La 21 martie 2017 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind validarea unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova (Sesizarea nr. 33e/2016).
Circumstanţele cauzei
La 2 martie 2017, prin Hotărârea nr. 16, Parlamentul Republicii Moldova a declarat vacant un mandat de deputat pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, ca urmare a demisiei deputatului Chiril Lucinschi.
Comisia Electorală Centrală, prin Hotărârea nr. 774 din 14 martie 2017, a luat act de vacanţa unui mandat de deputat și a înaintat Curţii Constituţionale propunerea de a declara ales în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, cu validarea mandatului, pe dl Alexandru Barbăroșie, candidat supleant pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:
Dl Alexandru TĂNASE, președinte
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Igor DOLEA,
Dl Victor POPA,
Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători
Concluziile Curţii
Audiind argumentele părţilor și examinând materialele dosarului, Curtea a reținut că, în conformitate cu prevederile articolului 62 din Constituţie, Curtea Constituţională, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, hotărăşte validarea mandatului de deputat sau nevalidarea lui în cazul încălcării legislaţiei electorale. De asemenea, potrivit articolului 69 alin. (1) din Constituţie, deputaţii intră în exerciţiul mandatului sub condiţia validării.
Curtea a menționat că la 9 decembrie 2014, prin Hotărârea nr. 29, Curtea Constituţională a confirmat rezultatele alegerilor pentru Parlamentul Republicii Moldova din 30 noiembrie 2014, cu validarea mandatelor deputaţilor aleşi, și a confirmat listele candidaților supleanți la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Astfel, dl Alexandru Barbăroșie se regăsește pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Curtea a constatat că candidatul supleant dl Alexandru Barbăroșie a prezentat Comisiei Electorale Centrale declaraţia, prin care a acceptat mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar în şedinţa plenară a Curții nu au fost stabilite circumstanţe de natură să împiedice validarea mandatului.
Hotărârea Curţii
Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională l-a declarat ales în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, cu validarea mandatului, pe dl Alexandru Barbăroșie.
Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.