecte vor fi abordate în comun. Problema modificării statutului judecătorilor Curţii Constituţionale va fi examinată separat.

32. Pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera, în special, cu prevederile Preambulului, articolelor 1 alin. (3), 6, 20, 54, 134, 135 şi 137 din Constituţie, cu jurisprudenţa sa anterioară, precum şi cu principiile consacrate de dreptul internaţional, utilizând toate metodele de interpretare legală.

B. FONDUL CAUZEI

I. Pretinsa încălcare a articolelor 1 alin. (3), 6, 134 şi 137 din Constituţie la modificarea statutului judecătorilor Curţii Constituţionale

33. Potrivit autorilor sesizării, modificările operate în articolele 18 şi 19 din Legea cu privire la Curtea Constituţională (Art. I, punctele 1 şi 2 din Legea de modificare) au fost adoptate cu încălcarea articolului 137 din Constituţie, potrivit căruia:

„Judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei."

34. De asemenea, în viziunea autorilor sesizării, la adoptarea normelor contestate a fost încălcat şi articolul 134 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia:

„(2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei".

35. În acelaşi timp, a fost încălcat articolul 1 alin. (3) din Constituţie [statul de drept] şi compromisă asigurarea separaţiei puterilor în stat în cadrul democraţiei constituţionale (art. 6).

1. Argumentele autorilor sesizării

36. Potrivit autorilor sesizării, atribuindu-şi dreptul de a retrage mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale, Parlamentul i-a lipsit, astfel, de inamovibilitate.

37. Lipsirea de inamovibilitate a judecătorilor ştirbeşte din independenţa Curţii Constituţionale şi compromite grav realizarea misiunii acesteia de garantare a supremaţiei Constituţiei, asigurare a realizării principiului separării şi colaborării puterilor în stat şi garantare a responsabilităţii statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.

2. Argumentele autorităţilor

38. În opinia sa scrisă, Președintele Republicii Moldova a menționat că reiterează argumentele expuse în adresa Parlamentului la restituirea legii spre reexaminare (a se vedea § 17).

39. Potrivit Șefului Statului modificările operate prin Legea nr.109 pot fi calificate drept tentativă de a stabili responsabilitatea politică a judecătorilor Curții Constituționale față de Parlament, fapt ce contravine articolelor 134 și 137 din Constituție.

40. Reprezentantul Parlamentului în ședința plenară a Curții a menționat că la adoptarea proiectului de lege Direcţia generală juridică în nota informativă a subliniat că proiectul cuprinde elemente de neconstituţionalitate şi a considerat că legea poate fi declarată neconstituţională de către Înalta Curte.

41. Guvernul nu a prezentat opinia sa scrisă asupra sesizării.

3. Aprecierea Curţii

3.1. Principii fundamentale

3.1.1. Independenţa judecătorului

42. Independența judecătorilor este unul din principiile constituţionale ale justiţiei. Potrivit acestui principiu, în activitatea sa judecătorul se supune numai legii şi conştiinţei sale. În rezolvarea litigiilor judecătorul nu poate primi nici un fel de ordine, instrucţiuni, indicaţii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind soluţia pe care trebuie să o dea.

43. Este axiomatic faptul că în soluţionarea unei cauze, un judecător nu acţionează la ordinele sau instrucţiunile nici unui terţ din interiorul sau din exteriorul sistemului judiciar.

44. Judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită pentru a soluţiona cauzele imparţial, potrivit convingerilor lor şi propriului mod de interpretare a faptelor şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

45. Independenţa puterii judecătoreşti are atât o componentă obiectivă, ca o caracteristică indispensabilă a puterii judecătoreşti, cât şi o componentă subiectivă, care priveşte dreptul persoanei de a i se stabili drepturile şi libertăţile de către un judecător independent. Fără judecători independenţi drepturile şi libertăţile nu se pot respecta într-un mod corect şi legal.

46. Prin urmare, independenţa puterii judecătoreşti nu reprezintă un scop în sine. Acesta nu este un privilegiu personal al judecătorilor, ci este justificată de nevoia de a permite judecătorilor să îşi îndeplinească rolul de protectori ai drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor (§ 6 din Raportul Comisiei de la Veneţia privind independenţa sistemului judiciar Partea I: Independenţa judecătorilor).

47. O serie de instrumente juridice internaţionale au consacrat şi au dezvoltat acest principiu.

48. Astfel, potrivit punctului 4 al primului principiu cuprins în Principiile fundamentale ale Naţiunilor Unite privind independenţa judecătorilor, adoptate de Congresul al VII-lea al Naţiunilor Unite, desfăşurat la Milano în anul 1985, şi aprobate prin rezoluţiile Adunării Generale nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985: 

„Justiţia se exercită la adăpostul oricărei intervenţii nejustificate sau ingerinţe, iar hotărârile judecătoreşti nu pot face obiect al revizuirii. Acest principiu nu aduce atingere dreptului puterii judecătoreşti de a proceda la revizuire [...] potrivit legii."

49. Fraza a doua din art. 2 din Carta Universală a Judecătorului, aprobată de Asociaţia Internaţională a Judecătorilor la reuniunea Consiliului Central de la Taipei în anul 1999, prevede că:

„[ ...] Judecătorul, în calitate de deţinător al unei funcţii judecătoreşti, trebuie să fie capabil să îşi exercite competenţa judecătorească fără a fi supus presiunilor sociale, economice şi politice [ ...]"

50. În același sens, și Recomandarea nr. R(2010)12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la judecători: independența, eficiența și responsabilitățile statuează:

„3. Scopul independenţei, astfel cum este prevăzut în articolul 6 al Convenţiei, este de a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea dreptului şi fără nici o influenţă nepotrivită.

4. Independenţa individuală a judecătorilor este garantată de independenţa sistemului judiciar în ansamblul său. În acest sens, independenţa judecătorilor este un aspect fundamental al statului de drept.

5. Judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită de a soluţiona în mod imparţial cauzele, în conformitate cu legea şi cu propria apreciere a faptelor.

6. Judecătorii trebuie să aibă puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a-şi îndeplini sarcinile lor şi pentru a menţine autoritatea lor şi prestigiul instanţei. Toate persoanele care au legătură cu un caz, inclusiv organismele publice sau reprezentanţii lor, trebuie să se supună autorităţii judecătorului.

7. Independenţa judecătorului şi a justiţiei trebuie să fie înscrise în Constituţie sau la cel mai înalt nivel legal posibil în statele membre, şi să facă apoi obiectul unor cu reguli mai specifice la nivel legislativ.

[...]

22. Principiul independenţei justiţiei presupune independenţa fiecărui judecător în parte în exercitarea funcţiilor judiciare. Judecătorii trebuie să ia decizii în mod independent şi imparţial şi să poată acţiona fără nici un fel de restricţii, influenţe nepotrivite, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, fie chiar autorităţi judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicţiilor nu poate aduce atingere independenţei individuale."

3.1.2. Inamovibilitatea

51. Inamovibilitatea este o garanţie a bunei administrări a justiţiei şi o condiţie sine qua non a independenţei şi imparţialităţii judecătorului. Ea nu este consacrată numai în interesul judecătorului, ci şi în cel al justiţiei.

52. Inamovibilitatea este o puternică garanţie a independenței judecătorului, fiind o măsură de protecţie a acestuia. Potrivit acestui principiu, judecătorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat pe un post echivalent, nici avansat fără consimţământul său. Inamovibilitatea pune magistraţii la adăpost de orice revocare şi transferare impusă în afara de greşeli foarte grave şi după o procedură jurisdicţională.

3.2. Aplicarea principiilor enunţate la prezenta cauză

53. Ideea supremaţiei Constituţiei este o cucerire a gândirii juridice, care se leagă de voinţa politică de a garanta efectiv această supremaţie prin intermediul jurisdicţiei constituţionale. Rolul instanței de contencios constituțional de garant al supremaţiei Constituţiei este înscris în art.134 alin.(3), iar pentru a-i asigura acest rol Curtea Constituţională este definită ca unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova (art. 134 alin. (1)), independentă faţă de orice altă autoritate publică (art. 134 alin. (2)) şi supunându-se numai Constituţiei (art.137 alin.(1)).

54. Constituţia Republicii Moldova consacră reglementării Curţii Constituţionale un titlu separat - Titlul V (art.134-140). În cadrul acestuia sunt cuprinse dispoziţii privind: rolul Curţii, structura acesteia, mandatul membrilor săi, modalităţile de desemnare a judecătorilor şi de alegere a preşedintelui Curţii, condiţiile pentru ocuparea funcţiei de judecător, incompatibilităţile, independenţa şi inamovibilitatea, competenţa Curţii Constituţionale, precum şi efectele deciziilor pe care aceasta le pronunţă. În baza textelor constituţionale de referinţă, Parlamentul a adoptat Legea nr.317/1995 cu privire la Curtea Constituţională şi Codul jurisdicţiei constituţionale (Legea nr. 502/1995).

55. Structura Curţii Constituţionale a Republicii Moldova este reglementată de articolul 136 din Constituţie. Conform dispoziţiilor menţionate, Curtea Constituţională a Republicii Moldova se compune din 6 judecători, numiţi pentru un mandat de 6 ani. Doi judecători sînt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii. Acest mod de desemnare a judecătorilor Curţii Constituţionale a Republicii Moldova este de natură să asigure o compunere cât mai reprezentativă şi democratică, întrucât exprimă opţiunile celor mai înalte autorităţi publice din toate cele trei puteri în stat, legislativă, executivă şi judecătorească. Separarea puterilor conferă garanţii puternice privind imparţialitatea şi independenţa instituţională a judecătorilor constituţionali.

56. Atât Constituţia, cât şi Legea cu privire la Curtea Constituţională reglementează importante principii şi garanţii ale independenţei şi neutralităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, de natură să permită acestora exercitarea obiectivă a judecăţii, Curtea însăşi fiind, potrivit articolului 134 alin. (2) din Constituţie, „independentă faţă de orice altă autoritate publică" şi supunându-se numai Constituţiei. În acest sens, Curtea Constituţională este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale [art.6 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale]; competenţa Curţii Constituţionale este prevăzută de Constituţie şi nu poate fi contestată de nici o autoritate publică [art. 4 alin (2) din Lege]; judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere pentru voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul funcţiunii inclusiv după expirarea mandatului [art.8 alin.(3) din Cod şi 13 alin. (2) din Lege]; între alte îndatoriri, judecătorii Curţii Constituţionale sunt obligaţi „să-şi îndeplinească atribuţiile cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei" [art.17 alin.(1) lit.a) din Lege]; judecătorii trebuie „să comunice Preşedintelui Curţii Constituţionale activitatea incompatibilă cu atribuţiile pe care le exercită" [art.17 alin.(1) lit.d) din Lege]; judecătorii trebuie să se abţină de la orice acţiune contrară statutului de judecător [art.17 alin.(1) lit.f) din Lege]; stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor, a sancţiunilor şi a modului de aplicare a acestora este de competenţa exclusivă a plenului Curţii Constituţionale (art.84 din Cod); Curtea Constituţională are buget propriu, care se aprobă de Parlament, la propunerea Plenului Curţii Constituţionale (art. 37 din Lege).

57. În Hotărârea nr. 6 din 16 mai 2013 Curtea a menționat:

„50. Având în vedere complexitatea şi natura atribuţiilor Curţii Constituţionale, precum şi procedurile potrivit cărora îşi realizează aceste atribuţii, ea poate fi considerată o autoritate publică politico-jurisdicţională. Caracterul politic rezultă din modul de numire a membrilor Curţii Constituţionale, precum şi din natura unor atribuţii. Caracterul jurisdicţional rezultă din principiile de organizare şi funcţionare (independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor), precum şi din alte atribuţii şi proceduri. În acest sens, Preşedintele Curţii Constituţionale este asimilat cu Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, iar judecătorii Curţii Constituţionale sunt asimilaţi cu vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie [art. 21 alin. (2) şi (3) din Lege]. Caracterul jurisdicţional al Curţii Constituţionale face aplicabile principiile independenţei judecătoreşti, în pofida faptului că autoritatea de jurisdicţie constituţională nu face parte din sistemul judiciar.

51. În acelaşi timp, nu există şi nici nu poate exista posibilitatea revocării judecătorilor Curţii Constituţionale de către autorităţile care i-au numit, judecătorii fiind inamovibili, ceea ce constituie o garanţie a independenţei acestora în exercitarea mandatului.

52. Acest principiu îi protejează pe judecători în primul rând de influenţe externe la îndeplinirea atribuţiilor jurisdicţionale. Ideea fundamentală constă în faptul că judecătorii constituţionali, în exercitarea atribuţiilor, nu sunt angajaţii autorităţilor care i-a numit. Din momentul depunerii jurământului, judecătorii sunt independenţi, inamovibili şi se supun numai Constituţiei.

53. În conformitate cu articolul 23 alin. (1) din Lege, Curtea Constituţională exercită jurisdicţia în şedinţe plenare (plen). Din normele legii rezultă cu claritate că, indiferent de autoritatea care i-a numit, judecătorii sunt egali în procesul decizional al Curţii.

54. Curtea reţine că orice act normativ trebuie să respecte principiile şi normele constituţionale, precum şi exigenţele de tehnică legislativă, menite să asigure claritatea, previzibilitatea, predictibilitatea şi accesibilitatea actului. Legea trebuie să reglementeze în mod unitar, să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine, iar în cazul unor instituţii juridice cu o structură complexă, să prevadă elementele ce disting particularităţile lor.

55. Curtea subliniază că aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are obligaţia de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută în alin. (3) al art. 1 din Constituţia Republicii Moldova.

56. Or, în condiţiile în care asigurarea stabilităţii sistemului politic şi a instituţiilor democratice este o condiţie esenţială a statului de drept, scopul dispoziţiilor infraconstituţionale nu poate fi decât acela de a garanta independenţa Curţii Constituţionale şi de a asigura existenţa unei autorităţi statale funcţionale."

58. Controlul de constituţionalitate nu este o frână în calea democraţiei, ci instrumentul ei necesar, deoarece permite minorităţii parlamentare şi cetăţenilor să vegheze la respectarea dispoziţiilor Constituţiei, constituind o contrapondere necesară faţă de majoritatea parlamentară, în cazul în care aceasta s-ar îndepărta de la litera şi spiritul Constituţiei.

59. Legitimitatea democratică a acestui control decurge din alegerea sau numirea judecătorilor constituţionali exclusiv de către autorităţi constituţionale reprezentative ale celor trei puteri în stat (Parlament, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii). Aşa fiind, este firească participarea Curţii Constituţionale - în formele determinate de Constituţie - la procesul legislativ.

60. Instituţia Curţii Constituţionale are sarcina de a verifica activitatea Parlamentului. Supunerea judecătorilor Curţii la necesitatea „încrederii" din partea Parlamentului vine în contradicţie evidentă cu scopul în sine al unei Curţi Constituţionale.

61. În acest context, trebuie luat în considerare faptul că există un risc de presiune din partea Parlamentului în anumite cauze ce pot apărea în faţa Curţii, dar şi faptul că responsabilitatea în faţa acestuia poate pune presiune indirectă asupra unui judecător care să evite să ia decizii nepopulare sau care să ia decizii care vor fi populare pentru  legislativ, pentru ca acesta să nu-şi „piardă încrederea". Prin urmare, este inadmisibilă responsabilitatea judecătorilor Curţii Constituţionale în faţa Parlamentului, a cărui activitate o controlează.

62. Dimpotrivă, o asemenea posibilitate este de natură să genereze suspiciuni cu privire la imparţialitatea judecătorilor, aceştia fiind la libera apreciere a unui organ prin excelenţă politic, existând pericolul de subordonare unor influenţe străine de scopul Curţii.

63. Mai mult, este un nonsens juridic ca mandatele acestora să poată fi ridicate de Parlament de vreme ce nu Parlamentul desemnează toţi judecătorii Curţii. Chiar dacă judecătorii Curţii depun jurământul în faţa plenului Parlamentului, Preşedintelui şi Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta nu înseamnă că Parlamentul intervine ca factor de decizie în desemnarea lor, ci are natura unei proceduri solemne protocolare de învestitură şi de determinare a datei începerii exercitării mandatului de judecător.

64. Curtea reiterează că dezbaterile parlamentare au relevat că modificările operate privind instituirea dreptului Parlamentului de a „ridica" mandatul judecătorilor constituţionali constituie un act de răzbunare pentru Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 4 din 22 aprilie 2013 (a se vedea §§ 6-8 supra). În acest context, Curtea reţine, deşi formal Parlamentul a invocat obiectivul privind aşa-zisa „sporire a independenţei judecătorilor Curţii", este evident că prin modificările operate Parlamentul a urmărit de fapt subordonarea judecătorilor Curţii, cu încălcarea flagrantă a normelor constituţionale şi a standardelor europene în domeniul justiţiei constituţionale.

65. În lumina celor expuse, ridicarea mandatelor judecătorilor Curţii Constituţionale de către Parlament reprezintă o imixtiune nepermisă în activitatea Curţii Constituţionale, altfel spus, o încălcare a principiului independenţei acesteia, şi este contrară principiilor inamovibilităţii şi independenţei judecătorilor săi [articolele 134 alin. (2) şi 137 din Constituţie]. În consecinţă, punctele 1 şi 2 de la Art. I din Legea nr.109 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative sunt neconstituţionale.

II. Pretinsa încălcare a articolelor 134 şi 135 din Constituţie la modificarea competenţei Curţii Constituţionale

66. Prin suprimarea competenţei Curţii de a examina actele cu caracter individual şi de a suspenda actele contestate, precum şi micşorarea substanţială a termenelor de examinare a sesizărilor, se pretinde încălcarea articolului 134 din Constituţie, potrivit căruia:

„[...]

(2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei.

(3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat."

67. În acelaşi timp, a fost încălcată competenţa Curţii, stabilită de articolul 135 din Constituţie:

a) exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului [...]"

Aprecierea Curţii

3.1. Actele supuse controlului de constituţionalitate

68. Curtea reţine că abrogarea articolelor 25/1 din Legea cu privire la Curtea Constituțională şi 7/1 din Codul jurisdicţiei constituţionale a avut menirea de a exclude referinţa directă în normele legale la controlul constituţionalităţii actelor cu caracter individual emise de Parlament, Preşedinte şi Guvern, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii, prin Hotărârea Curţii Constituţionale din 22 aprilie 2013, a decretului Preşedintelui Republicii Moldova privind desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru.

69. Examinând dispoziţiile constituţionale, Curtea reţine că intră în sfera controlului de constituţionalitate următoarele acte: legile şi hotărârile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, precum şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

70. Prin prevederile art.25/1 au fost preluate parţial considerentele cuprinse în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.10 din 16.04.2010 pentru revizuirea Hotărârii Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova" în redacţia Hotărârii nr.39 din 09.07.2001. Prin această hotărâre, Curtea a reţinut că prevederile articolului 135 din Constituţie nu instituie vreo diferenţă între hotărârile care pot fi supuse controlului său, sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ ori individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distiguere debemus.

71. De asemenea, în Hotărârea nr.10 din 16 aprilie 2010, Curtea a menționat că:

„[...] Actele emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern referitoare la persoanele oficiale exponente ale unui interes public deosebit, alese sau numite pentru durata mandatului atribuit, pot face obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare. [...]"

72. Instituirea atribuţiei sale de a exercita un asemenea control de constituţionalitate reprezintă expresia diversificării şi consolidării competenţei Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicţie constituţională din Republica Moldova, şi un câştig în eforturile de realizare a unui stat de drept şi democratic, fără a putea fi considerată o acţiune conjuncturală sau justificată pe criterii ce ţin de oportunitate. De altfel, chiar realitatea juridică, politică şi socială a dovedit actualitatea şi utilitatea acesteia, având în vedere faptul că instanţa de contencios constituţional a fost chemată să se pronunţe asupra constituţionalităţii unor hotărâri ale Parlamentului care puneau în discuţie valori şi principii constituţionale.

73. Mai mult, Curtea reţine că o componentă importantă a statului o reprezintă justiţia constituţională, înfăptuită de Curtea Constituţională, autoritate publică politico-jurisdicţională, care se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătoreşti, rolul său fiind acela de a asigura supremaţia Constituţiei, ca Lege fundamentală a statului de drept. Astfel, potrivit art.134 alin.(3) din Constituţie: „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei". Supremaţia Legii fundamentale este aşadar de esenţa exigenţelor statului de drept, reprezentând totodată o realitate juridică ce implică consecinţe şi garanţii. Între consecinţe se numără deosebirile dintre Constituţie şi legi şi, nu în ultimul rând, compatibilitatea întregului drept cu Constituţia, iar între garanţii se regăseşte controlul constituţionalităţii.

74. Controlul de constituţionalitate al actelor cu caracter individual care pun în discuţie valori şi principii constituţionale nu constituie numai o garanţie juridică fundamentală a supremaţiei Constituţiei, el reprezintă un mijloc pentru a conferi Curţii Constituţionale o competenţă de natură să asigure eficient separaţia şi echilibrul puterilor într-un stat democratic.

75. Legitimitatea atribuţiei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra actelor cu caracter individual care afectează valori şi principii constituţionale sau, după caz, care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional decurge din Legea fundamentală, a cărei supremaţie Curtea este chemată să o garanteze, în timp ce soluţia legislativă criticată de eliminare a acestei atribuţii nu îşi află temeiul în Constituţie, ci, aşa cum s-a arătat, rezultă din încălcarea acesteia.

76. Excluderea de la controlul de constituţionalitate a actelor cu caracter individual nu se fondează pe statul de drept, ci, eventual, pe considerente de oportunitate, care, prin esenţa lor, presupun subiectivismul, interpretarea şi arbitrarul. Or, justiţia constituţională se fundamentează pe statul de drept, nu pe oportunitate.

77. De aceea, Curtea subliniază importanţa controlului de constituţionalitate al actelor cu caracter individual pentru buna funcţionare a statului de drept şi pentru respectarea separaţiei şi echilibrului dintre puterile statului, astfel încât, atunci când în discuţie se pune problema afectării valorilor şi principiilor constituţionale pe calea unor acte individuale, inclusiv ale Parlamentului, dincolo de conflictele politice inerente raporturilor dintre majoritate şi opoziţie, Curtea să poată fi chemată să vegheze la respectarea acestor valori şi principii, intrinseci democraţiei, ca unic model politic compatibil cu Legea fundamentală.

78. Examinând argumentele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în justificarea necesităţii controlului de constituţionalitate asupra actelor individuale, se constată că raţionamentul juridic pe care s-au fundamentat soluţiile pronunţate în prealabil de Curte a avut în vedere, fără distincţie, toate actele Parlamentului, Preşedintelui şi Guvernului.

79. Este adevărat că instanţa constituţională nu se poate transforma într-un arbitru al conflictelor politice. Însă, în măsura în care aceste acte reprezintă manifestări politice care îmbracă, formal, haina unor acte juridice - acte cu caracter individual, susceptibile a afecta valori sau principii constituţionale, dacă nu sunt adoptate cu respectarea procedurilor constituţionale şi regulamentare, acestea pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională.

80. În concluzie, Curtea Constituţională, în virtutea competenţelor stabilite de Legea fundamentală în scopul îndeplinirii rolului de garant al supremaţiei Constituţiei, este singura în măsură ca, pe cale jurisprudenţială, să stabilească cadrul în care îşi exercită atribuţia de control al constituţionalităţii actelor date în competenţa sa prin articolul 135 din Constituţie, aşa cum de altfel a procedat până în prezent, urmând a examina obiectul sesizărilor cu care este învestită şi a le soluţiona în consecinţă prin raportare la valorile şi principiile constituţionale afectate.

3.2. Dreptul Curţii de a suspenda acţiunea actelor contestate

81. În cadrul bunei organizări a autorităţii statului, rolul Curţilor Constituţionale este unul esenţial şi definitoriu, reprezentând un adevărat pilon de susţinere a statului şi a democraţiei, garantând egalitatea în faţa legii, libertăţile fundamentale şi drepturile omului. Totodată, Curţile Constituţionale contribuie la buna funcţionare a autorităţilor publice în cadrul raporturilor constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control reciproc al puterilor statului.

82. Prevederile abrogate ale articolelor 25/1 din Lege şi 7/1 din Cod au consacrat o atribuţie nouă a Curţii - suspendarea acţiunii actelor contestate, în vederea evitării prejudiciilor şi consecinţelor negative iminente, atribuţie care se circumscrie, în mod evident, cadrului constituţional.

83. În acest sens, Curtea citează din Hotărârea sa nr. 6 din 16 mai 2013:

„57. Curtea reţine că sensul normei cuprinse în art.72 alin. (3) lit.c) din Constituţie, de a reglementa organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este acela de a permite legiuitorului sporirea, extinderea funcţionalităţii şi mecanismelor instanţei de contencios constituţional.

58. De aceea, interpretarea normei fundamentale menţionate în sensul că legiuitorul ar avea posibilitatea de a limita, a elimina sau a reduce atribuţiile conferite echivalează cu golirea sa de conţinut, respectiv cu renunţarea la scopul perfecţionării democraţiei constituţionale, urmărit de însuşi legiuitorul constituant cu prilejul revizuirii, ceea ce este absolut inadmisibil.

59. Prin urmare, orice normă legală ori modificare legislativă, adoptată în baza art.72 alin.3 lit. c) din Legea Fundamentală, care ar avea ca efect blocarea sub orice formă a funcţionalităţii Curţii, se consideră neconstituţională ab initio."

84. Fiind legitim acordată, această atribuţie a Curții se integrează, în mod indisolubil, odată ce a fost, unui mecanism juridic de natură să contribuie la realizarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor într-un stat de drept, democratic şi social.

85. Prin urmare, eliminarea atribuţiei Curţii Constituţionale referitoare la suspendarea acţiunii actelor contestate, inclusiv a celor care se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în cadrul controlului de constituţionalitate este neconstituţională. Or, protejarea libertăţii şi a demnităţii umane împotriva oricărei forme de abuz săvârşit de către autorităţile publice reprezintă unul dintre principiile centrale ale statului de drept.

3.3. Termenele de procedură

86. Eficacitatea acţiunii Curţii, exercitată în conformitate cu competenţa stabilită prin articolul 135 din Constituţie, ca şi în cazul oricăror litigii sau procese, este indisolubil legată de respectarea unor termene rezonabile. În caz contrar, jurisdicţia constituţională ar risca să devină una iluzorie.

87. Rezonabilitatea termenelor se determină în funcţie de mai mulţi factori: complexitatea cauzei, comportamentul instanţei, comportamentul părţilor, comportamentul altor autorităţi implicate.

88. În acest context, merită atenţie faptul că termenele de procedură nu sunt prevăzute de Legea cu privire la Curtea Constituţională, ci de Codul jurisdicţiei constituţionale. Acesta consacră o serie de termene procesuale, ce urmează a fi respectate în cadrul contenciosului constituţional. Astfel, potrivit articolului 19 alin. (4) din Codul jurisdicţiei constituţionale, în termen de până la 60 de zile Curtea Constituţională decide primirea spre examinare a sesizării şi includerea ei în ordinea de zi. Preşedintele Curţii Constituţionale are discreţia de a fixa termenul de examinare a sesizării şi de prezentare a raportului. Dacă este necesară efectuarea unui volum mare de investigaţii, acest termen poate fi prelungit cu 30 de zile. În conformitate cu articolul 32 din Cod, în stadiul de pregătire a cauzei spre examinare judecătorul raportor, iar în şedinţă Curtea Constituţională, poate dispune efectuarea de expertize. Dispoziţia de efectuare a expertizei este legalizată prin cerinţa nominală a judecătorului raportor ori prin decizia Curţii Constituţionale, cu indicarea termenului de prezentare în scris a raportului de expertiză.

89. În conformitate cu articolul 17 alin. (2) din Cod, data, ora şi locul şedinţei sînt aduse la cunoştinţa părţilor cel târziu cu 10 zile înainte de începutul şedinţei, cu excepţia cazurilor extraordinare. Potrivit articolului 9 alin. (1) din Lege, autorităţile publice, alte persoane juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, sînt obligate să comunice informaţiile, să prezinte, în termen de 15 zile, documentele şi actele pe care le deţin, cerute de Curtea Constituţională pentru exercitarea atribuţiilor sale. Articolele 35, 36, 37 din Cod prevăd posibilitatea întreruperii, prelungirii, repunerii în termenele de procedură.

90. În general, reglementarea termenelor de examinare şi a procedurilor Curţii Constituţionale prin legi emise de Parlament vine în contradicţie cu principiul independenţei Curţii. În practica altor state, normalitatea constă în autonomia regulamentară a Curţii, aceasta având dreptul să-şi aprobe propriile regulamente de procedură. În mod similar, Curtea Europeană a Drepturilor Omului îşi adoptă propriul regulament de procedură.

91. În acest context, stabilirea unor termene excesiv de restrânse a fortiori afectează independenţa Curţii şi riscă să compromită examinarea completă a cauzelor şi, respectiv, să golească de conţinut funcţia Curţii de garant al Constituţiei.

92. Curtea apreciază că nu există argumente obiective şi rezonabile de natură să justifice diminuarea în jumătate a termenului general de examinare a sesizărilor şi nici introducerea unor noi termene de soluţionare a cauzelor aflate pe rolul său.

93. În acelaşi context, Curtea observă că alin. (6) al articolelor 25/1 din Lege şi 7/1 din Cod dispun că, în cazul suspendării acţiunii actului normativ contestat, Curtea Constituţională va examina, în fond, sesizarea într-un termen rezonabil, care nu va depăşi 15 zile de la înregistrare. În caz de necesitate, Curtea Constituţională poate decide, argumentat, prelungirea termenului de 15 zile cu încă maximum 15 zile.

94. Astfel, deşi consacră noţiunea de „termen rezonabil", aceeaşi normă fixează acest termen la un maxim de 15 zile. Sub acest aspect, norma consacră un nonsens juridic, dovedind un mod deficitar şi imprecis de redactare.

95. Curtea subliniază că aceste norme riscă să scurtcircuiteze activitatea Curţii Constituţionale, în special în contextul în care Parlamentul nu a prevăzut resursele necesare pentru a susţine activitatea Curţii Constituţionale în acest sens şi impunerea acestora a avut loc fără consultarea Curţii şi nici a societăţii sau a instituţiilor naţionale şi internaţionale de resort. Dimpotrivă, Curtea a fost privată de o serie de pârghii pentru a-şi eficientiza activitatea.

96. În acest context şi ţinând cont de motivaţiile expuse în cadrul dezbaterilor în Parlament asupra modificărilor operate, precum şi în contextul întregului pachet de modificări operate privind ridicarea mandatelor de către Parlament, Curtea consideră că amendamentele operate au menirea creării artificiale a situaţiilor care ar justifica aplicarea normelor privind ridicarea mandatelor judecătorilor constituţionali.

97. Curtea consideră că modul şi contextul în care au fost operate amendamentele pun în evidenţă comportamentul neconstituţional şi abuziv al Parlamentului faţă de Curtea Constituţională.

98. Principiul respectării supremaţiei Constituţiei este o regulă a statului de drept. Superioritatea materială a Constituţiei rezultă din faptul că ea este aceea care stabileşte şi organizează competenţele, astfel că acţionând contrar Constituţiei este echivalent cu a acţiona fără titlu juridic. Măsura în care se aplică şi se respectă principiul supremaţiei Constituţiei într-un stat determină şi calitatea sistemului de drept din acel stat.

99. O trăsătură principală a controlului de constituţionalitate al legilor este caracterul obligatoriu erga omnes al hotărârilor prin care se constată neconstituţionalitatea, în cadrul controlului.

100. Caracterul general obligatoriu al hotărârilor Curţii Constituţionale este o cerinţă esenţiala pentru buna funcţionare a ordinii de drept naţionale, constituind un factor de stabilitate a Constituţiei. Fie că ne raportăm la instanţele judecătoreşti de drept comun, fie la Parlament ori Guvern, toate au obligaţia de a respecta dispoziţiile Constituţiei şi, implicit, hotărârile Curţii Constituţionale.

101. O consecinţă directă a nesocotirii, directe sau indirecte, sub orice formă a hotărârilor Curţii Constituţionale conduce, inevitabil, la sacrificarea principiului supremaţiei Constituţiei, a principiului separaţiei puterilor în stat şi, implicit, a statului de drept. În acelaşi context, exercitarea oricărei forme de presiuni asupra judecătorilor Curţii, atât prealabil adoptării hotărârii, cât şi ca un act de răzbunare pentru soluţiile adoptate, este inadmisibilă, fiind incompatibilă cu respectarea statului de drept, a autorităţii Curţii şi a supremaţiei Constituţiei.

102. În fine, Curtea reaminteşte că forţa obligatorie a actelor jurisdicţionale, deci şi a hotărârilor Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Aşadar, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art.140 din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, inclusiv în cadrul procesului legislativ de reexaminare a dispoziţiei neconstituţionale.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂȘTE:

1. Se admite sesizarea deputaților în Parlament dnii Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega şi dna Corina Fusu privind controlul constituţionalităţii unor prevederi privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în partea ce ţine de statutul judecătorilor, competenţa şi procedura Curţii Constituţionale.

2. Se declară neconstituţională Legea nr. 109 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.

3. Se declară neconstituţional textul ", care nu va depăşi 15 zile de la înregistrare. În caz de necesitate, Curtea Constituţională poate decide, argumentat, prelungirea termenului de 15 zile cu încă maximum 15 zile" de la alineatul (6) al articolelor 251 din Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi 71 din Codul jurisdicţiei constituţionale nr. 502-XIII din 16 iunie 1995.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Preşedinte                                                                       Alexandru TĂNASE

Chişinău, 2 iunie 2014
HCC nr. 18
Dosarul nr. 34a/2014

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori: 7284664  //   Vizitatori ieri: 2459  //   azi: 735  //   Online: 41
Acces rapid