Decizia nr. 108 din 12.09.2024

Decizia nr. 108 din 12 septembrie 2024 de inadmisibilitate a sesizării nr. 55g/2024 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 174 alin. (1) și (2) din Codul penal (actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani).


Subiectul sesizării: Judecătoria Cahul, sediul central, avocat Maxim Todorov


Decizia:
1. d_108_2024_55g_2024_rou.pdf


Sesizări:


 DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 55g/2024
privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 174 alin. (1) și (2) din Codul penal
(actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani)

CHIŞINĂU
12 septembrie 2024

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Ana Florean, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 5 martie 2024,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 12 septembrie 2024, în camera de consiliu,

Pronunță următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a următoarelor prevederi:

- articolul 174 alin. (1) și textul „dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce privește vârsta și dezvoltarea fizică și psihică” din articolul 174 alin. (2) din Codul penal, precum și

- articolul 174 alin. (1) din Codul penal în redactarea Legii nr. 73 din 12 aprilie 2012. Excepția a fost ridicată de dl avocat Maxim Todorov, în interesele minorului N.H., în dosarul nr. 1-21/2024, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.

2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Inga Gorlenco de la Judecătoria Cahul, sediul central, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție.

ÎN FAPT

A. Circumstanțele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Cahul, sediul central, se află cauza penală privind acuzarea minorului N.H. de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 171 (violul), 174 (actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani), 177 (încălcarea inviolabilităţii vieţii personale) și 2081 (pornografia infantilă) din Codul penal.

4. În procesul de examinare a cauzei, dl avocat Maxim Todorov a ridicat, în interesele minorului N.H., excepţia de neconstituţionalitate a articolului 174 alin. (1) şi a textului „dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce privește vârsta și dezvoltarea fizică și psihică” din articolul 174 alin. (2) din Codul penal, precum și a articolului 174 alin. (1) din Codul penal în redactarea Legii nr. 73 din 12 aprilie 2012.

5. Printr-o încheiere din 23 februarie 2024, instanța de judecată a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituţională în vederea examinării acesteia.

B. Legislația pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decît cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle

„[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

7. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 174

Actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani

„(1) Actul sexual consimţit, săvârşit cu bună ştiinţă cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.

(11) Aceeaşi acţiune:

a) săvârşită asupra unei persoane care se află în grija, sub ocrotirea, sub protecţia, în educarea sau în tratamentul făptuitorului;

b) săvârşită de două sau mai multe persoane;

c) însoţită de contaminarea intenţionată cu virusul HIV, se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani.

(2) Persoana care a săvârșit fapta prevăzută la alin. (1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi dezvoltarea fizică şi psihică.”

[Articolul 174 în redactarea Legii nr. 316 din 17 noiembrie 2022, în vigoare din 9 ianuarie 2023.]

Articolul 174

Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani

„(1) Raportul sexual altul decât violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală şi altele, comise asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.

(2) Persoana care a săvârșit fapta prevăzută la alin. (1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi dezvoltarea fizică şi psihică.”

[Articolul 174 în redactarea Legii nr. 73 din 12 aprilie 2012, în vigoare din 25 mai 2012.]

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepției

8. Autorul excepției susține că, spre deosebire de viol, actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani prevăzută de articolul 174 din Codul penal presupune consimțământul victimei. Atât în redactarea precedentă, cât și în redactarea actuală articolul 174 din Codul penal nu prevede vârsta minimă a victimei de la care aceasta se prezumă că poate să-și exprime consimțământul în mod valabil și să înțeleagă acțiunile comise în privința sa. În lipsa acestui criteriu, ar fi dificilă delimitarea violului săvârșit asupra unui minor de actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani. Autorul pretinde că legea penală ar putea fi aplicată în defavoarea făptuitorului.

9. Totodată, autorul pretinde că alineatul (2) din aceeași normă, care stabilește că persoana care a săvârșit fapta prevăzută la alin. (1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă se află la un nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi dezvoltarea fizică şi psihică, nu corespunde exigenței calității legii. Norma nu stabilește diferența de vârstă sau criteriile în funcție de care s-ar putea determina nivelul apropiat de dezvoltare fizică și psihică dintre făptuitor și victimă.

10. Autorul excepției consideră că articolul 174 alin. (1) din Codul penal, atât în redactarea precedentă, cât și în redactarea actuală, precum și textul „dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce privește vârsta și dezvoltarea fizică și psihică” din articolul 174 alin. (2) din Codul penal contravin articolelor 22 și 23 din Constituție.

B. Aprecierea Curții

11. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ține de competența Curții Constituționale.

13. Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 174 alin. (1) din Codul penal în redactarea actuală și în redactarea Legii nr. 73 din 12 aprilie 2012 și textul „dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce privește vârsta și dezvoltarea fizică și psihică” din articolul 174 alin. (2) din Codul penal.

15. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit, ca o condiţie de admisibilitate a sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, faptul că prevederile contestate trebuie să fie aplicabile la soluţionarea cauzei (a se vedea HCC nr. 2 din 9 februarie 2016, punctul 1 din dispozitiv).

16. Curtea reține că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care o persoană este învinuită de comiterea unui concurs de infracțiuni, inclusiv de comiterea unui act sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani. Sesizând Curtea, instanța de judecată a supus analizei Curţii articolul 174 alin. (1) din Codul penal în redactarea actuală și în redactarea Legii nr. 73 din 12 aprilie 2012, precum și unele prevederi din alin. (2) al articolului 174 din Codul penal în redactarea actuală.

17. Totuşi, Curtea notează că la soluționarea cauzei penale poate fi aplicată doar una din variantele articolului 174 alin. (1) din Codul penal. Afirmarea aplicabilității unei variante a legii presupune excluderea aplicabilității celeilalte variante a legii (expressio unius est exclusio alterius). Curtea nu posedă competenţa de a stabili aplicabilitatea legii penale în timp la soluționarea cauzei, aceste chestiuni fiind de resortul judecătorului în fața căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. În încheierea prin care a admis ridicarea excepției acesta trebuia să rețină care variantă a legii penale este aplicabilă.

18. Dacă Curtea ar verifica toate variantele legii, ar da curs unei actio popularis. Curtea verifică doar legea aplicabilă cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate nu manifestă doar o funcţie preventivă, ci şi una reparatorie, pentru că aceasta priveşte, în primul rând, situaţia concretă a părţii lezate în drepturile sale prin norma criticată. De invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, autorul acesteia, în caz contrar acest instrument devenind o actio popularis, pierzându-se, în aceste condiţii, caracterul concret şi efectiv al excepţiei (a se vedea DCC nr. 180 din 14 decembrie 2023, § 29).

19. Așadar, Curtea nu poate declanșa controlul de constituționalitate în lipsa precizării normei aplicabile de către judecătorul cazului.

20. Având în vedere cele menționate, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate în discuție nu întrunește una dintre condițiile de admisibilitate.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

D E C I D E:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a următoarelor prevederi:

- articolul 174 alin. (1) și textul „dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce privește vârsta și dezvoltarea fizică și psihică” din articolul 174 alin. (2) din Codul penal, precum și

- articolul 174 alin. (1) din Codul penal în redactarea Legii nr. 73 din 12 aprilie 2012, ridicată de dl avocat Maxim Todorov, în interesele minorului N.H., în dosarul nr. 1-21/2024, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 Președinte  Domnica MANOLE


Chișinău, 12 septembrie 2024
DCC nr. 108
Dosarul nr. 55g/2024

 

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid