În perioada 21-24 noiembrie 2012 Curtea Constituţională a Republicii Moldova a primit în vizită o delegaţie a Tribunalului Constituţional al Poloniei. Delegaţia a fost condusă de preşedintele Andrzej Rzeplinski, însoţit de judecătorii Mirosław Granat și Wojciech Hermeliński, şi de directorul cabinetului preşedintelui, Adam Jankiewicz.
Programul vizitei a inclus o serie de întrevederi la nivel înalt şi participarea la evenimente ce vizează consolidarea relaţiilor moldo-poloneze. Astfel, în prima zi a vizitei, delegaţia s-a întâlnit cu Premierul Vlad Filat, cu Prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Vlad Plahotniuc, cu Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, cu Secretarul General al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, Ion Păduraru şi cu Preşedintele Asociaţiei Judecătorilor, Ion Druţă. De asemenea, delegaţia a vizitat Biblioteca de literatură şi cultură polonă „Adam Mickiewicz”, situată pe strada Lech Kaczynski din Chişinău.
În cadrul vizitei au fost abordate experienţele celor două state în exercitarea jurisdicţiei constituţionale, în special procedurile de examinare a sesizărilor, precum şi diverse subiecte punctuale aflate pe rolul instanţei de jurisdicţie constituţională.
În cadrul întrevederilor la nivel înalt au fost abordate acţiunile întreprinse de Republica Moldova în realizarea obiectivelor de integrare europeană, în special în domeniul juridic, politic şi economic, precum şi experienţa Poloniei în calea spre integrare europeană.
Totodată, în cadrul întrevederilor la nivel înalt s-a făcut o trecere în revistă a relaţiilor bilaterale, fiind dată o apreciere înaltă calităţii şi consistenţei dialogului politic între Republica Moldova şi Polonia, inclusiv sprijinul deplin acordat ţării noastre de Polonia în procesul integrării europene.
Delegaţia a reconfirmat disponibilitatea Poloniei de a susţine şi în continuare Republica Moldova în realizarea obiectivelor pe care şi le-a propus.
În acest sens, ca prim pas, s-a convenit schimbul de judecători și personal juridic din cadrul autorităţilor de jurisdicţie constituţională, care vor efectua vizite de lucru reciproce pentru studiul cadrului legal şi a practicii locale.
Aceasta este prima vizită în Republica Moldova a
reprezentanţilor Tribunalului Constituţional al Poloniei, în cadrul formatului de cooperare bilaterală.