Prima   |  Media   |  Publicaţii | Nu există Justiţie fără Hotărâre Judecătorească
28.12
2012

Nu există Justiţie fără Hotărâre Judecătorească

   

 

Lordul Neuberger, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie (din Londra)

Prima Prelegere anuală la BAILII 

 

 Nu există Justiţie fără Hotărâre Judecătorească

 

20 Noiembrie 2012  

(1)     Introducere 

1.    A fost o onoare pentru mine să fiu invitat să prezint această primă prelegere anuală de la Bailii. Acest fapt este, de asemenea, o sursă de plăcere, aşa cum pot să-mi demonstrez sprijinul pentru Institutul Britanic şi Irlandez de Informaţie în Jurisprudenţă (pentru a specifica numele său pe lung, deşi e mai rar folosit) şi pentru activitatea sa prin oferirea accesului la hotărârile judecătoreşti. Accesul la Hotărâri este însoţit de accesul la lege şi accesul la justiţie pentru avocaţi, judecători, academicieni şi reclamanţi, precum şi pentru cei interesaţi sau preocupaţi de orice aspect al justiţiei. Bailii,  care de asemenea oferă acces la legea scrisă, prestează un serviciu unic şi vital în domeniul constituţional pentru cetăţenii Marii Britanii şi pentru mulţi alţii şi pe măsură ce numărul reclamanţilor auto-reprezentaţi sporeşte, după cum este denumit la moment reclamantul-în-persoană, acest serviciu va deveni şi mai important.

2.        Hotărârile sunt mijlocul prin care judecătorii se adresează reclamanţilor şi publicului larg, explicând temeiurile care au stat la baza concluziilor lor. Judecătorilor li se cere să pronunţe hotărâri – fiind clar faptul că fără aceste hotărâri nu am avea un sistem de justiţie demn de acest nume – iar prin Hotărârile lor, ei îşi exprimă raţionamentul individual. Fără hotărâri, nu ar exista justiţie. Iar aceasta se datorează faptului că deciziile neîntemeiate, sigur, nu constituie un act de justiţie – ele abia de pot fi numite decizii. Astfel, este o necesitate absolută ca Hotărârile să fie facil accesibile. Această accesibilitate este parte componentă a ceea ce înseamnă ca justiţia să fie înfăptuită în mod vizibil, potrivit citatului celebru al lordului Hewart CJ.

3.        Reţinând acestea, aş vrea să mă concentrez pe importanţa a două cerinţe fundamentale pentru orice sistem de justiţie demn de acest nume şi pe rolul acestora în asigurarea unui acces efectiv la justiţie. Aceste cerinţe se referă la (i) pronunţarea de către judecători a Hotărârilor întemeiate şi accesibile public şi (ii) diseminarea competentă şi raportarea Hotărârilor. Propun să începem prin examinarea  importanţei Hotărârilor propriu-zise, iar ulterior vom discuta caracterul şi importanţa diseminării şi raportării.

 

(2)     Importanţa hotărârii redactate în manieră clară

4.       Punctul meu de pornire nu este o Hotărâre, ci o cercetare academică. Din câte ştiu, este una dintre primele. Cel puţin aşa pretinde autorul, Joseph Kimble, iar eu nu am motiv să o pun la îndoială. Este o cercetare empirică, care nu oferă temeiuri noi, ci mai degrabă confirmă ceva ce, după cum o denotă faptul, mulţi judecători şi avocaţi deja o suspectau.

5.       Studiul a implicat remiterea a două versiuni a unei Hotărâri judecătoreşti către 700 avocaţi selectaţi aleatoriu, care lucrau Michigan şi împrejurimile acestuia. Una era Hotărârea originală. Iar alta era o rescriere a a Hotărârii de către Joseph Kimble. Permiteţi-mi să vă redau în mod concis descrierea ambelor versiuni, prin citarea primului paragraf din fiecare.

6.        Paragraful de început al versiunii A, după cum urmează:

„Reclamantul Robert Wills a solicitat o hotărâre constatatoare în cazul acuzatului Compania de Stat pentru Asigurări în Agricultură, cu scopul de a determina dacă acuzatul are datoria să achite despăgubirea  potrivit cu prevederea privind automobiliştii neasiguraţi constatată în poliţa de asigurare a reclamantului încheiată cu acuzatul. Potrivit expunerii faptelor ambelor părţi, instanţa de fond a instituit procedura sumară în favoarea reclamantului pe faptul detectării pe suprafaţa automobilului a urmelor de împuşcături dintr-un automobil neidentificat aflat în depăşirea autovehicolului  reclamantului, fapt care a cauzat virarea de către reclamant în afara carosabilului şi rănirea lui ca şi rezultat. Acuzatul are dreptul la recurs. Scoatem de pe rol cazul şi îl retrimitem.”

 Paragraful de deschidere al versiunii B, după cum urmează:

„Robert Wills a fost rănit când cineva a condus înspre el un autovehicol şi a tras focuri de armă spre automobilul său, cauzându-l să vireze într-un copac. El a solicitat o hotărâre constatatoare pentru a determina dacă Compania de Stat de Asigurări în Agricultură trebuia să-i achite despăgubiri de automobilist neasigurat. Problema rezidă în existenţa sau absenţa „unei legături fizice substanţiale”  între automobilul neidentificat şi automobilul lui Wills. Instanţa de fond a răspuns afirmativ şi a instituit procedura sumară pentru Wills. Ne exprimăm dezacordul şi scoatem cazul de pe rol. Nu am identificat o legătură fizică substanţială între cele două automobile, deoarece gloanţele nu au fost trase din însuşi automobilul neidentificat.”

7.        Versiunea A este obscură, cu un fir narativ greu de urmărit, negramaticală pe alocuri, cu o lungime proustiană a propoziţiilor dar lipsită de meritul literar a lui Proust. Respectiv, ea nu oferă o idee clară cu privire la motivul de la baza deciziei instanţei. Prin contrast izbitor, versiunea B  este clară şi accesibilă, cu o gramatică bună şi stil clar. Această a doua versiune e suficient să fie citită pentru o singură dată pentru a înţelege exact subiectul reclamaţiei, care a fost rezultatul şi, deşi este doar cu două cuvinte mai lungă, explice de ce instanţa a adoptat această decizie. Din păcate, dacă fără să provoace suprindere (sau probabil ar trebui să spun „surprinzător de normal”?), versiunea A este hotărârea adevărată, ea a fost aleasă nu pentru că era deosebit de rea dar pentru că reprezintă media artimetică. Versiunea B este varianta revăzută a lui Joseph Kimble.

8.        Reacţia din partea avocaţilor respondenţi a fost caracterizată, după cum era şi de aşteptat, de o „preferinţă accentuată” pentru versiunea B revăzută. Cercetarea punctează în continuare de ce respondenţii au preferat o versiune în defavoarea alteia. Cei care au preferat versiunea A, au făcut-o în mare, pentru că au considerat că este mai bine organizată şi este mai folositoare deoarece citează mai multe cazuri. Cei care au preferat versiunea B au fost motivaţi în primul rând de faptul că avea un rezumat la început, înlăturase detaliile inutile şi era mai concisă.

9.        Nu este nimic surprinzător în toate acestea. Şi nu cred că autorul cercetării se aştepta să descopere vreo revelaţie excepţională. Totuşi, este un merit real în stabilirea prin analize empirice dacă ipotezele noastre din viziunea obişnuită asupra lucrurilor sunt corecte. Mai specific vorbind, există un merit în identificarea clară a situaţiilor unde judecătorii abordează greşit redactarea hotărârilor lor şi îmbunătăţirile pe care le-ar putea introduce.

10.     Unii ar putea obiecta argumentând că din punctul de vedere al avocaţilor, judecătorilor sau al academicienilor, diferenţa între aceste versiuni nu este reflectată în nici una din opiniile menţionate. Ei cu toţii sunt pregătiţi să citească hotărârile, să le analizeze,  să selecteze partea ratio din obiter dicta (logicul şi raţionalul din păreri şi puncte de vedere*). Obiecţia scapă din vedere esenţialul din două considerente. În primul  rând, faptul că profesioniştii în drept sunt pregătiţi să lectureze hotărârile nu este o scuză pentru redactarea proastă a hotărârilor. Aceasta s-ar asemăna cu o sugestie paralelă potrivit căreia legea scrisă le nu ar trebui redactată bine, deoarece avocaţii şi judecătorii se pricep la interpretarea ei. Faptul că sistemul poate rectifica şi ameliora defectele nu este o scuză pentru punerea pe primul loc a defectelor. În al doilea rând, referinţa la avocaţi, judecători şi academicieni este mioapă. Ei sunt doar o parte a audienţei. Poate sună idealist, dar am putea spune că ei nici nu sunt cea mai importantă parte a audienţei. Publicul este adevărata audienţă, chiar dacă publicul seamănă să fie destul de indiferent faţă de aproape toate Hotărârile curţii.

11.     Hotărârile trebuie să comunice mesajul cât de clar posibil către public. Aceasta nu ar trebui să însemne că Hotărârile ar putea deveni bestsellere. Acest prilej ar fi extraordinar. Dar, fiecare Hotărâre ar trebui să fie redactată suficient de bine, astfel încât să permită celor care nu sunt jurişti, dar sunt interesaţi şi suficient de inteligenţi să înţeleagă cine au fost părţile, care era subiectul cazului, care erau chestiunile disputate, care decizii au luat judecătorii şi de ce a fost luată acea decizie. Non-juriştii ar putea să nu pătrundă în profunzimea detaliilor aspectelor juridice, deoarece o astfel de perspicacitate vine doar mulţi ani de formare şi practică, adeseori. Ei ar trebui totuşi să fie în stare să înţeleagă care a fost subiectul cauzei, chiar dacă nu sunt în stare să dea o apreciere  tuturor neclarităţilor principiilor juridice mai ascunse.

12.     Ar putea fi ridicată întrebarea cu privire la importanţa acestui fapt. Dacă niciodată nu se va întâmpla să fie un interes general excesiv în Hotărârile curţii, de ce e nevoie ca judecătorii să tindă spre conferirea accesibilităţii Hotărârilor? Sunt două răspunsuri la aceasta: unul general şi altul particular. Şi ambele răspunsuri sunt fondate pe angajamentul nostru pentru o justiţie transparentă, care stă la baza supremaţiei legii.

13.     Motivul specific constă în dreptul la un proces echitabil în fiecare caz individual. Nevoia şi dreptul de a livra o Hotărâre argumentată este o caracteristică bine stabilită a „funcţiei procesului în sine şi, respectiv a justiţiei”. O Hotărâre argumentată în manieră clară permite reclamanţilor să înţeleagă de ce curtea a luat această decizie. Cu privire la motivul general, remarcăm că o argumentare clară a Hotărârii permite publicului să înţeleagă legea şi să vadă ce este realizat şi declarat de către judecători în instanţă, să vadă cum se face dreptate. Corespunzător, Hotărârile pronunţate public reprezintă un mijloc important prin care poate fi asigurată încrederea publicului în supremaţia legii şi a instanţei, precum şi înţelegerea ambelor.

14.     Atât motivul general, cât şi cel specific în cadrul hotărârilor deschise şi clare pot fi observate prin referirea la o categorie aparte a reclamanţilor – reclamantul auto-reprezentat sau după cum el sau ea erau (şi adeseori mai sunt) denumiţi, reclamantul-în-persoană. Consiliul Justiţiei Civile a întreprins recent o cercetare cuprinzătoare privind accesul la justiţie pentru această categorie de reclamanţi. Este o lucrare impresionant de detaliată care merită toată consideraţia şi sunt bucuros să spun că recomandările din ea sunt luate în serios şi, în mare, sunt implementate. În cadrul evenimentului din această seară, aş vrea să mă concentrez pe câteva puncte şi anume:

„Fiecare pronostic informat susţine că, din motivul viitoarelor reduceri şi schimbări în asistenţa juridică, numărul reclamanţilor auto-reprezentaţi va spori într-o mare măsură. Lucrul cu aceşti reclamanţi va fi mai degrabă regula decât o excepţie”.

 Raportul continuă, printre altele, să reţină un răspuns primit de la o   organizaţie, Help4LIPs. Răspunsul era, după cum urmează:

„[Ei] încep practica de reprezentare total inexperimentaţi în materie de litigiu. … Destul de frecvent, din cauza acestei inexperienţe, [ei] pierd în instanţă. Aceasta ar putea duce la resentimente şi polarizarea chestiunilor [de către ei]. Ei deseori se simt de parcă întregul proces este împotriva lor. … [Ei] au nevoie să admită cât mai curând posibil faptul că sistemul, cadrul judiciar şi Serviciile Curţii încearcă să activeze transparent. Totuşi, [ei] ei au nevoie să admită şi faptul că opoziţia este instruită să fie combativă pentru ca să obţină câştig de cauză”.

15.     Acele observaţii subliniază nevoia unor hotărâri redactate într-o manieră clară. Reclamanţii autoreprezentaţi care s-au confruntat cu autorităţile părţii adverse sau care sunt în căutarea autorităţilor care să le ofere sprijinul în cazul lor, au nevoie de Hotărâri pe care le-ar putea înţelege. Respectul şi  încrederea în supremaţia legii vor avea de suferit şi, aceasta poate fi de înţeles, dacă judecătorii dau greş la acest capitol. În unele cazuri, precum cele care implică detalii tehnice din ştiinţă sau tehnologie (precum la Curtea de Brevete sau a Tehnologiilor şi Construcţiilor) ori a instrumentelor financiare, dreptului societăţilor comerciale ori a reasigurărilor (precum la Direcţia Arhive), faptele şi chestiunile factologice nu pot fi explicate foarte uşor. Dar aceasta nu este o scuză pentru judecători pentru a nu se exprima pe cât de clar şi simplu posibil. După cum Consiliul Justiţiei Civile susţine în Raportul său, prin reducerea asistenţei juridice urmează să vedem o creştere a numărului reclamanţilor auto-reprezentaţi într-o măsură mare. Aceasta e un bun imbold pentru judecători pentru ca să ia în considerare modul în care ne prezentăm Hotărârile noastre. Câteva sugestii ar fi relevante.

(3)   Două mici propuneri pentru îmbunătăţirea clarităţii hotărârilor

16.     Prima reiese din cercetarea lui Kimble şi anume faptul că un scurt rezumat la începutul hotărârii este binevenit. Rezumatele hotărârilor ne sunt cunoscute tuturor celor de aici: le avem sub forma notelor introductive la hotărârile raportate. Oricine trece cu privirea prin Culegerile de Jurisprudenţă poate uşor să îşi formeze o impresie despre ce prezintă aceste cazuri din notele introductive. Dar nu neapărat toate hotărârile sunt accesibile prin culegerile de jurisprudenţă din publicaţii profesioniste cu note introductive, acesta fiind un punct de vedere uşor demonstrabil doar printr-o accesare fugitivă a paginii electronice a institutului Bailii.

17.     Mai mult decât atât, mulţi reclamanţi auto-reprezentaţi nu vor avea acces la culegerile de jurisprudenţă din publicaţii profesioniste, deşi dacă au acces la reţeaua de internet, ei ar putea vizita pagina electronică a Bailii, precum şi baza de date a ICLR de rezumate a hotărârilor. Acest fapt în sine este o un pas semnificativ în direcţia corectă. Totuşi, în absenţa rezumatelor Hotărârilor produse de ICLR, e verosimil că un reclamant auto-reprezentat va fi dezavantajat. Această inconvenienţă poate fi uşor remediată prin expunerea fiecărei Hotărâri, în primul ei paragraf, a unui scurt rezumat. Nu ar fi atât de lung ca nota introductivă din culegerea de jurisprudenţă ori ca unul din rezumatele de presă pregătite de Curtea Supremă, care nu sunt postate pe Bailii (deşi ar putea fi un beneficiu dacă ar fi fost). Dar ar trebui să fie suficient pentru a permite unui non-jurist să cunoască faptele, problematica şi cum şi de ce au fost soluţionate.

18.     A doua mică schimbare care merită atenţie ar fi ca mai mulţi judecători să ofere mai multă îndrumare la structura şi conţinutul Hotărârilor mai lungi. Unii judecători deja oferă un cadru clar, uneori cu un cuprins, un repertoriu la început şi adeseori cu antet şi indicatori relevanţi în textul Hotărârii. Cercetarea lui Kimble confirmă faptul că aceasta nu e doar o bună disciplină, ci şi ceea ce cititorii profesionişti în juridică îşi doresc şi dacă e ceea ce juriştii îşi doresc, este cu atât mai mult ceea ce şi non-juriştii vor dori.   

(4)   Încă două sugestii controversate pentru îmbunătăţirea calităţii

19.     Alte două sugestii ar putea fi mai greu realizabile, nu în ultimul rând pentru că ele conduc spre autoconstrângere judiciară fapt ce poate fi tratat de unii ca influenţând independenţa judiciară.  Aici, preocuparea rezidă în caracterul complex. Îndeosebi în sistemul nostru de drept comun dependent de doctrina precedentului, este de importanţă fundamentală ca Hotărârile să explice adecvat legea într-o manieră consistentă şi să dezvolte coerent cadrul legal, nu în ultimul rând luând în considerare schimbările societale. Pentru ambele scopuri, atât pentru expunerea legii cât şi pentru dezvoltarea cadrului legal, se cer Hotărâri clare şi competente.

20.     Prima din aceste sugestii controversate constă în faptul că judecătorii ar putea adopta o abordare mai riguroasă privind reducerea din lungimea textului Hotărârilor lor. Prin aceasta nu sugerez să urmăm calea Judecătorului Murdoch, un judecător din Curtea Fiscală a SUA. Justice Roslyn Atkinso de la Curtea Supremă din Queensland a descris un exemplu al acestei abordări.

„Au devenit celebre cazurile când plătitorii de impozite declarau în calitate de martori: „Dumnezeu mi-e judecător, eu nu datorez acest impozit”. Judecătorul Murdoch replica: „Nu el este, eu sunt; tu eşti dator”.

21.     Nu-mi pot imagina o astfel de abordare aici şi nici nu ar trebui. Concizia este o virtute, dar ca şi toate virtuţile, nu ar trebui aplicată la extremă. Judecătorii ar trebui să plivească lenea. Ar trebui, de exemplu, să eradicăm afişările inutile de învăţătură sau ceea ce Judecătorul Principal (şeful justiţiei britanice şi Preşedinte al Curţilor Angliei şi Ţării Galilor**) îşi aminteşte că învăţătorul de istorie a marcat în eseul său, APK, o paradă îngrijorătoare de cunoştinţe. Hotărârile de bază sau majoritatea lor ar trebui să stabilească clar raportul – să permită atât cititorilor profesionişti, cât şi nespecialiştilor să poată uşor discerne temeiul deciziei şi principiul relevant sau principiul juridic. Fără îndoială, studenţii la drept la fel ar beneficia în urma acestei abordări. Deşi probabil nu şi examinatorii universitari, care ar pierde posibilitatea să adreseze întrebări în jurul unei analize a diferenţelor între numeroasele hotărâri a instanţelor de recurs care vizează aceeaşi idee în abordări uşor diferite.

22.     A doua sugestie mai controversată pe care aş vrea să o fac se referă la hotărârile concordante şi separate.*

 Hon Russell Fox AC QC, fostul judecător al Curţii Federale din Australia, a observat,

„Ar putea fi o meserie adevărată formarea unei concluzii cu privire la ceea ce o instanţă de recurs a decis de fapt, ca şi o chestiune de principiu. De obicei apar mai multe seturi de motive, conflicte şi diferenţe. O opinie minoritară ar putea conţine puncte de vedere care sprijină, dar şi se opune opiniei considerate majoritare. Iar unele cazuri nu generează deloc precedente de natură să constrângă. ...”

 Acelaşi lucru a fost susţinut şi de către Lordul Carnawath, pe când era la Curtea de Apel într-o hotărâre a curţii la care am participat ca membru. Dumnealui a afirmat următoarele:

„Înainte de a finaliza acest recurs, considerăm necesar să comentăm o chestiune de caracter general. A fost nevoie să primim neapărat ca opiniile de la Casă (Casa Comunelor – organ legislativ inferior al Marii Britanii**) să parvină sub forma a şase discursuri  considerabile, pe care a trebuit să le supunem unei analize comparative laborioase pentru a ajunge la această concluzie? Nu ar fi putut un singur discurs să prezinte îndrumare clară şi directă, pe care am putea-o aplica direct la cazul din faţa noastră?”

Mă bucur să spun că atunci când problema întâlnită în acest caz a fost soluţionată, Curtea Supremă, în pofida faptului că s-au întrunit nouă judecători la şedinţă, a pronunţat o singură hotărâre.

23.     Nu sugerez faptul că ar trebui să abolim Hotărârile concordante, în afara hotărârilor separate. O hotărâre separată, identificată ca atare, poate avea o valoare imensă. Sunt sigur, următoarea observaţie Vă este cunoscută,

„... oricând o persoană în virtutea circumstanţelor este într-o astfel de poziţie în raport cu altă persoană în modul obişnuit de gândire ar recunoaşte faptul că dacă nu ar fi folosit îngrijirea şi calificarea de bază în propriul comportament cu privire la acele circumstanţe el ar fi cauzat un pericol de rănire persoanei sau proprietăţii altuia, astfel reieşind o obligaţie de folosire a îngrijirii şi calificării de bază în scopul evitării unui astfel de pericol.”

 Majoritatea juriştilor ar bănui că (citatul*) este din faimoasa hotărâre a Lordului Atkin din Donoghue împotriva lui Stevenson din 1932. De fapt, el a fost preluat din hotărârea separată a judecătorului Sir Balliol Brett MR al Curţii de Apel, Heaven împotriva lui Pender din 1883. (Hotărârea**) separată de azi poate deseori deveni autoritatea de mâine.

24.     Iar hotărârile concordante, când participanţii se pun de acord din varii motive, pot fi de asemenea foarte valoroase.  Îndeosebi dacă instanţa de recurs ia în considerare dezvoltarea sau schimbarea abordărilor general acceptate în dreptul comun, spre exemplu în legătură cu obligaţia de prudenţă şi diligenţă (precum în Donoghue), ar putea fi prea multă constrângere dacă ar fi să se pronunţe o singură hotărâre. Cu alte cuvinte, sunt ocazii când beneficiul clarităţii judiciare este dejucat de nevoia dialogului judiciar.

25.     Dată fiind valoarea pe care o pot avea hotărârile concordante şi separate pot avea în dezvoltarea cadrului legal şi în oferirea academicienilor un subiect de cercetare pentru ca să-şi încerce puterile – iar în unele cazuri chiar să-şi înfigă ghiarele în el, eu nu sugerez faptul că am putea trece la o singură hotărâre obligatorie a instanţei, indiferent de caracterul ei sau imaginaţia unora. Este suficient să aruncăm o privire la Hotărârile Curţii de Justiţie a UE din Luxemburg pentru a vedea cum unanimitatea obligatorie poate duce la decizii (i) incomprehensibile, (ii) cu argumentare internă inconsistentă, (iii) fără să ofere răspuns la obiectul reclamaţiei pentru care a fost sesizată sau (iv) reuşeşte să întrunească toate aceste caracteristici regretabile. (Şi în aceste vremuri sensibile la subiectul UE, permiteţi-mi să adaug că mai sunt şi câteva hotărâri foarte bune pronunţate de curtea din Luxemburg, care toate sunt impresionante datorită obligativităţii impuse de cerinţa unanimităţii).

26.     Totuşi, obligativitatea singularităţii Hotărârii în această ţara nu este o ideea chiar revoluţionară  în jurisdicţia curentă aşa cum aceasta ar suna în felul următor: hotărârile separate şi concordante sunt excluse convenţional din Direcţia Penală a Curţii de Apel. Totuşi, în unele cazuri, o singură Hotărâre, urmată de două sau patru (sau chiar şase ori opt) concordanţe simple ar putea crea impresia că doar unul din cei trei sau cinci (şapte sau nouă) judecători s-a gândit cu adevărat la acest caz. Aşadar,  gândesc unii judecători, beneficiul unei hotărâri a instanţei este atunci când „toţi membrii curţii au avut contribuţii [substanţiale]”. Şi uneori când curtea este divizată, judecătorul cu votul decisiv simte că el sau ea trebuie să dea explicaţii spre beneficiul părţii pierdante. Lucrurile punctate aici sunt de o notă forţată.

27.     Iar judecătorii individuali au propriile puncte de vedere pe care le respectă: judecătorii noştri nu sunt maşini sau cloni: ei au fost selectaţi pentru a se exprima nestingherit şi independent. Un judecător care prezidează sau şeful curţii nu au dreptul să insiste ca un coleg să nu pronunţe o hotărâre ori să nu exprime ceva ce el sau ea ar vrea să spună în textul unei hotărâri: acesta este un aspect important al independenţei judiciare. Totuşi, autoconstrângerea  în general este o virtute judiciară şi, dacă un judecător doreşte să exprime o opinie concordantă ori separată, ca urmare hotărârea trebuie aproape întotdeauna să fie scurtă.

28.     Respectiv, în timp ce pătruns de empatie nu sugerez interzicerea hotărârilor separate, s-ar putea ca să le avem în număr mai mic, iar ele ar putea fi mai scurte. Lordul Ackner se presupunea că a observat faptul că hotărârile separate apar doar când indignarea cuiva vizavi de decizia majoritară prevalează asupra indolenţei naturale a altcuiva, astfel încât s-ar putea spune că recomand mai multă indolenţă. Probabil un judecător care ia în considerare ideea exprimării separate ar trebui să-şi adrese întrebarea dacă (i) se simte destul de încrezut, (ii) punctul lui de vedere e destul de important, (iii) ar ajuta la dezvoltarea cadrului legal şi dacă (iv) ar ajuta la înţelegerea legii, în cazul în care ar pronunţa o Hotărâre separată.

29.     În ceea ce priveşte Hotărârile separate, ele ar putea, din cele observate de mine, să fie folositoare în câteva tipuri de cazuri – de exemplu, atunci când legea este aplicată într-un domeniu dificil. Însă, ele adesea comportă riscul de confuzionare  - judecătorul care a pronunţat hotărârea concordantă întotdeauna va folosi cuvinte diferite preluate de la lider, iar aceasta adeseori le dă juriştilor practicieni şi academicienilor undă verde pentru iniţierea dezbaterilor cu privire la găsirea argumentării propriu-zise. Iar o hotărâre separată întotdeauna înseamnă că există multe, mult mai multe adesea, de citit înainte ca efectul deciziei să fie pe deplin apreciat. În principal, Hotărârile concordante ar trebui scrise doar atunci când ele într-adevăr au de adăugat (ori, presupun eu, să reducă) ceva vizavi de (ori de la) hotărârea principală. În general, sunt multe de spus cu privire la pronunţarea hotărârilor concordante în cazurile când subiectul ar avea într-adevăr un beneficiu în urma dialogului judiciar.

(5)     Dar nu fiţi irealişti cu privire la claritate

30.     Revin la chestiunea esenţială şi anume la faptul că Hotărârea trebuie să fie cât de accesibilă posibil şi nu doar juriştilor, ci şi părţilor cazului, publicului şi potenţialilor reclamanţi (şi consultanţilor lor). Abordarea noastră a Hotărârilor istoric a avut tendinţa să fie caracterizată de cititori care ne contemplează, dar sunt doar din rândurile profesioniştilor şi juriştilor academicieni şi judecători colegi. Faptul că în lista cititorilor în mod critic sunt incluse părţile din proces şi viitorii reclamanţi (care deseori vor fi autoreprezentaţi) şi (când nu sunt autoreprezentaţi) consultanţii lor, accentuiază nevoia instanţelor de toate nivelurile să explice pe cât de clar şi concis posibil, faptele, problemele, rezultatul şi motivele. 

31.     Nu este realistic să ne aşteptăm ca fiecare Hotărâre să fie înţeleasă de oricine: natura umană, complexitatea vieţii moderne şi caracterul complicat al legii nu permit aceasta. Însă dacă vrem să menţinem încrederea publicului în sistemul de justiţie, judecătorii trebuie să prezinte Hotărârile pe cât de accesibil posibil, în special membrilor publicului şi reclamanţilor în persoană.  Paşii întreprinşi spre sporirea clarităţii nu sunt dificili, şi obiceiul impregnat ar cere ceva efort pentru a fi schimbat. Prin livrarea unor Hotărâri pe cât de clare, accesibile şi comprehensibile posibile noi subliniem şi mai mult ceea ce este valoros în ele: în schimbul efectului de distorsionare a Hotărârilor noastre, cele enumerate mai sus le-ar îmbunătăţi.

32.     Astfel de schimbări sunt doar o parte a procesului asigurării cu privire la faptul că Hotărârile sunt pe bună dreptate accesibile unei audienţe cât mai largi. Cealaltă parte rezidă în tipul raportări; ceea ce urmează să abordez mai jos.

(6)     Două tipuri de raportare juridică

33.     Sunt două tipuri de raportare juridică. Pe de o parte este ceea ce poate fi descrisă ca şi diseminarea Hotărârilor: accesul uşor şi deplin al publicului la toate Hotărârile. Aceasta este aria de activitate a institutului Bailii. Pe de altă parte avem ceea ce poate fi descris ca fiind Hotărârea extinsă: raportarea juridică clasică şi ştiinţifică. Iar această abordare a raportării este o activitate reuşită a Consiliului Integrat pentru Raportare Juridică prin rapoartele tradiţionale, însemnând Rapoartele Oficiale (Culegeri de Jurisprudenţă), Raportare Juridică săptămânală (RJS) şi LexiNexis Butterworths prin Culegeri de Jurisprudenţă a întregii Anglii (CJA).

34.     Ambele forme de raportare juridică, diseminarea Hotărârilor şi Hotărârile extinse sunt de importanţă fundamentală. Ambele sunt în interesul public aşa cum astfel se încearcă asigurarea cu privire la faptul că administrarea justiţiei este realizată în mod public. Aceasta este realizat astfel pentru a se asigura că Hotărârile, precum şi chestiunile asupra cărora se pronunţă, sunt puse la dispoziţia juriştilor, academicienilor, studenţilor de la drept şi publicului. Drept urmare, ambele forme de raportare juridică sprijină supremaţia legii, aşa cum Hotărârile implică nu doar pronunţarea şi dezvoltarea cadrului legal de drept comun, ci şi interpretarea legii scrise – create de Parlament sau de UE – ele se aplică sau iau în considerare hotărârile Curţii de Justiţie a UE din Luxemburg şi a celor din CEDO de la Strasbourg. Asigurarea accesibilităţii acestor hotărâri şi a clarităţii lor contribuie la caracterul accesibil al legii. Într-o societate democratică, dedicată supremaţiei legii este esenţial ca să se procedeze astfel. Aceste două forme de raportare îndeplinesc această funcţie în două moduri, complementare.

(7)     Raportarea juridică ştiinţifică, Hotărârile extinse

35.     Raportarea ştiinţifică, hotărârea extinsă, are o importanţă deosebită datorită rolului pe care îl joacă în dezvoltarea ansamblului de legi. Aceasta este valabil îndeosebi pentru dreptul comun, care bineînţeles este lege rezultată din hotărârile judecătoreşti. Dreptul comun se dezvoltă treptat în baza precedentelor, cuprinse în Hotărâri bineînţeles, precedentul fiind „rafinat” pe parcurs.  Aceasta se schimbă paralel cu schimbarea societăţii; principiile sunt adaptate şi aplicate. Iar aceasta nu ar fi fost posibil în dreptul comun fără raportarea juridică. Dreptul comun nu s-ar fi dezvoltat semnificativ dacă nu am fi depăşit faza rapoartelor nominale – cele pregătite între secolele XV şi XIX de către avocaţi – precum şi depăşirea fazei caracterizate de calitatea lor dubioasă. Judecătorul Principal Holt făcând referire la rapoartele nominale a exprimat un avertisment faimos potrivit căruia

„aceste rapoarte redactate în grabă ... ne vor face pe noi [judecătorii] să părem posteriorităţii ca nişte netoţi”.

 Calitatea mediocră şi diferită a acelor rapoarte juridice riscau să lase societatea cu impresia că calitatea hotărârilor şi, respectiv a justiţiei şi însăşi a legii, era mediocră. Aceasta ar fi subminat dezvoltarea dreptului comun: cum ar putea juriştii şi judecătorii să depindă de lege, dacă Hotărârile însele nu sunt de încredere? Cum ar putea publicul să-şi pună la cale propriile chestiuni dacă legea nu ar fi fost clară din Hotărârile raportate?

36.     Marele beneficiu adus de raportarea tradiţională, Culegerile Oficiale de Jurisprudenţă din 1870, RJS din 1950 şi CJA din 1930, constă în calitatea lor, ia ca şi rezultat mult regretatul Lord Bingham a apreciat „erudiţia” şi „standardele de acurateţe deosebit de înalte”. Calitatea şi acurateţea sunt esenţiale. Dar aceasta poate fi spus şi despre selecţie. Multă grijă şi iscusinţă sunt necesare pentru a hotărî cu privire la cazurile dedicate spre raportare.

37.     Bineînţeles, selectarea chibzuită din rapoartele juridice tradiţionale este bazată pe cele mai importante cazuri din aria juridică aflată în continuă extindere atât în ce priveşte numărul hotărârilor cât şi cel al subiectelor. O sporire marcantă în numărul cazurilor importante a avut loc începând din anii 1960. Iar în ultimii cincizeci de ani vedem evoluţii semnificative în dimensiunea societală, tehnică şi politică privitor la culegerile de jurisprudenţă şi incidenţa cazurilor referitoare la subiecte precum drepturile omului, dreptul UE, internet şi legislaţia tehnologiilor informaţionale şi cea legată de sfera electronică, patentarea în activităţi legate de ADN, dacă ar fi să enumăr doar câteva. Acest fapt contribuie la o selectare a cazurilor din cadrul culegerilor de jurisprudenţă ascendent dificilă, importantă şi abilă.

38.     Creşterea numărului cazurilor importante şi a diferitelor subiecte, cuplată cu două evoluţii corelate şi anume specializarea sporită în rândul juriştilor şi facilitarea lansării publicaţiilor datorită mijloacelor electronice, a rezultat în apariţia rapoartelor juridice specializate, dedicate domeniilor specifice de drept. Raportorii care lucrează la aceste rapoarte specializate au un rol similar, deşi nu identic celui al raportorilor culegerilor tradiţionale de jurisprudenţă. Multe, deşi nu neapărat toate cazurile, sunt selectate automat, dar, ca şi în cazul juriştilor specializaţi care le consultă, raportorii trebuie să aibă o apreciere mai aprofundată a legislaţiei în care sunt specializaţi, deşi nu în aceeaşi măsură ca şi raportorii culegerilor tradiţionale de jurisprudenţă.

39.     Dacă selecţia cazurilor spre raportare, indiferent dacă e realizată de raportori ai culegerilor tradiţionale sau specializate este făcută orbeşte, ciudat sau arbitrar, dreptul comun nu va fi dezvoltat corespunzător. Aceasta se datorează faptului că Hotărârile, care dezvoltă cadrul legal sau stabilesc precedente noi, vor fi pierdute. Acolo unde se întâmplă acest lucru, legea este distorsionată, precum şi supremaţia legii. Un exemplu recent unde aceasta a avut loc a fost observat de către Judecătorul Lloyd în Swain-Mason împotriva Mills & Reeve LLP [2011] 1 WLE 2735. Discutând un număr important de decizii timpurii privind operaţionarea Regulilor de Procedură Civilă dumnealui a remarcat că consiliul a produs „o decizie a Curţii de Apel constituită prin împuternicirea Lordului Bingham LCJ, Peter Gibson LJ şi Waller Lj, în Worldwide Corporation Ltd împotriva GPT Ltd, [1998] EWCA Civ 1984, pronunţată pe 2 decembrie 1998”. Era, a conchis dumnealui, regretabil şi surprinzător că acest caz nu figurează nici în vreun raport nici în notiţele din registru.”

40.     O evoluţie importantă în abordarea curţii privind aplicarea Regulilor de Procedură Civilă a fost efectiv ratată, iar legea şi evoluţia cadrului legislativ au fost aşadar diminuate. Ceea ce-i valabil pentru legislaţia procedurală e valabil şi pentru legea de fond. Am aflat aceasta destul de timpuriu în experienţa mea în 1975, pe când încă eram elev, într-un caz denumit Sierex Ltd împotriva lui Ottermill Ltd. Cazul a fost argumentat în faţa lui Templeman J, care, în timpul argumentării dascălului din timpul şcolii, a făcut referinţă la „puterea teribilă a raportorilor în jurisprudenţă”. Dumnealui era într-o stare de tensiune, aşa cum a făcut referire la o decizie raportată a lui Goff J, la un punct pe care dumnealui, Templeman J, l-a tratat diferit într-un caz pe care l-a raportat. Există o anumită ironie în faptul că decizia sa ulterioară în Sierex însăşi nu a fost raportată şi nu pot găsi urma ei nicăieri. Aşadar, importanţa selectării cazurilor pentru raportare adecvată nu poate fi subestimată. În sistemul dreptului comun selectarea efectivă este la fel de importantă ca şi raportarea cu acurateţe, competentă şi ştiinţifică.

41.     Atunci când selectarea corespunzătoare, raportarea ştiinţifică exactă merge mână în mână cu o redactare bună a notelor introductive şi, în cazul Culegerilor de Jurisprudenţă Oficiale, un rezumat exact al argumentelor avocatului, raportarea ştiinţifică are un rol corespunzător vital în evoluţia dreptului comun. Este o abilitate pe care nu ne putem permite să o pierdem. Raportarea ştiinţifică a culegerilor de jurisprudenţă implică nu doar selectarea celor mai importante Hotărâri, ci şi asigurarea disponibilităţii lor în mod oficial, precum şi oferă ceea ce ar putea fi clasificat ca şi informaţie vitală – detalii care deseori sunt de importanţă majoră pentru viitoarele cazuri. Astfel, un raport tradiţional al culegerilor de jurisprudenţă va expune istoricul procedurii, va identifica cazurile citate şi va oferi un rezumat oficial al deciziei, redactat de către un raportor expert în juridică, în scrierea textelor şi în explicare. În cazurile cele mai importante, raportorul Culegerii Oficiale de Jurisprudenţă de asemenea va expune argumentele înaintate de avocaţi, indicând cum ei îşi ancorează cazul, punctele de vedere abordate şi concesiile făcute.

42.     E o vulnerabilitate a zilelor noastre faptul că ziarele deja nu publică procedura judiciară în măsura în care o făceau cândva. Timpurile când activau corespondenţii în drept sunt în urmă. Progresul în folosirea blogurilor în drept şi a reţelei Twitter au devenit o normalitate în ultimii ani, dar numai câţiva din ei abia de se găsesc ca să relateze de la faţa locului, din instanţă, sau în măsura în care cândva reporterii media o făceau. Ca şi individ din societate mă gândesc că regresăm odată cu declinul reporterilor media din instanţă, dar, în scopul curent, această schimbare serveşte la întărirea importanţei reţinerii reporterilor în drept talentaţi şi dedicaţi pentru a îmbunătăţi valoarea Hotărârilor pe care le publică.

(8)     Importanţa şi provocările diseminării Hotărârilor

43.     Măsura în care şi viteza cu care a avut loc revoluţia reprezentată de pagina de internet a institutului Bailii sunt greu exprimabile. Parţial aceasta se datorează faptului că, într-un timp atât de scurt, a devenit o sursă de informare indispensabilă şi cuprinzătoare, atât cu privire la cele întâmplate în diverse instanţe, cât şi specific cu privire la identificarea deciziilor relevante ale instanţei. În doar câţiva ani de la fondarea sa în 2001, institutul Bailii a primit aprecierea maximă din partea juriştilor practicieni, a academicienilor şi judecătorilor:  faptul a fost acceptat ca atare. Având o interfaţă simplă şi maniera calitativă în care poate fi găsit un anumit caz, sau setarea unei căutări complexe, baza lor de date este extrem de bine organizată, cuprinzătoare şi practică.

44.     Aceasta reprezintă o provocare dar şi un beneficiu. Costul asistenţei juridice şi a reprezentării va creşte dacă consultanţii şi avocaţii vor trebui să survoleze baza de date a institutului Bailii şi alte pagini electronice pentru a se asigura că nu au scăpat vreo Hotărâre relevantă cazului la care lucrează. Sunt sigur că duzina de experţi de la procesele din curte se datorează parţial existenţei rapoartelor Bailii şi ale altor compilaţii electronice. Cred că sistemul judiciar s-ar putea împotrivi şi mai mult citării voluminoase a cazurilor ceea ce derivă din faptul că practic fiecare decizie din curtea şi tribunalul britanic, şi într-adevăr fiecare decizie a curţilor din Luxemburg şi Strasbourg, este disponibilă la distanţa unui click la calculator.

45.     Ca şi în cazul e-cazierelor, surplusul rapoartelor judiciare prezintă o provocare deosebită pentru sistemul de drept comun, generat de evoluţia momentană şi orbească în tehnologia electronică. Fără îndoială, vom aborda ambele provocări, dar atât meseria în judiciar cât şi cea în juridică au obligaţia să se asigure că activăm în acest sens, efectiv şi rapid. Este extraordinar cât de rapid am trecut de la problemele documentelor importante pierdute privind cazierele, cazurilor importante neraportate, pe care le mai avem de douăzeci de ani încoace, la problemele curente a surplusului  documentelor electronice potenţial relevante, deşi în ultimă instanţă se dovedesc a fi irelevante, precum şi la un surplus de cazuri raportate care sunt aparent relevante, dar în ultimă instanţă se dovedesc neimportante.

(9)     Este diseminarea Hotărârilor o ameninţare pentru supravieţuirea Hotărârilor extinse?

46.     Ar părea că odată cu dezvoltarea Bailii raportarea juridică ştiinţifică într-o anumită măsură nu mai este necesară. Din acest punct de vedere Hotărârile extinse şi diseminarea Hotărârilor devin concurente, ultima devansând-o pe prima. Nu sunt de acord cu această percepţie. Aceste două tipuri de raportare juridică sunt complementare; un adevăr recunoscut prin parteneriatul recent iniţiat între Bailii şi ICLR.

47.     Institutul Bailii pune la dispoziţie Hotărârile imediat ce sunt emise. Le face disponibile pe internet tuturor care au acces la internet, în mod rapid, facil şi fără cheltuieli. Astfel este prestat un serviciu esenţial pentru public. Pe de altă parte, raportarea ştiinţifică este mai puţin preocupată de caracterul imediat şi este mai mult orientată spre sumarizarea efectului Hotărârilor şi spre oferirea detaliilor sus-menţionate. Aceasta vizează mai mult publicul specializat, şi prestează un serviciu cuprinzător şi de încredere, rapid şi accesibil în măsura în care este consistent cu scopurile sale.

48.     Tot aşa cum rapoartele juridice tradiţionale nu pot oferi serviciul prestat de Bailii în mod cuprinzător disponibil în aceeaşi zi, la fel nici Bailii nu poate oferi beneficiile prestate de rapoartele juridice ştiinţifice, precum ar face-o un expert cu selectarea judicioasă a celor mai importante cazuri, cu note introductive şi alte detalii valoroase pe care le-am prezentat.

49.     În timp ce există un risc teoretic ca Bailii să submineze raportarea juridică ştiinţifică nu cred că este un risc real. Riscul, dacă ar fi, ar apărea din combinaţia rapoartelor juridice cuprinzătoare şi rapide în mod gratuit, contrapuse la rapoartele juridice mai selective, relatate mai extins dar taxate.  În percepţia mea, volumul debordant al deciziilor corespunzător raportate de Bailii, cuplat cu absenţa notelor introductive, listei cazurilor citate, istoricului procedural şi, în cazurile de referinţă, o relatare amănunţită a argumentelor avocaţilor, ar trebui să ne asigure că institutul Bailii şi raportarea juridică ştiinţifică nu sunt în competiţie. La fel, rolul pe care îl au rapoartele juridice ştiinţifice în contribuirea la diseminarea precedentului şi autorităţii de asemenea demonstrează că ele nu pot fi considerate concurente veritabile.

50.     Mi se pare că relaţia recent stabilită între institutul Bailii şi consiliul ICLR demonstrează clar simbioza acestei legături între cele două tipuri de raportare. Unul din ele este rezumativ, disponibil şi uşor accesibil tuturor. Altul este selectiv, fundamental pentru evoluţia cadrului legal, care pune în prim plan orientarea către academicieni şi practicieni în juridică. Iar aceasta nu vine să diminueze din îndemnul meu de mai sus cu privire la mai multă accesibilitate a hotărârilor pentru membrii publicului. Bailii merge atât de departe cât putem şi noi, printr-un mijloc gratuit, oferind acces la hotărâri  şi, respectiv, la justiţie. Merită aplauze pentru acest fapt şi sprijin generos.

(10)   Îmbunătăţirea activităţii institutului Bailii

51.     Ne-am putea întreba însă ce putem face pentru o mai mare accesibilitate a hotărârilor de pe Bailii pentru publicul larg. La moment, cei care accesează pagina lor de internet se confruntă cu un munte de Hotărâri. Cum le pot ei deosebi una de alta? Cum vor şti care este esenţa subiectului? Cum vor şti ei care Hotărâre stabilesc sau clarifică cadrul legal? Oferirea unui link la un rezumat al ICLR, care acum este disponibil pentru unele cazuri raportate pe Bailii este un prim pas benefic; şi aceasta nu în ultimul rând pentru că rezumatul oferă un tablou clar şi pe înţeles al cazului. Dar ce ar mai putea face judecătorii în afară de aceasta?

52.     În acest context, mă întreb dacă merită să abordăm o idee iniţial pusă în discuţie, cred eu, de către Sir Henry Brooke, potrivit căreia ele (ambele instituţii) ar trebui să adopte practica obişnuită a Camerei de Azil şi Imigrare a Tribunalului Superior de producere a determinării de prim rang. Aceasta ar implica faptul ca instanţa să identifice, când o hotărâre este pronunţată, dacă este importantă pentru că clarifică cadrul legal sau stabileşte un element nou principal, sau este, prin contrast, neimportant. Aceasta ar permite membrilor publicului să reducă profilul căutărilor cu privire la cazurile recente. Am unele preocupări personale cu privire la această idee.  Va încuraja ea oare judecătorii să ignore principiile legii pentru ca să atingă rezultatul dorit, şi să evite consecinţele pentru lege prin faptul că nu vor conferi un grad major de importanţă cazului? Şi dacă judecătorul care decide asupra gradului de importanţă este şi judecătorul care decide asupra cazului, atunci această gradare ar putea fi inconsistentă, aşa cum unii judecători sunt modeşti iar alţii nu. Ţinând cont de acest fapt nu m-aş simţi comod cu privire la celălalt judecător care marchează munca unui coleg.

53.     Fără îndoială, o considerare amănunţită ar putea genera noi idei. Sunt sigur că cu sprijinul judecătorilor, a membrilor breslei juridice şi a academicienilor în drept şi prin colaborarea în formare între Bailii şi ICLR – două instituţii de caritate – idei mai multe şi mai bune ar permite să fie identificată şi introdusă o diseminare şi înţelegere mai mari a Hotărârilor.

(11)   Concluzie

54.     Aş dori să finalizez această prelegere cu un comentariu al lui Nathanial Lindley, ultimul avocat de grad superior, ulterior Judecător al Instanţei Naţionale Superioare, apoi Şef pe Justiţia Civilă şi Lord al legii. Într-un articol publicat în Revista Trimestrială în Drept din 1985, dumnealui spunea,

„Rapoartele culegerilor în jurisprudenţă ... sunt extrem de importante pentru toate ramurile Profesiilor Juridice, ele sunt atât de  valoroase, nu doar pentru practicienii în drept dar şi pentru toate persoanele care ţin la Legislaţia Engleză ca şi cercetare academică sau ei care sunt interesaţi de evoluţia şi îmbunătăţirea ei, încât fiecare membru al Profesiei s-ar cuveni să dea ce are mai bun din abilităţile sale ca să asiste în sprijinirea  şi perfecţionarea lor.”

55.     Acest adevăr rămâne valabil după cum a fost şi atunci. Nu este aplicabil Rapoartelor Juridice totuşi. Este aplicabil prevederilor Hotărârilor din Bailii. Asigurarea prevederilor Hotărârilor, scrise cu discernământ, este extrem de importantă nu doar tuturor ramurilor breslei juridice, celor care au interes academic în legea Engleză sau celor care sunt interesaţi în evoluţia şi dezvoltarea ei. Prin acest adevăr exprimat de Lordul Lindley este reflectat punctul de vedere potrivit căruia Hotărârile le vorbesc audienţei, care este formată din cei care au un interes profesional în lege şi evoluţia ei.

56.     Conform standardelor de azi, însă, adevărul Lordului Lindley este parţial. Hotărârile trebuie să transmită mesajul nu doar către audienţa formată din profesionişti, ci să le vorbească clar şi celor din audienţa formată din nespecialişti, potenţialilor reclamanţi autoreprezentaţi şi cetăţenilor în general. Supremaţia legii o cere. Rolurile complementare ale raportării ştiinţifice şi diseminării- hotărârilor contribuie la asigurarea faptului că atât audienţa profesioniştilor cât şi cea a nespecialiştilor pot obţine acces adecvat la cadrul juridic, în timp ce curtea contribuie la evoluţia lui. Ambele joacă un rol esenţial în sprijinirea supremaţiei legii. Ca atare, ar trebui să sprijinim ambele forme de raportare juridică. Îndeosebi, totuşi, sprijinim tipul raportării institutului Bailii.  Prin contribuţia sa la raportarea juridică, accesul la Hotărâri atât pentru public, cât şi pentru reclamanţii în persoană, este la distanţa unui click.

Vă mulţumesc.

 David Neuberger

20 Noiembrie 2012

Textul original al prelegerii: http://www.supremecourt.gov.uk/docs/speech-121120.pdf



Nota traducătorului: British and Irish Legal Information Institute – Institutul Britanic şi Irlandez pentru Informare în Jurisprudenţă

Aş vrea să-I mulţumesc lui John Sorabji pentru tot ajutorul lui în pregătirea acestei prelegeri.

R împotriva Judecătorilor din Sussex, Ex parte McCarthy [1924] 1 KB 256, nota 259, “… nu este de o importanţă trecătoare dar este o importanţă fundamentală ca actul de justiţie  nu doar să fie înfăptuit, dar ar trebui ca  în mod vădit şi neîndoielnic să fie văzută înfăptuirea lui.”

J. Kimble, Adevărul Crud privind Îmbunătăţirea Opiniilor Judiciare, 9 Revista Scribes de Scriere Juridică 1 (2003), nota 9.

J. Kimble, ibid la nota 2.

J. Kimble, ibid la nota 4.

J. Kimble, ibid la nota 7.

Flannery împotriva Agenţiilor Imobiliare Halifax Ltd [2000] 1 WLR 377m nota 381-2.

Knowles şi alţii (ed), Accesul la Justiţie pentru Reclamanţii în Persoană (sau reclamanţii autoreprezentaţi) (Consiliul de Justiţie Civilă) (Noiembrie 2011)  

 

Knowles şi alţii, ibid. nota 8.

HELP4LIP citat în Knowles şi alţii, ibid. nota 20

 

R. Atkinson, Redactarea Hotărârilor, (Conferinţa AIJA, Brisbane) (13 Septembrie 2002) din nota 5

Fox ibid. nota 107.

R. Fox, Justiţia în secolul Douăzeci şi Unu, (Cavendish) (2000), nota 107.

Doherty împotriva Consiliului Orăşenesc Birmingham  [2006] EWCA Civ 1739, [2011]  2 AC 104, [2007] HLR 32, para 62.

Consiliul Orăşenesc Manchester împotriva lui Pinnock [2011] UKSC 6, [2011] 2 WLR 220.

* Nota traducătorului.

** Nota traducătorului: a. Hotărârea separată este o hotărâre în dezacord cu punctul de vedere majoritar, care poate fi folosită pentru respingerea deciziei majorităţii.– Read Elliot, Quinn, Buletinul informativ Precedentul Judiciar, pag. 6, 2011, Colegiului Hereford Sixth Form, Marea Britanie, pagina electronică: http://www.intranet.hereford.ac.uk/Subject/Law/Judicial%20Precedent.doc.

b. Hotărârea separată este exprimată atunci când cazul nu a fost soluţionat prin decizia unanimă, ci de către majoritatea judecătorilor (de ex. 3-2 sau 2-1). Judecătorul aflat în dezacord cu majoritatea va expune temeiul juridic într-o hotărâre separată. În eventualitatea unui recurs, instanţa superioară [ ] ar putea fi convinsă prin argumentarea expunerii hotărârii separate şi să pronunţe o hotărâre care reflectă argumentarea lor preferată. Glosarul Law Mentor, Pagina electronică: http://www.lawmentor.co.uk/glossary/D/dissent/.

17 Heaven împotriva Pender (1883) L. R. 11 Q. B. D. 503, nota 509.

* Nota traducătorului.

18 Mai exact, M’Alister (Donoghue) împotriva lui Stevenson [1932] AC 562.

**Nota traducătorului.

 

 

Citat de Prof. Alan Patterson în Judecătorii şi Bunul Public: Democraţia în Acţiune? (2011), nota 99.

Nota traducătorului: serie de cărţi conţinând opinii judiciare dintr-o selecţie de cazuri soluţionate de instanţă;      culegeri de jurisprudenţă.

A se vedea parag. 41.

Swain – Mason împotriva lui Mills & Reeve [2011] 1 WLR 2735, nota [68].

Accuba împotriva lui Shoe Repairs Ltd  [1975] 1 WLR 1559.

Nota traducătorului.

Nota traducătorului: funcţie superioară în sistemul judiciar britanic.  

N.Lindley, Istoria Rapoartelor Culegerilor de Jurisprudenţă, (1885) 1 LQR 137, 149.

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 6567508  //   Vizitatori ieri: 3106  //   azi: 880  //   Online: 16
Acces rapid