print
CEDO: Fröhlich v. Germania. Refuzul instanțelor de a-i acorda posibilului tată biologic dreptul la vizită sau de a-i obliga pe părinții legali să furnizeze informații despre circumstanțele personale ale copilului. Nicio încălcare
09.08.2018
206 Accesări

Fröhlich v. Germania 16112/15
Hotărârea din 26.7.2018 [Secția a V-a]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Refuzul instanțelor de a-i acorda posibilului tată biologic dreptul la vizită sau de a-i obliga pe părinții legali să furnizeze informații despre circumstanțele personale ale copilului: nicio încălcare

În fapt - Reclamantul a început o relație cu X, o femeie căsătorită care continua să trăiască împreună cu soțul ei, cu care avea șase copii. La începutul anului 2006, X a rămas însărcinată și i-a comunicat despre aceasta reclamantului. În octombrie 2006, ea a născut o fată. La puțin timp după, relația cu reclamantul a luat sfârșit. X și soțul ei, tatăl legal al fetei, au respins inițiativele ulterioare ale reclamantului de a-și vizita copilul. Ei au contestat faptul că reclamantul era tatăl biologic și au refuzat să-și dea consimțământul pentru testarea paternității. Reclamantul a inițiat mai multe proceduri de stabilire a paternității legale, de efectuare a testării biologice de paternitate și de obținere a autorităţii părinteşti comune. Instanțele naționale au respins toate solicitările sale. 

În drept - Articolul 8

(a) Plângerea privind refuzul dreptului la vizită - Refuzul Curții de Apel de a-i acorda reclamantului dreptul la vizită a constituit o ingerință în dreptul acestuia la viața privată. Decizia instanței își avea baza juridică în dreptul intern și urmărea să protejeze drepturile și libertățile copilului. Pentru a stabili dacă interferența era „necesară într-o societate democratică", reclamantul nu putea pretinde acordarea dreptului la vizită în baza legislației civile germane în vigoare la acel moment, deoarece nu era nici tatăl legal al copilului și nici nu purta responsabilitatea reală pentru acesta din urmă. Cu privire la posibilitatea acordării dreptului la vizită în baza presupusei paternități biologice a reclamantului, având în vedere hotărârile Curții Europene în cauzele Anayo și Schneider, Curtea de Apel a hotărât că stabilirea paternității biologice a reclamantului împotriva voinței părinților legali ar fi contrară bunăstării copilului. Totuși, această întrebare a fost lăsată deschisă de către instanță, deoarece contactul cu reclamantul ar fi pus în pericol, în orice eventualitate, bunăstarea copilului, din cauza conflictului profund dintre părinții legali și reclamant și a riscului pe care îl presupunea faptul că reclamantul nu a exclus posibilitatea de a-i spune copilului că îi este tată biologic. Prin urmare, Curtea de Apel a prezentat motive relevante pentru a-și justifica decizia.

Cu privire la procesul de luare a deciziilor, în primul rând, reclamantul a fost implicat direct în cadrul procedurilor și a primit consultații de la un avocat. În al doilea rând, Curtea de Apel nu l-a audiat doar pe reclamant, ci și pe copil și pe părinții legali ai acestuia. Mai mult, luând decizia de a refuza dreptul la vizită, Curtea de Apel a avut în vedere întreaga situație familială și s-a bazat pe o declarație extensivă scrisă de tutorele ad litem al copilului, un psiholog cu experiență. Prin urmare, nu a existat niciun indiciu potrivit căruia judecătorii Curții de Apel și-au bazat constatările pe argumente standardizate în favoarea familiilor sociale. Mai mult, deși era adevărat că Curtea de Apel a refuzat cererea reclamantului de stabilire a paternității sale, era adevărat, de asemenea, că o instanță poate să se abțină de la a dispune efectuarea unui test de paternitate în cazurile în care nu au fost îndeplinite alte condiții cu privire la acordarea dreptului la vizită. Prin urmare, abordarea procedurală a Curții de Apel a fost una rezonabilă, aceasta prezentând motive suficiente pentru decizia sa de a refuza dreptul la vizită al reclamantului, oferindu-i acestuia din urmă protecția cerută de interesele sale.

Concluzie: inadmisibilă (vădit nefondată).

(b) Plângerea privind refuzul de a furniza informații despre copil - Decizia Curții de Apel de a refuza informarea reclamantului cu privire la copil, având în vedere circumstanțele particulare ale cazului, a interferat cu dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private. Decizia s-a bazat pe prevederile relevante din Codul civil și a urmărit realizarea interesului superior al copilului și a drepturilor părinților legali. Cu privire la caracterul „necesar într-o societate democratică" al ingerinței, la data pronunțării deciziei Curții de Apel, dreptul familiei din Germania nu prevedea posibilitatea unei examinări judiciare a problemei respectării interesului superior al copilului, într-o relație dintre presupusul tată biologic și copil, fie prin intermediul vizitelor sau prin furnizarea informațiilor despre copil, în cazul în care tatăl legal al copilului ar fi un alt bărbat și dacă tatăl biologic nu are încă nicio responsabilitate în privința copilului. Totuși, Curtea de Apel nu și-a fundamentat refuzul dreptului la informații pe lipsa unui baze juridice în dreptul intern, ci pentru că a constatat că rezolvarea problemei paternității, ca o chestiune preliminară, ar fi contrară prin ea însăși bunăstării copilului, care nu cunoștea revendicările reclamantului. Dacă paternitatea biologică a reclamantului ar fi fost stabilită, nu se putea exclude că aceasta putea distruge familia actuală a copilului, pentru că soțul mamei putea să-și piardă încrederea în soția sa.

Curtea de Apel a considerat mai verosimil faptul că reclamantul este tatăl biologic al copilului, și nu soțul mamei, și, deși cel din urmă pute avea îndoieli cu privire la paternitatea sa biologică, el putea trăi cu această incertitudine, fără ca atitudinea lui să fi avut consecințe negative asupra copilului. Curtea de Apel a fost convinsă că în cazul în care paternitatea biologică a reclamantului era stabilită împotriva voinței soțului, exista riscul desfacerii căsătoriei, punându-se astfel în pericol bunăstarea copilului care ar fi fost privat de unitatea familiei și de relațiile stabilite. La această concluzie s-a ajuns după o profundă analiză a integrării copilului în familie, în care ea se simțea protejată și în siguranță, a rolului soțului mamei ca tată și avându-se în vedere dificultățile soților și criza din trecut, care erau legate de reclamant. Deși conștientă de importanța de viitor a problemei paternității pentru copil, Curtea de Apel a reținut că, în acel moment, nu era în interesul copilului de șase ani să se confrunte cu această chestiune.

Cu privire la procesul de luare a deciziilor, Curtea de Apel a decis în mod special să-l audieze pe copil, împotriva opiniei tutorelui ad litem al copilului. Mai mult, chiar dacă aceasta din urmă a abordat în declarația sa scrisă doar problema compatibilității dreptului la vizită cu bunăstarea copilului, Curtea de Apel a putut extrage informațiile generale relevante cu privire la familia în care a crescut copilul. Prin urmare, decizia sa a fost luată în interesul superior al copilului. Este adevărat că Curtea de Apel nu a abordat în mod explicit dreptul de a primi informații. În special, ea nu a dat nici o importanță problemei impactului semnificativ asupra dreptului soților la respectarea vieții de familie a obligației de a-i furniza reclamantului informații despre copil. Prin urmare, decizia sa a fost luată în interesul superior al copilului. Este adevărat că Curtea de Apel nu a abordat în mod explicit dreptul de a primi informații. În special, ea nu a acordat nici o importanță problemei dacă obligația de a-i furniza reclamantului informații despre copil ar avea un impact semnificativ asupra dreptului soților la respectarea vieții de familie. Totuși, având în vedere circumstanțele particulare ale cazului, Curtea a acceptat argumentele Curții de Apel care se bazau pe consecințele negative ale stabilirii paternității pentru copil, care reprezenta o condiție preliminară necesară pentru acordarea dreptului de a primi informații despre copil.

În concluzie, Curtea de Apel a prezentat motive suficiente pentru refuzul său de a-i obliga pe părinții legali ai copilului să-i furnizeze reclamantului informații despre copil și i-a oferit reclamantului protecția necesară a intereselor sale.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(Vezi și Anayo v. Germania20578/07, 21 decembrie 2010; și Schneider v. Germania17080/07, 15 septembrie 2011, Nota informativă 144

© Această traducere îi aparține Curții Constituționale. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova".

Tel +373 22 25-37-08
Fax +373 22 25-37-46
Copyright © 2018 Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate.