Sudita Keita v. Ungaria. Dificultăți prelungite pentru un apatrid de a-și pune în ordine statutul juridic. Încălcare

Sudita Keita v. Ungaria - 42321/15
Hotărârea din 12.5.2020 [Secția a IV-a]

Articolul 8 

Obligații pozitive

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Dificultăți prelungite pentru un apatrid de a-și pune în ordine statutul juridic: încălcare

În fapt – Reclamantul, apatrid de origine somaleză și nigeriană, a ajuns în Ungaria în 2002. Încercările sale de a-și pune în ordine statutul nu au avut succes. În 2015, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prevederea legală referitoare la admiterea și dreptul de rezidență al cetățenilor din state terțe („Legea RRTN”), care impunea „șederea legală în țară” ca o condiție prealabilă pentru acordarea statutului de apatrid, reținând că aceasta contravenea obligațiilor de drept internațional public ratificate de Ungaria.

Reclamantului i s-a acordat, într-un final, statutul de apatrid, în octombrie 2017. Acesta s-a plâns de dificultățile prelungite pe care le-a întâmpinat atunci când și-a reglementat situația juridică, cu presupuse repercusiuni adverse în privința accesului său la sistemul de sănătate și muncă și în privința dreptului său de a se căsători.

În drept – Articolul 8: Chestiunea principală era dacă autoritățile maghiare au asigurat o procedură efectivă și accesibilă sau o combinație de proceduri care să-i permită reclamantului să-și rezolve problemele șederii de mai departe și ale statutului său în Ungaria, cu respectarea adecvată a intereselor legate de viața sa privată.

Nu a existat niciun dubiu că reclamantul se bucura de viață privată în Ungaria, iar Curtea a acceptat că incertitudinea statutului său juridic, care a durat aproape cincisprezece ani, a avut repercusiuni adverse în privința acestei vieți private. Reclamantul a trăit în Ungaria fără să aibă un statut juridic, în timp ce era privat de drepturile de bază la sănătate și la muncă. Ambasada nigeriană din Budapesta a refuzat să-i recunoască cetățenia nigeriană în 2006, contribuind la apatridia de facto a reclamantului, din acel moment. Autoritățile naționale nu l-au informat atunci pe reclamant despre posibilitatea solicitării statutului de apatrid.

Până la pronunțarea deciziei Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională cerința „șederii legale” din Legea RRTN, a fost practic imposibil ca reclamantului să i se recunoască statutul de apatrid, de vreme ce acesta nu îndeplinea condiția. Așadar, în realitate, contrar principiilor care decurg din Convenția ONU din 1954 cu privire la statutul apatrizilor, reclamantului, un apatrid, i s-a cerut să îndeplinească condiții pe care, în virtutea statutului său, nu putea să le îndeplinească. Ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale, tribunalelor naționale le-a luat mai mult de doi ani să ajungă la o hotărâre definitivă în cazul său, acordându-i, într-un final, statutul de apatrid.

În circumstanțele particulare ale cazului, statul reclamat nu și-a respectat obligațiile pozitive de a asigura o procedură efectivă și accesibilă sau o combinație de proceduri care să-i permită reclamantului să-și rezolve chestiunea statutului său în Ungaria, cu respectarea adecvată a intereselor legate de viața sa privată.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 8,000 EUR în privința prejudiciului moral; capătul de cerere privind prejudiciul material suferit – respins.

(Vezi Hoti v. Croația, 63311/14, Nota informativă 217, 26 aprilie 2018 și compară cu Abuhmaid v. Ucraina, 31183/13, Nota informativă 203, 12 ianuarie 2017)