Napotnik v. România. Necesitatea justificată de a o rechema pe reclamantă din postul diplomatic de peste hotare, după ce a anunțat că este gravidă. Nicio încălcare

Napotnik v. România - 33139/13
Hotărârea din 20.10.2020 [Secția a IV-a]

Articolul 1 din Protocolul nr. 12 

Interzicerea generală a discriminării 

Necesitatea justificată de a o rechema pe reclamantă din postul diplomatic de peste hotare, după ce a anunțat că este gravidă: nicio încălcare 

În fapt – Postul diplomatic al reclamantei de peste hotare a fost încheiat imediat după ce aceasta și-a anunțat cea de-a doua sarcină.

În drept –  Articolul 1 din Protocolul nr. 12

Principii generale: În principiu, în cazul articolului 1 din Protocolul nr. 12 sunt aplicabile aceleași standarde dezvoltate de Curte în jurisprudența sa privind articolul 14. În această cheie, Curtea a recunoscut anterior, deși indirect, nevoia protejării gravidității și a maternității (vezi Petrovic v. Austria, 27 martie 1998, 20458/92; Konstantin Markin v. Rusia [MC], 30078/06, 22 martie 2012, Nota informativă 150; Khamtokhu și Aksenchik v. Rusia [MC], 60367/08 și 961/11, 24 ianuarie 2017, Nota informativă 203; Alexandru Enache v. România, 16986/12, 3 octombrie 2017, Nota informativă 211).

Aplicarea principiilor în această cauză:

Doar femeile puteau fi tratate în mod diferit din motive de maternitate și, din această cauză, un asemenea tratament diferențiat echivala cu o discriminare directă pe criterii de sex, dacă nu era justificat. O abordare similară are și Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJEU) (vezi hotărârea Dekker din 8 noiembrie 1990, C-177/88; hotărârea Webb din 14 iulie 1994, C-32/93).

Stabilind că reclamanta a fost tratată în mod diferit pe criterii de sex, Curtea a acceptat că decizia de a o rechema a urmărit scopul legitim al protecției drepturilor altora, în special a cetățenilor români care aveau nevoie de asistență consulară în Slovenia. Autoritățile naționale și Guvernul au considerat că încheierea prematură a postului reclamantului peste hotare a fost justificată de faptul că absențele ei pentru programările medicale și din cauza concediului maternal ar fi periclitat capacitatea funcțională a secției consulare a ambasadei. În timpul absenței anterioare a reclamantei de la oficiul consular, serviciile au fost suspendate iar cererile pentru acordarea asistenței au fost redirecționate spre țările învecinate. Așadar, era clar că, având în vedere natura muncii sale și caracterul urgent al cererilor pe care aceasta trebuia să le soluționeze, absența reclamantei de la oficiul consular a afectat serios activitatea consulară în ambasadă.

Deși condițiile ei de muncă s-au schimbat din cauza încheierii premature a postului ei de peste hotare, această schimbare nu putea fi echivalată cu pierderea locului de muncă. Consecințele acestui tratament pentru reclamantă nu aveau aceeași natură ca cele interzise expres de legislația națională în materia egalității de șanse și de obligațiile internaționale ale statului în sfera protecției gravidității și a maternității. Având în vedere că ea a fost promovată în funcție de angajatorul ei în ciuda absenței sale prelungite, nu s-a părut că a suferit vreun impediment pe termen lung în cariera sa diplomatică. Mai mult, tribunalele naționale au reiterat expres că decizia imputată nu a constituit o măsură disciplinară.

Curtea a conchis că, de vreme ce decizia a fost motivată prin starea de graviditate a reclamantei, ea nu a urmărit s-o plaseze într-o poziție nefavorabilă. În ciuda marjei de apreciere înguste care le era acordată, autoritățile naționale au oferit motive pertinente și suficiente pentru a justifica necesitatea măsurii.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(Vezi și Ghidul privind articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și articolul 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție)