Hotărârea nr. 32 din 19.10.2021
Hotărârea nr. 32 din 19 octombrie 2021 privind validarea unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova (sesizarea nr. 214e/2021)
Subiectul sesizării: Comisia Electorală Centrală
Tipul hotărârii: validarea unui mandat de deputat
Prevedere: declararea calității de deputat
Hotărârea Curții Constituționale:
1. h_32_2021_214e_2021_rou.pdf
Sesizare:
HOTĂRÂRE
PRIVIND VALIDAREA
unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
(sesizarea nr. 214e/2021)
CHIŞINĂU
19 octombrie 2021
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Marcel Lupu, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 13 octombrie 2021,
Examinând sesizarea în ședință plenară publică,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând în camera de consiliu,
Pronunță următoarea hotărâre:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea Comisiei Electorale Centrale privind validarea unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, depusă la Curtea Constituțională pe 13 octombrie 2021, în baza articolelor 62, 69 alin. (1) şi 135 alin. (1) lit. e) din Constituție, 4 alin. (1) lit. e) din Legea cu privire la Curtea Constituțională şi 4 alin. (1) lit. e), 16 alin. (1) şi 38 alin. (4) din Codul jurisdicției constituționale.
2. La ședința publică a Curții au participat dna Angelica Caraman, Președintele Comisiei Electorale Centrale și dna Veronica Roșca, vicepreședinte al fracțiunii parlamentare a Partidului politic „Partidul Acțiune și Solidaritate.
LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
3. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:
Articolul 62
Validarea mandatului de deputat
„Curtea Constituțională, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, hotărăște validarea mandatului de deputat sau nevalidarea lui în cazul încălcării legislației electorale.”
Articolul 69
Mandatul deputaților
„(1) Deputații intră în exercițiul mandatului sub condiția validării.
[…].”
4. Prevederile relevante ale Legii nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională sunt următoarele:
Articolul 4
Atribuțiile
„(1) Curtea Constituțională:
[…]
e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Președintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaților şi al Președintelui Republicii Moldova;
[…].”
5. Prevederile relevante ale Codului jurisdicției constituționale, adoptat prin Legea nr. 502 din 16 iunie 1995, sunt următoarele:
Articolul 4
Competența în materie a Curții Constituționale
„(1) În exercitarea jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională:
[…]
e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Președintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaților şi al Președintelui Republicii Moldova;
[…].”
ÎN DREPT
6. Prin Hotărârea nr. 58 din 12 octombrie 2021, Comisia Electorală Centrală a luat act de vacanța unui mandat de deputat și i-a înaintat Curții Constituționale propunerea de a valida mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova atribuit dlui Vitali Gavrouc, candidat supleant pe lista Partidului politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”.
7. Astfel, în conformitate cu prevederile articolului 62 din Constituție, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, Curtea Constituțională hotărăște validarea mandatului de deputat sau nevalidarea lui în cazul încălcării legislației electorale.
8. Potrivit articolului 69 alin. (1) din Constituție, deputații intră în exercițiul mandatului sub condiția validării.
9. De asemenea, în conformitate cu articolul 4 alin. (1) lit. e) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și articolul 4 alin. (1) lit. e) din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională confirmă rezultatele alegerii Parlamentului și validează mandatele deputaților.
10. Curtea menționează că candidatul supleant va fi declarat ales de către Curtea Constituțională, la adresarea Comisiei Electorale Centrale, dacă un mandat de deputat aparținând partidului pe care îl reprezintă devine vacant.
11. În această cauză, Curtea reține că, prin Hotărârea nr. 134 din 7 octombrie 2021, Parlamentul a luat act de cererea de demisie a dlui Igor Talmazan, deputat în Parlament din partea Partidului politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”.
12. Din Hotărârea Curții Constituționale nr. 20 din 23 iulie 2021 cu privire la confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 și la validarea mandatelor deputaților aleși se constată că dl Vitali Gavrouc se regăsește pe lista candidaților supleanți ai Partidului politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” (a se vedea Anexa la Hotărârea citată).
13. Pe 10 octombrie 2021, dl Vitali Gavrouc a formulat o declarație prin care și-a exprimat consimțământul de a-i fi atribuit mandatul vacant de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
14. În ședința plenară nu au fost stabilite circumstanțe care să împiedice validarea mandatului de deputat în Parlament atribuit dlui Vitali Gavrouc.
Având în vedere cele menționate, în conformitate cu prevederile articolelor 62, 135 alin. (1) lit. e), 140 alin. (2) din Constituție, 4 alin. (1) lit. e), 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 4 alin. (1) lit. e) şi 62 lit. d) din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională
HOTĂRĂŞTE:
1. Se declară ales în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, cu validarea mandatului, dl Vitali Gavrouc, pe lista Partidului politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”.
2. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președinte Domnica MANOLE
Chișinău, 19 octombrie 2021
HCC nr. 32
Dosarul nr. 214e/2021







