Decizia nr. 160 din 29.12.2020

Decizia nr. 160 din 29.12.2020 referitoare la solicitarea suspendării acțiunii unor prevederi din Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative


Subiectul sesizării: deputat, Dinu Plîngău


Decizia:
1. d_160_2020_220a_2020_rou.pdf


Sesizări:


 DECIZIE
referitoare la solicitarea suspendării acțiunii unor prevederi din Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative
(Sesizarea nr. 220a/2020)

CHIŞINĂU
29 decembrie 2020

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Liuba ȘOVA, președinte de ședință,
dlui Nicolae ROȘCA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Gheorghe Reniță, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 26 decembrie 2020,
Examinând prima facie sesizarea menționată,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând în camera de consiliu,

 C O N S T A T Ă 

1. La originea cauzei se află o sesizare depusă la Curtea Constituțională pe 26 decembrie 2020, în baza articolelor 135 alin. (1) lit.a) din Constituţie, 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de dl Dinu Plîngău, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Curtea observă că autorul sesizării îi solicită Curții să verifice a priori constituționalitatea articolului VII punctele 55-65 din Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative.

3. Autorul menționează că la data depunerii sesizării Legea contestată nu era promulgată de Președintele Republicii și nu era publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

4. Curtea notează că la data examinării sesizării în partea referitoare la cererea de suspendare a acțiunii prevederilor contestate din Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020, Legea respectivă a fost promulgată prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1913-VIII din 21 decembrie 2020 și publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 353-357 din 22 decembrie 2020.

5. Astfel, în conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi ale Legii nr. 257 din 16 decembrie 2020 cu privire modificarea unor acte normative, ține de competența Curții Constituționale.

6. Curtea observă că prevederile contestate din Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020 în redacția publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova se conțin la articolul VII punctele 78-87.

7. Prevederile criticate constituie modificări ale Titlului VII „Taxele locale” din Codul fiscal și se referă, inter alia, la definirea unor noțiuni, la excluderea unor taxe locale, la mărimea maximă a unor taxe locale, la modul de calculare și de achitare a unor astfel de taxe, precum și la organul responsabil pentru virarea în termen a unor taxe locale la bugetele locale corespunzătoare.

8. Conform articolului LV alin. (1) din Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020, prin derogare de la prevederile articolului 56 alin. (2) din Legea nr. 100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative, această lege va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, cu unele excepții. De asemenea, cu privire la intrarea în vigoare, alineatul (3) al aceluiași articol prevede că „prin derogare de la prevederile articolului VII pct. 87 [Anexa la titlul VII din Codul fiscal care stabilește taxele locale, termenele lor de plată şi de prezentare a dărilor de seamă fiscale] din prezenta lege, pentru anul 2021, autorităţile publice locale ale căror bugete şi taxe locale aferente anului respectiv au fost adoptate până la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova pot aplica şi percepe cuantumul taxelor locale stabilite fără ajustarea acestora la plafoanele prevăzute”.

9. Autorul sesizării îi solicită Curții să suspende acțiunea articolului VII punctele 78-87 din Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020 în baza articolului 251 alin. (2) din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională, menționând că prin modul în care au fost adoptate prevederile contestate s-au prejudiciat principiile democrației, pluralismului politic, autonomiei locale și al statului de drept. În particular, autorul sesizării afirmă că nu au avut loc consultări și nu s-a ținut cont de faptul că majoritatea administrațiilor locale și-au adoptat bugetele și și-au planificat activitățile pe termen de patru ani. Autorul sesizării mai subliniază că prevederile contestate vor diminua capacitatea autorităților publice locale de a administra treburile publice în baza planurilor și strategiilor făcute atât la investire, cât și la momentul adoptării bugetelor locale.

10. Curtea reține că poate suspenda acțiunea actelor normative prevăzute la articolele 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicției constituționale nr. 502 din 16 iunie 1995, sesizate în modul corespunzător la Curtea Constituțională, care afectează sau se referă la domeniile stabilite la articolul 251 alin. (2) din Legea citată și articolul 71 alin. (2) din Codul menționat.

11. Examinând cererea de suspendare a acțiunii prevederilor contestate, Curtea reține că autorul sesizării nu a demonstrat, prin argumentele invocate, că dacă prevederile contestate nu ar fi suspendate, s-ar produce „prejudicii şi consecințe negative iminente şi ireparabile” prin aplicarea Legii contestate, condiție stabilită în jurisprudența Curții (a se vedea DCC nr. 159 din 23 decembrie 2020, § 7, și jurisprudența citată acolo).

12. Curtea reiterează că rațiunea măsurii suspendării acțiunii unor acte normative contestate constă în evitarea unor prejudicii şi consecințe negative iminente (a se vedea DCC nr. 159 din 23 decembrie 2020, § 8, și jurisprudența citată acolo).

13. În acest context, Curtea notează că cererea autorului de a suspenda acțiunea prevederilor contestate nu îndeplinește condiția referitoare la existența unui risc „iminent” al aplicării prevederilor contestate, așa cum acesta a fost stabilit în jurisprudența Curții (a se vedea DCC nr. 159 din 23 decembrie 2020, § 9, și jurisprudența citată acolo). 

Din aceste considerente, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) și 140 alin. (2) din Constituție, articolelor 251 și 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, articolelor 6, 71, 61 și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

 

D E C I D E 

1. Se respinge cererea de suspendare a acțiunii articolului VII punctele 78-87 din Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative depusă de domnul Dinu Plîngău, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

Preşedinte de ședință                          Liuba ȘOVA

 

Chişinău, 29 decembrie 2020
DCC nr. 160
Dosarul nr. 220a/2020

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid