Prima   |  Media   |  Noutăţi | Executarea hotărârilor judecătorești definitive împotriva statului este obligatorie, în termen rezonabil
17.11
2016

Executarea hotărârilor judecătorești definitive împotriva statului este obligatorie, în termen rezonabil

9054 Accesări    

La 17 noiembrie 2016, Curtea Constituțională a pronunțat hotărârea privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi legale privind executarea hotărârilor judecătorești emise în temeiul Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti (sesizarea 80g/2016).

Circumstanţele cauzei 

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 6 din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi a articolului 361 alin. (3) din Legea nr. 847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, ridicată de către avocatul Nicolae Daniliuc în dosarul nr. 2-2534/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău.

Potrivit normelor contestate, hotărârile judecătoreşti privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, se execută din momentul în care acestea devin irevocabile.

De asemenea, potrivit prevederilor contestate în cazul în care documentul executoriu prezentat executorilor de buget nu este executat în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti în baza căreia a fost emis, creditorul poate solicita executorului judecătoresc iniţierea executării silite conform procedurii stabilite de Codul de executare.

Autorul excepției a pretins, în special, că prevederile contestate sunt contrare articolului 120 din Constituție.

Sesizarea a fost examinată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă: 

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte, 

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANȚÎRU,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători 

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părților și examinând materialele dosarului Curtea a constatat că obiectul excepției de neconstituționalitate vizează două aspecte: (1) condiția irevocabilității pentru executarea hotărârilor judecătoreşti împotriva statului, inclusiv a celor privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti; (2) acordarea în beneficiul statului a unui termen de grație de 6 luni de zile până la punerea în mișcare a executării silite a acestor categorii de hotărâri judecătorești.

- Cu privire la forța executorie a hotărârilor judecătorești

Curtea a reținut că potrivit articolului 20 din Constituţie, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

Curtea a reamintit că a statuat, în jurisprudența sa constantă, că dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești constituie parte integrantă a dreptului de acces la justiție.

În același sens, în jurisprudența sa Curtea Europeană a statuat că accesul la justiţie semnifică nu doar posibilitatea juridică efectivă de a te adresa unui organ de plină jurisdicţie pentru soluţionarea unei contestaţii şi obţinerea unei satisfacţii, ci şi dreptul de a cere executarea hotărârii obţinute.

Curtea a subliniat că potrivit articolului 120 din Constituţie, respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti este obligatorie. Curtea a relevat că respectarea hotărârilor judecătoreşti se exprimă prin obligativitatea executării acestora.

În vederea soluționării prezentei cauze, Curtea a considerat necesar să clarifice noțiunile de hotărâre judecătorească "definitivă" și hotărâre "irevocabilă", termeni care nu urmează a fi confundați.

Curtea a reținut că o hotărâre definitivă nu poate fi rejudecată de aceeași instanță, dar poate fi rejudecată de către o altă instanță superioară. Hotărârea definitivă are autoritatea de lucru judecat.

Dimpotrivă, o hotărâre judecătorească care nu mai este susceptibilă niciunei căi de atac ordinare sau care nu mai este susceptibilă căilor de atac deoarece acestea au fost epuizate sau deoarece termenele de exercitare a acestora a expirat este irevocabilă (nu poate fi rejudecată de nicio jurisdicție, cu excepția unor cazuri excepționale, prin intermediul acțiunii în revizuire). O astfel de hotărâre dobândește putere de lucru judecat.

Astfel, deși orice hotărâre irevocabilă este și definitivă, nu orice hotărâre definitivă este și irevocabilă.

Prin urmare, noțiunea de hotărâre "definitivă", care poate fi atacată printr-o cale de atac, trebuie să fie diferențiată de cea de hotărâre "irevocabilă", care nu poate fi contestată prin exercitarea unei căi de atac ordinară sau extraordinară.

În acest context, Curtea a reținut că, deși textul constituțional tace în privința noțiunii de „hotărâre definitivă", o distincție similară între noțiunile "definitivă" și "irevocabilă" este operată și în legislația procesuală.

Astfel, articolul 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că hotărârile definitive sunt acele hotărâri emise în primă instanţă care au fost supuse apelului, după examinarea pricinii în apel. Potrivit alineatului (2) al aceluiași articol, hotărârile irevocabile sunt (1) cele emise în primă instanţă, după expirarea termenului de apel, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare; (2) cele emise de instanţa de apel, după expirarea termenului de recurs, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare; şi (3) cele emise de instanţa de recurs, după examinarea recursului.

Curtea a reținut că, în temeiul articolului 255 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească definitivă este și executorie, cu excepţia cazurilor de executare imediată după pronunţare (articolul 256). Prin urmare, legislația procesuală atribuie caracter executoriu hotărârilor judecătorești fie imediat după pronunțare, fie la etapa la care devin definitive, fără a aștepta ca acestea să devină irevocabile. 

În acest context, Curtea a observat că, spre deosebire de textul constituțional și procesual civil, atât Legea 87/2011, cât și Legea 181/2014 pun în executare hotărârile judecătorești împotriva statului abia la etapa dobândirii caracterului irevocabil.

Curtea nu a acceptat argumentele autorităților, potrivit cărora executarea de către stat a hotărârilor definitive riscă să afecteze principiul securității raporturilor juridice în eventualitatea modificării hotărârii în ordine de recurs. Curtea a reținut că acelorași riscuri este supusă orice persoană care execută o hotărâre definitivă, însă aceasta nu a împiedicat statul să dispună ca acestea să nu aștepte ca hotărârea să devină irevocabilă.

În acest context, Curtea a reținut că executarea, chiar și imediată, a unei hotărâri definitive (după examinarea apelului, de ex.) nu împiedică formularea recursului, iar dreptul la un proces echitabil nu garantează, în sine, dreptul la o suspendare automată a executării unei hotărâri judiciare nefavorabile.

În lumina celor expuse, prevederile contestate ale Legii 87/2011 și cele ale Legii 181/2014 restrâng domeniul de executare a hotărârilor judecătorești definitive la cele irevocabile, contrar prevederilor exprese ale articolului 120 din Constituție.

- Cu referire la termenul de executare a creanțelor împotriva statului

Curtea a reținut că, în temeiul Legii 87/2011, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare.

Pe de altă parte, în temeiul Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014, executarea silită a hotărârilor judecătoreşti împotriva statului, inclusiv a celor privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, este posibilă doar după expirarea termenului de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Astfel, legiuitorul a acordat statului un termen de grație de 6 luni pentru executarea benevolă a acestor hotărâri. Abia după expirarea acestui termen, creditorul poate solicita executorului judecătoresc inițierea executării silite.

Curtea a acceptat argumentele autorităţilor că anumite măsuri pot fi necesare în vederea menţinerii echilibrului bugetar între cheltuieli şi venituri publice, care pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică. Aceste măsuri au ca finalitate protecţia patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfăşurării activităţii lor în condiţii optime şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului. Astfel, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, aceste măsuri urmăresc găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor.

În acest context, Curtea a reținut că, în jurisprudenţa sa (Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în cauza Burdov împotriva Rusiei), Curtea Europeană a statuat că, deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană.

Curtea a reținut că, în viziunea Curții Europene, executarea unor hotărâri judecătoreşti obligatorii și executorii care implică achitarea unor despăgubiri băneşti de către autoritățile statului nu este considerată ca fiind o procedură complexă.

Curtea a menționat că persoana care a obţinut o hotărâre judecătorească împotriva statului nu trebuie în mod necesar să inițieze o procedură de executare forțată pentru a obține satisfacție. În acest sens, Curtea a subliniat necesitatea ca, în virtutea obligațiilor pozitive, statul să execute hotărârile în care are calitatea de debitor fără o intervenție a executării silite din partea executorului judecătoresc.

Curtea a observat că, din cadrul legal în vigoare, rezultă că termenul de grație de 6 luni este aplicabil tuturor categoriilor de creanțe împotriva statului, inclusiv creanţelor rezultate din aplicarea Legii 87/2011. Având în vedere faptul că celelalte categorii de creanțe împotriva statului nu fac obiectul prezentei excepții, Curtea nu s-a pronunțat în privința constituționalității termenului de grație de 6 luni, rezervându-și dreptul de a se pronunța ulterior.

Având în vedere obiectul specific al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea a analizat dacă procedura de executare a obligaţiilor de plată a creanțelor rezultate din aplicarea Legii 87/2011, în calitate sa de remediu eficient împotriva tergiversărilor, se desfăşoară într-un termen rezonabil și dacă un tratament diferențiat se impune în privința executării acestora în raport cu celelalte creanţe împotriva statului.

Curtea a reținut că rațiunea Legii 87/2011 a fost de a institui un remediu intern eficient împotriva duratei excesive a procedurilor judiciare sau de executare.

Astfel, chiar dacă, în sine, prelungirea executării cu o perioada de 6 luni din cauza lipsei de fonduri nu atrage automat încălcarea executării într-un termen rezonabil, totuși ea riscă să pună o problemă atunci când se suprapune peste alte tergiversări, pe care, de fapt, Legea 87/2011 este menită să le remedieze.

Pentru aceste motive, Curtea a considerat necesar să adopte o Adresă Parlamentului, în vederea eficientizării mecanismului Legii 87/2011, prin excluderea, cel puțin, a unui grad de jurisdicție și a instituirii unor termene rezonabile de executare.

În acest context, Curtea a reținut că un termen de 3 luni pentru executarea hotărârilor Curții Europene, la fel executate de către Ministerul Finanțelor printr-un mecanism similar Legii 87/2011 prin intermediul Ministerului Justiţiei, este suficient pentru autorități pentru a se conforma.

În acest sens, având în vedere că atât Legea 87/2011, cât și hotărârile Curții Europene, constituie, în esență, acte de compensare a încălcării drepturilor fundamentale, Curtea a considerat că, până la modificarea de către Parlament a cadrului legal, creanțele rezultate din Legea 87/2011 urmează a fi puse în executare neîntârziat după rămânerea hotărârii definitivă şi executate nu mai târziu de trei luni de zile de la această dată.

Hotărârea Curţii

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională:

1. A admis parțial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către avocatul Nicolae Daniliuc, în dosarul nr. 2-2534/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău.

2. A declarat neconstituționale:

- sintagmele „după ce devine irevocabilă", „emis în baza hotărârii judecătoreşti irevocabile", „eliberat în baza hotărârii irevocabile", „eliberat în baza hotărârii judecătoreşti irevocabile"  de la alineatele (1), (2) și (3) al articolului 6 din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti;

- sintagmele „doar după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti" și „în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile" de la alineatele (1) și (2) al articolului 68 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014.

3. Până la operarea modificărilor de rigoare de către Parlament, hotărârile judecătorești emise în temeiul Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti urmează a fi puse în executare neîntârziat după rămânerea hotărârii definitivă şi executate nu mai târziu de trei luni de zile de la această dată, similar termenului de executare a hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

4. A declarat inadmisibilă sesizarea în partea ce ține de controlul constituționalității articolului 36/1 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 
Tel.: +373 22 25-37-08
Fax.: +373 22 25-37-46
Total vizitatori: 5325527  //   Vizitatori ieri: 3569  //   azi: 373  //   Online: 98
Acces rapid