print
CEDO: Gyrlyan v. Rusia. Confiscarea numerarului obținut în mod legal din cauza nedeclarării acestuia la vamă. Încălcare
10.10.2018
37 Accesări

Gyrlyan v. Rusia - 35943/15
Hotărârea din 9.10.2018 [Secția a III-a]

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Articolul 1 para. 2 din Protocolul nr. 1

Controlul folosinței bunurilor

Confiscarea numerarului obținut în mod legal din cauza nedeclarării acestuia la vamă: încălcare

În fapt - Reclamantul s-a plâns că decizia autorităților naționale în procedurile contravenționale de a-i confisca suma de 90,000 USD din banii acestuia din cauza nedeclarării la vamă a sumei de 100,000 USD a fost una excesivă și disproporționată în raport cu scopul legitim urmărit.

În drept - A1P1: Reclamantul era proprietarul legal al sumei de 90,000 USD, confiscată de către autorități. Decizia de a confisca suma în discuție a constituit o ingerință în dreptul acestuia la posesia nestingherită a bunurilor sale, iar ingerința a fost prevăzută de lege.

Deși implică o privare de bunuri, măsura confiscării intră în câmpul de aplicare al para. 2 din articolul 1 Protocolul nr. 1, care le permite statelor contractante să controleze utilizarea bunurilor pentru a asigura plata penalităților.

De vreme ce pot fi folosite sume mari de bani pentru spălarea banilor, pentru traficul de droguri, pentru finanțarea terorismului sau a crimei organizate, pentru evaziunea fiscală sau pentru comiterea altor infracțiuni financiare grave, statele posedă un interes legitim și, în virtutea numeroaselor tratate internaționale, o obligație de a implementa măsuri de identificare și de monitorizare a circulației numerarului care traversează frontierele lor. Exigența declarării generale, aplicabilă oricărei persoane care traversează frontiera de stat, împiedica introducerea sau scoaterea nedetectată a numerarului din țară, iar măsura confiscării făcea parte din sistemul general de reglementare, conceput să combată aceste infracțiuni. Măsura confiscării fusese conformă cu interesul general al comunității.

Contravenția administrativă de a cărei comitere fusese găsit vinovat reclamantul a constat în eșecul lui de a declara în fața autorităților vamale a sumei integrale a numerarului pe care îl deținea. Cazul acestuia putea fi diferențiat de altele, în care măsura confiscării fusese aplicată fie bunurilor interzise pentru import, fie vehiculelor utilizate pentru transportarea de substanțe interzise sau pentru traficul de ființe umane.

Originea legală a numerarului confiscat nu a fost contestată. Reclamantul a prezentat documente justificative care demonstrau că banii proveneau din vânzarea unui bun. Nu a existat niciun indiciu că reclamantul urmărise în mod deliberat să eludeze reglementările vamale. Atunci când a fost întrebat, la punctul de control, dacă deținea numerar asupra sa, reclamantul a răspuns afirmativ. Nimic nu sugera faptul că reclamantul a fost bănuit sau învinuit de comiterea vreunei infracțiuni în legătură cu incidentul în discuție sau că prin aplicarea măsurii confiscării autoritățile au urmărit să prevină orice alte activități ilegale, cum ar fi spălarea de bani, traficul de droguri, finanțarea terorismului sau evaziunea fiscală. Banii pe care îi deținea fuseseră dobândiți în mod legal și acestuia îi era permis să-i scoată de pe teritoriul Rusiei, de vreme ce îi declarase autorităților vamale. De aici decurgea faptul că singura conduită care-i putea fi imputată era eșecul de a completa o declarație scrisă în acest sens pentru autoritățile vamale.

Pentru a fi proporționale, ingerințele trebuie să corespundă cu gravitatea încălcării și cu sancțiunea destinată să pedepsească gravitatea infracțiunii - în cazul reclamantului, nerespectarea obligației de declarare.

În mod indubitabil, pentru reclamant suma confiscată era una substanțială, pentru că reprezenta practic întregul venit obținut din vânzarea proprietății sale în Rusia. Pe de altă parte, prejudiciul pe care reclamantul l-ar fi provocat autorităților a fost unul minor. În situația în care suma nu ar fi fost descoperită, autoritățile ruse ar fi fost lipsite doar de informația că banii au fost scoși de pe teritoriul Rusiei. Prin urmare, de vreme ce statul nu a suferit nicio pierdere ca urmare a nedeclarării banilor de către reclamant, măsura confiscării nu a fost concepută ca o despăgubire pecuniară pentru prejudiciul adus, ci a avut un scop inhibitor și punitiv.

Curtea nu a fost convinsă de argumentul Guvernului, potrivit căruia a existat o evaluare a proporționalității în deciziile autorităților. Întinderea controlului efectuat de către tribunalele naționale a fost prea restrânsă pentru a răspunde exigenței de identificare a „echilibrului corect", inerent para. 1 din articolul 1 Protocolul nr. 1. Spre deosebire de afirmațiile Guvernului, potrivit cărora tribunalul a optat pentru cea mai indulgentă sancțiune, prevederea relevantă nu pare să-i confere vreo putere discreționară tribunalului penal. Un asemenea sistem rigid nu putea asigura condiția echilibrului corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului de proprietate al unei persoane.

Măsura confiscării i-a impus reclamantului o sarcină individuală și excesivă și a fost disproporționată în raport cu infracțiunea comisă.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 73,000 EUR pentru prejudiciul material și 1,500 EUR pentru prejudiciul moral suferit.

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova". 

Tel +373 22 25-37-08
Fax +373 22 25-37-46
Copyright © 2018 Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate.