print
Curtea Constituţională are o nouă componenţă
16.08.2019
1139 Accesări

Vineri, 16 august 2019, şase judecători noi ai Curţii Constituţionale şi-au depus jurământul în faţa Parlamentului, a Preşedintelui Republicii Moldova şi a Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit Legii cu privire la Curtea Constituţională, judecătorii depun următorul jurământ: „Jur să îndeplinesc cinstit şi conştiincios obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale, să apăr orânduirea constituţională a Republicii Moldova, să mă supun în exercitarea funcţiei numai şi numai Constituţiei".

Dl Eduard Ababei și dl Serghei Țurcan au fost numiţi în funcţia de judecători constituţionali printr-o Hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii din 30 iulie 2019, dna Liuba Şova şi dl Nicolae Roşca au fost numiţi în funcţie printr-o Hotărâre a Guvernului din 15 august 2019, iar dna Domnica Manole şi dl Vladimir Ţurcan au fost numiţi în funcţie printr-o Hotărâre a Parlamentului din 16 august 2019.

Judecătorii constituţionali îşi vor alege Preşedintele prin vot secret, pentru un termen de trei ani, pe data de 19 august 2019.

 

Tel +373 22 25-37-08
Fax +373 22 25-37-46
Copyright © 2019 Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate.