Decizia nr. 129 din 13.09.2022

Decizia nr. 129 din 13 septembrie 2022 de inadmisibilitate a sesizării nr. 133g/2022 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 195 și a textului „până când sentinţa va deveni definitivă” din articolul 395 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură penală


Subiectul sesizării: Curtea de Apel Chişinău, avocat Dumitru Buliga


Decizia:
1. d_129_2022_133g_2022_rou.pdf


Sesizări:


 

 DECIZIE
DE INADMISIBILITATE
a sesizării nr. 133g/2022
privind excepția de neconstituționalitate a articolului 195 și a textului „până când sentinţa va deveni definitivă” din articolul 395 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură penală

CHIŞINĂU
13 septembrie 2022

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Liuba ȘOVA, președinte de ședință,
dlui Nicolae ROȘCA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 9 august 2022,
Examinând admisibilitatea sesizării menționate,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând la 13 septembrie 2022, în camera de consiliu, 

Pronunță următoarea decizie: 

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea cu privire la excepția de neconstituționalitate a articolului 195 și a textului „până când sentinţa va deveni definitivă” din articolul 395 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Dumitru Buliga, în interesele dnei Iuliana-Iana Iulică Leancă, în dosarul nr. 1a-2085/2021, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de un complet de judecători de la Curtea de Apel Chişinău format din dl Iurie Iordan, dna Elena Cojocaru și dl Marcel Juganari, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție. 

A. Circumstanțele litigiului principal 

3. Din materialele sesizării rezultă că prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 25 mai 2021, dna Iuliana-Iana Iulică Leancă a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de trafic de ființe umane, trafic de copii și proxenetism. Instanța de judecată a dispus aplicarea arestului preventiv până la rămânerea definitivă a sentinței pe baza articolului 395 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură penală.

4. Avocatul inculpatei a declarat apel și a solicitat revocarea arestului preventiv aplicat prin sentința contestată.

5. La 7 iulie 2022, în cadrul ședinței de judecată, dl avocat Dumitru Buliga a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 195 și a textului „până când sentinţa va deveni definitivă” din articolul 395 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură penală.

6. Prin Încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Chișinău a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.  

B. Legislația pertinentă 

7. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: 

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

„(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. 

(2) Percheziționarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. 

(3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea – în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut.” 

8.  Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

 

Articolul 195

Înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive

„(1) Măsura preventivă aplicată poate fi înlocuită cu una mai aspră, dacă necesitatea acesteia este confirmată prin probe, sau cu una mai ușoară, dacă prin aplicarea ei se va asigura comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, în scopul desfăşurării normale a procesului penal şi al asigurării executării sentinţei.

(2) Măsura preventivă se revocă de către organul care a dispus-o în cazul în care au dispărut temeiurile pentru aplicarea acesteia.

(3) Măsura preventivă sub formă de arestare preventivă, arestare la domiciliu, liberare provizorie sub control judiciar şi liberare provizorie pe cauțiune se înlocuiește sau, după caz, se revocă de judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţa de judecată. În cazul în care, la etapa de urmărire penală, până la transmiterea cauzei la instanţa de judecată spre examinare, procurorul care conduce sau, după caz, efectuează urmărirea penală consideră că măsura arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu nu mai este justificată şi temeiurile care au servit la aplicarea sau la prelungirea acesteia au decăzut, acesta revocă neîntârziat măsura arestării preventive sau arestării la domiciliu, punând în libertate persoana sau, după caz, aplicând, conform competenţei sale, o altă măsură preventivă, şi, în termen de până la 5 ore de la revocare, anunță judecătorul de instrucţie care a aplicat sau, după caz, a prelungit măsura arestării preventive sau a arestării la domiciliu. În cazul în care termenul arestării a fost prelungit în condiţiile art. 186 alin. (101), la dispunerea revocării urmează a fi informat şi procurorul ierarhic superior sau, după caz, Procurorul General sau adjunctul lui.

(4) În cazul eliberării persoanei reţinute, înlocuirii sau revocării arestării preventive, organul respectiv trimite, în aceeaşi zi, administraţiei locului de detenţie copia de pe hotărâre.

(5) Măsura preventivă încetează de drept:

1) la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de organul de urmărire penală sau instanţă, dacă nu a fost prelungită în conformitate cu legea;

2) în caz de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, de încetare a procesului penal sau de achitare a persoanei;

3) în caz de punere în executare a sentinţei de condamnare.

(6) Măsura preventivă privativă de libertate încetează de drept şi în cazul adoptării sentinţei de condamnare cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate.

(7) În cazul menţionat în alin. (5) pct. 1), administraţia locului de reţinere sau de deţinere este obligată să elibereze imediat persoana reţinută sau arestată.

(8) În cazurile menţionate în alin. (5) pct. 2) şi alin. (6), procurorul, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată sunt obligaţi să trimită imediat copiile de pe hotărârile respective administraţiei locului de deţinere a persoanei arestate pentru executare.”

 

Articolul 395

Dispozitivul sentinţei de condamnare

„(1) În dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate:

[...]

5) dispoziția privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă;

[...]”

 

ÎN DREPT

A.  Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate 

9. Autorul excepției menționează că articolul 195 din Codul de procedură penală omite să reglementeze procedura de revocare sau de înlocuire a măsurii preventive aplicate de instanță prin sentința de condamnare până la devenirea definitivă a sentinței. Omisiunea îl împiedică pe inculpat să solicite în fața instanței de apel revocarea măsurii preventive aplicate, chiar dacă motivele care o justifică au dispărut.

10. De asemenea, autorul excepției notează că textul „până când sentinţa va deveni definitivă” din articolul 395 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură penală le permite instanțelor judecătorești să dispună aplicarea măsurilor preventive până la devenirea definitivă a sentinței, perioadă care poate depăși termenul maxim de privare de libertate a persoanei de 12 luni, stabilit de articolul 25 alin. (4) din Constituție.

11. În concluzie, autorul excepției consideră că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3) și 25 alineatele (1), (4) și (6) din Constituție. 

B. Aprecierea Curții

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor dispoziţii din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către avocatul părţii într-un proces din faţa instanţei de judecată, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016.

15. Curtea subliniază că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea cererii de apel depuse împotriva sentinței primei instanțe prin care s-a dispus, inter alia, aplicarea arestului preventiv față de inculpată până la devenirea definitivă a sentinței. Prin urmare, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la examinarea acestei cauze.

16. Obiectul excepţiei îl constituie articolul 195 și textul „până când sentinţa va deveni definitivă” din articolul 395 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură penală.

17. Autorul excepției susţine că textele contestate încalcă articolele 1 alin. (3) [preeminența dreptului] și 25 alineatele (1), (4) și (6) [libertatea individuală şi siguranţa persoanei] din Constituție.

18. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că articolul 1 alin. (3) din Constituţie nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Acesta poate fi invocat, în special, dacă i se constată aplicabilitatea împreună cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea HCC nr. 25 din 29 octombrie 2020, § 29).

19. Cu privire la articolul 195 din Codul de procedură penală, Curtea reține că în procesul penal hotărârile primei instanțe devin executorii la data când au rămas definitive. Articolul 466 alineatul (2) din Cod stabilește situațiile în care hotărârile primei instanțe devin definitive. Din analiza acestora, Curtea constată că sentința de condamnare a primei instanțe nu este definitivă și executorie din momentul pronunțării acesteia. De regulă, ea devine definitivă la o dată ulterioară, fie la data expirării termenului de apel sau de recurs, fie la data încetării procedurilor de apel sau de recurs, fie la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat (a se vedea articolul 466 alin. (2) din Cod).

20. Din acest motiv, legislatorul a reglementat articolul 395 alin. (1) pct. 5) din Cod, care permite instanței să aplice inculpatului, la etapa pronunțării sentinței de condamnare, o măsură preventivă până sentința dobândește un caracter definitiv.

21. Spre deosebire de măsurile preventive care pot fi aplicate inculpatului până la etapa pronunțării sentinței de condamnare, măsura preventivă reglementată de articolul 395 alin. (1) pct. 5) din Cod nu urmărește să prevină survenirea riscurilor menționate la articolul 176 alin. (1) din Codul de procedură penală, ci să asigure executarea sentinței de condamnare până ca aceasta să devină definitivă.

22. Din aceste motive, articolul 195 din Codul de procedură penală nu reglementează procedura de înlocuire sau de revocare a măsurii preventive aplicate în baza articolului 395 alin. (1) pct. 5) din Cod, de vreme ce nu a fost aplicată din cauza riscurilor menționate la articolul 176 alin. (1) din Cod. Așadar, Curtea consideră că, în acest caz, situația de fapt nu face incident articolul 25 alineatele (1), (4) și (6) din Constituție.

23. Cu privire la textul „până când sentinţa va deveni definitivă” din articolul 395 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură penală, Curtea constată că dispoziţiile contestate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Prin Decizia nr. 72 din 27 iulie 2017 și Decizia nr. 15 din 8 februarie 2018, Curtea a respins, ca nefondate, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

24. Suplimentar, Curtea reține că articolul 25 alin. (4) din Constituție prevede că persoanele bănuite de comiterea unei infracțiuni pot fi private de libertate pentru un termen maxim de 12 luni. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a reținut că termenul în discuție trebuie calculat începând cu momentul reținerii persoanei sau cu momentul arestării preventive şi se termină la momentul eliberării persoanei sau atunci când îi este stabilită pedeapsa, fie şi de către o instanţă de fond (Buzadji v. Republica Moldova [MC], 5 iulie 2016, § 85).

25. Astfel, până la pronunțarea sentinței de condamnare de către prima instanță, articolul 25 alin. (4) din Constituție le garantează persoanelor dreptul de a fi eliberare din detenție după expirarea termenului de 12 luni de privare de libertate. În acest sens, acest articol poate fi incident în cazul normelor care reglementează perioada privării de libertate a persoanelor până la pronunțarea sentinței de condamnare de către prima instanță.

26. Totuși, după pronunțarea sentinței de condamnare de către prima instanță, garanția referitoare la perioada maximă a privării de libertate, stabilită de articolul 25 alin. (4) din Constituție, nu mai este aplicabilă. De altfel, în cauza Piotr Baranowski v. Polonia, 2 octombrie 2007, § 45, Curtea Europeană a reținut că dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii stabilit de articolul 5 § 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se aplică perioadei de detenție a reclamantului după pronunțarea sentinței de condamnare, deoarece o persoană condamnată în primă instanță nu poate fi considerată ca fiind reținută „în scopul aducerii acesteia în fața autorității judiciare competente în baza unei bănuieli rezonabile de comitere a unei infracțiuni”, așa cum este specificat în articolul 5 § 1 lit. c) din Convenție, ci se află în situația prevăzută de articolul 5 § 1 lit. a), care autorizează privarea de libertate „în baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent”. În concluzie, Curtea Europeană a notat că articolul 5 § 3 din Convenție se aplică doar persoanelor aflate în arest care așteaptă să fie judecate.

27. Având în vedere că textul „până când sentinţa va deveni definitivă” din articolul 395 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură penală are în vedere privarea de libertate după pronunțarea sentinței de condamnare de către prima instanță, Curtea reține că articolul 25 alineatele (1), (4) și (6) din Constituție nu este incident.

28. Aşadar, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Curtea reţine că atât soluţiile, cât şi considerentele Deciziei nr. 72 din 27 iulie 2017 și Deciziei nr. 15 din 8 februarie 2018 sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

29. Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea în cauză nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. 

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională 

D E C I D E: 

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 195 și a textului „până când sentinţa va deveni definitivă” din articolul 395 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Dumitru Buliga în interesele dnei Iuliana-Iana Iulică Leancă, în dosarul nr. 1a-2085/2021, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. 

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Președinte de ședință   Liuba ȘOVA

 

Chișinău, 13 septembrie 2022
DCC nr. 129
Dosarul nr. 133g/2022

 

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori: 8650752  //   Vizitatori ieri: 3447  //   azi: 28  //   Online: 28
Acces rapid