print
CEDO: Kontalexis v. Grecia (nr. 2). Refuzul Curții de Casație de a examina o cerere de revizuire a unei hotărâri penale, ca urmare a pronunțării unei hotărâri a Curții Europene prin care s-a constatat încălcarea articolului 6. Nicio încălcare
10.09.2018
126 Accesări

 

Kontalexis v. Grecia (nr. 2) - 29321/13

Hotărârea 6.9.2018 [Secția I]

Articolul 6

Proceduri penale

Articolul 6-1

Accesul la un tribunal

Acuzație în materie penală

Proces echitabil

Cerere privind refuzul tribunalului național de a redeschide procedurile penale ca urmare a constatării existenței unei încălcări a articolului 6 de către Curtea Europeană: admisibilă

 Refuzul Curții de Casație de a examina o cerere de revizuire a unei hotărâri penale, ca urmare a pronunțării unei hotărâri a Curții Europene prin care s-a constatat încălcarea articolului 6: nicio încălcare

În fapt – Pe 31 mai 2011, Curtea Europeană a constatat existența unei încălcări a articolului 6 § 1 în cazul Kontalexis v. Grecia59000/08, care a avut la bază cererea formulată de același reclamant. Pe 18 ianuarie 2013, Curtea de Casație a respins o cerere a reclamantului de redeschidere a procedurilor, în baza articolului 525 § 1 e) din Codul de procedură penală.

Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamantul a susținut că refuzul instanței naționale de a dispune redeschiderea procedurilor care-l vizau a constituit o nouă încălcare a dreptului său la un proces echitabil de către un tribunal instituit de lege.

În drept – Articolul 6 § 1

a) Cu privire la admisibilitate

i. Excludea articolul 46 din Convenție examinarea de către Curte a cererii în baza articolului 6 din Convenție? – A doua cerere ridica o problemă nouă privind presupusul caracter inechitabil al procedurii de examinare a recursului excepțional al reclamantului, raportat la rezultatul său și la impactul asupra executării adecvate a hotărârii Curții din 31 mai 2011. Era pendinte o procedură de supraveghere în privința executării hotărârii pe rolul Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei. Totuși, acest fapt nu a împiedicat Curtea să examineze o nouă cerere, în măsura în care aceasta includea aspecte noi care nu fuseseră stabilite în hotărârea inițială. Prin urmare, articolul 46 nu excludea examinarea de către Curte a noii cereri a reclamantului privind caracterul inechitabil al procedurilor care au culminat cu hotărârea Curții de Casație.

ii. Era noua cerere compatibilă ratione materiae cu articolul 6 din Convenție? – Procedura în baza Codului de procedură penală nu echivala cu o procedură extraordinară situată în afara câmpului de aplicare al articolului 6, acolo unde se finaliza cu o hotărâre de refuz al redeschiderii procedurilor penale de către instanța competentă. Examinarea cazului a vizat soluționarea unei acuzații în materie penală împotriva reclamantului, în înțelesul articolului 6 § 1. Prin urmare, procedurile din fața Curții de Casație au făcut incident articolul 6 § 1.

iii. Își putea revendica reclamantul statutul de victimă, ca urmare a unei încălcări a articolului 6 în cadrul procedurilor naționale de executare a hotărârii Curții? – Obiecția preliminară a Guvernului privind statutul de victimă al reclamantului avea legătură cu procedurile care au culminat cu hotărârea Curții din 31 mai 2011. Prin urmare, ea a vizat o situație anterioară procedurilor privind cererea reclamantului de redeschidere a cazului. Doar caracterul echitabil al procedurilor de după cererea reclamantului de redeschidere a cazului putea fi supus unui control nou. Prin urmare, obiecția a fost respinsă.

b) Cu privire la fondul cauzei – Atunci când a refuzat să dispună redeschiderea procedurilor, Curtea de Casație a reținut că încălcarea constatată de către Curte avea un caracter formal și nu privea dreptul garantat de articolul 6, și anume dreptul acuzatului de a fi judecat de un tribunal independent și imparțial, cu judecători independenți și imparțiali.

În special, Curtea de Casație a reținut că încălcarea constatată de către Curte nu a afectat caracterul echitabil al procedurilor și nu a avut un impact negativ asupra analizei judecătorilor instanței penale. Încălcarea fusese un fait accompli și se bucura de efectul res judicata al hotărârii Curții de Casație care respingea motivul recursului pe care Curtea l-a aprobat ulterior. Motivul recursului referitor la presupusa componență ilegală a completului a fost respins de către Curtea de Casație în primele proceduri, iar hotărârea ei nu putea fi contestată în mod retroactiv, ca urmare a pronunțării hotărârii Curții.

Potrivit interpretării Curții de Casație a Codului de procedură penală, neregulile procedurale de tipul celor identificate în prezenta cauză nu conduceau, în mod automat, la existența unui drept de redeschidere a procedurilor. Această interpretare, care avea efectul limitării situațiilor care puteau conduce la redeschiderea procedurilor penale încetate fără un efect definitiv, sau cel puțin  supunerea lor la criteriile care trebuiau analizate de către instanțele naționale, nu părea să fie una arbitrară. Mai mult, ea era susținută de jurisprudența Curții.

Curtea de Casație a reținut că hotărârea Curții din 2011 nu a pus la îndoială independența sau imparțialitatea completului de judecată care a pronunțat hotărârea în discuție sau caracterul echitabil al procedurilor ca întreg.

Având în vedere marja de apreciere de care dispuneau autoritățile naționale în materie de interpretare a hotărârilor Curții și în lumina principiilor care guvernează punerea în executare a hotărârilor, nu fusese necesar pentru Curte să exprime o poziție privind validitatea interpretării Curții de Casație oferită în hotărârea din 18 ianuarie 2013. Într-adevăr, fusese suficient pentru Curte să se mulțumească cu faptul că hotărârea nu a fost una arbitrară, în sensul în care judecătorii Curții de Casație nu au distorsionat sau interpretat greșit hotărârea pronunțată de către Curte.

Chiar dacă nu a fost de acord, în mod necesar, cu privire la fiecare aspect din analiza conținută în hotărârea din 18 ianuarie 2013, Curtea nu a putut conchide că lectura Curții de Casație a hotărârii din 2011, privită în întregul ei, fusese rezultatul unei erori factuale sau juridice manifeste care a condus la „denegarea de justiție” și, așadar, la o apreciere viciată de arbitrariu.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(Vezi și Emre v. Elveția (nr. 2)5056/10, 11 octombrie 2011, Nota informativă 145Bochan v. Ucraina (nr. 2) [MC], 22251/08, 5 februarie 2015, Nota informativă 182; și Moreira Ferreira v. Portugalia (nr. 2) [MC], 19867/12, 11 iulie 2017, Nota informativă 209)

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".

 

Tel +373 22 25-37-08
Fax +373 22 25-37-46
Copyright © 2018 Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate.