Prima   |  Media   |  Noutăţi | Relațiile moldo-lituaniene în domeniul jurisdicției constituționale, consistente
01.02
2017

Relațiile moldo-lituaniene în domeniul jurisdicției constituționale, consistente

3108 Accesări    

Președintele Curții Constituționale (CCM), domnul Alexandru Tănase, a avut astăzi, 1 februarie, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Lituaniei în Republica Moldova, domnul Rimantas Latakas.

La întrevedere, a fost abordată buna colaborare a Republicii Moldova și Republicii Lituania pe segmentul jurisdicției constituționale, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul formatelor de cooperare regională şi internaţională.

Președintele Curții i-a prezentat ambasadorului lituanian activitățile desfășurate de Asociația Justiției Constituționale a Statelor din Regiunea Mărilor Baltice şi Negre (BBCJ), a cărei președinție a deținut-o CCM în 2016.

De asemenea, a fost remarcată participarea Curţii Constituţionale a Lituaniei în cadrul proiectului „Suport pentru Curtea Constituţională Moldovei”, finanţat de Uniunea Europeană.

 

Ambasadorul Latakas a apreciat importanța reprezentării CCM  în cadrul celui de-al patrulea Congres al Conferinței Mondiale a Justiției Constituționale, care se va desfășura la Vilnius, în perioada 11-14 septembrie 2017.

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 5792221  //   Vizitatori ieri: 4195  //   azi: 3774  //   Online: 116
Acces rapid