Decizia nr. 113 din 23.09.2024

Decizia nr. 113 din 23 septembrie 2024 referitoare la cererea de suspendare a acțiunii anexei la Legea nr. 121 din 21 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, formulată de domnul Vlad Batrîncea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova (sesizarea nr. 174a/2024).


Subiectul sesizării: grup de deputaţi, Vlad Batrîncea, Petru Burduja, Grigore Novac


Decizia:
1. d_113_2021_174a_2024_rou.pdf


Sesizări:


 DECIZIE
referitoare la cererea de suspendare a acțiunii Legii nr. 207 din 25 iulie 2024 pentru modificarea anexei la Legea nr. 121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietății publice

(sesizarea nr. 174a/2024)

CHIŞINĂU
23 septembrie 2024

Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Domnica MANOLE, Președinte,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROȘCA,
dnei Liuba ȘOVA
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea nr. 174a, înregistrată la 16 august 2024,
Examinând prima facie sesizarea menționată,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 23 septembrie 2024, în camera de consiliu,

C O N S T A T Ă:

1. La originea cauzei se află o sesizare depusă la Curtea Constituțională la 16 august 2024, pe baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale, de domnii Vlad Batrîncea, Petru Burduja și Grigore Novac, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Autorii sesizării îi solicită Curții să verifice constituționalitatea Legii nr. 207 din 25 iulie 2024 pentru modificarea anexei la Legea nr. 121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietății publice.

3. La 19 septembrie 2024, dl Vlad Batrîncea a depus o cerere prin care a solicitat suspendarea acțiunii Legii contestate pe baza articolelor 251 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 71 din Codul jurisdicției constituționale. Autorul cererii menționează că nu există un mecanism care să oblige Guvernul să publice deciziile protocolare. Articolul 102 alin. (4) din Constituție prevede că nepublicarea hotărârilor atrage inexistența acestora. În opinia autorului, nepublicarea deciziilor protocolare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova ar încălca articolul 23 din Constituție, care reglementează dreptul persoanelor de a-și cunoaște drepturile fundamentale, și, de asemenea, principiul transparenței decizionale. De asemenea, autorul cererii afirmă că, contrar articolului 102 din Constituție, prevederile contestate ar permite Guvernului să adopte decizii protocolare în domenii de importanță majoră precum înaintarea inițiativelor legislative. În aceste condiții, este afectat principiul separării puterilor în stat. Totodată, autorul cererii menționează că după intrarea în vigoare a deciziilor protocolare și a actelor care au fost adoptate pe baza acestor decizii se vor produce prejudicii financiare și economice statului.

4. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii nr. 207 din 25 iulie 2024 pentru modificarea anexei la Legea nr. 121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

5. Curtea observă că Legea contestată a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 340 din 5 august 2024 şi a intrat în vigoare la 5 septembrie 2024. În jurisprudenţa sa, Curtea a precizat că dispoziţiile de modificare şi de completare a unui act legislativ se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta (a se vedea HCC nr. 18 din 27 septembrie 2022, § 22; HCC nr. 19 din 31 octombrie 2023, § 28; HCC nr. 5 din 5 martie 2024, § 39). Din acest motiv, Curtea precizează că-şi va raporta obiectul analizei la anexa la Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice.

6. În jurisprudența sa, Curtea a menționat că măsura suspendării acţiunii unor acte contestate implică (i) să se stabilească dacă prevederile contestate afectează sau se referă la unul sau mai multe domenii indicate la articolul 251 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi la articolul 71 alin. (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, iar raţiunea ei constă în (ii) evitarea unor prejudicii şi consecinţe negative iminente. Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ (a se vedea DCC nr. 166 din 30 noiembrie 2023, § 8; DCC nr. 41 din 8 mai 2024, § 7).

7. Curtea observă că în solicitarea sa de suspendare a acţiunii legii contestate autorul susţine că aplicarea acestei legi (i) ar afecta principiile legalității, securității juridice și transparenței decizionale, (ii) ar cauza prejudicii economice statului, (iii) ar afecta principiul separării puterilor în stat și (iv) ar contraveni articolului 102 din Constituție.

8. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a stabilit că în cazul invocării riscului afectării unui domeniu prevăzut de articolul 251 alin. (2) pct. 1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi de articolul 71 alin. (2) pct. 1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, autorul cererii de suspendare trebuie să demonstreze intensitatea şi posibilele prejudicii şi consecințe negative iminente şi ireparabile ale riscului invocat (a se vedea DCC nr. 49 din 28 aprilie 2023, § 7; DCC nr. 122 din 28 septembrie 2023, § 9; DCC nr. 166 din 30 noiembrie 2023, § 9; DCC nr. 35 din 22 aprilie 2024, § 8). Chiar dacă riscul este abstract, cererile cu privire la suspendarea acțiunii actelor sesizate trebuie motivate în mod convingător. Doar invocarea riscului şi enumerarea unor valori fundamentale nu reprezintă o motivare suficientă şi convingătoare în vederea suspendării acțiunii actului sesizat (a se vedea DCC nr. 102 din 12 iulie 2022, § 4; DCC nr. 143 din 26 octombrie 2023, § 8; DCC nr. 41 din 8 mai 2024, § 9).

9. Examinând prima facie primul argument al autorului, care vizează afectarea principiilor legalității, securității juridice și transparenței decizionale, Curtea observă că aceste riscuri sunt invocate fără a fi făcută o legătură cauzală cu o eventuală încălcare a drepturilor fundamentale prevăzute de Constituție.

10. Cu privire la cel de-al doilea și de-al treilea motiv de suspendare invocate de autorul cererii, care vizează cauzarea prejudiciilor economice statului și afectarea principiului separării puterilor în stat, Curtea reţine că aceste afirmații au o formulare prea generală, care nu scoate în evidență vreun risc precis al normelor contestate sau al unor eventuale consecinţe negative iminente şi ireparabile care ar putea fi evidenţiate la această etapă de examinare a unei sesizări.

11. Referitor la cel de-al patrulea motiv de suspendare, încălcarea articolului 102 din Constituție, Curtea constată că poate efectua analiza acestui aspect invocat drept temei al suspendării doar la etapa examinării fondului cauzei, motiv pentru care consideră că trebuie să respingă în această parte solicitarea, pentru a nu prejudeca fondul cauzei (a se vedea DCC nr. 96 din 25 septembrie 2019; DCC nr. 21 din 16 februarie 2021, § 8).

12. Curtea reiterează că raţiunea suspendării acţiunii actelor normative contestate este o măsură in extremis şi constă în evitarea unor consecinţe negative iminente şi ireparabile pentru valorile fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.166 din 30 noiembrie 2023, § 11). 

Din aceste considerente, pe baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) și 140 din Constituție, 251 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 6, 71, 61 și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

D E C I D E: 

1. Se respinge cererea de suspendare a acțiunii anexei la Legea nr. 121 din 21 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, formulată de domnul Vlad Batrîncea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. 

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Președinte  Domnica MANOLE

Chișinău, 23 septembrie 2024
DCC nr. 113
Dosarul nr. 174a/2024

Informații sesizări.:
+373 22 25-37-20
Relații cu presa.:
+373 69349444
Total vizitatori:   //   Vizitatori ieri:   //   azi:   //   Online:
Acces rapid